Mergi la conţinut
Autentifica-te  
motoroute.ro

calatorii Haleş- Măgura (DJ203G)

Recommended Posts

Drumuri-moto-Hales-Magura-DJ203G.jpg?fit=1200%2C628

Haleş- Măgura este genul de drum moto care satisface orice ce tip de rider pe orice tip de motocicletă. Are atât viraje largi, deschise cât și viraje strânse, atât pe urcare cât și pe coborâre, trece prin pădure dar și prin zone deschise. Poate fi foarte ușor combinat cu un alt drum genial din zona, Sărată Monteoru – Hales sau poate fi inclus în trasee mai lungi spre Siriu sau spre Vulcanii Noroioși de exemplu. E genul de drum care-ți devine foarte ușor favorit,și pe care încerci să-l parcurgi de fiecare dată când ești în zonă. Personal îmi place foarte mult să îl parcurg toamna, atunci când copacii sunt un pic ruginii și când pe marginea drumului sunt suficiente frunze căzute , pe care să le ridic în aer când trec cu motocicletă :).
Singurele neajunsuri pe care pot să i le găsesc sunt faptul că primăvară poate fi destul de șiret, datorită nisipului de pe carosabil ( în fiecare an când am fost în Aprilie-Mai era plin de nisip), iar vara poate fi destul de aglomerat datorită oamenilor care vin în pelerinaj la manastariea Ciolanul sau vin să facă un grătar în zonă.

Evaluare traseu
  • Calitatea asfaltului
  • Peisaje
  • Trafic
  • Dificultate (1- foarte dificil/ 5 - foarte usor )
  • Fun factor

Rezumat

Cai de access : de pe DJ100H se intra in localitatea Hales urmand indicatorul catre manastirea Ciolanu sau de pe DN10 in zona popasului Magura / Fantana lui Mihai Viteazu se urmareste indicatorul de Hales/Manastirea Ciolanu
Distanta: 15 KM
Durata : 20min

User Rating 0 (0 votes)

Continue Reading

Articol preluat de pe motoroute.ro

Distribuie această postare


Link la postare
Distribuie pe alte site-uri

Creează un cont sau autentifică-te pentru a comenta

Trebuie să fii membru pentru a putea lăsa comentarii

Creează un cont

Înregistrează-te în comunitate. Este uşor!

Înregistrare

Autentifică-te

Ești deja membru? Autentifică-te aici.

Autentificare

Autentifica-te  

  • Recent activi   0 membri

    Niciun utilizator înregistrat nu vizualizează pagina.

×