Mergi la conţinut

Trackster, un board tracker modern construit în România


Recommended Posts

Ani de zile am auzit că fenomenul moto nu are istorie și tradiție în România. Așa o fi, dar, atât timp cât apar motociclete ca Trackster, se pare că avem viitor…

Trackster

Pasiunea pentru motociclete poate fi exprimată în numeroase feluri.

Unii caută să descopere lumea și fac mii de kilometri, alții sunt dependenți de adrenalină și participă la competiții, unii merg pe cărări nebătute și își găsesc liniștea în natură, altii pur și simplu construiesc motociclete.

Dacă în competiții, noi românii, nu am reușit să ne evidențiem, drumurile din țară sunt aglomerate și nu prea te îndeamnă la excursii lungi, constructorii români au început să fie recunoscuți în afara țării.

Cei care au reușit să realizeze ceva deosebit sunt cunoscuți de lumea moto românescă, mică, dar ambițioasă.

Unul dintre ei, devenit deja un clasic, este Marcel Chiva, un fel de imagine Harley-Davidson autohtonă, datorită pasiunii sale fără margini pentru motocicletele producătorului american.

Trackster

Marcel Chiva cu motocicleta Moşu’ premiată în Croaţia

Primele proiecte

Am văzut primul său proiect expus în anul 2003, la una din expozițiile auto din București. Era un Suzuki Marauder, găzduit de standul importatorului Suzuki de la acea vreme, o motocicletă modificată, pe care numai Marcel, cu picioarele lui interminabile, putea ajunge la pedale.

Acesta a fost începutul, dar prima sa creație care s-a bucurat de recunoaştere internaţională şi a fost premiată la o adunare Harley-Davidson, a fost un Softail Springer.

S-a întâmplat în 2011, în Croaţia, unde motocicleta “Moşu’ ” a câştigat categoria Custom şi s-a bucurat de votul publicului, concretizat în premiul “People’s Choice”.

Un an mai târziu a urmat concursul de la Balaton, când Marcel a prezentat “Mamutul”, un Touring foarte frumos, cu care a luat premiul doi, dar care, după părerea mea, a fost cea mai frumoasă motocicletă construită de Marcel, până în acel moment.

Trackster

Marcel Chiva cu motocicleta Mamutu’ premiată la Balaton

În Europa sunt organizate în fiecare an mai multe adunări Harley-Davidson, fiecare cu specificul ei, cu participanţii, obiceiurile şi publicul ei.

Poate cea mai distinsă, civilizată şi spectaculoasă se desfăşoară lângă St.Tropez, la Grimaud, în sudul Franţei, pe Coasta de Azur.

Lume multă, lume de calitate, mulţi preparatori şi constructori, concurenţă mare pentru orice fel de întrecere.

Aici urma să se desfășoare în 2016 cea de-a zecea ediție a Festivalului Harley-Davidson, unul dintre cele mai cunoscute evenimente din lumea moto, ocazie perfectă pentru cei mai cunoscuți constructori de motociclete personalizate să expună proiectele din ultima perioadă, în cadrul unui concurs devenit tradiție.

Fiind locul perfect pentru afirmare, trebuia prezentat un proiect special și Marcel a pregătit viitoarea sa participare timp de aproape un an.

Trackster

Rețeta câștigătoare și niște istorie 

Rețeta pare simplă: se ia un cadru de Softail (cel mai potrivit pentru personalizare și destul de răspândit chiar și în România), un motor de Sportster și restul se construiește în jurul lor.

La prima vedere nu e mare lucru, dar atunci când rezultatul urmărit nu este o motocicletă oarecare, ci una cu totul și cu totul specială, treaba se complică.

Motoarele construite până acum de Marcel acoperiseră mai multe categorii, chopper, touring și era nevoie de ceva special: board tracker.

Board track a fost prima disciplină moto apărută în SUA la începutul secolului XX, sport care a rezistat doar vreo două decenii.

Concursurile erau organizate pe piste rotunde sau ovale, construite din lemn, lungimea unui tur fiind între 0,5-2,0 mile (0,8 km-3,2 km) pe suprafață din lemn, construită din scânduri, pista fiind mult înclinată, semănând cu pistele actuale de velodrom.

Trackster

Deși costurile de construcție ale unei astfel de piste erau mai mici decât orice altă suprafață, scândurile din lemn necesitau în permanență întreținere și reparații, astfel încât cursele au dispărut destul de repede.

Motocicletele erau modificate ca pentru probele de record, fiind ușor de recunoscut și foarte la modă printre constructorii actuali de motociclete custom.

Câteva caracteristici erau definitorii pentru o astfel de motocicletă și Marcel le-a respectat pe cele mai multe: motociclete înguste, cu ghidoane care facilitau o poziție de pilotaj agresivă, caroserie, aripi și șa minimaliste, rezervor mic, suficient pentru carburantul necesar în cursă, toate componentele inutile fiind eliminate.

Numele ales viitoarei motociclete a fost Trackster, o combinație între Board Tracker și Sportster, gamă al cărui motor a fost folosit.

Trackster

De prin lume adunate

Roțile folosite sunt produse de Revtech și sunt de 23”, echipate cu aceeași dimensiune de anvelope, dar pentru instalarea lor era nevoie de o basculă si de o furcă de față care să permită un astfel de diametru.
Probabil că bascula a fost piesa cel mai greu de construit și a fost realizată din țeavă de oțel prin roluire.

Și furca de față a fost o adevărată provocare, pentru că nu există un astfel de model pregătit pentru roată de 23”. Au fost folosite componente pentru furcă springer, iar elementele mobile care dictează unghiurile furcii au fost construite.

Munca pentru realizarea acestor două repere nu poate fi descrisă în cele câteva rânduri de mai sus, efortul fiind greu de contabilizat.

Trackster

Elementele sistemului de frânare sunt originale H-D, dar toate, atât discurile, cât și etrierele, au necesitat piese intermediare pentru instalare, din același motiv: dimensiunile speciale ale roților.

Rezervorul de doar șapte litri este produs de Santee, ca și ghidonul realizat în stilul celor de pe motocicletele de viteză ale anilor trecuți, iar eșapamentul este produs de Cole Foster, în timp ce șaua din piele este realizată în România, copiind perfect dimensiunile cadrului.

Rezultatul final este o motocicletă care impresionează nu numai prin formele neobișnuite, dar foarte atrăgătoare, ci mai ales prin dimensiuni: o lungime de 2497 mm, cu ampatament de 1710 mm, care, combinate cu un set de comenzi avansate, permit numai unui pilot foarte înalt sau unuia cu picioare foarte lungi să o piloteze.

Senzația este cu totul specială, înălțimea la șa fiind de 590 mm, mult sub ceea ce există pe orice motocicletă de serie și o gardă la sol de doar 90 mm, dificil de gestionat pe drumuri denivelate.

Trackster

Nici masa la plin de 285 kg sau cursa mică a ghidonului nu fac viața pilotului ușoară, dar o astfel de motocicletă nu este construită pentru folosința zilnică, fiind mai mult un obiect de colecție, sau utilizată în evenimente deosebite.

Și aici revenim la începutul poveștii.

După opt luni de muncă, proiectul Trackster a fost gata de expus la Festivalul Harley-Davidson de la Grimaud, eveniment pentru care a fost construit.

Concurenții au fost împărțiți, ca de obicei, în clase de concurs, cea mai interesantă fiind probabil clasa Custom, unde sunt încadrate lucrările originale, nu modelele de serie cu modificări .

Trackster

Marcel Chiva şi prietenii din HOG Chapter Bucureşti la Festivalul Harley-Davidson de la Grimaud, ediţia a X-a

Surpriza evenimentului

Trackster a câştigat marele premiu la categoria Custom şi s-a bucurat de aprecierea publicului sosit la concurs, primind şi premiul “People’s Choice”, cel de-al doilea în cariera de constructor a lui Marcel.

Poate era nevoie să amintesc că Marcel, împreună cu prietenii din organizaţia HOG București care l-au susținut, au făcut drumul până la St.Tropez pe motociclete, traversând Alpii înghețați, trecând în câteva ore de la căldura sufocantă la șoseaua acoperită cu zăpadă, dar asta este ceva atât de obișnuit pentru ei, încât aproape că nu mai contează.

Marcel a fost premiat, motocicleta s-a bucurat de mare succes, dar cred că organizatorii şi-au băgat ghiara în gât, performanţa românească nefiind anticipată, sau dorită de cineva de pe acolo.

Trackster

Cele două mari premii cucerite de proiectul Trackster

O astfel de realizare, obținută într-o țară în care există numeroși constructori de calibru, iar românii sunt, de cele mai multe ori, subiectul rubricilor de scandal ale ziarelor, îngrozind opinia publică, un succes românesc, fie el și în domeniul construcțiilor de motociclete, transformă picătura de talent și creativitate în cel mai bun ambasador al țărișoarei noastre.

Cam în aceeași perioadă, Bebe, un tânăr de 24 de ani din Câmpia Turzii, a reușit să se claseze pe locul 6 la Campionatul Mondial AMD al constructorilor de motociclete, cu motocicleta El Lunes.

Asta dovedește că avem pasionați, există talente, tânara mişcare custom din România are viitor și ne putem bucura de primele semne ale recunoașterii internaționale.

Trackster

Marcel Chiva la festivitatea de premiere Harley-Davidson Festival – Grimaud

Date tehnice Trackster

Motor Sportster Evolution în patru timpi, doi cilindri gemeni în V, 1202 cmc, două supape/cilindru, răcire cu aer, carburator S&S.

Cutie de viteze manuală cu 5 trepte, ambreiaj în baie de ulei cu acţionare prin cablu, transmisie finală pe lanț.

Cadru de Harley-Davidson Softail, basculă din oţel tubular.

Furcă faţă springer fără amortizor, amortizor spate cu emulsie.

Trackster

Frână disc faţă/spate, etrier cu un pistonaş faţă/spate.

Roată faţă/spate 23”, anvelopă faţă/spate 130/60 R23.

Jante Revtech turnate din aliaj de aluminiu.

Lungime: 2497 mm, ampatament: 1710 mm, înălțime la șa: 590 mm.

Gardă la sol: 90 mm, capacitate rezervor: 7 ltr., masă la plin: 285 kg.

Trackster

Articolul complet a apărut în revista  Auto Motor şi Sport nr. 3 (256) din martie 2019.

Foto din arhiva personală

Dacă nu aţi văzut toate testele şi cursele moto postate până acum pe blogul POVEŞTI CU MOTOARE şi pe pagina de Facebook, sau dacă vreţi să urmăriţi materialele pe care le voi posta, calea cea mai sigură este să vă abonaţi la canalul YouTube.

Sursa

Link către comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Participa la conversatie

Poti raspunde acum si inregistra mai tarziu. Daca ai un cont, autentifica-te pentru a comenta folosind contul existent.
Nota: Comentariul necesita aprobarea moderatorului inainte sa devina vizibil.

Oaspete
Răspunde la topic...

×   Inserat ca 'rich text'.   Insereaza ca text simplu

  Only 75 emoji are allowed.

×   Linkul a fost inserat automat sub formă de conținut.   Șterge formatarea și afișează ca link simplu

×   Your previous content has been restored.   Clear editor

×   You cannot paste images directly. Upload or insert images from URL.

  • Recent activi   0 membri

    • Niciun utilizator înregistrat nu vizualizează pagina.
×
×
  • Creează O Nouă...