calatorii Aventuri in Turcia, 5000km cu motocicleta

[Kosh]

Am uitat complet de acest forum si imi cer scuze pentru asta.
Daca este permis insa, doresc sa impartasesc cu voi ultimile calatorii efectuate cu Hayabusa pe care-am luat-o prin toamna lui 2015.
Incepem cu prima cea mai mare, si anume, un tur aproape complet al Turciei.
Calatoria a pornit dintr-o dorinta mai veche de-a mea. Dupa cum multi stiu, sunt pasionat de istoria si religiile antice si civilizatiile care au existat pana in caderea Imperiului Roman.
Cum in Turcia se afla cel mai vechi templu al omenirii - Gobeckli Tepe, m-am gandit sa dau o fuga pana acolo.

Traseul, fara a include Romania si Bulgaria, a fost:
Edirne - Çanakkale - Troya - Izmir - Pamukkale - Antalya - Alanya - Anamur - Mersin - Şanlıurfa (Gobeklitepe, Harran) - Halfeti - Gaziantep - Adana - Goreme - Ankara - Eskişehir - Bursa (Cumalıkızık) - Istanbul - Edirne

Perioada: 17 octombrie - 7 noiembrie 2018.
Buget total: 8500 RON (benzina, cazare, mese, sucuri, muzee, plimbari cu barca/balon cu aer cald etc) la care se adauga costurile cu pregatirea motocicletei

Pentru ca am postat deja calatoria si pe alte forumuri, voi face tot posibilul sa atasez aici mai multe poze care n-au fost incluse in postarile din acele alte forumuri.
Am facut si peste 70 de video-uri pe youtube din aceasta calatorie.
Ma gandesc ca poate cineva va fi inspirat si va decide sa purceada calare spre Turcia.
 

 

So, dau drumul la postari? :)

 

 

 

 

[gaxel]

filme nu vad de la serviciu dar pe forumuri scriem, asa ca eu nu iti voi viziona clipul de pe youtube inca. 

din punctul meu de vedere un rezumat e mereu bine venit, si o sursa de inspirtie e mereu de dorit. 

Totusi, ca eu sar spre sfarsit, inspiratia, civilizatia, bucatica de curiozitate religioasa, a fost ce sperai ? 

 

[Kosh]

Oho... nici n-am inceput sa postez...
Turcia a fost cu mult peste asteptari. In septembrie anul acesta am facut o tura de 4500 de km prin Grecia, tot intr-o luna ajungand si prin Creta si Santorini, insa, parca mai mult mi-a placut la turci.
O voi posta si pe aceasta...

Dar sa continuam cu Turcia....

Plecam pe la 7 dimineata, cu ganduri mari: sa ajungem la Canakkale dintr-o bucata.
Teoretic ar fi posibil.
Planul era sa ajung la Edirne prin Targovishte -> Yambol. Dupa Google Maps ar fi cel mai scurt.
Pun GPS-ul... surpriza: ma calculeaza pe ruta Veliko - Nova Zagora - Haskovo.
Ma gandesc ca m-am mai luat eu odata dupa Google Maps si m-a scos aiurea pe la dreaq asa ca, decid sa ma iau dupa GPS.
Nici n-apucam sa trecem bine de Veliko ca ... ploaie. D'aia mocaneasca. Ba mai tare, ba mai incet.
Si ne-a tinut asa pana la vama cu Turcia.
Pana aici, nimic interesant. Bulgaristanul pe care-l stim cu totii. De aceea nici n-am filmat prin Bulgaria.



Singura chestie interesanta fiind doar faptul ca la vreo 100 de km de vama turca, GPS-ul meu s-a dus dreaq. Posibil sa fi prins un pic de ploaie.
Cert este ca e gata. Vad ca doar se aprinde si apoi se stinge. Nu mai stie nimic decat sa-mi arate logo-ul garmin. De parca asta m-ar incalzi cu ceva avand in vedere ca mai am de facut lejer 4800 de km.
Cu siguranta va fi o calatorie interesanta.
Vorbim despre un GPS de masina pe care l-am prins de oglinda dreapta cu ceva prinderi de tip GoPro.

Dar, sa revenim...
Ajung la vama turca, control la acte. Trec si ma opresc sa-mi faca si control la bagaje ca asa scria pe vreo cateva semne.

Ma opresc si astept. "Bajetii" de pe acolo, canci interes. Stateau pe-o banca si-si butonau telefoanele.
Citisem pe undeva ca Turcia are cel mai mare numar de utilizatori Facebook din lume. Cand imi trece asta prin minte, repede ma echipez si hai la drum, yo obisnuit cu doua controale.
Surpriza, nici n-apuc sa-i dau a doua si... control nr 3:
"PROBLEM! go to bagaje check, then come back"
Ma conformez si ma intorc la conectatii pe care-i lasasem in urma.
Aia... nici un stres.
Da-te jos de pe moto si intreaba-i ce si cum.
"Car paper" zice unu' plictisit, cu un ochi pe telefon si unu' la mine. Ii dau omului ce-mi cere si mister-ul completeaza ceva pe telefonul lui, da check si imi spune sa ma car.
Gata, am scapat de vama. Bagaj controlu' a fost ca doar s-a uitat de la distanta la motoreta si-a consemnat ca am bagajele montate pe ea.
Mai bine ca si-asa topcase-ul se deschide mai greu la mine.

 

 

 

Scapat de vama, cu GPS-ul mort si internet nexam, decidem sa oprim la o benzinarie in Edirne sa ne uitam pe wifi pe booking si sa gasim cazare. Ajung la benzinarie, 10 retele, cer parola si mi se raspunde suav: " Ioc wifi", adica n-avem.
WTF? Cum adica sa nu-ti dea parola de la wifi? Ca doar n-o luam acasa.
Schimbare subita de plan: hai la o terasa ceva, bagam ceva la mat si sigur acolo avem wifi. La nici 100m mai in fata, ne oprim.
Cum sa te mai duci la Canakkale! Ceasul deja 17. Clar, cazare in Edirne.
Terasa are net si are si un Sandwich Adana... de miel sau, cu miel si verdeturi, usor condimentat. Toti care ma cunosc, stiu ca nu mananc oaie.
P'asta l-am mancat asa in 2min. Al dreaq de bun. 20 lire, portia, adica doua bucati

 

Dupa masa, caut pe booking cazare. Canci! Toate prin Grecia. M-am inverzit de emotii.
Planul doi: intreb chelnerul de hoteluri prin zona si respectivul, baiat bun dealtfel, ma indruma la unu' care-i mai in fata, de patru stele. "Doar 400 lire pe noapte".
Nu, merci. Adica, Yoc Hotel!
Repede bag google si gasesc unu' ok, cu parcare pazita. 200 lire/noapte.
Fuck... dac-o tin asa, raman fara bani pana la sf lunii...
Asa e cand nu planifici din timp. Eu, ferm convins ca mergem direct Canakkale.

 

Ne cazam si iesim prin oras.
Si nici nu ies bine de usa hotelului cand deja n-o mai zaresc pe Kitty. Kitty fiind sotia. Intrase in primul butic mai maricel.
Al dreaq de l-am vazut. Buticul... Kitty are un al saselea simt.
Cand am iesit de acolo i se citea asa o fraza pe fata: "Moama, data viitoare vin eu cu masina aici."
Si nici n-am ajuns la bazar. Norocul meu ca era inchis.
Si uite asa s-a incheiat prima zi in Turcia.

 

 

 

 

 

[Kosh]

18 octombrie 2018:

Dimineata pe racoare, adica pe la 9, coboram la micul dejun.
Fara stres caci pana la Canakkale sunt 220km.



Mai dam o fuga scurta in bazar sa ne uitam dupa ceva bașkeți caci nu se poate merge mult pe jos cu ghete Probiker.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Evident ca nu gasesc asa ca ura si la gara, hai sa plecam.

Oprim la benzinarie sa alimentam si, soc: 90 lire = 12 litri de benzina.
Eu vazusem pe net ca-i 4.8 - 5 lire/litru. Aici, "pe teren" in unele locuri, era si 7.02.

 

Un lucru clar: pana in Canakkale nu duci lipsa de benzinarii. Sunt foarte dese.
Avand in vedere noile preturi si realitatea ca mai am pana departe, va trebui s-o las mai moale.
O tin intre 100 si 110 si, surpriza: ajung la Canakkale cu doar trei sferturi de rezervor. Aviz celor care spun ca Busa consuma mult.
Cu pasager si set complet de bagaje, de data asta.
Vremea cam inorat insa de data asta, lipsit de ploaie.

Drumul este absolut superb.

 

 

Au astia niste drumuri cum nu va avea Romania poate nici in urmatorii 20 de ani.
Foarte multe ronduri si in unele dintre ele sta cate-o masina de carton dar... ca aici e faza tare, masina are si girofar in functiune. Ii vezi luminile rosu/albastru de la distanta, drumul gol si zici ca-i politie.
Teapa... mi-am luat-o de cel putin doua ori.
Sunt foarte bine facute.
Acu' sa nu credeti ca zbor eu pe acolo cu +150. Ideea e ca acele "masini de carton" sunt puse unde ai limitare de 50.
Revenid la drumuri, ma repet, absolut superbe pana aici.

Soferii civilizati, te vad de la o posta. Bine, eu am si-un costum de ploaie al carei jacheta este complet verde fosforescent, ca de politie.
Ma rog...

Ajungem la Kilitbahir usor, la locul de unde tre' sa se ia ferryboat-ul catre Canakkale.
Avand in vedere ca astea trec din ora in ora, ne-am pus la masa.
Ne uitam pe meniuri ca vaca la skiuri si alegem "mixt chebab" cu gandul la ce chebab primesti prin RO.
Iata mai jos cum arata la astia un kebab.
Pret 40 lire

 

 

Dupa masa, repede la vizitat "monumentul" bataliei de la Canakkale:
 

 

 

 

 

Sedinta foto este intrerupta brusc de vazul unui feryboat ca se tot apropia.
Chinese mode OFF si fuga la coada de imbarcare, ca se intuneca si n-avem cazare rezervata.
Ma pun la rand cu masinile si cum stau eu acolo, vine un pusti si-mi tot intruga ceva in turceste.
Ingliș bro, doar ingliș...
Se uita ala in spate la numarul de inmatriculare si zice: Romania! Romania!
Anyway, inteleg de la el ca motociclete trebuie sa se bage in fata, au loc special pe ferryboat.
Va dati seama ca am tulit-o deacolo si m-am pus moț in fata baracii de unde luai bilet.
13 lire traversarea, dureaza sub 20 de min.
N-am cronometrat ca eram cu filmatul, pozatul... stiti voi "chinese mode ON"

 

 

 

 

 

 

 

Debarcam si, hotel rezervat: Yoc!
Pe booking "YOC Hotel" in Canakkale.
Caut pe google, gasesc si-i dau lui Kitty telefonul sa ma intrume. Ma indrumat Kitty de mai aveam un pic si ieseam din oras. Deh... femeile si orientarea in spatiu. Iau telefonul si-l pun in tankbag, "poseta" transparenta.
In 10 min eram in fata hotelului, dar cu ceva emotii, nu din cauza masinilor ci a scuteristilor care n-ai nici o taina pe aici. Cat te uiti in jos la telefon, te poti trezi c-un scuterist in fata.
Hotelul, 200 de lire, doua nopti, tot cu mic dejun.
Dar zici ca-i camin stundentesc.
Are de toate, apa calda, pat bun, internet si baie privata. Parcare moto.
Deci merge. Ce-ti mai trebuie?
Kitty cam stramba din nas... Cica-i prea brusca trecerea
Gata, iesim in oras.
La pas...
Problem: iar sunt in ghetele moto. Cred c-o sa fac picioare de gasca de la atata mers pe jos.

Cum rezolv eu problema cu incaltarile?

 

 

Am niste bataturi la picioare de-mi vine sa merg in maini.
Ne retragem la camera sa punem "chestiile" la incarcat si sa ne odihnim.
Bag prelungitorul in priza si aud un bazait! S-a dus dreaq si asta...

 

 

[Kosh]

20 octombrie 2018:

Iar ma trezeste pe la 6 "chemarea la rugaciune".
Dupa ce-mi "canta" 5 min in cap, clar ca nu mai pot dormi stiind ca azi ajung in sfarsit la ruinele Troiei.
Deschid laptopul cu gandul sa vad traseul pana acolo si nici n-apuc sa vad ceva cand: blue screen si lights out la laptop.
WTF?
Nu mai porneste!
Panica...
unde mai pun filmarile, pozele? Abia ce-am ajuns in Turcia si s-au stricat prea multe.
Mi se strica cate ceva pe zi...
Oare maine ce urmeaza?
Pe drum am observat ca intercomul incepe sa cam dea ecou. Nasol sa vorbesti singur in casca dupa ce te-ai obisnuit sa ti se si raspunda.

Ce fac cu laptopul?
Il repar. Chit ca sacrific o locatie, cu banii aia repar laptopul. Trebuie sa si poata fi reparabil.
Daca nu, cumpar carduri. La kilogram. Dar trebuie sa fie peste o anumita calitate ca nu cumva sa moara de prea multa nebagare in seama.

Caut pe net reparatii laptop, in engleza si, cand ma uitam pe rezultate in Google Maps imi aduc aminte ca astia de la receptie vorbesc si turca
E tare ciudat cum panica iti limiteaza ideile.
Gasesc cu ajutorul lor service-ul si, dupa micul dejun ma reped pana acolo.

 

 

 

La 9 dimineata eram in fata usii. Numai ca aia incepeau de la 10.
Kitty vrea cafea de la McDonalds. Nu ma intrebati de ce...

 

Jale McDonalds-ul la astia. Toalete mici, fara hartie inginerica, preturi mari si un singur angajat. Bine, era gol oricum.
Dar toaleta cu access code!
Este prima oara in viata cand intru in toaleta femeilor la McDonalds.
Dar a fost ptr o cauza nobila: sa le imprumut hartie inginerica.
Ti se da o hartiuta pe care sunt scrise parolele de acces.
WIFI-ul nu le mergea, dar al WC-uri aveau parole.

Anyway, ma intorc la laptop service si gasesc pe unu' acolo care vorbea si engleza.
Ii explic ce si cum si, cum era normal, da omu' sa-l porneasca.
Surpriza: a pornit!
La mine in camera, dupa ce-a stat oprit cat am mancat, n-a vrut sa porneasca.
Acum cred ca s-a speriat de mecanic.
Ca la dentist cand subit nu te mai doare nika stiind ca esti urmatorul la rand...

Ii mai dam cateva opriri si porniri, devine mai ascultator decat m-as fi asteptat.
Instaleaza un program de diagnostica (evident piratat) si-l lasa sa ruleze.
In timpul asta, hai afara la un ceai.
E sport national asta cu ceaiurile. Sa-i vezi cum alearca cu tavile de tip clopot, pline cu paharute de ceai.
Avea unu' in fata magazinului un scaun cu tavita si, jos, la picior, kilogramul de zahar...

Profit de ocazie sa-l intreb pe om cum se traieste in Turcia, care e salariul bun ptr a trai lejer... prostii d'astea, din curiozitate.
Conform lui, iti trebuie minim 3000 de lire ca duci un trai decent. Salariile s-ar situa undeva pe la 1600 de lire.

Laptopul, pardon, rasnita mea este ok.
Cel mai probabil sa fi fost de la over caldura.

Ceasul, peste ora 13.
Hai ca avem timp sa vizitam Troia.
Dar, mai intai, trebuia sa casc gura in directia unui magazin de pantofi ca eram in ghetele moto.
Mergeam mai incet decat atunci cand aveam doar o zi de la operatie.
Pe talpile mele se simtea muzica de la petrecerea basicilor.

Ma infing in primul magazin de pantofi. Si vanzatoarea se uita cu mila la mine.
Desi am plecat de-acasa sa-mi iau ce gasesc, m-am calicit la 50 de lire cat vroiau aia ptr o pereche de turco-chinezarii de adidasi, marca Abubas!
Sau Adibas...
Cu 50 de lire, mai pun 30 si fac un plin de benzina!!
Cica gasesc in bazarul mare, mai ieftin!
Imi arata pe harta Google Maps la mine pe telefon si hai la drum, pe jos.

Care va ganditi la taxiuri, aflati ca acestea's cu surprize surprize, adica nici un taxiu nu avea pretul pe portiere. Plus aglomeratie de parca eram la Piata Sudului inainte sa se dea drumul la tunel.
Te tocmesti cu soferul. Si eu n-am chef de tocmeli.
Am nevoie de abubasi ACUM si, sunt in stare sa muncesc ptr acei abubasi.
Adica sa merg pe jos inca 2 km pana la bazar. Printre blocuri, pe un fel de cubica de piatra denivelata.
Nu va zic cum se auzea muzica de la petrecerea basicilor!!

Ajungem la bazar cu google maps pe telefon. Forfota mare!
Care vinde peste, care placinte... care sutiene! Ar fi fost interesant sa-i inteleg ce striga ei in gura mare.
In rest, ca la Obor: stoluri de femei aplecate peste cate-un malder de bulendre, probabil la oferte.

 

 

 

 

 

 

Dau sa scot telefonul sa le fac poza, gandindu-ma "ce bine ca a mea nu-i asa".
Pornesc camera foto si uitandu-ma cum se focalizeaza, pe cine vad "prin hublou"?
Kitty a mea, mai ca nu se mai vedea din multimea de fomei concentrate pe bulendrele alea.

Abia atunci realizez ca n-am nici o sansa sa mai ajung la Troia astazi.

Abubasi mi-am gasit pana la urma. Tipic cum fac barbatii cumparaturi: vazut, probat, cumparat. Fara alte detalii.
Evident ca sunt Turco-chinezarii, dar macar am dat 25 de lire pe ei.

Eeee... alta viata! Parca nu mai schiopatam pe stanga complet, ci doar asa, maxim 30%.
Incepe "lungul drum spre casa", nu filmul cu patrupedele ci, traseul pe jos, spre hotel. Doar trebuia sa fac rodajul la abubasi.

Ajungem in camera si, intre timp ce-mi fac un dus, Kitty adoarme imbracata pe pat.
O las sa doarma invidios ca nu pot adormi.
Yoc Troia antica.
Pe la 16 iesim prin oras, deh. foamea...

Kitty, arfe si figuri: aia nu arata bine, aici nu e nimeni, ete cum arata carnea aia... stiti voi: talente de oameni carora nu le este foame.
In timp ce cautam o taverna, dam de un alt bazar si, fara sa-mi dau seama, ma trezesc strigand catre Kitty: "nici sa nu-ti treaca prin gand"!

Mancarea foarte gustoasa. Mancarica de fasole, carne cu legume si faimosul lor iaurt.
13 lire

 

Cum iesi din bazar, MARE PROBLEM!! Dar mare rau!
Am dat direct in aleea cu bijuterii! Aur, argint, diamante...

Kitty a mea insa s-a oprit sa-si ia un suc de rodii proaspat stoarse. O cam pandea foamea dar se tinea batoasa. Asta pana i-au venit ceva mirosuri pe la nas.
Eram deja la terasele de pe faleza, evident, opus locului pe unde se afla hotelul nostru.
Seara se incheie cu planurile pentru maine.
Dimineata, plecam spre Troia. Este ultima noapte in Canakkale.
Ne vom opri la Izmir pentru ca Troia necesita timp ptr vizitare fiind astfel imposibil sa acoperim distanta pana la Pamukkale, cum planificasem initial.

 

 

 

 

 

[gaxel]

Nu am fost niciodata in turcia.  Dar am "trait" intre turci, langa moschee si unde 80% din vecinii de pe strada erau turci. Si invevitabil intri in cate un magazin (brutarie, macelarie, supermarket) turcesc. Arata fix ca in pozele tale. Si as zice ca aproape ca are un miros special. De bazar de alimente. Poate ar trebui sa imi parasesc zona de confort si sa vad putin din turcia. 

Daca ar trebui sa alegi intre moto si masina, tot cu moto ai merge ? 

 

 

[Kosh]

Clar, cu moto. Au drumuri parca facute pentru motociclit.
Mi-a placut mult si voi reveni in Turcia sper sezonul urmator, insa voi lega Turcia cu o calatorie mai lunga.
Planul este sa ajung in Dubai prin Turcia, Georgia, Armenia, Iran. Sa vedem "cum se aliniaza planetele" :)

Dar sa continuam...

Dupa un mic dejun "studentesc", plecam din Canakkale.
Dar pana la Izmir, trebuie sa vizitam ruinele si muzeul Cetatii Troia.
Ca prea de mult am asteptat aceasta zi.
Ne oprim pentru o ultima poza cu calul donat orasului de echipa de filmari a filmului Troia (ala cu Brad Pitt) si continuam spre Cetatea Troia.



Iesind din Canakkale, nu poti decat sa te minunezi ce drumuri au turcii:

 

 

 

 

Ajungem la muzeu: 35lire/persoana
Kitty nu-i pasionata de istorie asa ca, dupa ce intram, isi ia o cafea si ma asteapta sa-mi fac rondurile.
Chinese mode ON:
 

 

 

 

 

 

 

 

 

Ca o paranteza, de mai bine de 6 ani "ma chinui" sa ajung aici. De parca era prin America Latina. Dar si acolo ai varianta avion.
Parca mereu intervenea cate ceva.
Nu vreau s-o dau in motivationale, dar va asigur ca tare bine te simti cand bifezi ceva la care ai visat de foarte mult timp.
Sunt ferm convins ca nu va strain sentimentul.

Sa revenim.
Muzeul, 3 etaje dar cam slabut pentru ce asteptari aveam:
 

 

Acum, hai sa mergem la ruinele orasului Troia.
Acestea se afla la nici un km, la stanga cum iesi de la muzeu.
Pret acces: 35lire/persoane.
 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Iesim de la Troia si directia Izmir! 320 de km, aproximativ.
Drumurile exceptionale, mai putin o portiune de 29 de km, unde era un singur sens, plin de curbe si TIR-uri.
Dupa o pauza de mandarine intr-o benzinarie, ne continuam drumul.

 

 

Aglomeratie mare la intrare in Izmir si soferi care-ti trag de volan speculand fiecare spatiu gol in coloana.
Ne cazam si iesim in oras gura casca.
Orasul foarte murdar, numai hartii si peturi peste tot.
Seara, e bazar direct pe trotuar, lumea vinde toate vechiturile.
Vorbim de un bulevard cu 5 benzi, sens unic.

 

 

 

Inapoi la hotel, din neatentie, trag prea brusc de laptop si cedeaza displayul.
Panica mode ON!

 

[Kosh]

22 ocotombrie 2018

 

Plecam din Izmir dupa micul dejun, suparati din cauza problemei cu laptop-ul. Il am de trei ani si abia acum s-a stricat. Fix cand aveam nevoie cel mai mult si n-aveam nici o solutie de backup.
Nici o sansa sa-l putem repara in Pamukkale, urmatoarea oprire.
Va trebui sa fiu atent la ce si cat filmez pentru a avea spatiu pe card. E de 64GB, dar totusi...
Pana la urma urmei, asta e... hai la drum, spre Pamukkale.

 

 

Ma opresc la primul PPT (posta) intalnit amintindu-mi ca nu am luat HGS-ul. Asta e un card care costa 20 de lire si pe care poti pune o suma in functie de cat calatoresti.
L-am incarcat cu 80 de lire.
 

 

Ori de cate ori dai de HGS, va trebui sa reduci viteza ca sa te poata citi si taxa sistemul.
Ai doua saptamani sa-l cumperi.
Sfatul meu este sa nu-l cumperi direct de la benzinariile din vama pentru ca am citit ca au existat cazuri in care angajatii de la benzinarie nu au inregistrat valoarea.
Adica, si-au bagat banii in buzunar.

Continuam drumul spre Pamukkale, pe drum ma opreste politia, a doua oara de cand suntem in Turcia:

 

La masini se face si control la bagaje. In cazul meu, au vrut sa vada doar permisul si pasaportul.
Drumul, fara cuvinte:

 

 

 

Ajunsi la Pamukkale, rezolvam cu cazarea si ajungem la locul cu pricina.

Intrarea: 50 lire/persoana.
Incaltarile jos, evident.
Apa este termala si calda insa pana jos se raceste. Daca ai talpile sensibile, nu o sa apreciezi denivelarile sapate de cursul apei.
Mergeam pe acolo de parca eram o fetita de 3 ani. Bine, eu am si talpile varza de la atata mers pe jos.

Ce m-a marcat pe loc este ca locatia nu seamana deloc cu randoarea pe care o vazusem eu pe internet, alte filme pe youtube.
Mi se pare saracacioasa, apa putina, multe piscine secate, piscine aflate chiar "la gura targului".

Vazusem la un moment dat pe youtube ca un paznic spunea unui turist ca zilnic se schimba traseul apei ptr a "alimenta" cat mai multe piscine pentru ca apa e pe duca...
Apa foarte calda sus, in unele "piscine" puteai face baie insa era cam frig afara.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Evident ca ne prinde noaptea si ne intoarcem la hotel, era clar nu se mai putea vizita nimic si nu aveam de gand sa stau mai mult de o noapte la Pamukkale.
La coborare, cam rece apa pentru mers in picioarele goale.
Incepi sa simti pe la rinichi, pe la coloana...

Planurile pentru urmatoarea zi:
Tinta initiala era Alanya insa, era destul de clar ca nu puteam. Plus ca mai aveam o problema: laptop-ul.

Problema este ca, dupa planul initial, trebuie sa ne oprim la Mersin. Pamukkale - Alanya este o distanta care, sa zicem ca se poate face intr-o zi de octombrie, daca nu polua, clar.
Antalya, fiind o destinatie turistica, am zis ca mai bine venim vara la balaceala.
La Alanya vroiam sa vad Plaja Cleopatrei si castelul, plus ca era mai aproape de Mersin, deci se justifica oprirea.
Faptul ca s-a stricat laptop-ul m-a obligat practic sa ma opresc in Antalya pentru ca-i oras mai mare si cresc astfel sansele sa repar laptop-ul.

 

 

[Aferim]

Excelente pozele! In plus, imi place tare mult cum e povestită călătoria.

 

Zona cu Troia mi-a plăcut cel mai tare...

 

Hai, mai departe! 

[Kosh]

23 octombrie:
Dupa un alt mic dejun studentesc, pornim usor catre Antalya.
E cam rece afara, dar tot e bine de motociclit.
Drumul spre Antalya nu dezamageste: curbe largi, peisaje mirifice insa calitatea drumurilor parca mai slaba pe anumite sectiuni.
Cel mai frumos a fost ca nu prea era trafic.

 

 

 

 

 

Antalya de sus:
 

 

 

Ajungem in Antalya, forfota mare. Hai sa gasim hotelul ochit cu o seara inainte. Este cam departe pe plaja insa, oricum nu puteam face baie.
Dac-as fi venit pentru plaja, clar nu alegeam acel hotel. Este vorba despre Mutado Hotel.
Hotelul este ok ca dotari si amabilitatea angajatilor insa, mult prea departe de plaja.
Am platit 150lire/noapte, mic dejun inclus.
Alegem sa stam 2 nopti. Eu aveam grija cu laptop-ul, Kitty tot scheuna ca vrea bazar.
Astepta Antalya de parca cine stie ce e acolo.

Hai in oras, adica, hai sa cautam laptop service. Ne indruma receptia si o luam agale spre o strada plina cu astfel de magazine, strada situata la 6km distanta de hotel, mers pe jos.
Ajungem la service, se uita omu' la laptop si-mi spune sec: 480lire! !
Soc!
Asta-i un laptop de 1000 RON, acu' 3 ani!
Negociez cu el pana la 350 de lire si, dintr-o data ma loveste un fulger de geniu vazand ca laptop-ul meu are iesire HDMI!
Refuz politicos reparatia si iesim din service explicandu-i lui Kitty ca putem conecta laptop-ul direct la TV.
Si uite cum am rezolvat problema doar cu-n amarat de cablu HDMI pe care-am dat 15 lire.
Eram asa de fericit de nici nu mai simteam ca iar am mers 6 km pe jos!

Cum ne indreptam noi spre "bazar", vad o frizerie.
Stop! Gata, ma tund!
Ca in tara "uitasem".

 

 

 

Dupa tuns, oprim sa mancam, prima locatie care ne iese in cale. Doner. Extrem de bun. Cu iaurt gratis. Ayran se numeste.

 

Gata: hai la bazar ca nu mai scap de Kitty!
Am ajuns in zona debarcaderului vechi. Pe coborare, strazi cu chinezarii la vanzare, toate prostiile.
Cum ne uitam noi pe-acolo, dintr-o data Kitty nu mi se mai dezlipeste de o geanta "Michael Kors", stiti voi, d'aia "original replica"!
Si-uite asa se duc inca 50 de lire.
E... nu mai conteaza! Am rezolvat cu laptop-ul!

 

 

 

 

 

 

Jos, la pontoane, multe barci isi asteptau clientii dornici de plimbare.
Hai sa facem un tur! Kitty fericire mare: si cu geanta si cu plimbare cu vaporasul!
50 lire/persoana

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Ne mai plimbam pe acolo si apoi, seara, inapoi la hotel.
In fiecare zi de Antalya, am mers pe jos 12km, deci am facut 24 de km pe jos. Asta pentru ca am fost cazati la o mare distanta de locurile unde se putea petrece timpul in Antalya.
De principiu evit mersul cu motocicleta in orase straine pentru a nu ma expune la riscuri aiurea. Prefer sa merg pe jos cat de mult se poate pentru ca-mi face bine.
Mai exista varianta transportului in comun, dar am ales sa nu ne complicam.

Antalya este de vizitat minim o saptamana, daca iti doresti si baie.
Faceau unii baie insa, nu ma risc la apa rece ptr ca oriunde ma duc, eu trebuie sa am tot grija de "elementul principal", si anume, sunt pe motocicleta, cu pasager.
Nu pot risca raceli, dureri de mijloc si alte "distractii" care pot veni odata cu scaldatul in apa mai rece decat trebuie (cârceii pe motocicleta sunt extrem, extrem de problematici).

 

Mi-ar fi placut sa vizitez muzeele si celalte locatii istorice din Antalya dar, pana la urma, in Antalya se ajunge usor, par avion.

 

 

 

 

 

 

[Kosh]

25 octombrie 2018:

Plecam din Antalya cu o stare de neliniste avand in vedere ca trebuie sa ne oprim intr-un oras neplanificiat: Anamur!
Oprire de compromis. Vroiam la Alanya dar este prea aproape. Iar Mersin, unde vroiam defapt sa oprim, este prea departe de Antalya.
Ati spune ca e usor sa faci 490 de km intr-o zi, insa uneori, realitatea din teren difera de planificarile facute in fata calculatorului, acasa.

Ne asteapta un drum extrem de periculos cu banda ingusta curbe stranse si camioane care intra pe banda ta in viraje pentru ca efectiv, nu e loc sa ia curba altfel. Cel putin, asa ne spune persoana de la hotelul de la care tocmai plecasem
Nici nu iesim bine din Antalya si, ploaie. Pana ne-am dezmeticit noi, ne-a udat bine de tot.
Noroc ca a tinut doar 15 min si ca afara erau peste 22 de grade.

 

 

Continuam drumul cu gandul sa oprim macar ptr o cafea in Alanya. Chiar imi doream sa vad cu ochii mei plaja Cleopatrei.
Drumul pana la Alanya este brazduit de localitati, fiecare cu cel putin 2-3 semafoare.

 

 

 

Ajungem in Alanya, si ne oprim la Starbacks pentru o cafea chiar in fata plajei care are vreo 5km. In timp ce sorbeam cafeaua incepe din nou o ploaie marunta.
Ma gandeam ca au WiFi, dar nope! Nu le merge "sistemul"!

Cleopatra Beach:

 

 

 

 

 

Ne este ciuda ca n-avem timp sa incercam apa, mai ales ca tot vedeam pe trotuare turisti in costume de baie, carand colaci si saltele.

 

 

Pun camera in carcasa subacvatica si la nici 5 min se opreste ploaia. Kitty deja murea de cald in combinezonul de ploaie dar se incapataneaza sa-l pastreze.

Urmeaza acea portiune de 50 si ceva de km pe un drum c-o singura banda pe sens. Banda ingusta in curbe si, evident trafic de camioane, tir-uri si autocare. 3 din 5 taiau banda in viraje. In multe curbe nici nu puteau lua virajul altfel.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Decidem sa facem o pauza de respiro si iau decizia sa ii dau drumul motocicletei la vale, ca sa mai economisesc niste benzina.
Cand mergi asa nu poti folosi frana de motor, in schimb poti supraincalzi foarte usor franele.
Dar, totul a fost ok, n-am ramas fara frane.
Pe filmarea de mai jos avem doar prima repriza de mers cu motorul oprit. Au fost mai multe reprize, cam 30 de km am mers asa... ba il opream, ba il porneam la deal.

 

 

 

Kitty imi tot spune ca vrea sa oprim ca vrea banane.
Apare un "pit-stop" pe dreapta si opresc. Imi era si sete.

Saracie lucie pe acolo.
4lire/kg de banane.
Aveau cateva fise puse la coltul mesei si vazandu-le, le-am luat si m-am dus sa i le dau crezand ca le-a lasat vreun trecator cand a platit "consumatia".
Aflu ca, de fapt, este o superstitie si fisele au rolul de a atrage clienti noi.

Plecam mai linistiti afland ca urmatoarea benzinarie este la 20 de km si, dupa cum arata indicatorul de benzina, aveam sanse sa ajungem pana acolo fara sa ramanem in pana prostului.
Bine ca n-a pouat pe drumul ala si ca a fost foarte liber. Daca mai trebuia sa si stam in coloane, aveam ce impinge la motocicleta.

 

 

Trecem prin doua tunele si drumurile revin la calitatea cu care ne-a obisnuit Turcia pana acum. Mai tarziu voi afla ca acele tunele au fost date in folosinta in urma doar cu 6 luni.

 

 

 

 

Ajungem la Amamur si ne oprim in prima benzinarie gasita. Iar se duc 110 lire pe 14 litri.
Internet Yoc.

Decidem s-o luam pe langa plaja, gasim noi un hotel pe acolo. Ceasul 18 si ceva. Inca lumina.
Primul hotel nu mai avea locuri asa ca-i dam inainte si gasim cu 100 lire pe noapte un hotel modest dar ok d.p.d.v. al dotarilor.
Ne prinde noaptea pe plaja, apa destul de calda.
Poate la Mersin facem si-o baie.
Erau 26 de grade afara.

Maine plecam la Mersin.

 

[gaxel]

ma uit la preocuparea cu laptopul, cu filmatul si cu pozele. Ma bucur ca altii au rabdare si povestesc. Ajuta ca altii ca mine sa isi miste fundul. Totusi am pierdut placerea de a face poze si a ma uita printre ele dupa aceea. Asa ca nu prea fac poze. Mi am zis ca incerc sa tin minte :)) 

suna bine tura. ma gandeam la muzeul de la troia si la sentimentul pe care il ai cand ajungi intr un loc in care vrei sa ajungi de ceva vreme. Tre sa fac un update propriei liste.  

 

[Kosh]

Nu vreau sa ajung la o anumita varsta si sa ma bazez doar pe memorie.
Ma uit cu placere peste imagini si filmarile din trecut. Acum imi pare rau ca n-am facut mai multe poze in aceasta plimbare, dar recuperez in urmatoarele.

Aveam doar un iphone 5 atunci. Acum am si un S9+ pe care l-am utilizat in Grecia pe post de aparat foto.
Nici nu vreau aparat foto separat ptr ca e un lucru in plus de care trebuie sa ai grija, sa pui la incarcat s.a.m.d.

Continuam... pentru ca tinta acestei calatorii a fost Gobekli Tepe, un loc unde-mi doream sa ajung inca de prin 2012... dar nu s-a putut.

 

Toata noaptea a plouat in Anamur!
Si n-am inchis un ochi din cauza tantarilor! Era ca pe un tarm de lupta prin camera: numai sange pe pereti, saltele si draperii.
A fost "open seazon" toata noaptea.

Dimineata insa, pentru ca nu aveam mic dejun am decis sa merggem sa luam ceva de mancare de la un supermarket, sa facem un mic dejun santieresc cu salam, paine si branza topita.
Noi matinali nevoie mare, ajungem la supermarket si era inchis.
In timp ce asteptam deschiderea incepe o ploaie... corespunzatoare, cum ar zice agricultorul roman in august.
Fara umbrele, fara echipament de ploaie, luam mancarea si ne tiram spre camera.
Nici nu stiu cand am mancat, facut bagajul si imbracat pentru a iesi la moto.

Se mai oprise ploaia, parca.
Incalzim motoreta si plecam la drum.
Nici nu iesim bine din Anamur si ne prinde o furtuna in toata regula. D'aia cu vant lateral de te muta de pe banda.

 

Kitty imi tot repeta ca ii este frica si ca vrea sa ne intoarcem... Deja de cateva ori.
Incepe sa ma streseze mai mult decat ploaia.
A picat numai bine ca intercomul a inceput sa dea rateuri. A trebuit sa-l opresc.
Chinezaria este rezistenta la apa dar, nu cu antena descoperita de i se vedea firul. Deh, mi-a cazut casca de pe rezervor cand ma tot chinuiam sa deschid topcase-ul. Asta inca de pe la Canakkale..
Linistea este apreciata de mine, mai ales ca drumul devine din ce in ce mai greu.

 

 

 

 

 

Mergem asa tot drumul de coasta, ba pe-o singura banda pe sens, ba pe doua.
Cert este ca am parcurs 220 de km in mai bine de 5 ore.
Oprim la un popas, o locatie de tip "impinge tava" unde am mancat doua feluri de mancare cu 50 de lire. Auzind marea in spate, nu m-am putut abtine sa nu fac cateva poze:

 

 

 

 

 

Drumul continua cu reprize de ploaie.

 

 

Ajungem la Mersin, soare, peste 24 de grade. Noi, copti bine. Adica, stii cum e atunci cand prinzi ploaie, soare, ploaie apoi iar soare...
Echipamentul de ploaie acopera doar corpul si picioarele. Cizmele si manusile nu.
Plus ca ploaia a fost asa de apriga pe unele sectiuni incat si in casca a intrat apa.

 

 

Gasim cazare cautand din poarta in poarta, ca sa zic asa. Hotelul dragut, mancarea buna si parcare moto pazita.

 

 

Seara hai in oras sa cascam gura.

 

 

 

Mergem si pana la mare ca sa aruncam un ochi pe acolo. Apa, destul de calda insa... n-am facut baie.
Destul de departe hotelul asa ca, hai la camera ca deja eram foarte obositi si iar mersesem pe jos cam 3km doar dus, pana la plaja asta.

 

 

Mereu ajungem seara, sau pe la 17 la hotel si, pana iti faci un dus, te schimbi, te prinde noaptea.
Ajunsi in camera, ma ia asa o oboseala de nici nu mai aveam chef sa pun "chestiile" la incarcat.

Maine unde oprim? La Gaziantep sau mergem direct catre Sanliurfa?
"Vedem dimineata" ii zic lui Kitty si somn de voie...

 

[Kosh]

26 ocotombrie
Dupa un mic dejun copios, ne strangem catrafusele si hai la moto sa plecam.

 

Kitty ma intreaba unde oprim. Ii raspund sec Gaziantep, la 250 de km, ptr ca stiu ca-i obisnuita cu distantele scurte. Eu insa vorbisem la receptie si aflasem ca drumul pana la Sanliurfa este "drept inainte", doar otoban, adica autostrada. Acum, doar de n-o ploua... sunt 440 de km.

 

 

Nici mie nu-mi vine sa cred cat de repede reusim sa iesim din Mersin si, cat ai zice "peste" suntem deja pe autostrada.
Au astia niste drumuri ... tot simt nevoia sa repet.

 

 

 

Dupa nici 50 de km se pune de un vant cum rar am mai intalnit pe moto. In rafale. Imi dadea niste sufleuri in fata de-mi lua mana din gaz. Eu, batos cu 130km/h inainte...

Incepe sa se faca frig desi soarele stralucea bine de tot.
Kitty isi ia echipamentul de ploaie si imi spune ca-i mai bine.

 

 

 

Trecem pe langa Gaziantep cu 140 la ora si Kitty deja isi pune intrebari. Ii spun ca-i devreme si trebuie sa profitam, mai ales ca o locatie care trebuie vizitata (Halfeti) este mai aproape de Gaziantep decat de Sanliurfa. Iar la Sanliurfa trebuie sa ajungem fiind tinta finala, scopul acestei calatorii.
Nu vad sensul pentru care am plati cazare in Gaziantep de doua ori. Terminam "treaba" la Sanliurfa si apoi revenim la Gaziantep.
Kitty ma aproba, asa ca ... da-i inainte, pe vant si frig.
De fel sunt foarte rezistent la frig insa, a trebuit sa-mi iau si eu echipamentul de ploaie.

 

 

Incep sa vad indicatoare rutiere cu Sanliurfa si ma trece un fior pe sira spinarii. Inca nu-mi vine sa cred ca ajung aici, ca suntem aici si ca, in sfarsit, voi putea sa bifez o dorinta care mocneste in mine de prea mult timp.

Oprim la nici 30 de km de Urfa (Sanliurfa) sa ne mai dregem cu-n ceai sau o cafea. Si sa alimentez ca am cam tras busa de urechi pana aici.
Mers intre 110 si 160, mai mult cu 140. La ce vant mi-a batut din toate directiile, s-a cam facut vartej in rezervor.

Intram in Sanliurfa cu ochii dupa hoteluri. Sa fi fost cam 16.30, cand eram deja in centrul orasului. Dimineata nu gasisem nimic pe internet. Toate ocupate.

 

 

 

 

Ne invartim bine prin oras, incep sa-mi pierd rabdarea si ma duc la niste politisti pe moto.
Intreb de hotel, ei nu prea cu engleza, eu deloc cu turca. Dau sa ma sui pe moto cand ma trezesc cu ei langa mine, cica "follow me!"

 

Na belea ca merg cu escorta pana la hotel!

 

 

 

 

Baieti finuti: ma lasa chiar in usa unui hotel de 5 stele.

 

Finante avem dar mai avem ceva km de facut pana acasa si parca nu ma lasa inima sa las 1500 de lire la 5 stele, mai ales ca trebuie sa stam 2 nopti in Urfa.
Intru eu la receptie si intreb de camere, mai mult ca sa nu ma fac de ras in fata politiei.
Kitty e suspicios de tacuta!
Noroc ca n-aveau aia camere. M-am scos!

Si iata-ne de unde am plecat: hotel Yoc!
Dai pe strada aia si dam de un hotel de trei stele, la 150 lire pe noapte! Numai bun ptr ce avem nevoie.

Kitty incepe sa ma enerveze ca tot intra in magazine cu țoale, cica "sa se mai incalzeasca"!
Eu, in tricou si blugi, ea imbracata bine.
Afara, toata lumea "in echipament" de toamna - iarna!
Nici nu simt frigul: sunt in Sanliurfa! Nici picioarele nu ma mai dor de la atata mers.

 

 

 

Va place vederea de la camera de hotel?

 

 

[Kosh]

27 Octombrie 2018 - o zi speciala:

Göbekli Tepe

Astazi este ziua cea mare. Parca era ceva in aer.

 

Infulec rapid micul dejun numai cu gandul ca, in sfarsit voi ajunge la Göbekli Tepe. Motivul principal al acestei calatorii.
Iesim repede din oras (indicatoare peste tot) si cate ai zice peste, ajungem la locatie. Nici n-am simtit drumul pana acolo.

 

 

Ajungem la locatie si aflam ca-i inchisa, dar se poate vizita. Initial costa 50 de lire sa vizitezi.
Din parcarea auto (unde se afla si muzeul), urci mai sus si, dupa ce treci de statia de taxare, vei astepta un microbuz care sa te duca pana sus, la atractia principala.
Poti merge si pe jos.
Dar e gratis cu microbuzul. Nu uitati ca locatia este oficial inchisa, asta ca sa vedeti despre cum se face turismul in Turcia.

A nu se vizita vara caci temperatura sare de 60 de grade, conform celor spuse de vanzatorul de la magazinul de suveniruri.
Apropos: vanzatorul de acolo este proprietarul terenului, fiind nepotul acelui fermier care a descoperit din greseala unul din stalpii care ieseau afara din pamant. S-a dus repede si a anuntat autoritatile care insa n-au dat asa de multa importanta locatiei.
9000 de ani a stat ingropat, pana in 1963...

Erau ocupati atunci cu sapaturile la Nevalı Çori, o locatie "mai tanara" care, ulterior a fost scufundata sub ape cand s-a dat in folosinta Barajul Atatürk.
Dar ii intelegem, avand in vedere ca la Nevalı Çori s-au descoperit primele seminte de grau domesticit din lume!!

Desi octombrie, am prins peste 25 de grade insa, batea vantul destul de tare.

Dupa cum am spus, oficial locatia este inchisa datorita unor infiltratii de apa in acoperisul care abia ce fusese cladit de nici doi ani. Se pare ca Dorel are rude si in Turcia. Doi ani a stat inchis pentru a se putea construi acoperisul.
Apoi a venit "lovitura de stat" si, din ce-am citit eu cand faceam research-ul pentru a vizita in sfarsit locatia, au fost arestati pentru participare la complot persoane care lucrau la acoperis. Asta a dus la alti cativa ani de stat inchis.

 

 

Despre Göbekli Tepe sunt foarte multe de spus.
Cu o vechime de minim 12000 de ani, Göbekli Tepe este absolut fascinant.
In primul rand, vechimea constructiei plaseaza Göbekli Tepe cu mult inaintea aparitiei scrisului, a olaritului, chiar si a rotii. Stonehenge a fost construit la 6000 de ani dupa Göbekli Tepe. Insasi piramidele egiptene au fost construite cu 4000 de ani dupa Göbekli Tepe. Si agricultura isi dateaza originile dupa. Motivul abandonarii locatiei Göbekli Tepe, speculeaza arheologii, o reprezinta chiar aparitia agriculturii.

Mai mult timp a trecut de la construirea Gobekli Tepe la inventarea cuvantului scris decat de la Sumer pana astazi.

 

 

 

 

 

 

Pentru ca nu s-au gasit oseminte umane, doar de animale, (peste 100 de mii de oase animale gasite pana acum) teoria principala plaseaza Göbekli Tepe ca fiind un loc de intalnire anuala/periodica intre triburi cu scopul de a socializa, fiind si ocazia perfecta pentru a se intemeia familii noi.

 

Avem deci o constructie imensa, care a tot fost ingropata pentru ca apoi, sa se construiasca alte cercuri peste cele vechi, deja ingropate. Arheologii spun ca locatia necesita minim incă 150 de ani de acum incolo pentru excavare completa! Toate imprejurimile sunt bogate in continut arheologic.

 

Problema cu Göbekli Tepe este una simpla: conform conceptiilor moderne bazate pe dovezi arheologice gasite in timp, oamenii de atunci nu erau in stare sa poata construi asa ceva.
Aici e problema: Göbekli Tepe a fost construit de omul cavernelor practic, vanatori culegatori care abia iesisera din ultima era glaciara.
Pentru a putea construi asa ceva, este nevoie de socializare, matematica, organizare si nivel de gandire despre care oamenii de stiinta credeau ca au aparut mult mai tarziu datorita aparitiei agriculturii.
Devreme ce nu mai trebuie sa umblii de nebun toata ziua pentru a gasi mancare, era si normal ca in timp oamenii incepeau sa aiba timp pentru constructii care sa serveasca fie nevoilor sociale, fie religioase sau, pur si simplu, calendare care sa le spuna cand e vremea de plantat, cules etc...
Arheologic vorbind, nu s-a excavat nimic "mai vechi" de perioada Göbekli Tepe. Pentru ca nu s-a gasit.

Nici 5% din sit nu a fost excavat si se lucreaza la doar patru cercuri din cele 20. Imaginati-va ce se va mai descoperi in timp.

Eu continui "sa stau cu ochii" pe aceasta locatie cu planul de a o revizita atunci cand se mai face o descoperire majora.
Este un loc fascinant, internetul fiind plin de informatii, teorii si documentare.

Inainte de a pleca, stam de vorba cu vanzatorul despre care va spuneam mai devreme. Ne povesteste cum a fost descoperita locatia de catre bunicul sau, cum a fost afectata zona de turisti, cum se lucreaza arheologic si altye detalii pe care nu mi le mai amintesc.
Confectioneaza manual din piatra, acele "turnuri", dar la marime mai mica, de pus pe birou. 200 de lire mi se pare insa un pret prea piperat.
Poate daca veneam cu avionul doar sa vizitez locatia, era altceva, dar asa... mai avem lejer 2500 de km pana acasa si nu-mi permit sa dau 200 de lire pe un "turnulet". Mi-as fi dorit, totusi.

 

 

 

Dupa ce vizitam locatia arheologica, ne oprim si la muzeul de alaturi.
Nu-i cine stie ce, dar e gratis.
La intrare gasim Piatra Vultur...
Teorii speculeaza ca desenele reprezinta traiectoria unei comete care ne-a lovit provocand ultima era glaciara.
Oameni de stiinta, folosind calculatoare au descoperit ca animalele sculptate pe piatra reprezinta constelatii ceresti de atunci.

 

 

 

 

Arheologic vorbind, muzeul e praf... dar!
O camera acolo merita toti banii. Este o camera tip hol, rotund unde sunt proiectate imagini pe o muzica bestiala.
Daca Kitty a fost impresionata de un muzeu, credeti-ma, este mare lucru.
Majoritatea muzeelor le-am vizitat singur, Kitty asteptandu-ma la intrare, dupa ce, evident, i-am luat bilet. Ca doar n-o puteam lasa in strada.
Asta e... "unora nu le place jazul"... n-ai ce-i face.
Dar aici i-a placut.

 

 

Cu parere de rau, ma indrept spre parcare unde se afla motocicleta.
Bucuros ca am ajuns aici, trist in acelasi timp ca de aici incepem sa batem in retragere, adica sa ne intoarcem.

 

 

Dar pana atunci, mai avem ceva locuri frumoase de vizitat.

Primul dintre ele ... Haran, orasul antic contemporan cu Ur.
Am trait ceva "aventuri" la Harran, dar nu pentru ca este aproape de Siria.
Vi le impartasesc in urmatoarea postare.

 

 

 

 

 

 

 

[Kosh]

Harran

Plecam de la Gobeklitepe cu destinatia Harran. Este la 40 de km de Sanliurfa, aproape de granita cu Siria.
Si ca tot veni vorba, toata zona aceasta este FOARTE SIGURA. Nu mai plecati urechea la zvonuri si alte prostii auzite pe la cine stie ce post TV.

Drumul simplu si drept:
 

 

 

Situat foarte aproape de granita cu Siria (15km), Harran este unul din cele mai vechi, inca locuite orase din lume, fiind contemporan cu Ur.
Este renumit pentru legaturile sale cu povestea profetului Avraam, Harran este mentionat Vechiul Testament.
Atat in Biblie cat si ĂŽn Quran, Harran este indicat a fi locul in care Avram a trait dupa migrarea din Ur.
Langa Harran, la Sultantepe, au fost descoperite tablele cu legendele lui Gilgamesh.

In timpul Imperiului Roman, Harran a devenit orasul bataliei in care Crassus a fost invins si ucis de catre persani (53 BC.)
Impăratrul roman Galerius este si el invins de catre persani, tot in Harran insa 350 de ani mai tarziu.

Oras important de pe "Drumul Matasii", Harran a fost de asemenea un important centru de adorare pentru Zeul asirian al Lunii numit Sin timp de mai bine de 1600 de ani.

Azi Harran este cunoscut pentru casele din chirpici sub formă de stupi de albine.

Intram in oras si opresc sa vedem ce si unde mergem. Ma interesau acele case "speciale" si cetatea Harranului.
Nici n-apuc sa iau contactul ca ma si trezesc cu un "turist guide" care-mi spune ca acele case sunt in proprietatea lui. Cica ma ajuta el sa le gasesc mai repede, cu cetate cu tot.
Pentru suma modica de 200 de lire.

 

 

"Negocierea" apare la finalul videou-lui atasat mai sus.

Incerc sa ma inteleg cu niste localnici pe acolo in timp ce asta ma tot bruia la creieri cu "sir, sir, take you there sir. I give you price, now you give me price"...
Imi dau seama ca nu-i loc sa ma inteleg cu nimeni pe acolo, toti vorbind turca sau araba, decid s-o iau pe cont propriu.
Kitty nervoasa ca de ce am adus-o in saracia asta, ce cautam aici in jalea asta de sat.

 

 

In timp ce ma invarteam pe ulitele satului dau de un grup de tineri si-mi zic ca tre' sa bungheasca ceva engleza avand in vedere ca erau mai toti cu telefoane.
Imi explica unu' intr-o arabo-engleza si ma dumiresc.

 

 

 

Ma tin de drum si situatia din teren incepe sa se inrautateasca grav: saracie lucie fratilor. Le plangi de mila si mai multe nu.
Ma incapatanez, deja ma enervasem.. dale-n X de case, nu le gasesc eu p'aici? Aveam si plinul facut.
Afara, lejer 28 de grade.

Vazand niste case conform celor cautate de mine, fac dreapta pe un deal prafuit si bag un pic de soft enduro cu busa pana sus. Kitty cu inima cat un purice. N-a mai chitait nimic cat eram in miscare.
Cand am oprit in varf, iar a inceput Kitty sa-mi cante la ureche... aceeasi melodie.
 

 

Fac dreapta si, ce sa vezi? Exact casele pe care le cautam, plus autocar la intrare:

 

 

Pana parchez motoreta, vine si "proprietarul" de mai devreme.
Yo țantoș, intr-o romana perfecta: "Ti-am zis bah ca le gasesc si singur?"

Vizitez locatia, Kitty nu-i impresionata deloc.
Casele stup din Harran au acoperisurile conice pentru a colecta caldura si a mentine temperatura suportabila in casa. In varf este o mica deschizatura pentru permite lumina. Ferestrele sunt mici pentru a limita intrarea caldurii/frigului iarna.
Casa in sine a fost locuita pana nu demult de o familie cu 14 copii.
Are 18 camere si peste 260 de ani vechime.
Fiecare camera este construita din 1500 de caramizi insa, la baza e lutul.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Foarte aproape de acele case se afla ruinele primei universitati islamice din lume:

Kitty a ramas in parcare, la motocicleta.

 

 

 

 

 

 

Ma intorc la moto si-mi spune Kitty ca i-au dat soferii apa, vazand-o singura acolo...

Parasim Harran fericit c-am facut-o si p'asta. Kitty era fericita acum cand incepuse sa vada indicatoare rutiere cu directia Sanliurfa.
Orasul este destul de safe, lumea te ajuta cu informatii cum poate. Nu m-am simtit in pericol in oras cat am stat pentru cateva ore.
Nu stiu cat de indicat ar fi sa te cazezi pe acolo, dar nu prea ai avea motiv avand in vedere ca Sanliurfa este aproape si, in maxim 3 ore, vizitezi tot Harranul.

Mai erau de vizitat/zabovit prin oras insa, Kitty ma tot zorea sa plecam.
Foarte cald pentru 27 octombrie, abia asteptam sa ajungem la hotel pentru o baie.
Aveam muste si in interiorul castii. La hotel a trebui sa ne curatam atent castile.

Evident ca nu m-am putut abtine si-am desalat si-o camila:

 

 

 

 

 

 

[Kosh]

Ajungem destul de devreme in Sanliurfa insa orasul ne primeste cu un trafic pe cinste. Totusi, parca nu-i asa de aglomerat ca in Bucuresti.
Ma strecor printre masini si numaidecat ma vad in fata hotelului.
 

 

Normal ca nu stam in camera si iesim gura casca prin oras.
Prima vizita:

Balıklıgöl

Situat in sud-vestul orasului Şanlıurfa, Balıklıgöl reprezinta un loc sacru atat pentru musulmani cat si pentru crestini. Lacul este strans legat cu Profetul Avraam (Ibrahim), considerat "parintele" celor trei religii monoteiste: iudaism, crestinism si islam. Avraam a locuit in Şanlıurfa pe vremea cand rege al orasului era Nimrod. Conform legendei in acest loc profetul Avraam a fost aruncat in foc de catre regele Nimrod. Insa Allah a transformat flacarile in apa, iar bustenii arzand in pesti.

 

 

Locatia este intr-un parc situat langa "piscina sacra".
Trebuie sa recunosc ca n-am mai vazut atatia pesti laolalta pana acum. Poti sa cumperi mancare pentru a hrani pestii: 1lira si primesti mancare cat incape intr-un capac de borcan normal de muraturi.
Daca stiam, treceam inainte pe la un petshop

 

 

 

 

Ideea este ca acesti pesti nu se consuma, este interzis sa-i mananci si, conform legendei, cine omoara vreun peste, ajunge orb.
Si uite asa se inmultesc ca iepurii depinzand astfel de hrana furnizata de turisti... sau, ma rog, asta-i versiunea oficiala.

 

Ar exista si crapi galbui, aurii ... cine vede un astfel de peste cica va avea noroc in viata. Doar dimineata devreme rau ar iesi astfel de pesti galbui.
Numai pentru asta nu ma trezeam eu la 5 sa umblu bezmetic pe la lac.

 

 

 

Alaturi se afla si pestera unde s-ar fi nascut Abraham insa era prea aglomerat.
Asa ca am zis pas.

 

Locatia este cel putin interesanta si merita vizitata.

Ne indreptam catre Muzeul de Arheologie.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Cladirea este imensa din exterior si exponatele pe masura.

Unul din acestea, poate chiar cel mai important, este Omul din Urfa (Man of Urfa), considerata cea mai veche statuie descoperita in Asia.
Dateaza de acum 11500 de ani si a fost descoperita langa Balıklıgöl prin 1995.
Apartine erei Gobekli Tepe ceea ce-i foarte interesant. De ce la Gobekli Tepe silueta umana este reprezentata sub forma de T-uri mari de piatra si nu direct sub forma statuii de la muzeu?
PS: statuia are ochii din ametist, piatra extrem de scumpa in perioada aceea.

Dar sa lasam misterele istoriei pentru istorici si sa continuam cu muzeul:

 

 

 

 

 

 

Iesim de la muzeu si ne odihnim in parcul alaturat cu priveliste la o serie de pesteri interesante.
Sunt vizitabile insa deja eram obositi si am decis s-o lasam pentru data viitoare.
 

 

 

 

Seara ne prinde pe strazi intortocheate cautand hotelul.

 

 

 

 

 

 

Cu siguranta mai erau multe locatii de vizitat in Sanliurfa.
Urfa este denumirea veche, Sanliurfa traducanduse "gradioasul/marele Urfa", este unul din orasele preistorice ale omenirii fiind locuit din cele mai vechi timpuri. Nu uita ca Gobekli Tepe este situat la nici 20km distanta iar Harran este la 40 de km.

In timpurile antice, orasul se numea Edessa.
Nu facem prea multa istorie aici pentru asta existand informatii pe internet exact cat vrei sa afli despre Urfa.

Destinatia urmatoare: Halfeti, orasul scufundat si plimbare cu barca pe Eufrat.

 

[Kosh]

28 octombrie 2018:

Cu parere de rau, trebuie sa plecam din Sanliurfa.
Destinatia urmatoare: Gaziantep, macar 2 nopti.
Dar pana acolo, vom opri la Halfeti.

Drumul spre Halfeti este simplu si frumos:

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Locatia foarte mica si ingramadita. Aglomeratie pe masura, locuri de parcare putine.
Gasim un loc unde sa putem lasa motocicleta si ne punem la coada biletelor ptr vaporas.
Sa fi fost ora 14 cand eram la coada...
Biletul: 12lire/pers

Plimbarea ... foarte lunga si linistita. Asta daca ignori muzica turceasca de pe vapor.
A durat mai bine de doua ore insa nu ne ingrijoram pentru ca Gaziantep e la nici 100km distanta, drum pe autostrada.

 

 

Aici se afla mai mult asezari scufundate de apele barajului de la Birecik, dat in folosinta prin anii '90.
A fost o mare controversa atunci ptr ca apele au scufundat si multe locatii arheologice importante (Nevalı Çori, spre exemplu).

 

 

 

 

 

 

 

Normal ar fi fost indicat sa ne cazam macar o noapte si sa exploram mai mult locatia.
Sunt foarte multe pesteri in zona si puncte cu privelisti superbe.

O legenda spune ca-ntruna din aceste pesteri, fata unui rege persan s-ar fi mutat cu un pastor de care s-a indragostit. Furios, regele le-ar fi dat foc la pestera omorandu-i pe amandoi.

La intoarcere, vaporasul ne lasa (convenabil as putea spune) chiar intr-un restaurant aflat pe malul lacului, cu 300m mai sus de locul initial al plecarii initiale.
Nu mai zabovim si plecam spre Gaziantep unde, cum este obiceiul, n-avem cazare rezervata.

Drumul spre Gaziantep, pe autostrada, l-am facut numai cu soarele in fata, noroc cu parasolarul de la casca.

 

 

 

Ajungem in oras si ma infing direct in centru unde gasim cazare imediat. 150 lire pe noapte, la 3 stele cu mic dejun inclus.
In Turcia, toate cazarile de 3 stele includ micul dejun. Difera insa conditiile de la oras la oras. Hotelul de 3 stele Sanliurfa este net inferior acestuia.

Fiind rupti de oboseala, iesim doar sa mancam si ne intoarcem in camera la somn.
Pentru ca stam 2 nopti aici, lasam plimbarile pentru ziua urmatoare.

 

 

 

 

 

 

[Kosh]

Luni, 29 octombrie

Cu doar o singura zi de frecat menta prin Gaziantep, ne repezim la bazar. Cerinta expresa a lui Kitty.
N-aveam ce comenta, mai ales ca pana acum, am mers doar pe unde-am vrut eu.

 

 

 

 

 

Dupa 5 ore de bazar, (probabil razbunare pentru Harran) in sfarsit, vine si randul meu:
Muzeul de Arheologie din Gaziantep:

 

 

6 lire intrarea/persoana

 

 

 

 

 

Ziua se incheie repede, mancam in oras si apoi, un suc natural de fructe.

 

Maine dimineata devreme plecam la Adana unde ne vom caza o noapte.

 

30 octombrie:
Imediat dupa micul dejun trag motoreta in fata hotelului si hai la drum. Ceasul ... maxim 8.30.
Gaziantep, de la fereastra hotelului:

 

 

Avem de facut doar 240 de km astazi, pana la Adana, doar pe autostrada, deci, relax.
Drumul Gaziantep - Adana:

 

 

 

 

 

De la departare ziceai ca e ceata in fiecare oras. De fapt, era smog. Poluare peste poluare.
Gaziantep, foarte poluat, la fel si Adana

Ajungem devreme in Adana, nici 12 nu era ceasul si cautam un hotel. Ne oprim la un conac construit prin anii 1800: 200 lire pe noapte.
Cam scump insa afara erau 29 de grade si nu mai aveam chef de umblat prin oras pe caldura aia.

 

 

Cu atata timp de frecat menta, clar hai in oras. Unde?
La Muzeul din Adana, evident:

 

 

 

 

 

 

Azi am vazut "culmea scuterismului": cinci persoane pe o ragalie de scuter: el, ea, intre ei un copil de maxim 6 ani si in spate, alt copil de maxim 4 ani. Ea avea in brate un bebe.
S-a intamplat asa de rapid incat n-am avut timp sa scot telefonul ptr o poza.
Clar ca dupa aia am mers doar cu telefonul in mana, dar n-am mai prins asa ceva. O fi ceva mai rar.
Am tot vazut "scene" d'astea mai prin toate orasele de aici, dar nu asa de extrem.
Si alergau scuterul ala printre masini de s-a speriat Kitty.

 

 

 

Seara se termina pe terasa "conacului", la un pahar de suc.
Evident, iar am mers vreo 10km pe jos.

 

 

 

[Kosh]

30 Ocombrie 2018

Mic dejun de rahat in "conacul" lu' peste prajit.
Zgarcenie mare, pret cazare complet nejustificat.
Ne facem bagajele repejor dupa ce bem o cafea si pornim la drum. Cred ca era 9 dimineata cand am plecat.
Trebuie sa mergem cam 260 de km, catre Nevsehir. Un pic de autostrada si apoi, drum express.
Trecem pe langa podul construit pe vremea Imperiului Roman si apoi iesim destul de usor din Adana:

 

 

Drumul absolut bestial.
Grijile noastre legate de distanta si lipsa autostrazilor pana la destinatia noastra, sunt imediat stinse de acest drum expres cu trei benzi.
Las imaginile sa vorbeasca:

 

 

 

 

Vazand cum e drumul, luam o pauza de masa mai lunga. Ne intindem la cafele fara griji.
Desi nu rezervasem/gasisem hotel, n-aveam nici un stres. 

 

 

 

 

 

 

Nici nu apucam sa intram ca iar ma trage pe dreapta Jandarmeria lor.
Imi zice sa opresc mai in fata insa eu fac pe prostul si-i tot repet: ingliș, ingliș! 

 

 

Ajungem pe la 15.30 in Goreme si ne oprim sa bem o cafea la o cafenea cu internet pentru a cauta hotel. 

 

 

 

Gasim la 170 lire pe noapte, cu mic dejun inclus.

Goreme, clar alta diferenta. Fiind locatie turistica toti vorbesc engleza chiar foarte bine. Tre' sa recunoasc ca imi place cand pot sa ma inteleg cu oamenii.
Vorbim la receptie pentru plimbarea cu balonul, urmand sa ne decidem pana ne intoarcem la hotel.
Pret: 800 lire/persoana.

Iesim in oras sa mancam ceva si sa "gura casca".
Se vede ca e zona turistica: portiile mici, mai multa paine decat carne ... stiti voi, "romanisme".

Plimbandu-ne pe maidan, Kitty dispare repede intr-un magazin de bijuterii. Si-uite asa mai zboara 100 de lire.
Aa... si-a mai luat si-o pereche de sosete cu "Cappadocia"...
Eu, ma tot gandesc la cata benzina mai am de ars pana acasa.

PS: azi am implinit doua saptamani de cand hoinarim prin Turcia.

Gata, inchei aici pentru ca maine la 5.30 dimineata, trebuie sa fim drepti pentru plimbarea cu balonul.
Asta-mi aduce aminte de faza intamplata recent:
Sa tot fie o ora de cand imi bate un pustan la usa, chinez, care-mi spune cica sa-i dau acum banii de "baloon ride" si maine dimineata sa fiu in fata hotelului la 5.15.
Ii explic ca nu-i dau nici un ban, nu-l cunosc. Suna el pe sefu' si ma pune sa vb cu el. Tipu' intelege si cadem de-acord sa-i dam banii dimineata cand ne preia.
Maine toata ziua hoinarim prin Goreme.

 

moto3.mp4

[gaxel]

invat multe din calatoria ta :)) 

viata de cuplu e dificila , cand cuplu e format din mine, motocicleta si amanta.  Mi se pare ca gestionati bine fiecare preferintele celuilalt. 

 

Si ma tot uit la poze, si ma gandesc ca e socant cum societatile pot sa fie asa de divizate. Vreau sa spun oameni capabili sa gandeasca, proiecteze, planifice si sa execute minuni care sunt facute de niste cercopiteci (multimea).

E incredibil. E incredibil cum romanii faceau drumuri si noi nu facem autostrada. E incredibil (nu doar in romania) ca romanii au facut pod si generatiile actuale nu fac nici macar "pod de barci" . Ceva e rau in societate ? 

 

 

[Kosh]

Nici nu mi-as inchipui vreo calatorie de unul singur pentru ca este extrem de trist, din punctul meu de vedere, sa nu ai cu cine imparti locurile si experientele frumoase din acea calatorie.
Sigur, din punct de vedere al simplitatii si al modului in care se comporta motoreta, ar fi mai bine singur insa, oriunde am merge, doar cu Kitty in spate este solutia perfecta.
Isi face treaba de copilot foarte bine si chiar m-a ajutat mult in fiecare calatorie. Daca te uiti si la video-uri si ar fi bine s-o faci ptr ca am depus ceva munca sa le fac cat de bine se poate, vei vedea cat de ajutor este Kitty mai ales cand e vorba de navigare si altele asemanatoare.

Legat de civilizatie, consider ca pe noi ne-a tampit de tot comunismul.
Turcii au drumuri, tunele si autostrazi cum noi nu vom avea poate nici in 100 de ani. Se descurca singuri si isi creeaza tot datorita embargoului comercial impus Turciei de catre occident.
Sunt foarte patrioti si-si lauda tara, nu ca noi care, de cate ori iesim afara, vorbim numai de rau de Romania.
Nu toti, dar, intelegi ideea.

[Kosh]

1 Noiembrie 2018

A si sunat ceasul de trezire?
Parca am dormit 5 minute. Kitty n-aude, nu vede!
"Mi-e somn" imi raspunde scurt si raspicat la incercarile mele de o trezi cu usurelu'.
Ceasul 4.55. La 5 si-un sfert trebuie sa fim in fata hotelului.
Eu imi preagtisem totul de cu seara: incarcat baterii, setat camera video, verificat telefonul... ca un chinez autentic.
Kitty se intoarce pe partea cealalta ca ii aprinsesem toate becurile din camera.
"Haide Kitty ca intarzaiem"!
Kitty nu-i acasa...
Vazand ca nu-i loc de intelegere, o trag efectiv din pat. Stiti cum sunt femeile, nu pot iesi pe usa imediat ce s-au dat jos din pat si dupa ce s-au imbracat repede.
Imi face Kitty un bot parca mai mare decat baloanele cu aer vazute pe aici prin poze.
Mai mult chioamba se duce la tutuleta, se imbraca si-o vad proptita cu capul in stalpul usii de la intrare.
Ma astepta acolo. Cu un ochi deja dormea.

O iau pe sus, iesim afara. Ceasul 5 si 10 minuti.
Perfect!
Ba si stam, si stam ... afara bezna si cam 2 grade.
Seara am facut bine c-am dat jos bateria de pe motocicleta. E prima noapte cand fac asta de cand sunt in Turcia.

Dau pas de defilare pe aleea din fata hotelului si, de nicaieri apare si duba. Adica transportul catre zonele de decolare.
Dupa ce face turul statiunii tot adunand turisti, ne duce la o mica terasa inchisa, la etaj.
Cica "breakfast first"!

 

 

Dupa ce bem o cafea, ne imbarcam din nou in microbuze si hai la baloane.
Ajunsi la locatie raman masca. Fiind prima data cand fac o plimbare cu un balon, ma impresioneaza marimea acestora.
Aia erau deja acolo, tot bagau aer cald de zor.

 

 

Se ridica si balonul nostru, si hai cu imbarcarea.
Ni se face un mic instructaj mai ales pentru aterizare si urmeaza decolarea.

 

 

Weeiii!!
Kitty era ca girofarul de la politie. Cand s-a vazut in aer, a avut loc "schimbarea la fata"!
Se tinea de bara cu ambele maini si nici gand sa se apropie de margine.

Eu, se stie: chinese mode ON!
Ne-a ridicat pana la 850 de metri altitudine. Plimbarea este soft, fara "goluri de aer". Cel mult te mai poate deranjana zgomotul facut atunci cand da drumul la gaze ptr a lua/pastra altitudinea. Dupa nici 15 minute, Kitty se mai linisteste si incepe sa-i placa.

 

 

Aterizarea!
Oh, aterizarea... Ma asteptam, conform instructajului, sa fim nevoiti sa ne ghemuim tinandu-ne de manerele speciale.
Pe dracu1
"Captainul" a aterizat direct pe masina de transport a balonului.
Pentru eilaterizarea e ceva precum schimbarea sosetelor. Avea 4 grade pe umeri.
Si la alte baloane, la fel. Aterizare direct pe masina de transport.

Veselie mare in public, va dati seama.

 

 

Durata totala a zborului: o ora si 15 minute.
Merita din plin!

 

 

 

 

Imagini din balon:
va recomand totusi sa vedeti video-ul de mai sus!

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Ne intoarcem la hotel cu transportul care ne-a luat de dimineata, hotel unde bagam si micul dejun.
Si ne ia un somn... asa ca somn de voie de la 9.30 pana pe la 12.30.
Apoi, hoinareala prin oras:

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Video mai complet:
 

 

N-am mai vrut sa mergem la Open Air Museum pentru ca eram deja obositi si cu 90 de lire, fac plinul maine la motoreta, nu platesc sa vad cam ce vezi la fiecare colt pe aici.
Ramane pe data viitoare. Noi invatati cu 6 lire/persoana, nu prea ne-a picat bine sa aflam ca acolo era 45 lire. Am mai mers si 2 km pe jos degeaba.

Ne multumim cu o cafea turceasca la un restaurant pozitionat mai sus si ne retragem la camera.

 

 

Maine dimineata, directia Ankara: 280 km.

 

 

[Kosh]

Plecam din Goreme pe la 10 dimineata cu speranta ca drumul pana la Ankara va fi la fel de usor precum ne-am obisnuit pana acum.

 

 

 

 

Desi mai slab calitativ decat drumurile cu care suntem deja obisnuiti in Turcia, drumul pana la Ankara nu dezamageste.

 

 

 

 

Luam o pauza de masa scurta cu gandul sa ajungem mai repede in Ankara.
PS: gasesti cea mai buna mancare in astfel de locuri mici, afacere de familie: 25 de lire, portie dubla pentru doua pesoane. Salate si sucuri incluse. Mai zi ceva!

 

 

 

Continuam drumul:

La intrare, radar. Sunt in limita de viteza, culmea desi pana acum am cam tras-o de urechi.
La 300 de metri mai in fata: comitetul de primire.
 

 

 

 

 

Caldura, si agitatie mare. Pe benzile 3 si patru se merge. Adica pe banda 4 se depaseste lejer 130km/h
Ne invartim ceva prin oras pentru a gasi hotelul ochit cu o seara inainte.
Avem parte si de "aventuri" in trafic: un nene trece pe rosu fara nici un stres, o tuta pune semnal dreapta de parcare si cand ajung langa ea se razgandeste subit.
Chestii cu care suntem obisnuiti de prin Bucuresti.
Accidente/tamponari intalnite pe drum: 5. Merg ca nebunii astia pe aici.

Ajungem la hotel, dupa cum am spus si suntem cazati la et 8, avand o frumoasa vedere din balcon.

 

 

Este cel mai bun hotel de pana acum, exceptand viteza slaba de upload a internetului de aici. Stai sa vedem si micul dejun.

Maine vrem sa ajungem la Bursa pentru 2 nopti cazare. Sunt 480km pana acolo pe E90, acel drum express cu trei benzi.
Daca nu reusim, ne oprim la Eskişehir pentru o noapte.

Iata si un scurt video cu secvente de pe drumul spre Ankara:

 

 

[Kosh]

Sambata, 3 noiembrie:

In Ankara, cel mai bun hotel de pana acum. La etajul 8, camera mare.
Superb!
Plecam cu parere de rau stiind parca ca n-o sa mai nimerim un astfel de hotel, la un pret asa de bun pe noapte.
Iesim nesperat de repede din Ankara indreptandu-ne catre Eskisehir.
Ne-am decis sa ne oprim acolo, Bursa fiind prea departe pentru stilul de mers cu care ne-am obisnuit in Turcia.

Drumul este bun, dar plictisitor:

 

 

Ajungem la hotelul ochit, hotel care se dovedeste a fi o prastie. Macar a fost ieftin.
Frigu' dreaq noaptea. Cobor la Jean de la receptie si-mi spune "automatic heat".
Calicie la caldura.
Mergem sa mancam ceva si la intoarcere in camera ne ajunge din urma un somn grav.
Ne-am bagat la somn pe la 19. Odata cu gainile, cum se zice pe la noi.

 

 

Duminica, 4 noiembrie:

Acriti de hotelul de cacao, sarim peste micul dejun direct de la masa. Cand am vazut, ne-am ridicat si-am plecat.
Afara, cam 2 grade, maxim 3. Canceru' dracu!
Incalzim motoreta si hai la drum. Sa fi fost 8 dimineata...
Nici n-apucam sa iesim din oras ca repedere "polis controlu".
Era limita de 90 acolo si noi o cam ardeam cu 120, asa sa ne incalzim. Cand zic noi, ma refer la Je si inca o masina.

Mi-a facut semn sa ma car. Dupa ce s-a uitat la numar, evident.
Mama, ce frig...
Daca n-am oprit de trei ori in 140 de km. Ba o toaleta, ba o cafea...
Aveam de facut doar 300 de km pana la Istambul, prin Bursa.

Drumul absolut superb:

 

 

Curbe frumoase, dar prea mult trafic pe banda unu.
Soferii au tendinta de a schimba banda instant, nu au rabdare sa stea in fata masinilor grele.

 

 

 

 

Intrarea in Cumalıkızık, "de poveste": drum de piatra, aglomeratie mare.

 

 

 

 

 

 

De mancare: Yoc! Doar gozleme si breakfast. La ora 13 cand am ajuns noi, aia ne vindeau breakfast.
Se pare ca gainile nu cresc pe'acolo.
"No chicken, only meat!"
Si chinezarii! La tot pasul.
Cica acolo este locul de bastina al Imperiului Otoman! Ce-a fost si ce-a ajuns.
Dezamagire totala.

 

 

Plecam repejor, nici chef de filmat/pozat n-am avut!
Fiind nemancat, nici chinezul din mine n-avea chef de activitate. Despre istorie, nici nu mai vorbesc. Dificil de "facut istorie" pe stomacul gol.

Dam inainte si ne oprim la prima locatie unde am reusit sa mancam: o benzinarie cu "restaurant" langa:

 

 

 

 

 

Hai ca mai avem 100 de km pana la Istambul!