Mergi la conţinut
Autentifica-te  
Motobikes

11 lucruri de reținut despre Marele Premiu al Europei

Recommended Posts

Care au fost momentele cheie ale cursei? Mir poate câștiga titlul weekendul viitor? Ce se întâmplă cu Pecco Bagnaia?

SuzukiValencia1.jpg

Care au fost momentele cheie ale cursei de la Valencia?

  1. Echilibrul motocicletei Suzuki. S-a rulat pe pistă complet uscată doar duminică și baza tehnică excelentă a motocicletei Suzuki GSX-RR a făcut diferența.
  2. Calmul lui Mir. Cum s-a mai întâmplat și în cursele anterioare, Joan a stat destul de liniștit și nu a încercat să câștige din prima cu orice preț. Și-a impus ritmul, fără să riște mai mult decât era nevoie.
  3. Eroarea lui Rins. Rins a greșit treapta de viteză (a schimbat în treaptă superioară în loc de inferioară) și acela s-a dovedit a fi un moment important al cursei, chiar dacă Mir avea oricum un avantaj de ritm și probabil ar fi trecut oricum. Dar cu siguranță depășirea coechipierului său nu ar fi fost atât de facilă.
  4. Consecvența de care a dat dovadă motocicleta KTM. Grație și datelor obținute la testul efectuat de Dani Pedrosa, KTM avea o bază de setări foarte bună, chiar dacă s-a rulat puțin pe pistă uscată în weekendul de cursă.
  5. Problemele celor de la Yamaha. Constructorul din Iwata a fost în dificultate tot weekendul – a primit penalizare pentru utilizarea unor motoare neconforme cu referința înregistrată la începutul sezonului, Vinales a fost nevoit să ia startul de pe linia boxelor pentru depășirea alocației de motoare, Quartararo a căzut în cursă, Rossi a fost nevoit să abandoneze (după ce nici n-a rulat vineri, înainte să primească rezultatul celui de-al doilea test de Covid) și Morbidelli a terminat al 11-lea, penalizat de alegerea greșită a pneurilor (hard față/spate).
  6. Problemele celor de la Ducati. Aici este deja vorba despre o problemă constantă: prototipul Ducati nu mai este suficient de competitiv să lupte pentru victorii și podiumuri.

Cover-Joan-Mir-Valencia-MotoGP.jpg

Cele mai rapide tururi în cursă (între paranteze turul în care au fost făcute).

1. Binder 1’31”884 (21); 2. Nakagami 1’31”908 (26); 3. Mir 1’31”955 (19); 4. Quartararo 1’31”984 (5); 5. Rins 1’31”988 (13); 6. P.Espargaro 1’32”006 (6); 7. Miller 1’32”034 (13); Oliveira 1’32”137 (19); Zarco 1’32”196 (14); Marquez 1’32”196 (14).

Poate Mir să ia titlul deja de weekendul viitor?

Da. Va fi campion dacă va câștiga sau va termina pe podium (indiferent de cine câștigă). De asemenea, dacă va termina cursa în fața piloților cu care se luptă pentru titlu, indiferent pe ce loc ar fi;  dacă termină între locul 4 și locul 7 și Quartararo sau Rins nu câștigă. Mai sunt și alte posibilități, dar acestea sunt cele mai probabile.

De ce KTM a beneficiat de testele făcute de Pedrosa, dar Ducati nu a avut niciun avantaj?

A explicat Dovi sâmbătă: „Tot îmi lipsește încrederea în motocicletă. ÎN trecut, eram foarte în largul meu cu Desmosedici GP și testele lui Michele îmi ofereau un avantaj, pentru că îmi permiteau să lucrez la detalii. Acum problema e mai mare, nu am senzația bună pe motocicletă și munca lui Pirro nu mă poate ajuta.” Petrucci a spus că, dacă ar mai alerga o dată mâine, ar folosi setările lui Pirro: „Deja le-am încercat deja pe toate, așa că de ce nu?”

Motul_banner_MotoBikes_720x280px_032020.

Ce s-a întâmplat cu Pecco Bagnaia?

Pecco a căzut în turul 6, când era pe locul 11. Dar în acel moment mergea tare: în turul 5, Rins a făcut 1’32”183, Mir 1’32”059, Bagnaia 1’32”176 și Quartararo 1’31”984. Așadar, în turul 5 Pecco era al treilea cel mai rapid pilot de pe pistă, dar a făcut o greșeală („de începător”, a spus el) în virajul 2. Cursa lui a fost condiționată de antrenamentele libere și calificările foarte nereușite. Pecco are în continuare probleme în a duce în temperatură pneurile.

Ce s-a întâmplat cu Aleix Espargaro?

Espargaro: „Îmi pare foarte rău, se mai întâmplă și așa ceva la curse. Am pornit bine, dar în prima fază a cursei toți erau foarte agresivi, un pilot din fața mea a făcut o trasă puțin ciudată, intrând târziu în viraj, și asta m-a indus în eroare atât pe mine, cât și pe Quartararo. Mă consolez cu gândul că am fost competitiv mereu, în fiecare sesiune și în toate condițiile. În cinci zile vom fi din nou pe pistă, să încercăm din nou.”

motogp-gara-valencia-gp-europa-2020-0007

32,Lorenzo Savadori,Aprilia Test Team,Aprilia,MotoGP,Kyt,Eleveit,Eleveit,

Morbidelli a greșit montând pneul dur pe față și pe spate?

Pilotul spune că nu; Franco susține că problema este că, așa cum li s-a mai întâmplat anul acesta și altor piloți, este că motocicleta devine greu de pilotat atunci când crește prea mult presiunea pneurilor.

Motoare sigilate și motoare folosite în cursă

Dovizioso: sigilate 5, folosite 4; Petrucci 5/5; Vinales 6/6; Quartararo 5/5; Morbidelli 5/5; Nakagami: 5/5 Mir 5/1; A.Espargaro 7/5; Miller 5/5; P.Espargaro 5/5; Rossi: 5/5.

Trei motive pentru a ține minte Marele Premiu al Europei

  1. Prima victorie a lui Mir;
  2. Sancțiunea primită de Yamaha și sigilarea celui de-al șaselea motor. Nu li s-a mai întâmplat niciodată de când există regula cu limitarea numărului de motoare;
  3. Performanța atletică a lui Petrucci în FP2. După ce a căzut în virajul 14 la 5 minute de finalul antrenamentelor libere, Danilo a alergat în forță pentru a reveni la boxă, arătând o capacitate atletică remarcabilă. Dar acest efort supraomenesc nu l-a ajutat, căci, din păcate, a doua motocicletă nu era pregătită.

2020-MotoGP-European-Grand-Prix-Valencia

Dovizioso ia un an de vacanță, Crutchlow devine pilot de teste Yamaha

Dovi vrea să ia un an de pauză și să alerge în curse de motocros (despre care a spus că îi place mai mult decât să alerge în GP).  Italianul vrea să alerge serios în motocros, în curse de nivel național în Italia (unde nivelul e foarte ridicat), și are de gând să încerce o revenire în GP în 2022, când se vor elibera mai multe locuri.

Se zvonește și că britanicul Cal Crutchlow este pe cale să semneze un contract de pilot de teste cu Yamaha, pe doi ani. Rolul i s-ar potrivi mănușă lui Cal, care vrea să petreacă mai mult timp cu familia, la 35 de ani.

Trei citate reprezentative pentru Marele Premiu al Europei

3. Dovizioso: „Nu îl cunosc foarte bine pe Mir, dar, după mine, se poate bate de la egal la egal cu Marquez.”

2. Rossi: „De obicei există motoare care merg tare și se strică sau motoare care nu se strică, dar merg încet. Al nostru merge încet și se și strică…”

1. Quartararo: „Cu Yamaha ori ești foarte rapid, ori ai probleme mari.”

Motul_banner_MotoBikes_720x280px_032020.

Sursa

Distribuie această postare


Link la postare
Distribuie pe alte site-uri

Creează un cont sau autentifică-te pentru a comenta

Trebuie să fii membru pentru a putea lăsa comentarii

Creează un cont

Înregistrează-te în comunitate. Este uşor!

Înregistrare

Autentifică-te

Ești deja membru? Autentifică-te aici.

Autentificare

Autentifica-te  

  • Recent activi   0 membri

    Niciun utilizator înregistrat nu vizualizează pagina.

×