Mergi la conţinut

#motoTurism – Destinații de vacanță : Atena pe două roți [VIDEO+Hartă Obiective]


Recommended Posts

Scurt istoric
Atena a cunoscut o evoluție glorioasă, mai ales în Grecia Antică, fiind locuită de oameni încă din Epoca Bronzului și guvernată până în jurul anului 1000 î.Hr. de regi ionieni.
Atena domină regiunea Attica și este unul dintre cele mai vechi orașe din lume, istoria sa atestată durând peste 3,400 de ani iar cea mai timpurie prezență umană a fost între mileniile 11 și 7 î.e.n.
Atena clasică a fost un puternic oraș-stat a cărui apariție a avut legătură cu dezvoltarea portului maritim Pireu. Centrul al artelor, studiului și filozofiei, casa Academiei lui Platon și a Liceului lui Aristotel, este numită adesea leagănul civilizației occidentale și loc de naștere al democrației în mare parte din cauza impactului său cultural și politic asupra continentului european și, de asemenea, asupra romanilor.
Atena clasică a devenit principalul oraș al Greciei antice în secolul al V-lea î.e.n., realizările sale culturale punând bazele civilizației occidentale. El a fost depășit în cele din urmă de orașul-stat rival Sparta.Până la sfârșitul antichității târzii, orașul a decăzut, după care și-a revenit în a doua jumătate a perioadei bizantine medii (secolele al IX-lea–al X-lea e.n.), și a fost relativ prosper în timpul Cruciadelor, profitând de pe urma comerțului cu orașele italiene. În 1453 a fost cucerit de Imperiul Otoman și a intrat într-o lungă perioadă de declin.
După războiul de independență al Greciei, Atena a fost ales capitală a noii Grecii independente în 1834, în mare parte din motive istorice și sentimentale. La acea vreme, era un orășel modest construit la poalele Acropolei. Primul rege al Greciei, Otto al Bavariei, a cerut arhitecților Stamatios Kleanthis și Gustav Schaubert să proiecteze un oraș modern demn de a fi capitală de țară.Bonfils_F%C3%A9lix_1831-1885_-_Athens_-_
Primul plan al orașului modern era format dintr-un triunghi definit de Acropolă, de cimitirul antic Kerameikos și de noul palat al regelui (care astăzi este sediul parlamentului grec), pentru a evidenția continuitatea între Atena antică și cea modernă. Neoclasicismul, stilul internațional al epocii, a fost stilul arhitectural prin care arhitecți bavarezi, francezi și greci, cum ar fi Hansen, Klenze, Boulanger și Kaftantzoglou, au proiectat primele clădiri publice importante ale noii capitale.
În timpurile contemporane, Atena este o mare metropolă cosmopolită și centru al vieții economice, financiare, industriale, maritime, politice și culturale din Grecia.
sursă:Wikipedia

Informații de bază

Principalele atracții:

În subsolul paginii găsiți o hartă cu toate atracțiile turistice din Atena si împrejurimi, marcate pe ea.

Preț benzină
– preț mediu benzină standard 95 în Atena: 1,404 €/l
– preț mediu benzină standard 95 în Grecia: 1,433 €/l
– cel mai mic preț la care am alimentat în Septembrie 2020: 1.38EUR/L la Revoil

Taxe de drum
De la intrarea în Grecia până la Atena am plătit aproximativ 38eur pe taxe de autostradă.
Apoi în Atena, există anumite bucăți de autostradă din centura orașului unde se plătește. V-aș sugera dacă folosiți navigația să bifați “evitați drumuri cu plată”, fiind pe două roți nu este niciun câștig semnificativ ca timp pentru cei 2Eur plătiți pentru 2-3Km de autostradă.
Există și un calculator de taxe de drum unde puteți face o simulare a costurilor aferente traseului vostru : www.aegeanmotorway.gr/en/travel-info/toll-cost/

Acropole
Programul de vizitare 8-18.30 zilnic din aprilie până în octombrie și 8-14.30 din noiembrie până în martie.
Prețul biletului este 20EUR, respectiv 10EUR redus pentru studenți și pensionari. Puteți de asemenea achiziționa un singur bilet pentru 6 obiective turistice, în valoare de 30 euro, valabil 5 zile din momentul primei folosiri, cu care aveți dreptul la o singură intrare la următoarele atracții turistice: Acropole, Agora, Forumul Roman cu Turnul Vânturilor, Templul lui Zeus Olimpianul, Biblioteca lui Hadrian,Școala lui Aristotel- Lykeion și Kerameikos.
Biletele se pot cumpără și online de pe acest site:etickets.tap.gr

Multă lume confundă Acropole cu ruinele propriu-zise, însă Acropole este doar denumirea citadelei, a colinei fortificate, unde punctul central de interes este Partenonul. Veți ajunge la el trecând pe pe sub poarta principală, Propylaia. Tot după această poartă veți găși și Erechteionul, templul închinat zeiței Atena Nike și două teatre. La baza Acropolei, în imediata apropiere, găsiți intratrea în muzeul Acropolei. Muzeul a fost ridicat pe un vechi așezământ creștin, astfel că turiștii pot vedea ruinele prin podeaua de sticlă. Aici sunt cele mai valoroase exponate din Acropole , inclusiv cariatidele care susțineau odinioară Erechteionul.

Plaka
Este cel mai vechi cartier din Atena, cu probabil cele mai pitoresti stradute. Este situat chiar la poalele Acropolei, pentru acest motiv Plaka este supranumit si “Cartierul Zeilor” si se poate spune despre el ca este ca un satuc in mijlocul orasului. Zona este plina de restaurante, magazine de bijuterii, magazine de suveniruri si cafenele. Desi a devenit foarte comercial cartierul Plaka este inca cel mai frumos din centrul Atenei, pastrand atmosfera tipica greceasca.
Exista doua strazi pietonale principale care se intersecteaza in ceea ce este considerat centrul cartierului Plaka. Aceste strazi sunt Adrianou si Kidathineon. Kidathineon incepe de la intersectia cu Nikis care se afla la o strada distanta de Piata Syntagma. Atena-Plaka.jpg?resize=900%2C514

Templului lui Zeus Olimpianul, Monastiraki,Biblioteca lui Hadrian si Forumului Roman
În partea de est a acropolei, cum cobori pe lângă Teatrul lui Dyonissos și te îndrepți către Leoforos Vasilisis Amalias, se văd ruinele Templului lui Zeus Olimpianul(Olympieion) unde puteți ajunge chiar intrând pe sub Arcul lui Hadrian.
Foarte aproape de Acropole, dar de data aceasta în nord, se află unul dintre principalele cartiere comerciale ale Atenei, Monastiraki(“Mică Mănăstire). Numele vine de la o micuța biserică, astăzi cunoscută sub numele de Koimesis Theotokou.
În piața Monastiraki vei găși și ruinele moscheiei Tzitarakis, construită în secolul al XVIII-lea. A fost cunoscută și sub numele de Moscheea Pieței de Jos, fiind în vecinătatea Agorei Antice a Atenei. După ce grecii și-au câștigat independența față de otomani, clădirea a avut diverse scopuri, servind ca sală de bal, cazarmă militară, depozit și chiar închisoare. În 1973, Moscheea Tzitarakis a devenit o anexă a Muzeului de Artă Populară Greacă, găzduind o importantă colecție de ceramică.
În imediata apropiere găsești Biblioteca lui Hadrian, în partea de nord a Forumului Roman din Atena, finalizată în secolul I.

Forumul Roman
Forumul Roman
Monastiraki. sursa:Athensinsiders.com
Monastiraki. sursa:Athensinsiders.com
Templul lui Zeus
Templul lui Zeus
Bibilioteca lui Hadrian. sursa:wikipedia
Bibilioteca lui Hadrian. sursa:wikipedia

Agora Antica
La doi pași spre Sud-Vest de piața Monastiraki, între Dealul Areopag și Dealul Pieței (sau Agoraios Kolonos), vei găsi Agora Antica, cândva inima Atenei.
Cele mai importante monumente de văzut aici sunt Stoa lui Attalos și Templul lui Hefaisto. Stoa lui Attalos găzduiește Muzeul Agorei Antice, cu exponate legate de democrația ateniană. Există multe alte monumente interesante de văzut aici.agora-atena.jpg?resize=900%2C671

Piata Syntagma
Aflată la doar câteva minute de mers pe jos de Plaka și Monastiraki, acolo poți vedea Parlamentul Elen, Palatul Prezidențial și Mormântul Soldatului Necunoscut. În funcție de oră, poți prinde schimbarea gărzii de la Mormântul Soldatului Necunoscut.vlcsnap-2020-12-18-18h51m15s126.png?resi

Dealul Lycabettus si manastirea Sf.Gheorghe – “locul cu cea mai frumoasa priveliste din Atena”
Cunoscut ca Lycabettus, Lycabettos sau Lykavittos este cel mai mai înalt punct din Atena, un deal calcaros de 277 de metri înălțime.
Situat la vreo 20 de minute de mers pe jos de Piața Syntagma și probabil vreo 5min cu motocicileta. Zic probabil pentru că eu când am fost m-am încurcat un pic pe străduțe și m-am învârtit destul de mult în jurul lui, până să ajung la parcarea principala de lângă teatrul de vara Likavittou.
Pentru a ajunge aici se mai poate folosi și un Funicularul din strada Aristippou, care costă 7.5EUR(dus-intors).
În vremurile antice drumul spre vârful dealului se numea „drumul lupilor”. În mitologie Lycabettus Hill a apărut când zeița Atena a aruncat o piatră pe care o transporta pentru a construi Acropole, din cauza unui zvon rău ce a ajuns la urechile ei.
Fie că privești Atena din parcarea principala de care vă spuneam, fie că te urci pe stâncile din apropierea ei, urci la unul dintre cele două restaurante din vârf sau mergi la manastrirea Agios Giorgios (Sf. Gheorghe) priveliștea este impresionantă, se vede tot de la Acropole, la macaralele din portul Piraeu…Marea Egee,câteva insule și munții de lângă Atena.
Recomandat este să ajungeți aici în apropierea apusului pentru o imagine și mai dramatică 🙂 93702182_10163303728175641_2719097619904

Stadionului Panathenaic
Stadionul Panathenaic sau Kallimarmaro (adică “făcut din marmură frumoasă”) este singurul stadion din lume făcut integral din marmură.
Stadionul Panathenaic are o istorie lungă și interesantă care se întinde pe parcursul secolelor. A fost construit în secolul al IV-lea î. Hr. și a fost folosit pentru a găzdui evenimente legate de sărbătorirea orașului Atena. În timpul lungii sale istorii, stadionul a înregistrat schimbări majore, fiind abandonat și reconstruit de mai multe ori. La sfârșitul secolului al XIX-lea, stadionul a suferit reconstrucții majore și a luat forma finală. Este singurul stadion din lume care a găzduit de trei ori Jocurile Olimpice: Jocurile Olimpice moderne inaugurate în 1896, jocurile din 1906 și probe din timpul Jocurilor Olimpice din 2004.
IMG_20200906_193933517.jpg?resize=900%2C

Cumpărături
Dacă vă place înghesuială, aglomerația și vreți să vă testați aptitudinile de negociator, bazarul Atenei din Monastiraki este o zonă înțesată de magazine de marochinărie, suveniruri, antichități, gastronomie.
Apoi mergând spre piața Syntagma pe stradă Ermou,“stradă cu magazinele de firmă “, veți găși o sumedenie de magazine.
De asemenea magazinele pentru turiști din Plaka sunt pline de mărfuri de toate tipurile de la tot felul de nimicuri până la o serie de lucruri interesante. De aici puteți cumpăra suveniruri dintre cele mai diverse și dacă doriți să aduceți câte un mic dar celor de acasă, în Plaka sigur veți găși ceea ce căutați. Multe dintre magazine au cam aceiași marfă sau aceleași tipuri de obiecte, însă există și unele specializate pe antichități sau pe obiecte religioase cu icoane pictate manual, tablouri sau sculpturi din lemn.

In bazarul din Monastiraki
In bazarul din Monastiraki
Strada Ermou, sursa:Wikipedia
Strada Ermou, sursa:Wikipedia
Cafenele, baruri și distracție
Pe lângă barurile și cafenele de pe străduțele înguste din Plaka, dacă vreți o atmosfera mai vibrantă, vă recomand zona Zea Marina din golful Piraeu cât și cafenelele și barurile din Glyfada.Zea-Marina-baruri.jpg?resize=900%2C546

Templul lui Poseidon de la Cap Sounion
Dacă ați vizitat tot ce era de vizitat în Atena și doriți să faceți o mică excursie în afara orașului, atunci recomandarea mea este drumul către Cap Sounion.
Este un drum virajat, pe malul marii, de aproximativ 70km. La Cap Sounion se află Templul lui Poseidon, dar mai multe despre asta aflați aici.

Insula Aegina
Și dacă tot vreți să mai explorați zona, să simțiți un pic atmosfera din Grecia insulară, insula Aegina este la aproximativ o oră jumătate cu feribotul din portul Piraeu. Este o insula de mici dimensiuni, cele mai importante atracții de aici fiind: sanctuarul Afea Athena, orașul capitală Aegina, catedrala Sfântul Nectarie, satul pescăresc Perdika. WhatsApp-Image-2020-12-13-at-21.34.45.jpRestaurant pescaresc “La Myltos” in Perdika

Continue Reading

Articol preluat de pe motoroute.ro

Link către comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Participa la conversatie

Poti raspunde acum si inregistra mai tarziu. Daca ai un cont, autentifica-te pentru a comenta folosind contul existent.
Nota: Comentariul necesita aprobarea moderatorului inainte sa devina vizibil.

Oaspete
Răspunde la topic...

×   Inserat ca 'rich text'.   Insereaza ca text simplu

  Only 75 emoji are allowed.

×   Linkul a fost inserat automat sub formă de conținut.   Șterge formatarea și afișează ca link simplu

×   Your previous content has been restored.   Clear editor

×   You cannot paste images directly. Upload or insert images from URL.

  • Recent activi   0 membri

    • Niciun utilizator înregistrat nu vizualizează pagina.
×
×
  • Creează O Nouă...