Motobikes Posted May 30, 2021 Share Posted May 30, 2021 Atunci când se face anunțul decesului unui pilot în timpul unui weekend de curse, semnificația și intensitatea curselor care urmează scad semnificativ. Așa a fost și astăzi, după anunțul că Jason Dupasquier, pilot elvețian în vârstă de doar 19 ani, a murit în urma rănilor suferite în accidentul de la finalul sesiunii de calificări a clasei Moto3 de ieri. A fost un weekend bogat în motorsport pe două roți, dar umbrit de vestea tragică a morții lui Jason Dupasquier. Atât piloții care au câștigat în GP, cât și cei din Superbike (etapa de la Estoril) i-au dedicat victoriile tânărului elvețian care a plătit cu viața pasiunea pe care o avea pentru acest sport atât de frumos, dar atât de crud. Cursa clasei regină în MotoGP a început cu solemnitatea unui minut de liniște ținut în memoria lui Jason, apoi s-au dezlănțuit miile de cai putere în feluri destul de imprevizibile. Bagnaia părea să fie pus pe fapte mari la începutul cursei, conducând în primul tur, apoi italianul a greșit și a pierdut fața, lăsându-i pe singurii rideri francezi din grilă să se lupte pentru primul loc. Zarco era în față cu al său Ducati Pramac, dar Quartararo a simțit imediat că e momentul său și a profitat de agilitatea prototipului Yamaha M1, strecurându-se pe la interiorul lui Zarco pe o schimbare de direcție, apoi tânărul francez din echipa de uzină Yamaha s-a distanțat rapid în față, deși avea un handicap destul de mare în materie de viteză maximă pe lunga linie dreaptă de la Mugello. Drama însă a început înainte de start, cu Enea Bastianini, care, neatent, a intrat în spatele lui Johann Zarco la finalul turului de încălzire, făcând un front-flip foarte spectaculos pe frâne. Motocicleta lui Zarco nu a fost afectată decât estetic, iar „Bestia” a alergat pe linia boxelor după motocicleta a doua. La start, Bagnaia și Quartararo au plecat bine, la fel și Oliveira, care a profitat de o calificare excelentă. Pe de altă parte, Aleix Espargaro a ajuns pe 9 după start, iar Maverick Vinales, calificat foarte slab, pe 13, a ajuns până pe 16. Marc Marquez a avut un start decent, dar a căzut în turul al doilea, în timp ce îl ataca pe Brad Binder. Spaniolul nu a încercat deloc să repornească în cursă și s-a retras resemnat la boxe. Zarco și Quartararo au rămas cât de cât grupați o perioadă, dar Fabio s-a distanțat decisiv începând cu turul 6. În spate, Oliveira părea singurul capabil să țină pasul cu cei doi francezi la început, în timp ce Jack Miller rămânea în urmă și urma să se lupte cu piloții de la Suzuki, care îl hărțuiau pe zona virajată a circuitului, australianul încercând să dea replica pe linia dreaptă. Luptele dintre cei trei i-au ajutat pe Binder și pe Aleix Espargaro să se apropie din spate. Între timp, avantajul lui Quartararo față de Zarco ajunsese la peste două secunde în turul 10, iar grupul de urmăritori era condus de piloții Suzuki, care se apropiau. Mir și Rins i-au ajuns din urmă pe Zarco și pe Oliveira cu opt tururi rămase din cursă, iar portughezul l-a depășit imediat pe Zarco, pentru a se pune la adăpost de atacurile din spate. Zarco a mai rezistat pe ultima poziție de podium încă un tur, până ce a fost atacat de Mir în virajul 11. Rins s-a mai luptat cu Zarco o vreme, trecând de francez când mai erau cinci tururi din cursă. Rins avea să fie din nou victima propriului entuziasm, însă, căzând chiar în turul în care a trecut de Zarco, în ultimul viraj. Lupta pentru locul doi a captat atenția privitorilor pe final de cursă, în timp ce Quartararo se îndrepta către o victorie sigură. Mir căuta moduri de a trece de Oliveira, iar Zarco era și el aproape. Cei trei și-au păstrat însă poziția până la final. După finiș, dramele au continuat. Inițial, Oliveira a fost retrogradat o poziție pentru depășirea limitelor pistei, asta într-un loc în care infima intrare pe suprafața verde nu a afectat deloc situația în cursă. Nu a trecut mult, însă, până ce poziția lui Oliveira a fost restabilită, atunci când s-a constatat că și Mir a făcut aceeași greșeală. Problema aici nu a fost însă greșeala celor doi, ci plasarea zonei verzi mult după ieșirea propriu-zisă din viraj, într-un loc în care e foarte ușor să fie călcată, fără ca pilotul care o face să aibă ceva de câștigat. Penalizările care au afectat mersul cursei s-au întâmplat în acel loc și la celelalte două clase. Pe final de cursă, Taka Nakagami a căzut și astfel Vinales a mai urcat un loc, ajungând pe opt, iar topul 10 a fost completat de Petrucci și de Valentino Rossi. Doctorul a făcut o cursă destul de anonimă după o sesiune de calificări foarte slabă ieri, dar a tras tare până la final, depășindu-l pe Iker Lecuona în ultimul tur pentru o clasare decentă. În aceste momente foarte dificile, suntem cu gândul alături de familia lui Jason Dupasquier. Poz. Nr. Pilot Moto Timp/Dif. 1 20 Fabio Quartararo Yamaha 41’16.344 2 88 Miguel Oliveira KTM +2.592 3 36 Joan Mir Suzuki +3.000 4 5 Johann Zarco Ducati +3.535 5 33 Brad Binder KTM +4.903 6 43 Jack Miller Ducati +6.233 7 41 Aleix Espargaro Aprilia +8.030 8 12 Maverick Viñales Yamaha +17.239 9 9 Danilo Petrucci KTM +23.296 10 46 Valentino Rossi Yamaha +25.146 11 27 Iker Lecuona KTM +25.152 12 44 Pol Espargaro Honda +26.059 13 51 Michele Pirro Ducati +26.182 14 73 Alex Marquez Honda +29.400 15 32 Lorenzo Savadori Aprilia +32.378 16 21 Franco Morbidelli Yamaha +37.906 17 10 Luca Marini Ducati +50.306 Abandonuri 30 Takaaki Nakagami Honda 4 Tururi 42 Alex Rins Suzuki 5 Tururi 63 Francesco Bagnaia Ducati 22 Tururi 93 Marc Marquez Honda 22 Tururi Nu au terminat primul tur 23 Enea Bastianini Ducati 0 Tururi Sursa Quote Link to comment Share on other sites More sharing options...
Recommended Posts
Join the conversation
You can post now and register later. If you have an account, sign in now to post with your account.
Note: Your post will require moderator approval before it will be visible.