Jump to content

BMW R 1300 GS pare pregătit pentru producția de serie!


Motobikes

Recommended Posts

Se vorbește deja de ceva vreme despre BMW R 1300 GS.

Ba chiar, fotografii cu această motocicletă s-au „scurs” pe internet. De această dată, nu mai este vorba despre prototipuri care sunt surprinse de fotografii spion ci, se pare, de un model de serie. Cineva l-a uitat parcat pe undeva. Dar, ca un făcut, acest BMW R 1300 GS are o husă pe el.

BMW-R1300GS-1.jpg

După cum vom vedea, nici această husă chiar nu pare a fi așezată oricum pe motocicletă. Ea lasă să se vadă exact atâtea lucruri, cât să avem noi ce povesti. Desigur, pilotul de teste a vrut să protejeze și husa, care dacă ar fi fost instalată gospodărește, s-ar fi topit probabil în zonele de contact cu evacuarea și cu cilindri. Clar, o poză făcută la „cald”!

Că veni vorba despre cilindri, dacă actualul model reține încă aripioare de răcire pe blocul cilindrilor, se poate observa că pentru R 1300 GS, acestea dispar. Deci, sistemul de răcire va fi unul complet pe lichid.

BMW-R1300GS-2.jpg

Apoi, ce coincidență, modelul este astfel așezat încât, pe intradosul aripii față, dacă e să folosim un termen de aviație – că tot vorbim despre BMW, se poate observa o unitate de control electronică. Despre care s-a speculat că ar putea susține un radar, pentru un sistem de cruise control inteligent. Doar câteva modele high-end se bucură astăzi de așa ceva, putem vorbi despre Kawasaki Ninja H2 SX sau Ducati Multistrada V4.

BMW-R1300GS-7.jpg

Apoi, ar mai fi evacuarea finală – dublă – de la Akrapovic. Aceasta ar putea fi montată standard pe varianta M 1300 GS, căci, după cum am scris încă din aprilie, BMW a înregistrat și denumirile de R 1300 GS și R 1400 GS. Cât despre ultima, este foarte puțin probabil să fie vorba despre o capacitate cilindrică, ci mai degrabă despre varianta Adventure.

foto via Solomoto

Sursa

Link to comment
Share on other sites

Join the conversation

You can post now and register later. If you have an account, sign in now to post with your account.
Note: Your post will require moderator approval before it will be visible.

Guest
Reply to this topic...

×   Pasted as rich text.   Paste as plain text instead

  Only 75 emoji are allowed.

×   Your link has been automatically embedded.   Display as a link instead

×   Your previous content has been restored.   Clear editor

×   You cannot paste images directly. Upload or insert images from URL.

  • Recently Browsing   0 members

    • No registered users viewing this page.
×
×
  • Create New...