Mergi la conţinut
f_zoltan

poze Pe.unde.a.murit.calul.lui.mihai.viteazu

Recommended Posts

Am importat titlul asta de pe albumul foto al lui Lionofjudah, ca mi-a parut perfect pentru povestea asta. Asta pentru ca traseul a trecut prin Poiana lui Mihai din Schela-Gorj, locul in care se zice ca Mihai Viteazu a facut ultimul popas in 1600, inainte de a parasi Tara Romaneasca pentru a merge la Viena, la Rudolf al II-lea. Legenda spune ca, intuind pericolul care-l pastea pe Mihai, calul lui ar fi murit in aceasta poiana. Mihai ar fi ignorat semnul, si si-a continuat drumul pe jos catre Transilvania, infruntandu-si soarta care urma sa-i curme viata in mai putin de un an. Locul e marcat de o statuie si, incepand cu 2001, de o serbare campeneasca.

 

Practic am traversat de doua ori Muntii Vulcan, mai intai pe la Vulcan-Pasul Vulcan-Schela-Targu Jiu, apoi la intoarcere pe la Runcu-Cheile Sohodolului-Valea de Brazi-Uricani, pe doua rute superbe pe care vi le recomand cu caldura. Am fost in trio, baiatul meu cu Domi 650, lionofjudah cu un XT de 125 si cu mine pe KLR500. Nu am putut face cine stie ce poze, desi locurile sunt de album, pentru ca nu am avut curajul sa imi duc aparatul foto pe traseu de munte necunoscut, dar ceva poze cu telefoanele tot am facut si eu si Lionofjudah. Ale lui sunt cele datate. Nivelul de dificultateal traseului e mediu, adica usor in general dar cu un unele locuri unde mai strangi nitel din bukutze, mai ales din cauza bolovanilor.

 

Acum sa descriu traseul:

Se pleaca de la ultimul semafor din Vulcan, la iesirea catre Lupeni. Primii kilometri sunt betonati. Betonul ala aiurea, cu spatii intre placi, cu placi deplasate si crapate, dar betonat. Apoi urmeaza o bucata de asfalt cam ca in bancurile de pe vremurile comuniste cu procentul de realizare a planului. Primaria Vulcan raporteaza 3 km, in realitate nu stiu daca este macar unul, dar e amintit in toate comunicatele primariei ca fiind o mare realizare care da ton transformarii Pasului Vulcan in o statiune montana de interes national :)

 

Dincolo de asfalt incepe drumul forestier, si credeti-ma e spurcat rau in multe parti ca e spalat de viituri. Imediat ce ajungi in golul alpin, dai de cabana Pasul Vulcan si de cabanutele ridicate in jurul ei de localnici. Amintirea luptelor din primul razboi mondial e pastrata de un tun intre cabane, exact cum se intampla si in curtea bisericutei din Straja(coltul din stanga sus al pozei lui Teo).

IMAGE_413.jpg

 

IMAGE_414.jpg

 

Dupa ce am trecut de cabane, a urmat o portiune de drum forestier lin si placut, de nu-mi venea sa cred, dar a fost prefata a ce a urmat: bolovanis, santuri in drum, portiuni de stanca dezgolita pana sus in Pas. Cei doi cu motoarele mai grele am trecut fara probleme si am urcat aproape pana in pas, ca sa descoperim ca suntem cam singurei.

DSC00025.jpg

DSC00026.jpg

 

Vedeam cam un kilometru in urma si Teo pe niciunde, asa ca am decis sa ne intoarcem.

DSC00027.jpg

 

Daca la urcare nu am avut probleme, ca greutatea motocicletei imi dadea avantajul unei stabilitati, la coborare a inceput sa se comporte ca un taur infuriat, asa ca nu mi-a fost prea usor. L-am gasit pe una din cele mai urate portiuni, o zona de stanca dezgolita unde gumele lui AT nu prindeau neam, asa ca a avut nevoie de un pic de ajutor pentru a trece. Apoi am reluat traseul. Zona e fabuloasa, nu stiu cat puteti sa va dati seama din poze.

IMAGE_415.jpg

 

IMAGE_417.jpg

 

Dupa ce am trecut de pas, drumul a devenit chiar lejer, drept pentru care m-am obraznicit si i-am dat nitel talpa. Insuficient de atent, am prins o portiune de pietris, ghidonul meu s-a rasucit, motocicleta a avut un atac de personalitate si m-a aruncat in pur stil bull-ride. Nu ar fi fost bai, da' piciorul mi-a ramas sub si l-am sucit de mai mare dragul. Mi-a luat vreo doua minute pana am putut sa constat ca, in ciuda aparentelor, oscioarele batrane imi sunt toate la locul lor, iar restul drumului am fost muuult mai atent :)

 

La vale a fost superb. Am trecut prin o foarte frumoasa padure de fag, imi venea sa ma tot opresc sa admir trunchiurile ca niste coloane de templu grecesc. Am trecut prin mai sus amintita poiana a lui Mihai (unde numai fiul meu a observat statuia), apoi pe un drum de pamant am ajuns la Schela, judetul Gorj. Eram rupti de sete, ca toti am uitat sa luam ceva apa, asa ca am oprit la o fantana. Bine am facut, ca aici am aflat de legenda lui Mihai Viteazu, aici am aflat de un alt traseu superb care urmeaza a fi facut, plus ca apa aia a fost chiar o binefacere.

 

DSC00029.jpg

 

IMAGE_418.jpg

 

DSC00030.jpg

 

Lionofjudah, ca orice fotograf care se respecta, a ramas cam fara poze, ca el era intotdeauna la capatul gresit al aparatului :)

IMAGE_421.jpg

 

De la Schela am luat-o la vale pe firul Jiului, planul fiind sa mergem pana la Runcu, prin Targu Jiu. Dupa ce am scapat cu bine de un filtru de politie cu radar, am tras pe dreapta pentru ca Teo sa-si intinda lantul. E antologic cat de bune s-au dovedit a fi cheile mele de productie incerta, o cheie fixa de 12 a devenit dupa o scurta folosire de 13 sau de 14 chiar :) Trebuie neaparat sa le arunc si sa iau altele, care nu-s facute din ciocolata sau branza.

 

La una din intersectii, insuficient marcata, am gresit, asa ca in loc sa merg catre Baia de Arama am luat-o catre Motru, si mi-a luat vreo 10 km sa descopar ca am luat-o prin balarii. Am corectat traseul, dar le sunt dator la colegii de drum macar cu o bere pentru cam 35-40 km facuti aiurea. :) Cun pic de ocol si ceva intarziere am ajuns in cheile Sohodolului, la nord de Runcu. Lionofjudah si fi-miu au fost asa de incantati de drumul virajat, incat au trecut prin chei ca prin branza, degeaba incercam sa ii opresc in cele mai faine locuri, asa ca bag cateva poze mai vechi sa vedeti cum arata peisajul acolo.

 

DSC_0251.jpg

 

DSC_0253.jpg

 

DSC_0254.jpg

 

DSC_0271.jpg

 

Am fost socat sa constat ca, fata de ce vedeti in pozele de mai sus, apa era complet secata in cea mai mare parte a cheilor.

 

Ceva poze din chei dupa ce in sfarsit ne-am oprit nitel.

DSC00031.jpg

 

DSC00032.jpg

 

IMAGE_423.jpg

 

IMAGE_424.jpg

 

DSC00033.jpg

 

DSC00039.jpg

 

Dincolo de Chei a urmat un traseu de cam 25 km de drum forestier, nimic spectaculos in general. Singura portiune interesanta a fost coborarea de pe culme catre Valea de Pesti, suficient de abrupta in cateva portiuni cat sa-ti dea un mic incomfort daca nu ai vehicul potrivit pentru asa ceva. M-a distrat ca, in timp ce eu coboram cuminte, cu treapta intai si ceva franare, fi-miu a trecut pe langa mine ca vantul si ca gandul. Deh, experienta lui de biciclist de downhill nu se compara cu talentele lui babache :)

 

DSC00041.jpg

 

DSC00042.jpg

 

IMAGE_426.jpg

 

Vorba lui Bugs Bunny: "That's all, folks!" Sper ca v-a placut. M-am bucurat de o zi superba in o tovarasie care a facut toti banii. Multam' lui Lionofjudah pentru poze, astept sa completeze el ce am uitat eu.

Distribuie această postare


Link la postare
Distribuie pe alte site-uri

Mulţam lui Zoli că ne-a dus unde şi-a dus M. (mutu?) Viteazu' iapa ! Noroc că noi sîntem căprari şi nu crăpăm aşa curând;)

Mă uit să văd ce poze ar mai fi de adăugat, sînt încă sub impresia unui traseu superb, superb. Chiar dacă sîntem localnici, nu facem reclamă gratuită. Merrrrrită ! Try it !

Acum stau şi mă întreb... Oare găleata din care am băut este aceeaşi din care a băut şi calul mult pomenit ? Oare nouă ne-a păsat ieri ? Oare calului i-a fost tot atît de sete ca şi nouă ? Deci, cum să n-ai nici măcar o eprubetă cu apă la tine ?

Văd că încă n-am poze de spus, ci doar amintiri de adăugat. Cînd mă chinuiam să-mi întind lanţul cu cheile franchinezeşti pe care Zoli (măcar le avea la el !), trece unul cu ceea ce părea o valiză roşie pe roţi. Disperat eu ridic în aer o cheie, o legăn în văzul lui. El, dă un claxon scurt, ne salută din cască şi merge mai departe. Nu mai zic nimic, s-a crăcănat cheia pe ea şi am folosit-o aşa !

Distribuie această postare


Link la postare
Distribuie pe alte site-uri

Dar, unde ? Că unde noi ne-am luat tr

Distribuie această postare


Link la postare
Distribuie pe alte site-uri

Hm, stai să mă g

Distribuie această postare


Link la postare
Distribuie pe alte site-uri

@zoly: M-a distrat ca, in timp ce eu coboram cuminte, cu treapta intai si ceva franare, fi-miu a trecut pe langa mine ca vantul si ca gandul. Deh, experienta lui de biciclist de downhill nu se compara cu talentele lui babache :)

Noroc ca stii sa faci ceva poze faina, ca altfel nu le-ai mai fi stat in cale!

:P

Distribuie această postare


Link la postare
Distribuie pe alte site-uri

Mr. Zoli ar da clasă multor tineri, dar e mare domn. Le lasă lor loc să zburde... Acum, n-a avut camera la el dar peisajele s

Distribuie această postare


Link la postare
Distribuie pe alte site-uri

Daca tot a fost asa fain saptamana trecuta, am recidivat nitel in aproape aceeasi componenta. Nu cu un traseu atat de spectaculos cat sa merite topic propriu, asa ca il continui pe acesta. Mai ales ca poze tot cu telefoanele am facut, desi cu noi a fost si un profi cu aparat cat caru', care probabil a facut niste peisaje bestiale. Traseu usor si scurtutz, pe o forestiera cunoscuta aici ca Rosia, punct de intrare in masivul Sureanu. Conditii meteo cam bacoviene, nu a plouat sambata, dar a plouat vreo doua zile inainte, numai bine cat sa faca forestiera moale.

DSC00046.jpg

Am prins si o geana de soare, dar nu a insistat prea mult, ca era dupa amiaza bine.

DSC00044.jpg

Shooting cu ruine, padure si fotograf vanand rumegatoare

DSC00043.jpg

Am explorat vreo doua bucati de forestiera, lionofjudah si cu mine am mers nitel mai sus decat al trelea motor, ca cel care ne-a insotit avea un africa twin destul de greu, si mai ales avea in topcase un aparat foto mult prea valoros cat sa poata fi dat de pamant. Oricum, nici noi nu ne-am dat cine stie ce eroi, ca la cum derapau gumele pe namol la deal, prea multe nu ne-am putut permite.

Forestiera inmuiata de ploi si de paraiasul ce curgea direct pe drum

DSC00049.jpg

Dupa ce cricul mi s-a infipt in pamant mai iute decat am putut eu sa ma dau jos de pe motor, si s-a naruit sandramaua, am invatat sa bag bolovan sub cric :)

DSC00056.jpg

Lionofjudah coborand dupa ce a trebuit sa ne declaram invinsi si pe un al doilea traseu

DSC00061.jpg

Inapoi la stanci

DSC00065.jpg

In ciuda aparentelor Lionofjudah incerca doar sa faca o poza mai speciala :D

DSC00066.jpg

Dupa ce a fotografiat tot ce a putut, iaca ne soseste si al treilea coleg

DSC00076.jpg

Distribuie această postare


Link la postare
Distribuie pe alte site-uri

Deşi un reper cunoscut localnicilor din zonă, petrilenilor şi deopotrivă petroşenenilor, zic că merită postate nişte poze aici cu stînca Roşiei unde se poate ajunge foarte uşor de la drumul judeţean. Pe mulţi ne-au cărat părinţii de mici pe aceste coclauri. Acum ne cară motoarele :)

Şi ca să fiu chit cu Zoli ce m-a postat pozat într-o ipostază curioasă, penultima fiind poza care o făceam aplecat... , îl "afişez" cînd l-am pozat să văd de curios ce este (sau cine?) mai mare în cadru ;) Fără să ne gîndim la prostii !

Aşadar... îl "afişez" şi eu aici cînd l-am pozat să văd ce este (sau, cine?) mai mare în cadru ;) Stînca Roşiei sau "Rezerva" (strategică a) lui Zoli ?

post-23558-12547740791534_thumb.jpg

post-23558-12547742186549_thumb.jpg

post-23558-12547743152035_thumb.jpg

post-23558-12547743745557_thumb.jpg

post-23558-12547750252187_thumb.jpg

post-23558-12547753275989_thumb.jpg

Distribuie această postare


Link la postare
Distribuie pe alte site-uri

O punem de un "poll" ?

Distribuie această postare


Link la postare
Distribuie pe alte site-uri

Ceeesare ! Promit cand vine pensia să iau nişte cramponate ! Dar să ştii, că mai sexy e geaca ;) Ai văz't-o? Dacă nu, iţi trimit eu o poză pe mail.

Distribuie această postare


Link la postare
Distribuie pe alte site-uri

Dacă tot veni vorba de noroi, să vezi ce graţioşi veneam în jos... ca nişte patinatori ruşi la proba "free style" !

Cîtă graţie şi... crispare :) (vorbesc pt. mine)

post-23558-12548183910574_thumb.jpg

post-23558-12548190054154_thumb.jpg

post-23558-12548191104181_thumb.jpg

post-23558-12548192653791_thumb.jpg

Distribuie această postare


Link la postare
Distribuie pe alte site-uri

Pozele de mai sus au fost facute undeva sus in padure, si fotografului i-a luat ceva sa coboare intreg de acolo. Sincer, nu s-a protejat deloc pe sine, avea grija doar de aparat :)

DSC00051.jpg

Gata cu Rosia, pregatesc cate ceva si legat de iesirea de azi, pe valea Taia-Ausel. Cu ocazia asta am descoperit un traseu unde nu am fost vrednic sa ma bag cu KLR-ul, dar pregatesc o tura cu Samuraiul. Deh, asa sunt batranii, daca nu merge pe 2 roti, punem roti ajutatoare.

----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Sa traiasca Lionofjudah, ca ma convinge sa ies si cand lenea greu ma apasa. Dupa sambata pe Rosia, ieri, dupa servici a urmat alta plimbare, alta motoreala pe o vale paralela cu Rosia. De data asta am urcat pe Taia-Ausel, traseu clasic de acces inspre cabana si lacul Sureanu (pentru drumeti, nu motorizati). Superba padurea care tocmai isi schimba culoarea.

DSC00089.jpg

Si mai faina a fost o coama de deal, care avea un versant verde inchis de la brazi, celalalt era juca in ruginiul fagului iar intre ele o linie clara de demarcatie, parca trasata cu creionul. Pacat ca nu am oprit pret de o poza, iar la intoarcere era cam intuneric.

DSC00090.jpg

DSC00091.jpg

Am urcat pe forestiera mult dincolo de cabana Ausel, pana la "capat de linie", unde am dat de niste muncitori forestieri la sfarsit de program. Cum ne-au vazut, cum au inceput sa faca semne, asa ca ne-am oprit la o vorba. Asa am aflat ca nu trebuie sa mergem inainte, unde era de fundatura(stiam asta, voiam sa vedem cat mai e), ci spre dreapta, pe o albie de parau. Habar nu as fi avut vreodata ca albia aia poate folosi la ceva, daca nu ziceau ei.

Cand m-am uitat la paraul care curgea pe toata latimea albiei si la pietrisul si bolovanisul total instabil, am cam intrat la dubiu ca un "babache" sedentar la 40+, cu o magaoaie pe doua roti de 190 de kile, e in stare sa urce albia aia, asa ca am lasat prospaturile, recte pe fi-miu sa faca proba. El s-a bagat fara sa gandeasca de doua ori, cu o magaoaie similara dar cu conditia fizica specifica varstei lui. Nu i-a fost nici lui usor, dupa cum se vede in ilustratiile de mai jos, dar nu s-a lasat. Ajutat in vreo doua locuri mai nasoale, a urcat si coborat partea dificila a ravenei.

DSC00092.jpg

DSC00093.jpg

DSC00096.jpg

DSC00104.jpg

Intre timp eu am stat putin la poveste cu muncitorul cel de treaba, sa aflu de fapt unde duce drumul asta, si am avut o revelatie: se pare ca pe acolo incepe un traseu forestier de dificultate medie-usoara(zice el) care urca in golul alpin, deschizand calea catre exact ce cautam eu de ceva vreme, masivul Sureanu. Dupa ce m-am convins ca imi ia o saptamana sa trec cu motorul prin cei 300-400 m de albie pana la forestiera, am decis sa iau la pas locatia, sa vad cum o fi. Din cate sper ca se vede in poze, la capatul albiei urmeaza o curba cel putin interesanta catre panta, apoi un drum forestier, vizibil umblat, in stare faina, care urca la deal destul de abrupt. Nu m-am dus mai mult de 1 km pe jos, dar din ce am vazut, merita 100% sa ma intorc cu prima ocazie cu bidiviul 4x4 si sa vad daca razbesc pana in Sureanu sau nu.

Iaca poze cu ce am vazut:

curba de la capatul albiei

DSC00105.jpg

aceeasi curba vazuta de sus, din padure

DSC00113.jpg

drumul forestier ce urca deja lejer

DSC00110.jpg

La intoarcere ne-am oprit un pic la Cheile Taii, unde e un refugiu al alpinistilor(accesibil doar pentru un catarator), apoi ne-am intors acasa pe un drum peste dealuri.

DSC00114.jpg

DSC00117.jpg

Pozele sunt facute cu un biet telefon, nu au calitatea dorita, dar sunt bune sa va faceti idee de loc.

Distribuie această postare


Link la postare
Distribuie pe alte site-uri

M-ai nimerit, Sergulius :) Ai dreptate, deseori raman in urma ca sa fac poze, si cred ca ma boscorodesc baietii ca tre'sa stea dupa mine .

"Supărarea" noastră este mai mult decat plăcută ! Dacă n-ai fi tu ăla care să ai grjia pozelor, la ce ne-am mai uita noi acum din gura sobei ?

Distribuie această postare


Link la postare
Distribuie pe alte site-uri

Creează un cont sau autentifică-te pentru a comenta

Trebuie să fii membru pentru a putea lăsa comentarii

Creează un cont

Înregistrează-te în comunitate. Este uşor!

Înregistrare

Autentifică-te

Ești deja membru? Autentifică-te aici.

Autentificare


  • Recent activi   0 membri

    Niciun utilizator înregistrat nu vizualizează pagina.

×