Mergi la conţinut
Su Shi

calatorii Into The World - Pe Moto Prin Africa Si Mai Departe

Recommended Posts

Suntem cuplul Ionut - la ghidonul motocicletei si Ana, carcoting in spate. Inspirati de documentarele lui Sir David Attenborough, animati de o ruptura de tendon achilian si calatorii trecute in Sri Lanka, Hong Kong si Asia de sud-est, iata-ne traindu-ne un vis. Planuim calatoria asta de doi ani si ne pregatim pentru ea de unul, si, dupa un stupid accident, in urma caruia cu doar cateva zile inainte de plecare Ionut a fost bagat in spital de un sofer neatent, pe 11 iunie 2011, cu 9 luni intarziere, am plecat in sfarsit in marea aventura. Inceputul a fost cu emotii: van-ul in care am urcat motorul ne-a lasat in drum la 300km de Livorno, de unde am luat ferry-ul cu destinatia Tanger Med, Maroc, tara in care am decis sa ne facem timp de o luna "mana" pentru Africa.

 

 

Resized to 80% (was 1000 x 667) - Click image to enlargeIMG_1765.jpg

 

 

Motociclist de peste 6 ani, in special pe motoare de strada (fost posesor Hornet '98 si '07), am ales pentru calatoria RTW in doi o Yamaha Tenere (stiind ca nu exista motocicleta perfecta, ci doar vointa de a face acest drum). Sufletul primei mele Tenere - distrusa in accident - ne poarta in calatorie intr-o alta Tenere, mai noua, dar initial cu mai multi km la bord, dupa ce am facut chiar eu un engine-swap.

 

giurgiu-1.jpg

Prima Tenere, pe care am adus o din Germania pe roti.

gps-3.jpg

GPS mount + case impermeabil.

KMod.jpg

Kev Mod - de pe xt660.com

leocans-2.jpg

Prima Tenere in fata garajului cu tobele custom Leo Vince.

leocans-4.jpg

 

sprox&oiler-1.jpg

Supersprox. Scottoiler. Pe noua moto am pus un touring Scottoiler cu dual-injector.

sidecaserack-1.jpg

Suport cutii Alu. Merci RADU (sudura-aluminiu.ro)

suspension-3.jpg

Upgrade suspense: Hyperpro Combo kit.

suspension-5.jpg

 

suspension-6.jpg

 

tart-1.jpg

Manete scurte Alu (de pe ebay).

unifilter-1.jpg

Unifilter foam filter.

crash-1.jpg

ACCIDENTUL.

crash-4.jpg

 

Resized to 80% (was 1000 x 667) - Click image to enlargenewten-1.jpg

 

A 2 a Tenere a ajuns. Motorul de pe prima Tenere (in fungal) urma sa fie mutat pe noua moto.

Resized to 80% (was 1000 x 1500) - Click image to enlargenewten-3.jpg

 

 

Motocicleta are urmatoarele modificari/ upgrade-uri:

- furtune de frana fata/spate cu insertie din otel

- parbriz inalt Givi

- mount GPS + incarcare directa la baterie si backup

- protectie radiator custom

- scut aluminiu G-IT + crashbar combo

- pivot pegs MK3

- filtru de aer din spuma Unifilter

- Kev mod (de pe xt660.com)

- ghidon Renthal Dakar fatbar cu protectii KTM din plastic si gripuri din spuma rallyride

- geanta de rezervor Hein Greike

- evacuare dubla custom Leo Vince SBK (+ custom dB killer)

- sprocket fata JT cu 14 dinti

- Scottoiler touring

- rack custom pentru cutii aluTech 41l

- topcase Gobi, Hepko & Becker

- invertor 150W pentru incarcare mobil/laptop

- suspensie Hyperpro (arcuri progresive fata + ulei 15W si arc progresiv spate)

Avem cu noi o multime de piese de schimb, camere de rezerva si instrumente pentru service, compresor si un schimb de cauciuri cu crampoane pentru mai tarziu. Pe langa pregatirea fitness, mai avem in bagaje urmatoarele esentiale si articole geeky:

- cort 3 pers. 3 sezoane The North Face Roadrunner

- sac de dormit 2 pers. The North Face Twin Peaks + liner MSR + saltele gonflabile Mammoth

- aragaz MSR pe benzina, vas inox, briceag, 2 lanterne de cap Petzl + lanterna de rezerva, binoclu, maceta, busola, prosoape MSR, saci hidroizolanti si de compresie, filtru de apa si tablete de purificare

- foto: 5DMKII + 20D bodies, lentile: 24 f/1.4, 70-200 f/2.8, Sigma 10-20 F/4-5.6; mini-printer Polaroid Pogo; Macbook 13"; GPS

- kit prim ajutor (comprese sterile, leucoplast, foarfece, ace de sutura + anestezic, bethadina, Baneocin, antihistaminic Clartec, Malarone, pastile diaree, calciu, saruri de rehidratare, gel antibacterial, unguent ayurvedic Siddhaleppa pentru dureri/raceala/piscaturi insecte, termometru, spray tantari 50% DDET, crema solara 50+, colir ochi, antibiotice, aspirina, Ibuprofen, talc, manusi).

Pentru Maroc nu sunt necesare vaccinuri, dar pentru restul Africii noi am facut urmatoarele (la clinica Raymong Poincare din Paris, de trei ori mai ieftin decat la Babes in Bucuresti):

- febra galbena (Stamaril); se emite un certificat international, necesar ptr. vize si intrare in anumite tari

- febra tifoida (Typherix)

- hepatita A (Havrix)

- polio (Repevax)

- antitetanos

Optional se poate face vaccin antirabic, noi nu am facut.

Echipament moto: casti Arai Tour X3 + Shoei XR1100, jacheta Rev'It Offtrack + pantaloni Sand si combo Turbine ptr. dame, cu cizme Gaerne; ce mai avem la noi: 3 tricouri fiecare, costum de inot, sosete moto + manusi, pantalni Thai de panza, papuci, 1 pereche pantaloni scurti fiecare, esarfa, 1 cearsaf de bumbac (foarte folositor pentru picnicuri si protectie de soare/vant), ochelari de soare, vizor de rezerva pentru rider, harti GPS, carti si ghiduri PDF. In Mauritania am inceput sa caram o canistra de 5l cu benzina si un bidon din plastic imbracat in rafie cu 5l apa (am invatat trickul de la localnici). De cele mai multe ori campam sub cerul liber, uneori in campinguri sau ne oprim pentru o noapte-doua in auberge-uri cand nu avem unde campa sau vrem sa facem un dus cald si sa ne spalam hainele. Mancam ce mananca si localnicii, in piete, pe strada sau in restaurantele animate, si gatim atunci cand gasim produse proaspete. In 7000km am avut putine batai de cap cu intretinerea/service: un schimb de ulei (amanat din Bucuresti), lant schimbat (in mod bizar, lantulului aproape nou i-au sarit din o-ringuri, ceea ce l-a facut sa fie din ce in ce mai rigid), improvizat sigurante pentru lantul nou (dupa ce siguranta originala a cazut, poate de la solicitarile offroad).

 

IMG_0643.jpg

Bushcamping in Rabat.

IMG_0749.jpg

Bucataria noastra mobila.

Resized to 80% (was 1000 x 667) - Click image to enlargeIMG_0983.jpg

 

Schimb de ulei in camping.

Resized to 80% (was 1000 x 667) - Click image to enlargeIMG_1047.jpg

 

 

Resized to 80% (was 1000 x 667) - Click image to enlargeIMG_1066.jpg

 

Calul nostru de povara.

Resized to 80% (was 1000 x 667) - Click image to enlargeIMG_1160.jpg

 

 

Resized to 80% (was 1000 x 667) - Click image to enlargeIMG_1243.jpg

 

 

Resized to 80% (was 1000 x 667) - Click image to enlargeIMG_1265.jpg

 

 

IMG_1762.jpg

 

Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi

 

IMG_0617.jpg

Marti la 10.30 am ajuns in Tanger Med, noul port marocan, pe la 13.30 formalitatile de vama sunt rezolvate si in sfarsit incepem sa rulam pe asfalt African. Mergem pe buza oceanului, adie o briza puternica, miroase a camp, a peste si a bine. Pentru ca am ales de acasa sa campam prima noapte mai jost de Tanger, traversam orasul destul de rapid si in drum spre destinatia noastra bem primul fresh de portocale (6 dirhami, adica 2,25 lei, extraordinar de bun).

Dupa Tanger luam prima masa intr-un sa-i zicem bistro la sosea, genul de restaurant cu mici de pe marginea drumurilor in Romania. Mancarea este foarte buna: kafta (kebap) si cotlete de oaie la gratar cu salata de rosii, ardei, morcov si ceapa rosie, udate cu ceai de menta proaspata si apa rece.

IMG_0629.jpg

IMG_0635.jpg

Macelarul a vrut sa l tragem in poza

Mai tarziu luam un ceai cu lapte intr-o cafenea chill din Larache, un oras linistit de pescari. In cafenea ne ocupam cu logarea la net, cu modemul Meditel(180 Drh/1 luna acces nelimitat) si bagam SIM ul de Maroc. Tel nostru in tara este (00212)656901243. La terasa un marocan cu fetita este primul care vorbeste franceza. Saaid este tehnician pe un vas de pescuit si ne invata cate ceva in araba, mai sporovaim despre Romania si Maroc, si aflam de la el ca musulmanii spun ca cu pestele e cu atat mai delicios cu cat te apropii de Mecca.

Ne gandim sa ne aprovizionam pentru prima noapte la cort, asa ca in Larache facem si piata: rosii, ceapa, ardei, vinete (3Drh/kg), apa (5 Drh/1,5l), nuci de pin –adica direct conul un pic bagat in jar (1Drh/pc.), smochine proaspete(7Drh/kg), carnati de oaie(70 Drh/kg), lipie(1 drh/buc). Preturile se dubleaza sau tripleaza sub ochii nostri in functie de cum ne citesc vanzatorii, dar tot e placut de targuim printre tarabele pline de legume care arata putin atinse de pesticide. Cu siguranta nu sunt toate bio, pentru ca e plin de chinezi si aici, oamenii au imitatii de crocs in picioare si rezidentialele fantoma se construiesc cu logistica si bani din China, dar mancarea area gust si miroase a the real thing. Vom reveni cu un film din piata. Abia dovedind greutatea noilor bagaje, ne indreptam catre planificata cazare. Bineinteles ca socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ: drumul catre locul de campat prima noapte se dovedeste a fi un amestec de asfalt, pamant si zone cu nisip adanc de 10-20 de cm. Navigam cu dificultate printr-un labirint de sate si terenuri agricole in cautarea lagunei Merza Zeerga, insa combo-ul motocicleta supraincarcata, cauciucuri de strada si zone cu nisip adanc este unul fatal: inevitabil cadem, si de fiecare data ne ridicam mai extenuati, laguna nu pare a fi nicaieri, oamenii nu vorbesc decat araba si nu au idee ce cautam si soarele apune. Transpirati, plini de nisip, luam decizia de a pleca spre Rabat, unde ajungem mult dupa miezul noptii. In bezna locul de campat e greu de ales, pe la 3.30 reusim totul sa punem capul jos, in cortul intins pe ceea ce dimineata am descoperit a fi o faleza preferata de joggerii din oras. Toata noaptea oceanul bate in faleza si dormim putin, pana pe la 8.30, cand luam un mic dejun in cafeneaua de vizavi, cu ochii pe motor si cort: cafea cu lapte, apa rece si un fel de merdenea unsa cu miere.

IMG_0643.jpgPrimul bush camping spot, cam panica…

Urmatorul obiectiv: ambasada Mali, unde aplicam pentru viza, apoi mai dam un tur prin Rabat dar la pranz soarele e scorching hot si mai bine ne orientam din timp dupa un loc de campat pentru la noapte. Spre Casablanca gasim un loc ok, la vreo 20 de km de Rabat. Ne instalam cortul sub niste copacei pe malul unui lac/rau care formeaza la intrarea in ocean un fel de estuar populat de tot felul de pasari. Plaja e nice, dar plina de gunoaie, un fel de Giurgiu dar mai murdar, pacat, pentru ca locul e genial. Moto ramane parcata vizavi de cort, peste apa, ceea ce face transportul lucrurilor cam anevoios. Pana Ionut trage o fuga dupa ceva de mancare, niste marocani care o ard la picnic la copacelul vecin ne invita sa mancam impreuna cum e gata “la tagine marocaine”. Barbatii sunt frati, fata e prietena lui Ehuadine, tipul cu sapca. Asa ca primul contact cu tagine este cat se poate de autentic, gatit chiar pe plaja, la butelie, din peste proaspat pescuit de dimineata din ocean, legume, masline, servit cu mana ajutata de paine. Toti mancam desigur din chiar vasul in care s a fiert mancarica. Contribuim si noi cu niste carne de miel facuta la cuptor de lut si apa, aduse de Ionut din primul sat, de unde a cumparat si niste legume.

IMG_0647.jpg

IMG_0651.jpg

IMG_0692.jpgSecond camping spot, ceva mai chill, am stat aici doua nopti

 

Baby you’ve got a stew going

 

Prepararea unei mese cand stai la cort pe o plaja fara acces la apa potabila dureaza cateva ore, dar rezultatul final merita tot efortul. Am luat oua (de bibilica?, coaja era groasa cam de 1,5mm!!, galbenusul cremos si gustos) 2Drh/buc, ambalate dupa cum se vede. Am taiat niste dovlecei, rosii, ardei, am sotat doar cu sare de Guerande (lol!!! de acasa…) o ceapa rosie, am pus si o vanata coapta mai devreme. A iesit un ghiveci de legume neasteptat de savuros, pe care l am mancat cu oua fierte, paine marocana, iar mai tarziu am avut la desert un pepene rosu. Agricultura este de baza aici, totul este cultivat, plantat, se folosesc ceva pesticide, mai ales in utima vreme, dar inca legumele au savoare. Asta inseamna si ca peisajul rural este dramatic modificat, desertificat din cauza defrisarilor si managerierii terenului. Despre zonele urbane am scris in Romania vs.: in orase balonul imobiliar a bubuit, dar ca la noi, santierel continua dintr-o inertie care frizeaza absurdul.IMG_0741.jpg

Con de pin, nucile sunt inca prea crude IMG_0743.jpg

IMG_0747.jpg

IMG_0749.jpg

IMG_0750.jpg

IMG_0760.jpgPe marginea drumului se gaseste snackul ideal in arsita pranzului, care poate fi la fel de bine o masa in sine: couscous cu iaurt rece de vaca, nedegresat, cu un gust puternic de fanet. Poti sa ti pui peste zahar sau sare, dupa gust. Mie imi place simplu. E delicios si costa 3 dirhami.

IMG_0764.jpg

IMG_0766.jpgDimineata bateria motorului era descarcata (asa am aflat ca invertorul pe care il folosim pentru a incarca laptopul nu are protectie) si am avut noroc sa gasim intr un santier peste sosea pe cineva care sa aiba si cabluri si sa fie si dispus sa ne ajute.

 

Meknes

 

Pentru ca am gasit un camping foarte ieftin in care suntem singuri, am hotarat sa facem baza aici, adica la circa 15 km de Meknes. Fondat de berberi in sec. X, Meknes a capatat statut de oras imperial abia sapte secole mai tarziu. Ca toate localitatile marocane, este divizat in medina (orasul vechi) si la ville nouvelle (orasul nou, construit in timpul protectoratului francez) de un bulevard care poarta numele unui sultan (de obicei Hassan II sau V). Intrarea in medina din Meknes se face prin poarta Bab el-Mansour acoperita de zelij(mozaic) si decoratii tipice marocane, direct in piata el-Hedim. In piata sunt aliniate restaurante pentru turistii care sunt adusi cu diba de ghizi: pizza, panini si alte enormitati. Mancarea buna e de gasit ceva mai departe, dupa ce faci stanga prin spatele pietii si intri in souk. De aici intri intr-un labirint de stradute cu tarabe cu mancare, fructe si condimente, ateliere de artizanat si mestesugarit in care se face mobila sculptata din lemn sau din fier forjat, se taie si termopane, se brodeaza si se tese matase, se fac papuci, se prelucreaza metal etc. Ca in bazarul tucesc, strazile sunt dedicate unuei categorii de ocupatii sau alimentelor. Din loc in loc (mai putin in Maeknes decat in Fez) sunt cismele publice cu apa potabila. Medina este si ea impartita in doua zone: una comerciala si de manufactura si una rezidentiala. In miezul zilei aerul este fierbinte si soarele arde culorile. Pentru a se racori, localnicii beau ceai de menta fierbinte, indulcit cu foarte mult zahar. Marocanii obisnuiti nu au suficienti bani pentru a servi masa in oras, chiar daca tarabele cu kafta par ieftine, si aleg sa petreaca cateva ore la o cafea. De altfel cultura cafenelelor e un aspect dominant in societatea marocana. In cel mai modest satuc si in marele orase sunt peste tot asa numitele salon de the, unde 99% din clienti sunt barbati. Inca de dimineata ei sunt la “datorie” si ii gasesti la un pahar de vorba (paharul fiind un espresso f aromat cu lapte servit cu un pahar de apa rece sau un ceai de menta proaspata) pana seara tarziu. O cafea inseamna cel putin doua ore petrecute in compania prietenilor, la taifas. Unde sunt femeile? Se pare ca sunt la treaba, pregatind revolutia care va schimba fata africii in curand. Dar mai mult despre asta mai tarziu.

IMG_0810.jpg

Poarta Bab el-MansourIMG_0768.jpg

IMG_0779.jpg

IMG_0783.jpg

Un stand de masline in Meknes, intr-un cartier foarte animat cu cafenele si piata de fructe si legume. Zona parea frecventata doar de localnici, de altfel Meknes nu e tocmai un oras turistic, am vazut poate 20 de turisti in 2 zile, insa poate tocmai de acceea si a pastrat aerul autentic si atmosfera de chillIMG_0784.jpgUn grup vesel care a dorit sa le facem o poza, ne am dus a doua zi sa le-o si oferim tiparita si s au bucurat foarte tare

IMG_0789.jpg

IMG_0796.jpgIn medina am mancat b’sara, versiunea marocana a supei de linte, aici facuta din foul, se serveste cu mult ulei de masline aromat cu usturoi, chimen, ardei iute si paine.Painea marocana este o paine plata, ca un frisbee, se coace in cuptor de lut pana capata o crusta subtire iar miezul ramane pufos. Crusta are un crunch data de un praf de malai, yummy!

IMG_5196.jpgDunking the bread in the harira. Pentru ca in cafenele nu se serveste mancare, iti poti lua d ale gurii de vizavi si le poti consuma fara probleme. In medina din Meknes oamenii sunt foarte relaxati si preturile pe bune, nu a incercat nimeni sa ne dea o teapa ca pentru turisti. In rest mai peste tot preturile o iau razna in functie de cum te scaneaza vanzatorul. Aici supa a fost 5 dirhami/portia.

IMG_0803.jpg

IMG_0806.jpgUn stand cu tot ce trebuie pentru broderie in matase

IMG_0809.jpg

IMG_0818.jpg

IMG_0822.jpg

IMG_5194.jpgGraffiti in medina

IMG_5197.jpgCismelele sunt sursa de apa potabila in medina

IMG_5216.jpg

No commentIMG_5223.jpgNota: ca si in alte zone turistice, ghizii in tarile musulmane sunt o mica problema. Meknes, nefiind super turistic, nu e plin de ei, ii vei intalni mai curand in piata sau in prima parte a medinei, pe la standurilede bijuterii si pantofi. La, shukran (nu, multumesc) repetat ajuta, iar experienta este utila in Fez si Marrakech.

 

Workingman’s Death

 

IMG_0834.jpg

IMG_0838.jpg

IMG_0841.jpg

IMG_0849.jpg

IMG_0857.jpg

IMG_0863.jpg

Distribuie această postare


Link la postare
Distribuie pe alte site-uri

Super...visez cu ochii deschisi...Cam asa suna aventura pe doua roti...

Distribuie această postare


Link la postare
Distribuie pe alte site-uri

Aici sunt toate pozele de pana acum:

http://www.pro-bike....si-mai-departe/

oamenii acestia au facut cea mai frumoasa si mai curajoasa calatorie a unor romani, posibila pe 2 roti, despre care am eu stiintza... am tot respectul pentru ei si o admiratie imposibil a fi prinsa in vorbe.

de la Mihai Barbu, incoace, acesti oameni sparg orisice fel de bariera.

asa DA!

Distribuie această postare


Link la postare
Distribuie pe alte site-uri

Workingman's Death

IMG_0834.jpg

IMG_0838.jpg

IMG_0841.jpg

IMG_0849.jpg

IMG_0857.jpg

IMG_0863.jpg

FEZ

Am decis sa pastram baza in camping, sa lasam cortul pus si lazile si cauciucurile care sunt foarte grele si sa salvam si ora necesara cautarii altui loc de campat plus stransul si montatul harnasamentelor respective. Adica sa repetam luxul pe care l am avut in Meknes, de a merge in oras cu motorul usurat considerabil, a cauta o parcare pazita si a lasa echipamentul in grija parcagiului pentru un bacsis si a putea sa fim si noi pietoni pentru cateva ore, in papuci si pantaloni de carpa.

Am ajuns in Fez devreme, inainte sa inceapa arsita si sa se umple de turisti, pentru ca Fezul este deja altceva: sit UNESCO World Heritage, orasul a fost intemeiat in anul 793 la poalele Muntilor Atlas. Aici se afla cea mai mare si veche medina din lume, nechimbata de secole, formata din doua zone distincte, dintre care una este considerata cea mai mare zona pietonala din lume. In inima medinei este cea mai veche universitate, Al_karaouine, functionala din 859 AD. In trecut Fez a fost unul dintre punctele importante pe traseul caravanelor, considerat oras sfant si centru de educatie pentru Islam, mai ales in perioadele in care drumul catre Mecca era inchis din cauza conflictelor politice. In prezent pe strazile inguste ale orasului vechi comerciantii isi expun ca altadata produsele, insa alaturi de curmale, migdale, textile traditionale, henna, spice-uri care imbata simturile si instrumente muzicale marocane, peste si carne, tavi pline ochi cu prajituri insiropate in miere si apa de trandafiri - alaturi de acest amalgam de produse care vorbesc despre Marocul profund, deci, si-au facut aparitia suveniruri de masa, tricouri imprimate si alte maruntisuri ieftine Made in China. An de an sute de mii de turisti umplu strazile orasului, asa ca totul in Fez este dedicat turismului si asta se vede din prima clipa. La intrarea cea mai interesanta in medina, ghizii ataca. Daca ai trecut de ei, privelistea e lovely: o piateta semi acoperita, cu restaurante, tarabe cu brutari care coc clatite, paine si gogosi marocane, multe flori si stradute care se deschid in panta catre furnicarul din inima medinei. Am luat o painica ca o clatita mai groasa dar spongioasa si nu chiar dulce, un fresh de portocale, si ne am avantat pe strazi. Bordate de poate sute de buticuri cu obiecte de tot felul, de la articole de marochinarie, artizanat si mancare la chinezariile cele mai penale, magazinele sunt setate pentru turisti. Vanzatorii sunt cu ochii pe noi, desi e usor sa ne orientam si anumite zone sunt chiar marcate de municipalitate, din pacate suntem nevoiti sa alergam un pic sau chiar sa abandonam anumite rute, pentru a scapa de ghizii urmaritori. Orice batranel inofensiv care vinde menta si alte aromatice proaspete, odata intrebat incotro sunt standurile cu harira se metamorfozeaza in ghid impromptu si o ia inaintea noastra, fara sa rosteasca nici un cuvand si nimic nu l poate opri, iar cand decide sa se opreasca in fata unui stand cu suc si sa ne ceara bani pentru "ajutor" tranformarea este desavarsita de o agresivitate bizara, care face ca batranelul simpatic sa dispara si sa avem in fata un strain care nu vede in noi decat o sursa de venit. Un copil dragut care ne a propus sa ne arate cum sa ne suim pe terasa unei case, devine comisionar la magazinul de covoare, si, odata ce pricepe ca manevra nu are sanse de castig ne cere 1 euro bacsis si refuzat blocheaza aleea si devine un golan amenintator. Un alt ghid, beat (desi e duminica dimineata) ne urmareste insistent pana cand reusim sa l facem sa ne piarda urma. E o minune ca izbutim sa ajungem singuri la vopsitoriile de piele, faimoase in toata lumea (vezi postul Working man's death). Vopsitoriile Chouwara sunt vizibile insa numai de pe terasele constructiilor vecine, in care functioneaza, in tipicul stil comerciant arab, magazine de marochinarie. Asa ca pozele si asistarea la procesul laborios de prelucrare a pielii vin la un cost, ca si cum munca dificila din pit-uri este un show la care trebuie sa platim bilet. Pielea de la diferite animale este intai inmuiata si hidratata in puturile din stanga, apoi vopsita in cele din dreapta, cu pigmenti naturali la care se adauga insa si ceva chimicale, apoi sunt uscate la soare, pe fan. Totul se face manual, folosindu se si reziduuri animale pentru a obtine, se spune, o piele fina si supla. Atmosfera aminteste clar de documentarul care da si titlul postului nostru foto, deci daca nu l ati vazut deja, e un must!

Mai colorata, mai incalcita si mai aromata decat Meknes, medina din Fez e insa si mai putin primitoare, si am gasit mai greu alei retrase si locuri in care sa vedem cum se desfasoara viata de zi cu zi a locuitorilor. Piata al-Seffarine de pilda ni s a parut o alta scena pentru un show dedicat turistilor: mestesugarii artizani bateau ritmic cu daltile in foile de metal din care fabricau mobilier si tipsii in functie de fluxul de turisti si de tips. Nimic din toate astea insa nu pot stirbi cu adevarat din farmecul locului. Despre b'sara in Fez nu putem spune decat ca e cea mai buna supa pe care am mancat o vreodata, uleiul de masline cu care a fost servita fiind pur si simplu fenomenal (BTW: la camping am invatat de la paznic cat de buna e painea proaspata muiata un ulei de masline, uleiul fiind desigur de la maslinii din zona si cu un parfum si gust intens, dar INTENS de maslina, absolut divin; chiar nu ti mai trebuie nimic altceva). B'sara este o supa densa din fasole fava si uneori cu adaos de linte, parfumata cu mirodenii si servita cu ulei de masline si paine.IMG_0910.jpg

IMG_0829.jpg

IMG_0832.jpg

IMG_5229.jpg

VopsitoriileIMG_0875.jpg

Panorama peste medina, se vede minaretul moscheii langa care e si universitatea. Culoarea verde a mozaicului este specifica stilului fassi, Fezul fiind capitala artizanatului marocan.IMG_0884.jpg

IMG_5245.jpg

Stradutele din medina au uneori latimea unei lungimi de brat.

Moulay Idriss & Volubilis

Mai bagam o fisa si ramanem inca o noapte in acelasi camping, after all pretul e imbatabil (20 de dirhami pe noapte noi si cortul, adica sub 2 euro) si avem macar unde sa lasam bagajele ca sa ne putem misca mai natural. Apa nu curge tot timpul, paznicul pare cam sarit si o tine inchisa, trebuie sa ne rugam de el sa facem un dus, iar curentul nu merge decat dupa 10 seara. Dar merita sa avem o baza pentru cateva zile, Fez e la 100 de km, Meknes si Volubilis la 15, convenient. Dam o tura prin Moulay Idriss dimineata si luam micul dejun (iaurt suuuper cremos si gras indulcit cu miere si o paine unsa cu branza de vaca si miere groasa) in piata oraselului. E un loc sarmant, micut si placut animat, cafenele pline, piata de legume, carne si fructe, brutarie, magarusi incarcati cu saci si copii.

IMG_0916.jpg

Mai sus este intrarea in mausoleul dedicat stranepotului profetului Mohamed, caruia ii este dedicata intreaga asezare. Daca pana de curand non-musulmanii nu puteau ramane peste noapte in oras, acum si aici sunt ghizi care ne tulbura linistea. Nu vizitam oricum mausoleul, si, dupa ce ne facem piata (dovlecei, rosii, vinete, ceapa, oua, ardei gras si ardei iute, sapun de rufe) mai dam o raita sa vedem mai bine orasul. Moulay Idriss e construit ca o citadela pe umarul unui deal mai inalt, direct in piatra. Stradutele bordate de case in terasa majoritatea varuite alb sau cafeniu deschis infasoara dealul pana in varf, unde de pe terase se vad imprejurimile si, prin caldura aburinda, ruinele de la Volubilis unde vom merge pe seara. mai jos de oras, descoperim o piscina, de fapt un mini local de agrement in care copii se scalda zgomotos. Ne luam niste dulce dintr o brutarie minuscula in care serveste o fetita simpatica ajutata de mama si pornim spre camping. Frumos Moulay Idriss, pare ca locuitorii au o viata linistita aici, intr-un orasel de basm. Poate daca nu ar fi atat de conservatori dpdv religios ar incepe sa se mute aici strainii si ar disparea farmecul delicat si provincial al locului. A find.

La cort ne apucam sa coacem vinete si sa taiem legumele pentru tocana no.2, dar gradinarul, un taran simplu, a adus de acasa tajine de pui si ajungemsa mancam cu totii. Mancam un copan de pui la 4 oamenim din care 3 barbati, si ne saturam. Insistam si noi sa gatim noi seara, insa pana atunci Hassan, gradinarul pleaca si ramanem sa servim masa noi, Habib, paznicul si Emilie cu sotul, doi belgieni care au sosit dupamiaza si raman pana maine dimineata.Belgienii sunt din ianurie intr un tur in Africa de nord, cu o duba. Au fost prin Mauritania, Mali, Burkina, Senegal, Benin, Ghana si au multe lucruri interesante de povestit. Ciulim urechile bine si luam aminte. Marocul este o joaca de copil pentru ce va urma.

Pana la cina am vizitat Volubilis, un alt sit UNESCO World Heritage in Maroc care merita vazut, pentru ca aici se fla cel mai bine prezervat sit arheologic cu urme ale unui oras roman, locuit insa inca din perioada neolitica.

IMG_0947.jpg

IMG_0924.jpg

IMG_0927.jpg

Intrarea in parcul arheologic de cca 40 ha costa 10 dirhami de persoana si imediat ne agata un ghid, primul care vorbeste engleza si stie ceva de Romania. Cu Kindle ul in mana il ocolim si ne vedem de drum. Ruinele sunt semi-intretinute, ceva mai bine decat Sarmizegetusa noastra, dar e clar ca banii de pe bilet nu intra in buzunarul cui trebuie: indicatoarele sunt vraiste si acolo unde sunt, gunoaie peste tot si mozaic spart cu pietre furate. Se pare ca oricum marmura din Volubilis a fost praduita cand s a construit palatul sultanului in Meknes, fragmente din ruine insa se pot cumpara de catre turistii "pasionati" chiar la intrarea in parc, de la tarabele comerciantilor intreprinzatori. Cum am venit la apus, lumina e ideala si berzele - un trademark al sitului - la cuiburi. Orasul este compus din basilica, forum, presele de ulei, templul lui Jupiter si arcul trimfal de unde incepe decumanus, bordat de casele nobililor romani, multe decorate cu mozaicuri si avand zone de recrere foarte cool si pentru o locuinta contemporana: fantani inconjurate de o colonada, baie cu bazin acoperit de mozaic, gradini. Bineinteles ca strada are sistem de drenaj si aductiune apa pe sub lespezile slefuite, nu mai vorbim despre detaliile in piatra de peste 2000 de ani de la rebordurile fantinilor, plinte si asa mai departe. Un loc in care sa te bucuri sau nu ca esti arhitect si ca lucrezi in Romania? U tell us.

IMG_0928.jpg

IMG_0933.jpg

IMG_0942.jpg

IMG_0950.jpg

IMG_5254.jpg

IMG_5265.jpg

IMG_5268.jpg

IMG_5270.jpg

IMG_0974.jpg

PS. In lumina relatiilor ambivalente cu marocanii cu care am intrat in contact mai intim pana acum, postulez in chitchatul cu belgienii la un pahar de seara ca astept sa vad cum paznicul Habib (cu care am ars o lejer zilele astea la masa, la o gluma, la un invatat de araba berbera, ptr ca omul nu stie decat 3 cuvinte in franceza) se va transforma in dimineata plecarii intr un monstru mercantil. I wish i havent said that, pentru ca ...va urma, si nu e deloc funny.

Cateva poze din camping:

IMG_5247.jpg

IMG_5250.jpg

IMG_5252.jpg

Imilchil

Imagineaza-ti o zi in care te trezesti dimineata in aerul incins la 42 de grade de la ses, iar seara adormi la peste 2000 de metri altitudine, intre culmi care depasesc 3000 si unde obrajii oamenilor sunt rumeni de la vantul rece care bicuie mereu intinderea de piatra. Asa a fost sambata noastra trecuta, pana acum cea mai plina zi in Maroc.

Cu o zi mai devreme am strans cortul din Mahommedia si am mers in Rabat, unde intre 12 si 13 aveam program de ridicat viza de la Ambasada Mauritaniei. In dulcele stil african, la 13 punct s-a deschis usa biroului de vize si ne-am imbulzit peste 30 de persoane la ghiseu. Victoriosi, am pornit inspre Casablanca, unde am ajuns pe la pranz. Orasul este centrul comercial si de afaceri al tarii, turismul nu are un rol important pentru bugetul local, nu sunt plaje amenajate iar restul falezei este de fapt ocupata de port si parcuri logistice legate de transportul marin. La buza oceanului este amplasata si moscheea Hassan II, poreclita singurul obiectiv turistic din Casa.

IMG_0997.jpg

IMG_0994.jpg

Proiectata de un francez si construita cu jumatate de miliard de dolari proveniti din contributii publice (!!!..si da, trebuie sa vezi mizeria in care se traieste in chiar blocurile de vizave de moschee), moscheea este a treia ca dimensiune din lume, cu peste 20000 de locuri la interior si inca 80000 in curtile adiacente, incalzire in pardoseala, zone cu podea de sticla prin care vezi oceanul, sistem de laser pe minaretul de 210 m inaltime indreptat catre Mecca, si face parte dintr-un complex care mai contine platforme pietonale de promenada, o mediateca, o biblioteca, un centru de educare si formare si in curand un acvariu (!). Ne intrebam cat ar fi imbunatatit conditiile de viata din cartiere toti acesti bani cheltuiti pentru complex, ne infioram la gandul ca poate vom avea si noi megalomania noastra construita in Catedrala Neamului, si mergem mai departe. Casablanca are – cum zicea the Donkey in Shreck – layere peste layere: bulevarde cu peste 6 benzi, bordate de palmieri si cladiri de birouri ca in vest, cafenele occidentale, Q7 si alte gipane; apoi ghettouri nesfarsite cu blocuri mizere, munti de gunoaie, piete modeste inghesuite in fragmente de medina fara canalizare si apa curenta. Chipul oamenilor saraci care traiesc la oras intre bogati este altul decat cel al saracilor de la tara. Cartierele sarace din Casa se numesc sunt un fel de favelas marocane, sute de mii de oameni locuiesc in bordeiele de aici si guvernul intarzie sa abordeze o integrare a acestei lumi aparte in sistemul metropolei. Pentru ca oricum genul de oras mare care se dezvolta in directia cunoscuta a oraselor europene si americane nu este de mare interes pentru noi, nu intentionam sa ramanem aici peste noapte. Ne indreptam catre munte, catre Middle si High Atlas, si o taiem catre zona Ouzoud si Azilal unde planul e sa ajungem a doua zi. Drumul e fara evenimente, dar obositor si noaptea de prinde fara un loc de campat. Ajunsi chiar la poalele muntilor, acolo unde incepe urcusul, incercam sa ne punem cortul mai sus de localitate, pe primele pante.

In cativa metri am descoperit insa o alta dinamica: vantul batea cu putere peste un grohotis ascutit, cu zone imbracate in tufe de cactusi. Panta destul de abrupta si lipsa unei vegetatii mai inalte lasa aerul sa suiere si sa bata in voie. Dificil de pus cortul aici. Niste kilometri si poate o ora de orbecait inapoi la ses, pe soselele din afara localitatii, am reusit sa gasim un loc de ramas peste noapte. Era aproape 2, eram franti si cam ofiliti si caldura ne topise puterile. Dar aveam un cort in care sa ne intindem, curmale si midgale in geanta si apa de baut. Era liniste, era noapte si era bine.

Dimineata a sosit pe neasteptate: o caldura mai uscata decat aerul cleios de peste noapte ne-a trezit pe la 8 fara ceva. In timp de strangeam cortul, primul semn bun al zilei: un taran cu un bidonas cu lapte de vaca proaspat muls, trece pe langa noi si cu multa gentilete ne ofera sa bem. Ii oferim niste curmale si folosim laptele pentru a ne prepara niste fulgi de ovaz cu scortisoara. Laptele e fabulos, cu o aroma curata de camp, si dulce. Taranul isi ia ramas bun si ne invita sa tragem la el la noapte daca vrem. In jurul nostru deja s-au pornit activitatile rurale cotidiene: se treiera graul, se aud animalele, trec tarani pe magarus sau cu motoscuterul si bicicleta. Suntem veseli si ne avantam pe munte.

IMG_1011_2_3.jpg

Drumul care urmeaza pana la Ouzoud este naucitor de frumos: un Transfagarasan urmat de alte cateva transfagarasanuri decupate (speram ca fara victime umane) in carnea rosie a muntilor pe care parca un gradinar suprarealist a asezat compozitii de plante suculente cu frunze groase si verzi, ciulini de toate felurile si arbusti cu flori in nuante de roz aprins. Din cand in cand cate un uliu tipa, planand insa ca si cum ar asculta Bach, detasat si suprem. Drumul asta ar merita macar o etapa speciala de raliu, dar e frumos ca e pustiu si dupa lanul de grau in care am dormit aseara este cea mai curata zona prin care mergem din Maroc. Dupa cum ne asteptam, pe cat de frumos este la tara si pe cat de placuti sunt oamenii simpli, pe atat de sinistre sunt zonele asa zis turistice. La cascade satul Ouzoud pare ca exista numai pentru a stoarce bani din agrement, asezat fix in drumul catre apa, sufocand ceea ce natura ofera gratis si cu generozitate, cu spiritul mercantil si dusmanos al ghizilor, parcagiilor si buticarilor de chinezisme. Ne pierdem niste timp incercand sa scapam de sistemul bine pus la punct, dar e cald si e greu. Platim macar parcarea, 10 dirhami pentru a pune motorul intr-un tarc de pamant mizer si pentru a merge la o buda inca si mai grotesc de mizera, usa in usa cu bucataria, pentru ca aici orice parcare e si restaurant si cafenea. Nu, merci, nu ne e foame si nu vrem un ghid care sa ne arate unde e apa. Caderea de apa e in josul raului si pentru ca e dupa sezonul ploios din mai-iunie, e in plina forta. Facem si noi o baie in apa rece rece, insa in 10 minute aerul ca dintr-un foen ne usuca pana si hainele la loc. Daca ajungi aici, sa stii ca poti sa mergi cu masina sau motorul pana la locul de imbaiat: cum intri in Ouzoud mergi pana la pod si faci dreapta prin prima parcare, chiar inainte de apa. Igora semnele isterice ale localnicilor care te indrepta catre centru, mergi oarecum paralel cu raul virand usor catre stanga si 200-250 de metri mai jos ai ajuns.

IMG_1023.jpg

IMG_1019.jpg

IMG_1021.jpg

Dupa Ouzoud am pornit inspre Azilal, prin aceeasi geometrie clara si frumoasa de munte. Peisajul devenea aproape in fiecare ora un altul: culmi rotunde de incretire cu pielea rosie si portiuni de un verde aprins cu arbusti si scaieti; apoi un fel de tundra cu tufe mici si rotunde; apoi o padure de copaci robusti crescuti direct din piatra, fara nici un fel de alta vegetatie la baza; apoi covoare de iarba si tufisuri intrerupte de vai dupa vai pline de tufe imense de flori magenta si roz deschis; apoi o zona de conifere in care aerul era parfumat intens de cedru (sau pin?); apoi pajisti cu turme de oi si capre negre si sate berbere cu case intretesute din chirpici, cu ferestre cat palma si stresini din pamant batatorit insailate cu paie; apoi lanuri de cereale, blonde si moi, cu snopuri de spice legate in mod evident cu mana, asezate din loc in loc in gramezi mici iar pe alocuri cate un taran care vantura neghina cu furca, unul care cara, altii care impaturesc fanul, copii care zburda, femei care taie graul cu secera, cate o vaca care sta linistita la soare.

In Azilal ne oprim sa mancam ceva: niste pui prajit, o tocana de vita, salata, nu are rost sa repetam ca mancarea area gust, asa cum avea si la noi cand eram copii. Observam insa ca e destul de scump sa mananci carne overall: daca peste am vazut cu 20 de dirhami kilul, carnea e macar 60-80, gatita te scoate la 30 de dirhami o portie nu foarte generoasa. Tagine e chiar mai mult: 130 kilul.

Ne indreptam catre Imilchil, insa alegem sa nu o luam inapoi prin Ouzoud si nici prin El-Kiphra pe unde e drumul principal, ci o viram prin Ouaouizarht si facem dreapta catre Imilchil. Peisajul continua sa fie la fiecare curba stransa altul, din ce in ce mai surprinzator. Trecem de lacul de acumulare si barajul Bin el-Ouidane.

IMG_1038.jpg

Ionut glumeste ca e construit de Hidroconstructia, dar chiar e posibil, la cate lucrari au avut in perioada ceausista prin Africa. Zona e de mare fita: daca la o aruncatura de bat e saracie lucie in bordeiele de pamant, pe malul lacului sunt doua resorturi de lux si garaje de barci cu motor, skijet si alte acareturi sunt pregatite pentru sezonul de vara, cand hoarde de turisti marocani bogati si francezi vor veni la loisir in varf de munte, la peste 2300 de m altitudine.

IMG_1047.jpg

IMG_1049.jpg

Dupa peste 250 de km facuti pe serpentine, coborand si urcand, pare ca ne apropiem de Imilchil, si ne inchipuim ca vom ajunge din nou la deal, dar la circa 40 de km de Imilchil drumul o ia din nou pieptis si ne trezim la 2300 de m, in inima Atlasului, intre fasii de piatra pe care nu mai sta nici un fel de vegetatie. Totul e in nuante de cafeniu, auriu si gri, nu e nici tipenie si drumul ingustat este adesea intrerupt de balti adanci cu zone de pietris si pamant, urme ale unei viituri recente.

IMG_1052.jpg

IMG_1058.jpg

IMG_1063.jpg

IMG_1066.jpg

IMG_1071.jpg

IMG_1076.jpg

IMG_1081.jpg

Cand credeam ca nimic nu se mai poate intampla, iata ca drumul acesta misterios care ni s-a aratat inainte de dimineata ne aduce la poarta casei unei familii de munteni unde ramanem peste noapte. Casa din Imilchil e tipic berbera, din pamant, care aici nu e rosu, ca mai jos in Azilal, ci maro-cenusiu, camuflata in peisaj. Gospodaria e delimitata de un zid de incinta, pe poarta intri intr-o curte interioara micuta care face distributia catre o bucatarie de vara, salonul (cu lavite pe contur si mese joase pe centru) si holul care duce la zona rezidentiala. Aici camerele sunt organizate in jurul unui hol rectangular amplu, bine iluminat cu ferestre aproape de tavan. Camerele au cate o fereastra mica, pardoseala e peste tot din ciment slefuit, tavanul este din paie si barne, peretii sunt varuiti alb. Peste tot sunt covoare din paie si lana si paturi tesute manual. Avem baie si dus si Fatima, stapana casei, ne incalzeste apa sa ne spalam ca in copilarie, cu o cana. E grozav de bine, e foarte curat peste tot si familia e linistita si primitoare. Fatima spala copii si ii pune sa se culce pe saltele umplute cu lana de oaie, asezate pe jos. Adormim pentru prima oara de cand am plecat din Romania intr-un pat, si e bine.

chez Zaid & Fatima

Dimineata ne trezim in atmosfera de duminica: familia care ne gazduieste si care detine micul gite d’etapes (gazda pentru turisti in zona montana), isi vede de gospodarie: Fatima coace lipie in cuptorul cu lemne, pune de tagine pentru la pranz, spala rufe (partial la masina!!). Zaid, sotul Fatimei este ghid montan si detine un mic magazin de covoare in centru. Covoarele sunt tesute chiar de Fatima la razboiul din camera de langa bucatarie. Vopseaua pentru covoare o cumpara din souk. Luam micul dejun (lapte cu fulgi de ovaz) si suplimentam cu o paine calda facuta de Fatima. Mai tarziu, dupa ce am vazut ogoarele in care se cultiva graul -manual, ne am dat seama ca asta a fost cea mai organica paine pe care am mancat-o.

IMG_1122.jpg

Fatima, Raja si Ana

IMG_1117.jpg

Raja, mezina familiei.
IMG_1131.jpg

IMG_1141.jpg
Cel din mijloc este rasfatatul familiei, aici cu prietenii lui.

IMG_1147.jpg

Imilchil
IMG_1153.jpg

Copii berberi.
IMG_1157.jpg

Yasmine cu fratele ei mai mare.

Dam un tur al casei: Zaid a construit totul cu mana lui, iar Fatima a realizat textilele care decoreaza si imbraca odaile. La fereastra camerei in care am dormit descoperim ce mirosea asa frumos: potpouri de casa, o tava plina cu trandafiri uscati, cu parfum delicat. Inca niste pupici pe obrajorii copiilor (care sunt fara numar), multumim pentru gazduire (10 euro) si ne luam ramas bun. Imilchil e un sat alpin la 2159 m altitudine, faimos pentru festivalul de petit din toamna. Locul si imprejurimile seamana cu Bhutan sau Tibet din poze: munte arid, oameni simpli si cu obraji arsi de vant si soare si cu figura usor mongoloioda, case austere dar cu o geometrie impecabil aliniata la peisaj, multa liniste si un aer curat si neted. Pana nu ajungem si prin tarile acestea insa, nu putem spune cu siguranta.

Off The Road

IMG_1160.jpg

Din Imilchil o luam catre defileul Dades, si, consecventi ideii noastre de a o lua pe drumuri mai putin umblate, cotim inspre Agoudal, prin Ait Ali, catre Msemrir si Boumalne Dades. Imediat ce iesim din Agoudal, asfaltul se termina si rulam pe un drum de tara pentru circa 5km, cand intersectam prima albie de rau. Apa abia acopera acum pietrele, dar albia este marturie a torentului infernal din primavara, ce a venit odata cu topirea zapezilor de mai de sus (albia avea o latime de aprox. 100 m). Mai rulam 1km si dam peste a doua albie de rau, unde apa este pana la glezna si unde drumul a fost sters de viitura.

IMG_1165.jpg

Practic rulam prin albie vreme de circa 4 km, si ceea ce e usor de facut pe o motocicleta de offroad, este anevoios cu Tenerele nostru care are cu totul peste 400 de kilograme. Dupa experienta traversarilor cursurilor de apa, ceea ce urmeaza pare simplu: drumul de pamant urca pana la aproximativ 3000m, serpuind abrupt pe buza prapastiei. Suprafata pe care rulam alterneaza intre pamant de diferite culori si consistente, pietris de diferite dimensiuni, bucati mari de piatra si stanci.

IMG_1168.jpg

IMG_1178.jpg

De sus defileul se vede ca o crapatura in carnea pamantului si zarim in umbra prapastiei verdele vegetatiei de pe fund. Facem 100 de km in “doar” 4 ore si intalnim numai o mana de pastori cu oile si caprele, si o turma de camile - OZN pentru noi.

IMG_1181.jpg

IMG_1187.jpg

IMG_1188.jpg

IMG_1189.jpg

IMG_1194.jpg

Mai traversam un ultim rau inca umflat de ploile din primavara si ajungem in sfarsit la asfalt si la primul sat de unde incep si oazele exploatate agricol, aflate pe fundul defileului Dades.

IMG_1203.jpg

IMG_1210.jpg

IMG_1218.jpg

IMG_1227.jpg

De aici toate localitatile sunt insiruite pe lungimea oazelor in care localnicii isi cultiva cereale (grau, ovaz, orz), legume si fructe (smochin, portocal, maslin). Oazele sunt irigate suplimentar prin canale din piatra dispuse perimetral sau central. Terenurile agricole sunt organic desenate si din ceea ce putem observa sunt lucrate in special de femei si copii, barbatii ramanand fideli cafenelelor din orase si sate. Totul este cultivat manual, vedem manunchiuri de spice legate si puse la uscat la soare, cosuri de paie cu fan si diverse produse, magarusi incarcati pana la refuz cu mormane de fan si ierburi si nici un fel de utilaje sau chimicale. Intelegem de ce mancarea are gust in Maroc. Fiecare zona are produse ei specifice pentru care este faimoasa, de pilda in zona dinspre Ouzoud pe care am traversat-o ieri sunt multi stupi si se produce miere alpina pura, din pacate nu am avut ocazia sa o si gustam, decat poate in micul dejun din Moulay Idriss. In Fez sunt bune ciresele, in Meknes smochinele, in Erfoud sunt cele mai bune curmale, in Agadir laptele e delicios si tot asa.

IMG_1242.jpg

IMG_1243.jpg

IMG_1245.jpg

IMG_1248.jpg

Mai departe defileul se ingusteaza in pasul Dades, prin care iesim la sosea si la lumea “civilizata”. Din nou localitatile sunt organizate pentru a servi turistii sositi din marile orase cu 4x4 si ghid, se inmultesc cafenelele si cresc scorurile la papica. E limpede ca nu o sa ajungem pana in Merzouga in seara asta, asa ca mai facem niste zeci de km si campam pe o pista laterala. Muntii s-au tocit sub frecusul vantului, orizontul e tot mai plat, maine vom vedea rasarind din nisip dunele.

IMG_1265.jpg

Distribuie această postare


Link la postare
Distribuie pe alte site-uri

Searching For The New Sound

IMG_5324.jpg

Poti vedea dunele in doua locuri in Maroc: in Merzouga, zona exploatata turistic de ceva mai multa vreme, unde dunele sunt roz-aurii, si unde faimoasa Erg Chebbi atinge 160m t inaltime. Alternativa este M’Hamid, la sud vest de Merzouga, si puristii spun ca aici turismul a afectat mai putin atmosfera magica a desertului. In M’Hamid dunele sunt de un galben intens si ca sa le vezi mai ai de mers 50 de km cu 4x4 sau o saptamana dus-intors cu o camila. Initial hotarasem sa mergem in ambele locuri si am inceput cu Merzouga. Soseaua duce pana in sat, insa localitatea a devenit de mult o asezare strict dedicata turismului si e sufocata de buticuri, restaurante si agentii de ghizi, e zgomotoasa si usor isterica. Am ales sa dormim in Hassi Labied, satul cu auberge-uri asezat chiar la poalele lui Erg Chebbi, pentru ca macar aici e liniste. Stam in Auberge Sahara, un resort f cool, cu piscina si tot ce trebuie(foarte prost pentru mediu insa), care ne cam da peste cap bugetul (22 euro).

IMG_1279.jpg

IMG_1286.jpg

Resortul e o butaforie de chirpici pe beton dar arata excelent.

IMG_1270.jpg

Khalia, o specialitate din Erfoud: Oaie cu 44 de condimente (noi am detectat doar 40 :))) )

IMG_1289.jpg

In caz ca aveti nevoie de wallpaper

IMG_1307.jpg

De aici s au inspirat cei de la Evermotion cand au modelat iarba
;)

IMG_1308.jpg

IMG_1309.jpg

IMG_1320.jpg

IMG_5376.jpg

Suntem singuri in tot hotelul, aerul e incins la 60 de grade si dunele sunt de un roz portocaliu ireal, cerul e albastru si neted si pe el norisori perfect desenati: peisajul este plat, umbrele negre si muchiile atat de clare ca simti fiecare pixel ca iti zgaraie retina. De pe terasa ne uitam la un tablou de Dali, numai ca e pe bune. Imediat ca se mai potoleste arsita facem primii pasi in nisip. Vantul care impinge Sahara in fiecare an cu cativa centimetri mai departe, ne sterge urmele in cateva minute. Intre dune iti pierzi reperele obisnuite, distantele devin greu de apreciat si ai un sentiment indescriptibil de a fi intr-un ceva fara limite si fara dimensiuni clare. Nu stim daca e frumos sau magic cu adevarat sau daca asta e tot mirajul desertului. Apusul schimba culoarea nisipului din roz in cafeniu si ne ducem devreme la culcare ca sa prindem rasaritul tot pe dune.

La 6 si jumate soarele se ridica de dupa Erg Chebbi si intinde umbre lungi peste spinarile de nisip care abia la amiaza isi vor recapata rozul. Sunt peste tot urme de soparle si alte vietati nocturne, ziua vezi doar cateva pasari si poate cate un gandac. La marginea dunelor satul e practic asezat intr-o oaza, deci ai cativa palmieri, curmali si niste tufe bune de anturaj in Max ca reper. Altfel odata intrat intre dune, desertul te zapaceste si e simplu ca te abati de la drum.

IMG_1327.jpg

IMG_1343.jpg

IMG_1350.jpg

IMG_1352.jpg

IMG_1357.jpg

IMG_1361.jpg

IMG_5319.jpg

IMG_5329.jpg

IMG_5332.jpg

IMG_5345.jpg

IMG_5346.jpg

IMG_5349.jpg

IMG_5363.jpg

In trecut turistul cocalar de prin strainataturi urca pe dune cu ATV ul, acum s-au temperat aceste practici care speriau animalele si poluau atmosfera rupta de lume a locului. Daca te gandesti sa vii in zona Merzouga, nu rata sa treci prin souk in Erfoud: de aici vin cele mai bune curmale ale Marocului, si garantam ca sunt nemaipomenite.

IMG_5384.jpg

IMG_1367.jpg

La pranz lasam cu parere de rau Sahara in urma si o luam din Rissani prin Valea Draa, catre Ouarzazate. Dumul este lung (400 km) si obositor, cu lungi linii drepte prin desertul intrerupt numai de albii secate, late de 100-200 de m. Pe stanga si pe dreapta sunt munti tociti ciudat de bataia vantului. Valea Draa este o reprezentare dramatica a vietii dificile pe care au indurat-o oamenii desertului, nevoiti sa se adapteze la penuria de apa si surse de hrana si la o clima necrutatoare. Toate speciile de plante pe care le intalnim sunt niste fiinte care se lupta pentru supravietuire: arbusti cu frunze groase, tufisuri impletite cu ciulini, copaci cu coronament minimalist si tepi, seminte ascunse in teci protejate cu spini si echipate si diverse sisteme de planat pentru a profita de orice adiere. Intre timp am decis sa nu mai mergem in M’Hamid, o problema tehnica aparuta acum o saptamana s-a agravat si trebuie rezolvata cat mai repede si avem in Ouarzazate un contact care ne poate ajuta. Trebuie schimbat lantul care in mod neobisnuit s-a uzat in ritm accerelat, desi are doar 5000 de km. Cand am plecat din Romania era in stare buna, desi cam ruginit in urma intretinerii defectuoase a fostului proprietar, si poate ca substanta cu care l-am curatat a afectat o-ring-urile, care s-au mai desprins pe alocuri. Asa ca desi l-am ajustat de cateva ori, lantul este foarte rigid si urmeaza sa vedem si in ce masura asta a afectat sprocketul. In Ouarzazate am comandat un lant din Casablanca, prin Peter de la Biker’s Home si speram ca vineri dimineata sa il primim si sa rezolvam problema. Stuck in orasul care a fost candva un punct important pe traseul caravanelor, nu ne ramane decat sa asteptam, sa ne spalam rufele si sa updatam blogul.

Va lasam sa va delectati cu un portret de femeie in viziunea unui artist musulman.

IMG_5390.jpg

BikersHome

IMG_1379.jpg

Dupa o asteptare de aproape 3 zile, lantul de schimb a sosit din Casablanca. Am dat jos lantul stricat - din ce in ce mai stiff, in ciuda ajustarilor repetate si a scottoilerului si cu oringurile dezlipite in mai multe locuri - si am montat lantul nou. Toata operatiunea s-a facut in garajul si cu ajutorul lui Peter de la Bikers Home. Am schimbat si sprocketul spate cu cel pe care il aveam de rezerva, si l-am pastrat pe cel uzat de lantul deteriorat pentru a-l folosi mai tarziu daca va fi nevoie. Mult mai linistiti ca s-a rezolvat problema, am plecat din Ouarzazate in directia Marrakech. In Ouarzazate am gasit cateva locuri cu oameni placuti, in rest orasul - fosta halta pe traseul caravanelor dintre Timbuktu si Fez, si-a pierdut aerul traditional, devenind un punct de oprire pentru jeepurile si bus-urile cu turisti veniti cu pachete all-inclusive si aflati in cautare de suveniruri de artizanat. Domina hotelurile apartinand de marile lanturi internationale, magazinele de ceramica si tesaturi. Imprejurimile - pe care Lonely Planet le descrie ca pe niste obiective interesante de vizitat - sunt mai curand localitati generice in care intreprinzatorul spirit marocan scoate apa din piatra seaca: kasbah-uri renovate pentru a servi de decor in filme marca Hollywood marketizate ca autentice exemple de arhitectura vernaculara, sate cu replici moderne ale locuintei traditionale fortificate - adica populate de versiunea marocana a palatelor tiganesti cu turnulet si “vilelor” de Pipera - marketizate ca reper arhitectural s.a.m.d. Peisajele naturale insa sunt la fel de surprinzatoare si contrastante ca si in alte zone ale tarii, iar drumul catre Marrakech promite altele noi.

Marrakech, a crazy beautiful place - Part I

Dar mai intai a fost drumul: am plecat tarziu din Ouarzazate, pe la 4 si ceva si stiam ca traversarea muntilor din nou ne va lua ceva timp. Lantul nou se comporta excelent, e suplu si motorul nu mai vobleaza si e silentios (in fine, atat de silentios cat poate fi cu tobele noastre Leo Vince). Urma sa trecem Atlasul prin pasul Tizi-N-Tichka, situat la cea mai mare altitudine (2260m) dintre toate pasurile breath taking din Maroc. Drumul leaga Marrakech de oazele din zona pre-sahariana si este construit pe la 1936 in timpul protectoratului de catre francezi. Inspre Ouarzazate ai Atlasul dezbracat la piele de vegetatie, insa cum urci in Tizi-N-Tichka peisajul se schimba, si fiecare serpentina balanseaza pe buza prapatiei cate un satuc de chirpici, un kasbah in ruina, o plantatie de castani, o padure de stejar sau chiar un covor de cactusi.

IMG_1382.jpg

Pe ultimii 80 de km in care se coboara catre centrul tarii, aerul se incinge cu cateva grade la fiecare borna. Nimic nu te pregateste pentru atmosfera din oras. E atat de cald incat hainele se lipesc instantaneu de piele si tranpiratia curge direct in papuci. Traficul este cel mai haotizant de pana acum: aici au disparut si ultimele reguli, marcajele si semafoarele sunt de decor. Medina e full de lume, miroase apetisant de peste tot si e o energie in aer care face totul sa vibreze, inclusiv pe noi.

IMG_1570.jpg

Moscheea Koutoubia

Parcam motorul pentru 24 de ore in spatele moscheii Koutoubia, 40 Dh, paza, celelalte parcari mai in miezul medinei par mai scruffy si mai unsafe decat aici. Legam totul de motor, ca pana acum: haine, casti, cizme, saci; luam din bagaje doar echipamentul foto, laptopul, niste schimburi de haine si chestii cosmetice, punem husa si intram in papuci direct in miezul actiunii. Adica in piata Djemma el-Fna, sau Jemaa el-Fnaa sau ساحة .جامع الفناء

Trebuie sa o vezi: o zona semi-pietonala cu o forma neregulata, in inima orasului, care bate in beat-ul unic de peste 9 secole. Este sit protejat UNESCO, iar ei zic mai bine de ce: "The spectacle of Jamaa el Fna is repeated daily and each day it is different. Everything changes – voices, sounds, gestures, the public which sees, listens, smells, tastes, touches. The oral tradition is framed by one much vaster – that we can call intangible. The Square, as a physical space, shelters a rich oral and intangible tradition."

La ora la care intram noi in piata, spectacolul este in plin swing. Pe perimetru sunt cladirile: majoritatea sunt insa renovate, putine case din testutul originar supravietuind ritmului de extinderi si modificari. Parterul este comercial: restaurante, cafenele, gelaterii, patiserii. Poate am omis sa spunem: marocanii se dau in vant dupa dulce si paine. Mai sus sunt terase care dau in piata sau locuinte ale comerciantilor, sau ceva camere de inchiriat. Hotelurile, riadurile si pensiunile sunt ceva mai incolo, in afara pietii spre Ville Nouvelle sau chiar in Medina, unde intri prin despicaturile inguste din colturile pietii. Urmeaza un zid de tarabe cu vanzatori de fresh de portocale. I-ma intalnit deja prin tot Marocul, pe marginea drumurilor, in centrul oraselor sau in sate. Aici e totul standardizat, tarabele sunt identice si au numere de identificare, vanzatorii lucreaza in shifturi si ai in plus optiuni de fresh de grepfruit si limonada, si din loc in loc tarabe cu fructe uscate, migdale si nuci. Chiar daca sucul de portocale din Marrakech nu e atat de bun ca in restul tarii, nu se stoarce pe loc si e indoit cu apa si zahar, e foarte ieftin ( 4 Dh paharul) si tarabele au farmec.

IMG_1440.jpg

Insa nu ne umplem burtile cu suc pentru ca abia acum vine partea interesanta. In centrul pietii este locul unde vrei sa ajungi, pentru ca aici fumega gratarele si aburesc harirele. Intram prin desisul de tarabe si imediat incepe dansul: fiecare food stall are o placuta cu un numar, handy daca vrei sa l mai nimeresti. Fiecare e setat pe cate un tip de mancare, cu o tejghea unde se taie, toaca si frige bunatatile, mese lungi cu banchete de jur imprejur si o cohorta de chelneri care racoleaza clienti si servesc mancarea. Preturile sunt variabile, de la 15 la 60 Dh portia, in general exista un meniu tiparit sau daca nu poti sa arati cu degetul ce vrei si sa intrebi cat costa. De la harira, la seafood, tagine si cap de oaie, gasesti cam orice.

Mancarea ar merita un blog separat: este life changing, superb preparata. Mancam tangia, limba de oaie, creier de oaie, calamar pane si pastilla de pui. Tangia este o specialitate a zonei: carnea de oaie sau de vita se pune cu sare, chimen, ulei de masline ultra aromat, ceapa, usturoi, sofran, lamai murate, Raz el Hanout si unt intr-un vas de lut adanc care se sigileaza cu pergament si aluat si se baga intr-un cuptor vertical de pamant pentru multe ore. La final carnea se desprinde de pe os, e aromata si frageda si sosul e nemapomenit. Creierul de oaie este insa piesa de rezistenta; are un gust delicat si se topeste in gura. Totul se serveste cu paine proaspata si sare cu chimen.

IMG_1436.jpg

In prim plan delicioasa Tangia. In postul urmator urmeaza doua clipuri la standurile cu mancare din piata.

Abia dupa festin observam tarabele cu prajituri, insa nu mai e loc de nimic. Dincolo de zona cu mancare duduie piata, animata de artistii ambulanti care danseaza, canta, spun povesti si mai vand cate o chinezarie fosforescenta :(. Scutere, calesti si cate o masina traveseaza piata din toate directiile si gratarele, muzica, mirosurile, snovele in araba, turistii in bermude, umplu aerul incins si lipicios cu un zumzait unic. Nauci, veseli, entuziasmati, satui si obositi, mergem la culcare in Hotel Essaouira, un mic riad la 5 minute de piata. Pentru 100 DH avem un pat cu asternut, dus cu apa calda si putina liniste pana dimineata.

Crazy.Hot. Awsome. Marrakech - Part II

Stii cum e sa te trezesti cand inca e noapte, dupa ce ai dormit bine intr-o casa in care tavanul sufrageriei este chiar cerul inca instelat? Dimineata nu venise inca in Marrakech, insa pe noi ne-au trezit cantecele pasarilor – un fel de randunele? – care umpleau linistea din ingustul nostru riad. Ne-am mobilizat sa pornim in cautarea unui mic dejun frugal intr-o cafenea: un thé á la menthe cu o clatita marocana unsa cu La Vache Qui Rie, un brand ubicuu aici, alaturi de Coca Cola si iaurturile cu arome si coloranti Danone. In toate orasele laptele si derivatele din lapte neprocesate sunt din ce in ce mai greu de gasit, dar in toate bacaniile se gaseste la punga leben, un soi de kefir. La apetenta marocanilor – mai ales tineri – pentru fast food, cartofi prajiti cu ketchup, prajituri de cofetarie si sucuri gen Cola si Fanta, ne e teama ca in curand corporatiile straine le vor inchide accesul la alimente organice si le vor pune pe butuci agricultura, adica ceea ce s-a intamplat in Romania deja.

Intram din nou in Djemma el-Fna si nu mai e vreme de filosofat. Chiar motaind inca, piata e un spectacol complet. Tarabele cu mancare din centru au disparut, dar vanzatorii de freshuri si artistii ambulanti sunt la datorie. Pe scena fringe a pietii trubadurii de asta noapte au fost inlocuiti de imblazitori de cobre si femei care tatueaza cu henna. E deja foarte cald si lumina e neobisnuit de tare. In doar cativa metri insa, stradutele medinei sunt umbrite de panouri perforate care pateaza cu raze tarabele pline cu mirodenii, fructe uscate, tesaturi si infinite alte obiecte de artizanat superbe, alaturi de care stau obisnuitele suveniruri si chinezisme ieftine.

Medina din Marrakech nu e atat de veche ca cea din Fez si nici atat de spectaculoasa ca cele din Meknes sau Moulay Idriss, si e poate cam strident targetat pe turisti, ca si piata. Insa are un farmec aparte, cu twist & turnurile strazilor din care dintr-o data te trezesti intr-o piateta boema, sau intr-o alee cu ateliere de marochinarie sau sub un portic racoros, sau chiar langa intrarea intr-o moschee. In labiritul de case, bacanii, ateliere si buticuri este zumzet de multime si o caldura uscata, insa in
Medersa
Ali ben Youssef e liniste.
Medersa
inseamna scoala coranica, si cea din Marrakesh este printre cele mai vechi si cele mai incantatoare ca arhitectura. Cladirea din sec. XVI este desfasurata pe doua niveluri: la parter o curte centrala cu bazin cu apa este flancata pe doua laturi de camere pentru elevi si camera de ablutiuni, iar in axul intrarii se afla sala de rugaciuni, delicat decorata cu zelij si lemn de tuja. Cele 6 coloane din sala sunt din marmura de Carrara, care in lumina care patrunde in incapere par translucide. Un brau de basorelief leaga interiorul de exterior si tavanele sunt imbracate in lemn sculptat. Fiecare registru diferit si parca mai bogat in detalii. Locul ni se pare extraordinar de frumos si parca am fi incremeniti in timp. Culoarele umbroase in care doar pasii nostri fac zgomot formeaza un microcosmos de sine statator. Ferestre sunt putine si late de cateva palme, insa medersa este minunat iluminata si ventilata prin puturi de lumina si curi interioare in care mai zaboveste ciripind cate o pasare. La etaj mai sunt doar camere, insa acestea sunt mai spatioase si o parte cu vedere la curtea cu bazin din parter. Tot ansamblul era la vremea respectiva un campus scolar, cursurile tinandu-se de fapt in moscheea din apropiere.

IMG_1488.jpg
Curtea interioara din Ali ben-Youssef
Medersa

IMG_1453.jpg

IMG_1477.jpg

O chilie pentru elevii scolii
IMG_1491.jpg
Zelij marocan

IMG_1499.jpg

IMG_1506.jpg

IMG_1514.jpg
O curte de lumina - un mod ingenios tipic pentru arhitectura traditionala maghrebiana

O oaza de liniste si un obiectiv intelectual se echilibreaza cu putin haos marca Marrakesh. Cotim dupa fantana Mouassine, traversam cateva strazi pline cu turisti si marfa dedicata lor, si ne infigem in Mechoui Alley, o mecca a carnivorilor foodie de pretutindeni. Sunt cateva tarabe aliniate, fiecare cu un mic loc de servit masa. Toate au acelasi meniu: mechoui si tangia, cu paine si sare cu chimen. 60 Dh jumatate de kil, si noi luam cate o portie din fiecare. Carnea este incredibil de frageda si de gustoasa, portiile sunt pantagruelice dar cumva le dam gata. Infuzia de proteine ne da energie si mai rezistam cateva ore in arsita care deja arde in fiecare colt al medinei.

IMG_1521.jpg

Méchoui
, o specialitate de aici: oaia intreaga este frecata cu ulei de masline si Raz el Hanout se coace incet intr-un put de lut de circa 3 m adancime.

IMG_1526.jpg
Mechoui si vasul pentru tangia

IMG_1528.jpg
Mechoui alley - standul la care am luat noi pranzul

Daca aleea mechoui este de neratat, gradina Majorelle din Marrakech este mai curand miss decat hit. Fosta gradina privata a pictorului Jacques Majorelle, renovata de Yves Saint Laurent si functionand in prezent ca parc privat cu o taxa usturatoare de vizitare (40 Dh), este unul dintre putinele locuri rupt de zgomotul si caldura sufocanta a orasului. Vom reveni cu un post dedicat in zilele urmatoare. Alei umbrite de palcuri de bambus si arbusti tropicali inchid platfome nisipoase plantate cu zeci de specii de cactusi si plante de desert. E frumos, insa e un loc prea mic pentru a fi atat de public. Parerea noastra? Daca esti presat de timp si on a budget: ney.

La 17.30 iesim din oras in directia vest si termometrul arata 53 de grade. In mers insa e ok si dupa 100 de km se face racoare. Ne apropiem de Essaouira, supranumit the windy city of Africa. Ajungem pe lumina, mancam o sardina prajita, ne facem piata si descoperim ca pe plaja nu se poate campa si un pic dezamagiti ne instalam intr-un camping langa oras. Bate un vant incredibil, sunt maxim 22 de grade si, cu cate doua tricouri pe noi si sosete in picioare ne bagam zgribuliti in sacul de dormit. Parca ne-am intoarce in Marrakech la caldura si party, dar mitul Essaouira ne promite o zi interesanta.

Nici nu ne inchipuiam atunci ca urma sa primim o noua lectie.

Essaouira - unde peste mamaliga prapadeste

In Essaouira dimineata incepe la pranz. Atunci se risipeste mist-ul oceanic si soarele face pofta de mancare. Orasul vechi, medina, este inchis cu ziduri fortificate si cocotat deasupra apei. Pe unele metereze si in bastioane sunt expuse tunurile cu care Essaouira a rezistat dorintei colonistilor de a se instala in acest loc fermecator. Arhitectura orasului e relaxata, aproape toate cladirile sunt din piatra, cu pana in patru caturi, albe cu obloane albastre. Cele cateva strazi se deschid in piete ample pavate cu piatra pe marginea carorara sunt insirate cafenele si localuri cu seafood. Peste tot se aude tipat de pescarusi, e o lumina calda care indulceste culorile si din unghere de magazine se aud cantece gnaoua, muzica grupului etnic dominat in zona. La limita de nord est a medinei, o strada ingusta concentreaza urme ale vietii de mic targ de provincie care era odata Essaouira: piata de zarvavaturi si fructe, un macelar, doua restaurante hole-in-the-wall cu peste prajit, cateva buticuri cu djellaba (imbracamintea traditionala marocana), un croitor, cateva brutarii si telebuticuri in care gasesti leben si oua alaturi de apa, detergent si cartele pentru telefonele publice. Mai departe, in nouvelle ville, cladiri noi in fata carora stau parcate Q7 albe sunt aliniate la plaja orasului, o fasie lata de nisip fin bland mangaita de valuri. Insa aici bate in continuu alizeul, un vant puternic care alunga orice sun-seeker si-ti arunca nisipul in fata. De aceea orasul e ocolit de multimile care vin in vacanta la plaja si atrage pasionatii de waveboarding si zmee. Oricum plaja devine seara o promenada pentru toti locuitorii care vin la un picnic sau pentru a-si impartasi ultimele barfe. In Essaouria oamenii sunt mult mai relaxati si nu se sinchisesc la fel de tare de noi ca in alte locuri din Maroc. Mica asezare a explodat in ultimii 6-7 ani intr-un hotspot al burghezimii din occident, foarte multi expats cumpara case in medina sau deschid afaceri aici si localnicii spun ca aerul boem si ingenuu al Essaouirei nu mai e acelasi. Toate spatiile comerciale din medina sunt ocupate de magazine de suveniruri si restaurante de fitze. Gasesti aici ceramica, marochinarie, vederi, tricouri, aduse cu camionul din toate colturile Marocului, pentru ca singura manufactura locala este sculptura in lemn de tuja. Insa daca vrei sa-ti iei o apa sau un fruct mergand pe strazile principale, ai o problema.

Obositi de plimbarea prin acest culoar de magazine cu artizanat de duzina, dam o tura pe aleile din umbra zidurilor de incinta, unde femei pun rufe la uscat si copiii incing o miuta.

IMG_1586.jpg

Azi e o zi perfecta, cu mare calma si cer senin, si in port pescarii au adus peste proaspat. Il curata direct pe pietre si il intind la vanzare, iar pescarusii isi iau partea. Crab, caracatita, shrimpi, calamar, sardine, rechin si o multime de alte specii a caror denumire nu o stim sau pe care ii vedem pentru prima oara. La gura portului sunt cateva restaurante in baraci la care poti servi masa, insa noua preturile ni se par mari si atmosfera meh, iar mai devreme am vazut pe o harta marcata hala de peste din oras. Langa hala, grillades des poisson. Ne orientam si gasim locul: intr-un gang care face stanga cum vii dinspre port pe Av. Hassan II, dupa ce treci de a doua poarta din piatra, gratarele “comunale”. Un grataragiu ne pune in tema cu mecanismul: fiecare isi ia pestele din hala de peste care e alaturi, apoi isi pune punga la coada si asteapta sa-I vina randul si sa i se gateasca la grill marfa pentru 5 dirhami farfuria. Ne executam, si in piata ne hotaram cu greu sa alegem din spectaculosul display de peste super fresh un kilogram de sardine, un calamar urias si niste pesti plati, asemanatori cu calcanul. Fiecare comerciant de peste are omul lui care ti-l curata artistic pentru cativa dirhami, dar dintr-o data ne simtim ca in 331, si rucsacul din spate se misca suspect. Il verificam incercand sa nu atragem atentia: buzunarul din fata e deschis si, panica, GPS-ul pe care, incalcand o regula “interna” l-am lasat din neglijenta in locul cel mai vulnerabil, a disparut. Ionut il fileaza pe hot care, luat in vizor, o ia la picior. Urmarirea dureaza insa cativa zeci de metri, cand hotul dispare pe aleile inguste ale medinei. Suntem loviti grav sub centura, GPS ul este singurul nostru mijloc real de orientare in Africa. Am petrecut multe ore punand cap la cap harti si trasee si pe langa problema costurilor de procurare a unui alt aparat, improbabil din Maroc, paguba logistica este serioasa. Acum avem si doua kile de peste si rand la gratar, insa nu mai avem chef de nimic. Negri la fata si cu capul palsand cautam solutii, insa nu avem de ales si trebuie sa ne resemnam si sa asteptam sa mancam un peste extraordinar intr-o situatie de cacao. Mormane de peste si kafta sunt pregatite si prajite la carbuni si suntem singurii straini la coada, insa nu mai avem energie sa zambim fotogenic localnicilor cu chef de socializat.

Dupa vreo jumatate de ora, un genul gigolo marocan, in bermude si maiei, bronzat si semi-lucrat la sala, vine direct la noi: “Uite”, zice, “baiatul asta” (si arata spre un genul cocalar cu geaca de treling si o urma de gel in freza)”mi-a spus ca te-a vazut urmarind pe cineva mai devreme si intreaba daca ti-a furat cineva ceva”. Ii spuneam ca ni s-a furat un GPS. Cocalarul declara ca il stie bine pe hot si se ofera sa se duca la el acasa si sa recupereze obiectul furat in schimbul unei recompense, iar gigoloul declara ca il stie bine pe cocalar si ca e baiat serios si daca spune ca face ceva chiar face. Cica orasul e mic si hotului, amenintat cu politia, i se va face teama si va inapoia GPS-ul. Suntem invitati sa asteptam desfasurarea operatiunii monstru un pravalia de potiuni medicinale, spice-uri si cosmeticale gen Plafar a unui prieten, pentru ca in gangul cu gratare nu suntem in siguranta. Urmeaza sa fim anuntati cand e gata pestele nostru si daca dorim, il putem servi chiar in pravalie. Doborati de faptul dureros al furtului in sine, dar si de realizarea ca suntem victimele unei “combinatii”, acceptam. In pravalie mai sunt doua canadience si un francez, se mananca si se sta la taclale si devenim subiectul central al discutiei. Noua insa bla bla-ul sec ne trece pe langa urechi. Povestea are insa si un sfarsit: cocalarul se intoarce cu GPS-ul nostru, gigolo-ul se bate in piept si pleaca cu fetele, amicul ne face un ceai bestial parfumat ci verbina, cardamom, scortisoara si petale de trandafir, si toata distractia ne costa aproape 30 Euro, recompensa pentru ca hotii in orasul asta sunt mai bine pregatiti decat noi. Sa va mai spunem ca pestele la gratar a fost senzational, perfect asezonat cu sare de mare, smoky si dulce, dar ca aventura de mai devreme ne-a taiat cheful de poze? Ca painea din Essaouira e cea mai buna? Ca orasul arata ca o colonie spaniola sau ca un port in Caraibe? Ca am mai fi stat, dar ca eram deja persoane publice si ne-ar fi fost imposibil sa locuim linistiti in oras?

Morala istoriei e limpede si asa, speram ca in Africa neagra vom fi mai atenti.

Agadir - Mufati la birou

Prima intalnire cu Agadir nu a fost grozava. Toata lumea cu care am vorbit prin Maroc ne-a indemnat sa venim aici, si ne asteptam sa gasim un loc cu multa pesonalitate, insa Agadir e un oras reconstruit de la zero pentru a gazdui turistii veniti cu pachete all-inclusive la plaja la ocean, in vacanta sau team-building. Cand in Essaouira bate alizeul, iar in celelalte orase de pe coasta Atlanticului nu se poate face baie in ocean, aici e vremea placuta, cu soare, cer senin si valuri mici, iar plaja e lata si cu nicip fin. Clima mild din Agadir atrage multi turisti business, lor le sunt dedicate zeci de complexe hoteliere de lux si magazine cu ochelari de soare de firma. In rest nu gasesti in oras decat supermarketuri cu mai nimic, papetarii, laboratoare de procesare foto si multe magazine cu haine si pantofi Made in China. In port sunt cateva stall-uri cu peste, in centru un parc ingrijit, iar in afara orasului mall-ul Marjane care noua ne-a dat fiori. Mai la nord de oras e surf-town-ul Taghazout si Aourir, supranumit Banana Village, unde bananele sunt pe bune.

Avand ceva de lucru la doua proiecte ramase neterminate in .ro, dupa ce am campat o noapte pe o plaja la 30 km de oras, ne-am mufat intr-un hotel Agadir, ultima localitate din Maroc in care avem acoperire la reteau 3G de net.

IMG_1595.jpg

Campingul La Terre de l'Ocean de langa Agadir, unde am stat o noapte sa ne refreshuim

IMG_1598.jpgVegetatia pe plaja de langa Agadir unde am campat

IMG_1604.jpg

Pe plaja de langa Agadir

IMG_1607.jpg

IMG_1611.jpg

Pepenele l-am mancat pe deal, ca sa nu ne mai rupa insectele

In doua zile ne miscam prin cartier ca prin Tineretului: la doi pasi e moscheea, langa care e posta, deci trimitem in Romania un colet de peste 6,5 kg cu piese de schimb de care ne putem lipsi, trepiedul si Kindle-ul care nu mai functioneaza, din cauza unui defect de fabricatie (cautam o solutie acum, ptr ca laptopul se descarca foarte repede si pe Kindle tineam alte harti, informatii si bateria tinea aproape o luna). Doua strazi mai in spate e o piata mica cu de toate, avem si bacania de la care luam migdale si leben, langa e un nene in varsta care are un magazin cu chestii mai speciale: cosmetice traditionale, spice-uri si fructe uscate. De la el luam savon noir si curmale Medjool.

IMG_1629.jpgCurmala din drepta e Medjool, la 180 Dh/kg, comparata cu o curmala la 35 Dh/kg.

IMG_1630.jpg

Savon noir, cosmetice bio made in Morocco. O pasta din pulpa de masline care in contact cu apa devine spumanta, are o mare putere de exfoliere, insa este foarte blanda cu pielea. Dupa dus se aplica un ulei de argan, efectul este nemaipomenit.

Dincolo de piata e rotiseria de la care mai luam cate un pui, magazinul cu masline si ulei natural si doua brutarii. Pe strada cu moscheea, 25 Mars, sunt doua restaurante concurente, preferatul nostru e pe coltul strazii, si acolo mancam harira, mancare din cap de vaca si tagine cu linte si naut. O tanti simpatica in strada, la intrarea in restaurant, coace painea casei, clatite marocane cu sos (seamana cu naan), iar la grill niste lipii de malai cu gris.

Intre computer, piata si posta, 4 zile trec repede. In preziua plecarii mergem in souk - targul orasului - unde negociem un briceag si bagam o masa delicioasa de peste: tagine si un mix pane (shrimpi, calamar si trei feluri de peste).

IMG_1639.jpg

IMG_1641.jpg

Tagine demential in souk-ul din Agadir

Deja pe tarabele mobile cu fructe si-au facut aparitia cactusii. Mai in sud, vor fi singurele fructe locale pe care le vom mai gasi.

IMG_1622.jpg

Fruct de cactus, textura putin crunchy, foarte zemos si hidratant, nu prea dulce, foarte foarte bun

Din Agadir ne asteapta un ride de peste 1000 de km pana in Dakla, de acum incepe linia dreapta catre Sahara de Vest si apoi Mauritania. Drumul din prima zi trece prin Parcul national Souss-Massa, si rulam printr-un peisaj semi arid, intrerupt de ceva plantatii de cactusi - un relief muntos, acoperit de o pacla umeda si rece impinsa de curenti dinspre ocean. Vantul bate foarte tare din fata si obosim repede sa ne mentinem echilibrul.

IMG_1662.jpg

IMG_1663.jpg

Vegetatie acolo unde desertul se intalneste cu oceanul

Planul era sa campam pe plaja Lgzira, insa uitasem ca in Maroc un loc care are deja un nume este exploatat pana la sufocare pentru turism. Plaja e geniala: lata, cu nisip fin, peste care se arcuiesc doua porti naturale din piatra.

IMG_1667.jpg

IMG_1668_legzira_pano.jpg

Plaja Lgzira

Terasele insalubre, turistii marocani genul cocalar cu bani venit sa se plimbe cu dromaderul si gunoiaele ne determina sa plecam mai departe. Decidem sa campam la 10-15 km la sud de Sidi Ifni, pe o mica plaja curatica, unde mai exista un adapost pentru pescari si o epava cu are dramatic in apus.

IMG_1696.jpg

IMG_1700.jpg

IMG_1707.jpg

Luam cina, aceeasi cu micul dejun din fiecare zi in Agadir: leben, masline, migdale, rosii, paine si ulei de masline; apoi adormim cu muzica oceanului.

Inca o mie de kilometri

IMG_1721.jpg

One more push

IMG_1732.jpg

Bine ca hotul din Essaouira a fost amabil sa ne vanda GPS-ul tot noua

Distribuie această postare


Link la postare
Distribuie pe alte site-uri

Sahara de Vest - desert cat cuprinde

De 30 de ani sub ocupatie marocana, Sahara de Vest este o tara fara identitate nationala. Din 1991 in armistitiu, e vizibil marcata de prezenta fortelor de ocupare: armata marocana si UN. Mai putin de jumatate de milion de Saharawi locuiesc pe 266000 de km patrati. Marocul administreaza tara, considerand-o parte a teritoriului propriu, practic nu exista granite si nu e marcata in nici un fel trecerea dintr-o tara in alta. Drumul care traverseaza Sahara de Vest este insa asfaltat si bine marcat, sunt indicatoare chiar si spre satele de refugiati Saharawi fortati sa traiasca in cutii de carton, doar ca aceste zone sunt denumite "village de peche". Credeti-ne nu am vazut navoade, doar rufe rufe la uscat si familii care traiesc in conditii insalubre. Resursele naturale ale tarii sunt insa importante: fosfati, petrol si unele dintre cele mai bogate rezerve de peste din lume. Dakhla este cel mai mare centru de pescuit din zona, insa tot pestele de comercializeaza in Agadir. Traditional, locuitorii Saharawi sunt pastori nomazi, iar guvernul marocan depune eforturi pentru a-i determina sa se stabileasca in orasele nou-noute construite in camp dupa Marsul Verde (cand marocani au fost incurajati sa se instaleze in teritoriile ocupate, pentru a le popula). Tranzitia, dificila si artificiala, se bazeaza pe "mituirea" Saharawi-lor din castele superioare cu locuinte complet echipate, mancare gratuita si scutiri de taxe si impunitati, pentru a mobiliza si alte grupuri sociale sa le urmeze exemplul.

IMG_1793.jpg

Tan Tan, un oras prafuit si monoton, cu plaje pustii si enorme, este la limita dintre tari, iar Sahara de Vest incepe din Tarfaya.

Dupa ce toata ziua vantul ne-a batut tare din spate, gasim un loc de campat spectaculos, intre dune aurii, pe o platforma de calcar si nisip. Un loc fain de intrat cu motorul.

IMG_1741.jpg

IMG_1762.jpg

IMG_1765.jpg

In desert ar fi liniste noaptea, dar acum suiera vantul si e ger. Copii dragi, noua in Sahara ne-a fost cel mai frig, si am rulat cu ventu-urile inchise si hainele cele mai groase pe noi!

IMG_1768.jpg

Vedere din cort - nu mai regretam ca n-am ajuns in M'Hamid

IMG_1773.jpg

IMG_1779.jpg

IMG_1783.jpg

IMG_1789.jpgCasuta noastra dintre dune

Dimineata lasam dunele in urma si dupa cateva ore si check-point-urile de politie respective, ajungem in Laayoune, un oras curat, cu fantani arteziene asezate absurd de-a lungul unui bulevard cu sase benzi. Parca suntem pe platoul de filmare pentru M.A.S.H.: e plin de unitati militare si mai mult de trei sferturi din oamenii de pe strada poarta uniforme militare, iar spatiile comerciale sunt evident targetate pe expats. Iesim din decorul de film si luam un snack direct de pe marginea drumului: fructe de cactus, dulci si zemoase, un adevarat dar al desertului.

IMG_1812.jpg

IMG_1814.jpgTrecem de alte check-point-uri (pentru care e bine sa pregatesti Fiches d'Etat Civil) si oprim sa mancam in Boujdour, unde functioneaza sistemul de gratar public gen Essaouira: luam kafta de vita de la macelarie si peste drum e grataragiul care ne-o prepara.

IMG_1794.jpgDe la masa se vede macelaria unde o gasca de "uniforme" isi negociaza pranzul

IMG_1798.jpgLuam si niste fructe de cactus pentru un snack mai tarziu, si continuam sa rulam pe soselele dintre dune, pe care utililaje lucreaza la indepartarea nisipului asa cum in Romania se munceste la deszapezire. Inaintea noastra numai desert.

IMG_1799.jpg

IMG_1875.jpg

IMG_1809.jpg

IMG_1820.jpg

IMG_1823.jpg

IMG_1829.jpg

Dupa multe ore de mers prin desert, pe un drum singuratic la buza oceanului, bordat de sute de kilometri de plaje pustii, facem dreapta si intram pe peninsula Dakhla pe la 7 seara.

IMG_1870.jpg

La prima curba ne trezim in golful perfect: oceanul turcoaz, o briza curata si o lumina ireala care arginteaza plaja imensa si dunele albe. Mai sunt inca 30 de km pana in oras, si limba de pamant se intinde paralel cu continentul, iar Africa se vede dincolo de fasia de apa ca un miraj in desert. Traversam un peisaj selenar care pare ca duce la capatul lumii. Aici e Dakhla, un oras fantomatic, plantat intr-un loc natural extraordinar. Un oras occidental organizat, dar enigmatic si introvertit. In cel mai sudic punct, o plaja superba, dar si groapa de gunoi a orasului. Mai multe unitati militare, o tabara de refugiati camuflata sub numele de village de peche, un far vechi, plaja de surf unde in fiecare martie are loc o etapa din cupa mondiala, hala de peste, obisnuitele teleboutiqueuri cu de toate, pressing-urile si cateva hoteluri pustii unde incercam sa gasim o camera dar ni se spune ca sunt toate "ocupate". In cafenele stau europeni in uniforme de armata sau in civil, cu aere de securisti.

IMG_1839.jpg

IMG_1850.jpg

Petrecem o zi crosetand zona pe motor, apoi facem un picnic deosebit pe o plaja: o tagine roumaine din doua feluri de peste, masline murate, lime, ulei de masline, cumin si ras el hanout, cu salata de cactus, rosii cherry si lime. Apoi ne intorcem la cort si incercam sa ne odihnim, pentru ca maine ne trezim cu noaptea in cap si avem din nou de strabatut un drum prin desert de peste 350 de km pana la granita unde incepe cu adevarat Africa "neagra".

IMG_1855.jpg

IMG_1858.jpg

IMG_1859.jpg

IMG_1860.jpg

Nouadibou - unde Sahara intalneste Atlanticul

IMG_1905.jpg

Pescarusi in Cap Blanc, Nuadibou

Suntem in 13 iulie si ajungem la prima frontiera la ora 13. Vama si politia marocane - 4 filtre - nu pun probleme. Dincolo de bariera se termina brusc asfaltul si intram in "no man's land" - circa 3 kilometri de drum de nisip si pietris, pe care rulam cu 20 la ora, orientandu-ne dupa epavele de masini abandonate prin desert. Frontiera mauritaniana, cu imbulzeala de negri incarcati de bagaje care par formate din gunoaie, cu vanzatori dubiosi si insistenti de asigurari si cu un soare parca mai nemilos, anunta o alta lume. Insa baraca de politie e echipata cu tehnologie de top pentru scanarea pasapoartelor si in mai putin de o ora rulam spre Nouadibou. Drumul merge paralel cu traseul celui mai lung tren din lume, in care se transporta minereu de fier pana la portul mineralier din Nouadibou, iar ultimul vagon e de obicei ticsit de calatori. Desertul se intinde cat vezi cu ochii, cu dune care aici sunt alb-cenusii; am uitat de cate zile nu am mai vazut un copac sau un petec de iarba.

Zona - minata in perioada de conflict teritorial dintre Maroc si Mauritania - nu a fost curatata complet, si din loc in loc mai vedem semne care avertizeaza sa nu iesim de pe asfalt. Intrarea in orasul asezat in Golful Levrier, pe o peninsula asemanatoare cu Dakhla, e cam panica: paranoizati de caldura si de lumina orbitoare reflectata de nisipul omniprezent, obositi dupa mai mullt de 1500 de km prin desert, traversam nauci o strada decupata printre magazine si ateliere de tot felul, mormane de gunoaie si inevitabilul magar mort. In mai putin de o ora insa, incepe sa se risipeasca "ceata": este infirmat primul zvon de pe net, gasim usor Societe Generale si un bancomat functional, apoi un telefon public de unde sunam la contactul nostru in Nouadibou si atacam tarabele salvatoare pline cu mango din Mali, la 2 lei kilul. Cu ajutorul unui prieten, am luat legatura aici cu o familie de romani. Stabiliti in Mauritania de 20 de ani, cu un copil care ne cucereste de prima clipa cu inepuizabila energie de spiridus al naturii si frumusetea chipului bronzat, romanii vor fi gazdele noastre in Noudibou. Urmeaza cateva zile pline, o introducere in Africa si noi absorbim cu nesat informatiile. Incet, ajutati de noii nostri prieteni, aflam istoria locurilor, logica aliantelor economice care modeleaza orasul si viata locuitorilor, mecanismele subtile si complicate care guverneaza relatiile dintre oameni si incepem sa zarim realitatea de dincolo de aparente. Actiunea in Nouadibou - un oras cu circa 80000 de locuitori - este legata de ocean: porturile de pescuit si cel mineralier in care companii chineze, olandeze si franceze fac legea, rafinaria, portul artizanal cu pirogile de lemn, peste pus la uscat si un aer colonial romantic, suburbia Cansado cu terenul de fotbal si cartierele dormitor construite in anii 60-70 pentru lucratorii din port, totul vorbeste despre legatura puternica dintre om si mare. Gazdele noastre au ajuns aici din aceeasi pasiune pentru viata pe apa. Vorbind cu naturalete franceza amestecata cu araba si dialectul local Hassanya, cuplul emana forta si o energie pe care doar Africa putea s-o incapa. El este lupul de mare cu aer de Hemingway, un naturalist pasionat, parte din echipa care a creat si intretine colonia de foci de la Cap Blanc in sud-vestul peninsulei, unde traiesc ultimele 180 de exemplare ale speciei (unul dintre cele mai amenintate mamifere din lume). Sotia, cu ochii schimbatori ca marea, este cum numai o femeie alba care traieste in Africa poate fi: determinata si multi-tasking, frumoasa si surprinzatoare, gateste fenomenal romaneste, frantuzeste, spanioleste, creol, mauritanian, senegalez... Suntem rasfatati cu mese delicioase prezentate rafinat: salate creole, langustine in unt la coptor, ceviche de pastrav oceanic pescuit chiar de grupul nostru dimineata, pastrav in crusta de sare, bisque de peste, gratar de camila (cocoasa e de fapt o grasime care pusa pe gratar e juicy si flavourful), salata de caracatita, peste ultra fresh cu mujdei si mamaliga, tchebu chien senegalez de peste (o tocana numita cu afectiune Tcheb, de fapt o mancare complicata din legume, o proteina, ierburi aromate specifice, o gramada de mirodenii necunoscute, tamarind si orez). Un fusion de influente si o explozie de arome noi, alaturi de care ne indopam cu mango din Mali si curmale proaspete din regiunea Atar care tocmai au intrat in sezon.

In reservatia Cap Blanc nu avem norocul sa zarim focile, dar locul are o magie unica. O pista cu zone de nisip serpuita dincolo e muntii de minereu din port duce catre varful alb al peninsulei. Aici faleza inalta umbreste o plaja cu nisip fin si epava, iar de la minereul de fier totul luceste aramiu in soare, in contrast cu oceanul turcoaz din care valuri puternice musca pamantul fara oprire.

IMG_1910.jpg

IMG_1925.jpg

IMG_1926.jpg

IMG_1935.jpg

IMG_1941.jpg

IMG_1960.jpg

Stoluri de pasari - pescarusi si pelicani - populeaza plaja, iar apele in care curentul din golf se intalneste cu cel al Canarelor sunt printre cele mai bogate in peste din lume, datorita densitatii in nutrienti. Aici compasul o ia razna, ciudatenia campului magnetic facand multe pasari sa se rataceasca.

IMG_5418.jpg

In a doua vizita la Cap Blanc avem privilegiul de a vedea de aproape un vultur Rüppell care, ratacit, incerca sa gaseasca drumul.

IMG_5484.jpg

IMG_5488.jpg

IMG_5494.jpgPlecam din Noudibou dupa un pitstop de milioane, in care ne-am odihnit si ne-am educat despre viata in Mauritania; luat la picior orasul e neintimidant si chill, si aici am gasit prieteni care ne vor lipsi. Urmeaza 480 de km pana in Nouakchott prin Sahara intr-o o arsita de peste 40 de grade, vom avea benzinarii la 45, 150 si 250 de km, in rest dune si panica, pe drumul asta au fost rapiti francezii si spaniolii din cauza carora guvernul mauritanian a instalat check point dupa check point de jandarmerie si politie.

Nouakchott & Route de L'Espoir

Dupa iesirea din Nouadibou mai gasim benzina la 45, 80 si in final la 250 km de oras, ultima benzinarie fiind si pit stop-ul principal pe drumul de aproape 500 de km prin desert. In intervalul dintre bornele de 125 si 225 km bate puternic harmattanul si simtim cum ne mumificam sub costume, dar nu ne oprim, pentru ca daca te opresti e panica. Acesta este si drumul cel mai pazit din tara, dupa rapirile unor spanioli si francezi in ultimii ani. Intrati in capitala traversam orasul de-a lungul si de-a latul si urmele ploilor de acum doua zile acopera inca drumurile neasfaltate care distribuie circulatia in cartiere. Orasul este organizat in lungul a doua strazi principale, Kennedy si de Gaulle, la intersectia carora este piata centrala, cu fructe si legume de import, curmale locale si un bazar imens cu haine, pantofi, jucarii si tot ce chinezul a imaginat. Bucataria locala este destul de limitata, predominand fast-food-urile care ofera pui la rotisor, cartofi prajiti si shaworma. Vanzatori ambulati ofera snack-uri de madelaine, fursecuri si biscuiti de casa (dulci), gogosi de dimensiunea unei nuci simple sau umplute cu peste si pliate in forma de triunghi si chiar un fel de minciunele pudrate cu zahar. Pe tot parcursul zilei functioneaza tarabe cu sandwichuri: bagheta cu maioneza, sosuri picante de casa, cartofi prajiti, salata si o tocana de vita cu sos. Unele dintre aceste tarabe la pranz ofera feluri senegalese ca tcheb (peste cu orez, tamarind si alte condimente locale), riz arachide (orez cu sos de alune) sau poulet riz (pui cu orez). Mango din Mali e 300 ouguiya/kg, cel din Guineea, cu miezul portocaliu , aspect asemanator cu varietatea din America de Sud si mult mai delicios, 400 ouguiya/kg. Confruntati cu penuria de restaurante cu mancare locala, am frecventat de mai multe ori in cele 4 zile petrecute in Nouakchott un local senegalez recomandat de prietenii din Nouadibou. Astou impreuna cu sora ei mai mica Hedi servesc in acest minuscul local cu o masa si circa 5 locuri pe bancheta o versiune picanta de tchebu chien: peste proaspat (noi am mancat macrou, dorada si inca ceva necunoscut) este prajit cu spice-uri apoi sotat cu legume si ierburi aromatice in timp de orezul spart se hidrateaza la aburi intr-o sita plasata deasupra oalei cu mancare; la final orezul este adaugat in oala cu tamarind si ardei iute si se scade pana atinge o consistenta asemanatoare cu biryani indian. Gustos si satios. Ca sa gasesti acest loc, faci stanga dupa spital la interstia strazilor principale, treci de un mare bazar pe dreapta afoi faci iar stanga si la 20 de m de coltul strazii pe stanga ai ajuns. Tcheb e de gasit insa numai intre 2 si 4 pm, seara Astou vinde bagheta cu vita si sosuri. Uneori tatal fetelor (care e senegalez casatorit cu o mauritaniana) e in local si prepara cu deosebita arta ceai; regula este ca primele 3 pahare nu pot fi refuzate, dar ceaiul e de nerefuzat de bun oricum.

IMG_1977.jpg

IMG_1971.jpg

IMG_1975.jpg

Ana cu Astou (in mijloc) si Hedi

IMG_1973.jpg

Babs, fratele fetelor (in centru) are un magazin cu articole de artizanat senegaleze si viseaza sa plece la lucru in Burkina sau Mali.

IMG_1969.jpg

In Nouakchott am stat la Auberge Menata, unde am pus cortul pe terasa, apoi am pornit sa cunoastem orasul. Seara la auberge turisti dar mai ales oameni de afaceri din China, Bangladesh, Rusia, Franta ne-au furnizat informatii interesante despre piata financiara din Mauritania. In ciuda aspectul decrepit al urbei, se invart sume importante si se deruleaza multe proiecte internationale.

Complet rupt de realitatea urbana, portul de pescuit (port de peche) este de neratat in Nouakchott. Drumul care duce aici traverseaza nenumarate bidon-villes - cartiere sarace de tipul favelas braziliene - si se opreste miraculos pe plaja oceanului, unde barcile de lemn ale pescarilor care se intorc cu plasele pline intre 4 si 6 dupa amiaza anima o scena de film istoric. Valurile sunt scurte si dese, barcile colorate si suple, portul e animat de o atmosfera unica si multi localnici vin fie sa targuiasca peste proaspat, fie sa priveasca spectacolul. Pe laterale sunt hale in care pestele este expus sau curatat, tarabe cu snackuri dulci simormane de plase de pescuit.

Plecam la 6.30 din capitala pe faimosul drum La Route de l'Espoir, pe care sunt circa 40 de checkpointuri de politie pana la granita cu Mali. Drumul de 600 de km e monoton si obositor, traversand aridul perisaj din sudul Mauritaniei, intrerupt doar de pasul Djouk.

pano_kiffa-2.jpg

IMG_1981.jpg

IMG_1997.jpg

IMG_2014.jpg

pano_kiffa-1.jpg

pano_kiffa-3.jpg

Satele din regiune sunt lipsite de viata in arsita zilei, oamenii dorm sau stau la un ceai in umbra casei sau sub corturile/ foisoarele traditionale. Cativa curmali sunt singurele semne ca s-ar practica ceva agricultura, si nu gasim mai nimic de mancare de cumparat, doar paine (bagheta a fost inlocuita de un fel de baton) si conserve. Noroc ca mai avem mancare la noi, asa ca ajunsi in Kiffa si cazati la auberge Phar du Desert nu intram in panica la vederea bucatariei extrem de murdare. Aubergeul insa are preturi de fite: 20 de euro pe noapte camera cu are conditionat si TV, si ni se propune gratar de camila. Planul era sa stam aici o noapte si sa plecam a doua zi la 6, dar Ionut mai are nevoie de o zi pentru a-si reveni dupa efortul depus. In Kiffa gasim benzina intr-un singur loc, apoi urmatoarea benzinarie o gasim circa 235 km mai departe in Ayoun el-Atrouss, unde ajungem doua zile mai tarziu. Drumul catre Ayoun este in lucru, 12 km din Kiffa sunt cu asfalt, apoi circa 150 km cu gropi si mai multe zone de ocolire din pamant cu nisip. Cu motocicleta avem clar un avantaj fata de camioanele care trec cu 20 la ora pe aici. Mai scotem 10 euro din buzunar pentru a plati vama la iesirea din tara unui politist care aproaspe ne-a furat pixul si trecem granita in glorie.

Bamako - Rabdari prajite

Uneori granitele dintre tari sunt doar o linie pe harta, intre Mauritania si Mali insa bariera separa doua lumi complet diferite. Sahelul in Mali e colorat in verde, vitele si iazurile inlocuiesc camilele si desertul, iar in locul tuaregilor si arabilor infasurati in bobo albastre, ne ies in cale grupuri de copii si oameni cu pielea ca abanosul, imbracati in tricouri de fotbalisti facute in China. Formalitatile de granita sunt rapide la fontiera Mauritania - Mali, dar vama o facem cu ceva "dureri" in primul oras malian, Nioro de Sahel.

IMG_2027.jpg

Dupa un dute-vino intre postul de politie si biroul vamal din aeroport suntem usurati de 22 de euro pentru Laissez passez-ul de o luna (pentru ca vamesii isi "amintesc" ca e weekend si dubleaza tariful formalitatilor). In schimb economisim costul cazarii si campam in curtea politiei. Bineinteles ca toaleta e chiar "gradina" comisariatului, in fundul curtii (solidox, pacat ca s-a terminat rezerva din Maroc ;) )

Peste noapte vine prima furtuna, dupa saptamani de dormit in desert. In cateva minute aerul se umple de praf, vizibilitatea scade la cativa metri in fata, cerul e tulbure ca un pahar de ouzo si dupa cateva tunete de control, incepe o ploaie torentiala cu vant puternic. Cortul rezista bine, insa se umple de praf, si odata oprita furtuna, caldura lipicioasa revine.

Un pic sifonati, dar odihniti ne indreptam a doua zi catre Bamako.

riding_mali.jpg

IMG_2036.jpg

IMG_2037.jpg

Suntem rasplatiti cu un drum minunat, printr-un peisaj din ce in ce mai verde si fecund, cu dealuri arate cu plugul, sate de lut, iazuri cu vite si cai, o ultima turma de camile, oameni prietenosi care isi vad de treburile de duminica. Din cand in cand tragem pe dreapta si ne odihnim la umbra la o gustare, iarba e curata si aerul e placut parfumat de vegetatie, ce noroc ca am ajuns aici in sezonul ploios! Intalnim un grup de etnici Fulani (Fula Kita) pe magarusi: femeile au sanii goi si margele impletite in par; manunchiuri uriase de vreascuri sunt legate in semiluna pe cele doua laturi ale seilor. Teleenciclopedia in direct!

Capitala e mare si agitata, intram in oras prin localitatea Kati, care e o mare piata insirata in lungul soselei, cu tarabe peste tarabe incarcate cu de toate. In Bamako roiuri de scutere traverseaza nebuneste bulevarde largi si podurile peste marele fluviu Niger, care imparte orasul in doua. Cartierele sarace cu bordeie de tabla sunt departe de zona administrativa unde cladiri din beton si sticla cu mai multe etaje sunt inconjurate de amenajari peisagere cu un aspect usor comunist. Fiecare intersectie importanta este marcata de cate un monument dedicat celebrarii in 2010 a 50 de ani de independenta. Aici ploua aproape zilnic si nu toate strazile sunt asfaltate, iar baltile sunt de un portocaliu tipator. Bamako e un pitstop binevenit: ne mai intindem oasele, ne spalam costumele jalnic de murdare, aplicam la vize, bagam Skype si ne refacem rezerva de cash. Bugetul strict ne e dat peste cap de viza pentru Burkina Faso (80 euro/pers!), care a fost dublata de curand din cauza propagandei franceze.

Pietele sunt locurile in care vibreaza Bamako: langa Place de la Liberte si Cinema Vox, in Grande Marche, in piata de fetisuri si in multe alte locuri gasim tarabe cu mancare, fructe si legume si un infinit bazar cu obiecte de vestimentatie si croitorie. Daca majoritatea copiilor si barbatilor poarta haine made in China (adesea echipament de fotbal sau tricouri cu harta Africii in paiete), femeile poarta rochii de inspiratie traditionala. Remarcam pasiunea pentru coafor a localnicilor si cochetaria femeilor: desi predomina Islamul, femeile sunt toate atent imbracate, cu tocuri, bijuterii si accesorii colorate, au parul intins, impletit cu mese si vopsit in mii de stiluri, sunt parfumate si multe foarte frumoase. Oamenii in general sunt destul de prietenosi, dar sunt si foarte multi ghizi de ocazie si cersetori care ne asasineaza, pentru ca, asa cum spun ei, "les blanc donnent des cadeaux".

IMG_2084.jpg

O vanzatoare de mancare dintr-un "bistro" tipic malian: adica o banca de lemn si o masa cu oale pline

Bamako este faimos pentru muzica live; pentru ca se apropie Ramadanul acum se sarbatoresc multe nunti, asa ca peste tot rasuna muzica si grupuri de femei si barbati petrec direct in strada.

IMG_2068.jpg

Un malian cu stil: moda aici are alte repere

Nu avem probleme sa gasim mancare buna: orez cu sos, pui cu lamaie si ghimbir, peste prajit, frigarui de capra sau vita (brochetes), tocana de yam cu peste, ficat si inima de vita sotate cu ceapa intr-un sos iute, frufru (mini clatite de orez sau mei), mango, pepene galben local (meh, dar bun in salata cu ceapa, lime si ulei de masline), porumb copt pe carbuni. Multe snackuri favorite sunt prajeli pe baza de fasole: gogosi si chiar o pasta buretoasa din boabe pisate. Aproape in orice cartier exista o brutarie care coace inca de dimineata bagheta calda la cuptor de lemne. Street food se gaseste mai ales pe langa piete, dimineata sunt stall-uri cu sandwichuri si ceai, la pranz oale aburinde semnaleaza ca sunt gata tocane de carne sau peste si in ligheane de plastic sau metal cu capac e gata orez sau couscus sau cartofi/yam/plantain prajite. Peste tot vesela este din plastic Made in Nigeria.

IMG_2082.jpg

Orez cu sos de alune si frunze de baobab (riz arachide)

IMG_2083.jpg

Orez cu sos de peste si vinete africane

IMG_2088.jpg

Racoritoarele favorite, la punga: limonada de lime, suc de hibiscus (rosu) si limonada de ghimbir (portocalie, ultra spicy).

IMG_2063.jpg

Micul dejun: paine cu crema de branza de vaci si miere bio din flori de savana, cu o aroma intensa usor afumata, de soare incins; alaturi de ceai din frunze de arbore de ceai

IMG_2069.jpg

Remarcam pasiunea pentru mobile a africanilor

IMG_2072.jpg

Salutul malian este foarte elaborat: se intreaba de sanatate, familie, mersul zilei etc

IMG_2079.jpg

Flori in curtea Misiunii catolice unde ne-am refugiat cateva zile de vremea capricioasa

De cealalta parte a fluviului cartierele somnoleaza intr-o atmosfera semi-rurala, cu strazi de pamant si gradini care se deschid in curti inguste, unde copiii inventeaza jocuri din obiecte gasite si isi impletesc parul in codite complicate. Pe aici iesim din Bamako catre o zona putin vizitata: Sikasso, granarul si gradina de legume a tarii.

Distribuie această postare


Link la postare
Distribuie pe alte site-uri

Sikasso - Mali rural

IMG_2098.jpg

Cand in Tineretului e iarna, te poti retrage la caldurica in satul omagial

IMG_2103.jpg

Pe drum oprim pentru pranz intr-un restaurant african

IMG_2100.jpg

Carne de vita cu ceapa si fasole fiarta cu ardei iute

IMG_2107.jpg

IMG_2111.jpg

O pirogue tipica, vaslele insa sunt originale

IMG_2115.jpg

Dragrace - 2 donkeypower vs. lots of diesel horses

Prima noapte in zona Sikasso ne punem cortul in fundul curtii unei familii. Fericiti sa ne aiba oaspeti, oamenii sunt vizitati toata seara de sateni care vin sa vada minunea; monstrul de metal si strainii imbracati in armuri de plastic care in cateva minute instaleaza o casa din bete si panza. Fiecare detaliu ne este analizat si pipait cu exclamatii de surpriza si interes. Dupa ce se lasa noaptea, ramanem la cina doar cu familia (sotia, sotul, trei baieti mai mari si un bebe de circa 1 an care abia a inceput sa mearga) si un unchi. Mancam yam fiert cu sare si ulei. Toata lumea se serveste cu mana din acelasi castron. Oferim migdale din Maroc si parca ar fi apreciate. Bineinteles ca nu se vorbeste o boaba de franceza. Sub un cer imens cu puzderie de stele, in satul fara electricitate rasuna o petrecere indepartata si muzica africana dintr-un radio pus in batatura de barbat. Femeia prepara cu gesturi demne de o ceremonie a ceaiului o licoare intens aromata si eu sunt primul servit cu singurul pahar pe care il au. Servim pe rand cele 3 pahare ritualice, apoi mergem la culcare.

IMG_2119.jpg

Dimineata suntem invitati sa servim un mic dejun tipic: congee de mei cu gogosi de mei si fasole

IMG_2121.jpg

Suntem atractia satului, toti copiii vor sa ii sui in saua motorului. Ii invatam sotron, apoi ne luam ramas bun si iesim din curte cu tot alaiul.

IMG_2157.jpg

Orasul Sikasso este centrul celei de-a treia regiuni maliene, aici se cultiva si de aici se trimit in toata tara si la export mango, banane, caju, grau, orez, mei, rosii, castraveti, ceapa, ananas, avocado. Piata e bogata si orasul animat, asa ca facem un picnic fabulos de fructe si ceai undeva spre granita cu Burkina.

IMG_2165.jpg

Cauciucul spate este deja pres si am luat candva un cui, insa ne mai tine pana in Burkina. Drumul din Bamako a fost asfalt bun, insa se pare ca de aici incepe pista de pamant sau pietris, si ma gandesc sa pun gumele de teren, mai ales pe vremea asta. Seara campam intr-un luminis, iar noaptea peste mica noastra gospodarie cade o ploaie care se prelungeste in zori intr-o mocaneasca cenusie. Dimineata ma felicit ca nu m-am grabit sa schimb anvelopele: drumul catre Koutiala este gudronat pana in Djenne.

IMG_2172.jpg

Micul dejun in cort, feriti de ploaia de afara: salata de avocado si rosii

IMG_2183.jpg

In acest baobab era o colonie de pasari

IMG_2184.jpg

IMG_2202.jpg

Roua diminetii pe campul in care am campat a doua zi

IMG_2200.jpg

Si pe cortul nostru

IMG_2198.jpg

Un alt mic dejun reusit

IMG_2207.jpg

Gaze

IMG_2223.jpg

IMG_2215.jpg

Djenne - Mall of West Africa, Open exclusively on Monday

Peisajul fertil din ultimele 3 zile se schimba: apar palmierii, soarele e mai incins si norii se raresc, satele din lut au doar piete saptamanale si mancarea e din ce in ce mai greu de gasit pe drumul care inca balteste de la ultimele ploi.

Unde drumul coteste stanga spre Djenne, platim taxa turistica (1000 CFA/pers) la postul de control si politistii sunt incantati sa ma intrebe detalii despre motor. In mod paradoxal, oamenii cred ca Tenerele este mai scump decat un 4x4. Am invatat repede ca africanii nu au cum sa inteleaga ce efort financiar si personal inseamna pentru noi aceasta calatorie; ideea de a calatori este aici sinonima cu luxul.

IMG_2232.jpg

O turma de vite

IMG_2234.jpg

Djenne este o insula pe raul Bani, si o insula de civilizatie medievala in nord-vestul Mali. Legenda orasului spune ca pescarii Bozo au sacrificat o virgina pentru a fi acceptati aici de duhul apelor, iar din sangele victimei amestecat cu argila s-au facut caramizile pentru primele locuinte din oras. UNESCO pompeaza aici fonduri importante pentru conservarea localitatii cu strazi de pamant batatorit.

IMG_2241.jpg

Toate constructiile sunt exclusiv din banco (chirpici), cu iconica moschee in inima localitatii. Construita in 1907 ca replica a originalului din sec XIII, aceasta este cea mai mare constructie din chirpici din lume. La sfarsitul sezonului ploilor o masiva operatiune de consolidare anuala angajeaza toti locuitorii.

IMG_2238.jpg

IMG_2247.jpg

pano_djenne-1.jpg

In fata moscheii in fiecare luni are loc cea mai mare si mai importanta piata din Africa de vest, pentru care comercianti si cumparatori vin din toate colturile regiunii. Alaturi de artizanat local (broderii, bogolan - o panza vopsita cu lut amestecat cu pigmenti din plante medicinale, bijuterii din ambra) gasesti mancare, condimente, cosuri din paie si baobab si sute de articole de plastic si metal. Pentru ca e o piata locala, negustorii nu sunt interesati de noi si putem sa observam in relativa voie furnicarul de oameni. Strazile de pamant ale micii cetati sunt pline de femei, barbati si copii, vite si capre si intregul Djenne vibreaza de energie.

IMG_2342.jpg

IMG_2345.jpg

Moscheea e doar un fundal pentru adevaratul spectacol care umple piata

IMG_2348.jpg

Sideboob

IMG_2349.jpg

Sling handmade

IMG_2352.jpg

IMG_2361.jpg

Mama Africa

IMG_2365.jpg

IMG_2360.jpg

Copii din Djenne

Din pacate insa orasul e plin de ghizi agresivi si cersetori, un loc in care nu e usor sa-ti faci prieteni si cu preturi umflate pentru albi. Mult prea scump pentru noi, asa ca dupa o zi ne continuam drumul.

Tinutul Dogonilor - Inapoi in timp

pano_dogon-11.jpg

pano_dogon-6.jpg

In nordul Mali sahelul isi intide nisipurile spre Burkina Faso. Aici 250 de kilometri de faleza sunt patrie Dogonilor, o etnie care traieste aici la fel ca acum un mileniu, cand s-au refugiat aici din calea islamizarii.

Cu un efort financiar neplanificat initial, care ar putea sa ne coste scurtarea intregii calatorii mai tarziu, am decis totusi sa nu ratam un tur de 3 zile in una dintre cele mai bine conservate regiuni etnografice din Africa. Privilegiul de a vizita o data in viata tinutul Dogon costa scump, dar merita sa vezi cum vantul transforma muntele in nisip, sa mirosi argila arsa de sute de ani, sa fii parte dintr-o lume rurala care isi urmeaza aproape netulburata ritmul originar.

057.jpg

Pentru a ajunge in Dogon Country traversam catre Mopti cea mai puternica furtuna de nisip de pana acum.

067.jpg

Vantul lateral deosebit de puternic batea in rafale, fortandu-ne sa rulam cu mult sub 50 km/h. Bine ca vantul a precedat ploaia, pentru ca daca am fi incercat sa il contrabalansam pe un asfalt alunecos ar fi fost mult mai periculos.

068.jpg

In Mopti ne facem proviziile si negociem onorariul ghidului pentru noi si cei doi elvetieni care calatoresc cu masina si cu care ne-am cuplat la tur.

IMG_2387.jpg

Mopti e un oras semi-industrial de pescari, dar si o baza turistica, cu un vibe nasol. De ocolit, cu exceptia portului

pano_dogon-1.jpg

Traseul prin tinut a fost urmatorul: Bandiagara, Djiguibombo, Kani-Kombole, Teli, Ennde, Indelou, Begnimato, Yabacalou, cu doua zile de trekking si o zi de mers cu propriile vehicule.

pano_dogon-8.jpg

IMG_2401.jpg

Toate constructiile dogonilor sunt din chirpici la baza falezei, si din piatra pe faleza. Incaperea din dreapta este bucataria, vasele de lut infipte in tavanul sunt cosuri de fum

IMG_2399.jpg

Pe terase se pun la uscat condimente

IMG_2404.jpg

Scara tipica Dogon

IMG_2493.jpg

IMG_2504.jpg

Dogonii constituie un grup etnografic distinct, originar din zona Siby (Pays Mandingue) si instalat aici in sec IXI-XI, dupa alungarea populatiei bastinase de pigmei (Tellem). Cultura Dogon a fost contactata pentru prima oara in 1931 de un etnolog francez. Nu exista alfabet Dogon, momentele importante sunt comunicate prin ceremonii cu masti (cea mai importanta are loc o data la 60 de ani, echivalentul unui centenar, pentur ca saptamana Dogonilor are 5 zile); etnicii sunt animisti si poligami.

IMG_2420.jpg

IMG_2423.jpg

IMG_2478.jpg

IMG_2500.jpg

IMG_2503.jpg

IMG_2581.jpg

Batranii Dogon sunt mari amatori de nuci de cola din Cote d'Ivoire, extrem de amare, cu efect energizant. Forma nucilor poate fi interpretata.

IMG_2434.jpg

Din scoarta de baobab se impletesc funii

IMG_2439.jpg

IMG_2441.jpg

Ghidul nostru in costum traditional, sprijinit de o usa cu motive animiste (animalele venerate sunt caimanul, broasca testoasa, vulpea, sarpele)

IMG_2567.jpg

Obloanele sunt uneori decorate cu fragmente din cosmogonia Dogon (cei 8 stramosi originari, divinatia vulpii etc)

IMG_2723.jpg

IMG_5573.jpg

Scaun traditional

IMG_2574.jpg

IMG_2577.jpg

IMG_2578.jpg

IMG_2812.jpg

Arta Dogon este folosita la decorarea elementelor constructive si pentru marcarea locurilor sacre din sate

IMG_2443.jpg

IMG_2811.jpg

Copii Dogon

IMG_2477.jpg

IMG_5553.jpg

Moscheea din Kani-Kombole. Chiar daca unii Dogoni au trecut la Islam, isi pastreaza si rutualurile fetisiste.

IMG_2490.jpg

IMG_2506.jpg

IMG_2809.jpg

Vasele in care femeile piseaza - in colectiv - meiul (alimentul de baza)

IMG_2521.jpg

IMG_2522.jpg

IMG_2414.jpg

In fostele case Tellem, alipite lor sau in curtea casei, Dogonii au granare. Femeile depoziteaza aici bijuterii si condimente. Numarul de granare dintr-o gospodarie indica numarul de sotii.

Distribuie această postare


Link la postare
Distribuie pe alte site-uri

IMG_2564.jpg

Prima seara am campat in campia de la poalele falezei, un loc sublim

IMG_2596.jpg

Caciula traditionala are 3 pozitii functionale

IMG_2597.jpg

IMG_2609.jpg

IMG_2582.jpg

IMG_5525.jpg

Togouna - o constructie acoperita, un fel de agora a Dogonilor, destinata exclusiv barbatilor pentru dezbaterea chestiunilor publice sub indrumarea sefului spiritual si decan de varsta din sat (hogon). Inaltimea de 1,20m a togounei e o modalitate ingenioasa de a constrola izbucnirile nervoase - daca te enervezi si incerci sa te ridici in picioare dai cu capul!

IMG_2619.jpg

Pepiniera cu rasaduri

IMG_2643.jpg

IMG_2659.jpg

Locuinta hogon-ului din Indelou

IMG_2660.jpg

Uneori batranii o ard pur si simplu la chill in togouna

IMG_2663.jpg

Un altar animist: piatra reprezinta spiritul divin Amma

IMG_2674.jpg

Scoala in Teli, pe tabla era scrisa o fraza tipic africana: "Elle porte des oefs sur sa tete"

IMG_2835.jpg

Aproape in fiecare sat exista o sursa de apa finantata cu bani occidentali

pano_dogon-7.jpg

pano_dogon-9.jpg

Turul a culminat cu sosirea si innoptarea in satul Begnimato, cocotat pe faleza

IMG_2707.jpg

IMG_2714.jpg

IMG_2729.jpg

IMG_2740.jpg

Togouna naturala in Begnimato

IMG_2783.jpg

IMG_2787.jpg

Peisagistii mor de foame in Dogon Country

IMG_2821.jpg

IMG_2813.jpg

Vanatorul Ana cu pustile lui. Are 20 de copii, este crestin si fratele sefului din Begnimato

IMG_2762.jpg

Ghidul nostru

IMG_2773.jpg

Nadin

IMG_2770.jpg

Ana si Roger priving in hau

IMG_2785.jpg

IMG_2625.jpg

Mancarea pentru turisti: pui cu orez. Dogonii cred ca albii mananca numai conserve si spaghete si abia am putut gusta mancarea lor traditionala: to sau tot (pire de mei cu sos din frunze de baobab)

IMG_2827.jpg

IMG_2834.jpg

Lasam in urma cu regret lumea fabuloasa de pe faleza Bandiagara si pornim catre Burkina

Sangha to Ouahoughyia - My Golgota

IMG_2862.jpg

Am plecat cu noaptea in cap din Sangha, o comuna din nordul tinutului Dogon. O zi cu cer noros, dar placut racoroasa, a devenit curand o tortura interminabila si un ride care ne-a testat muschii si nervii. Primii 5 km pana in Banani - un sat cu o cascada pitoreasca - sunt pista de pamant in alternanta cu zone de nisip si pietris si cu portiuni betonate, dar cam cazute. Peisajul e spectaculos si acele de par ----ridica adrenalina. Insa cum am coborat de pe faleza in campia nisipoasa a inceput dansul care urma sa se prelungeasca pana in noapte: nisip, apoi balti adanci blocheaza ruta care dispare, inghitita de alei in sate labirintice si reapare ca o urma pe jos, intre zecile de alte urme pe care doar GPS-ul le mai pote descifra. 10km mai tarziu facem dreapta in Dougou si incepem sa urcam, luand nenumarate cazaturi in nisipul moale, ore in sir de truda si alunecare in directia in care speram sa dam la un moment dat de Burkina Faso. Acolo unde o iarba pitica acoperea nisipul, am rulat pe langa drum. Cei 65 de km pana in Koro, de unde regasim drumul de pietris la lasarea noptii, ne iau toata ziua si seara, si dupa ce ne refacem proviziile de apa, cadem franti. Drumul extrem de dificil merita insa facut in locul celui mai confortabil prin Bankass, insa de preferat cu GPS, singur pe o motocicleta enduro usoara si cu ceva saruri de rehidratare la pachet, pentru a recupera rapid mineralele pierdute prin transpiratie.

IMG_2864.jpg

IMG_2865.jpg

IMG_2866.jpg

IMG_2869.jpg

IMG_2871.jpg

IMG_2872.jpg

IMG_2876.jpg

Distribuie această postare


Link la postare
Distribuie pe alte site-uri

Incepand de azi ma gandesc serios sa imi iau un 4x4 si sa colind cu el toata africa si de ce nu sa refac drumul pana in Mongolia al altor prieteni.

As pleca si cu motorul, dar nu cred ca imi gasesc partenerul / partenerii potriviti

Distribuie această postare


Link la postare
Distribuie pe alte site-uri

BURKINA FASO

IMG_2904.jpg

Am trecut entuziasmati in Burkina, intampinati de politisti prietenosi, apoi am facut vama si am cumparat cu 5000 CFA Laissez Passer valabil o luna.

IMG_2880.jpg

Un vames simpatic, versiunea Burkinabe a lui Chris Rock

Viza pentru Burkina Faso a devenit de curand una dintre cele mai scumpe din Africa: 47000 CFA la ambasada din Bamako (necesare: 2 fotografii, copie pasaport si o caruta de bani; aplicatiile se fac zinic intre 7 si 11, viza este gata in aceeasi zi dupa 3 pm). Drumurile principale sunt bine asfaltate si nu pun probleme, cele secundare sunt de pietris sau pamant, in orase principalele sosele sunt in stare buna, cu rute secundare de pamant si cu destule gropi. Benzina e usor de gasit si costa ca in Mali, cam 640-690 CFA/l. Cursul CFA, moneda comuna cu Mali, Togo, Benin, este de aproximativ 655 CFAS la 1 Euro si peste tot sunt disponibile bancomate pentru VISA. Nu am vazut radare si motocicletele/scuterele sunt scutite de taxare in Poste de Peage. Atentie insa la speed-bump-urile imense prezente chiar si in sate.

IMG_2895.jpg

Niste metri mai incolo de vama, sute de vulturi innegreau cerul deasupra unui abator in aer liber

IMG_2912.jpg

Aici am inteles sintagma: front atmosferic. In aerul rece cerul s-a facut negru si am vazut cum vine catre noi zidul de apa. Ne-am strans repede catrafusele si am intrat in furtuna care ne-a lovit ca un val de gheata, biciuindu-ne si fortandu-ne sa ii dam bataie. 30 de minute de mers printr-o atmosfera fantastica, in care copacii erau siluete negre in aerul de un alb tulbure, plin de apa, apoi am iesit din nor. Vantul ne-a uscat putin hainele, asa ca ne-am bucurat mai departe de drumul bun de pietris, care dupa nisipurile miscatoare din Dogon a fost o placere.

IMG_2919.jpg

Am ajuns si in Ouagadougou

IMG_2953.jpg

In Ouaga nu exista camping, insa este neoficial tolerata amplasarea cortului in curtea hotelui OK-INN, cu conditia sa se faca ceva consumatie la restaurant. Asta permite accesul la toaletele murdare de anga piscina, parcarea pazita, wifi-ul acceptabil din receptie si terenul de golf dezafectat infestat cu tantari unde se si campeaza. Restaurantul insa are preturi de fita si mancare absolut banala, care nu face banii.

IMG_3101.jpg

IMG_3100.jpg

Probabil cele mai bune frigarui din Ouaga: ficat si inima sau carne de capra, super bine condimentate, cu salata de castraveti si ceapa

IMG_3096.jpg

In spatele tarabei cu frigarui, o cafenea tipica (buvette), unde poti servi ceai (100 CFA), bere, omleta, orez, iaurt, sucuri si apa.

IMG_2920.jpg

Pe tanti care vinde incontestabil cel mai bun dege din Burkina (couscus integral de mei cu iaurt de casa indulcit si gheata) am poreclit-o Dege Nazi dar nu am indraznit s-o pozam. Aceasta delicioasa versiune a cerealelor cu lapte incepe la 150 CFA/portie si se gaseste numai pana in ora 16.00.

IMG_2957.jpg

O buvette la tara, pe drumul catre Bobo Dioulasso

IMG_2960.jpg

IMG_2961.jpg

IMG_2963.jpg

Fratii care lucreaza impreuna in buvette

IMG_2981.jpg

Bobo este capitala comerciala a Burkinei; gara - cap de perspectiva aici - este un exemplu a megalomaniei colonistilor, care au construit-o in anii '30 in stil neo-maur.

IMG_3076.jpg

IMG_3083.jpg

Moscheea din Bobo, una dintre cele mai frumoase constructii in banco (chirpici) din lume

IMG_2966.jpg

Am indragit Bobo cu atmosfera lui relaxata si cartierul Bolomakote unde muzicieni beau bere de mei, asa ca am ramas aici o saptamana. In foto, aspectele mai putin glamour ale calatoriei.

IMG_2972.jpg

Carne de capra la gratar cu orez, salata de castraveti si plantain (un soi de banana) prajit

IMG_2974.jpg

O tentativa de salata de vinete, de pofta

IMG_2987.jpg

Sistem de irigatie intr-o plantatie de trestie de zahar.

IMG_2988.jpg

IMG_3018.jpg

IMG_3024.jpg

IMG_3042.jpg

Predator I (cu apa in loc de namol)

pano_cascadaburkina.jpg

IMG_3053.jpg

IMG_3055.jpg

Pe drumul de intoarcere in Banfora

pano_burkina.jpg

Burkina Faso este tara cu cele mai incredibile ceruri

IMG_3087.jpg

In Bobo ne-am intersectat cu Liana si Denis care sunt plecati pentru 1 an jumate prin Africa de nord, impreuna cu devotatul lor ciobanesc

IMG_3088.jpg

Inpoi in Ouaga, sa luam viza de l'Entente, valabila pentru Togo si Benin

IMG_3094.jpg

Pe marginea drumului, in loc de roti de camion, sageti otravite

Distribuie această postare


Link la postare
Distribuie pe alte site-uri

Incepand de azi ma gandesc serios sa imi iau un 4x4 si sa colind cu el toata africa

Pai dupa cum o sa vezi chiar in povestea aceasta (intr-unul din episoadele viitoare) e chiar mai dificil cu 4x4 decat cu moto, o sa vezi...

Bine, asta e parerea mea, privind pozele si citind aventura; oare sfatul lui Mr.White care e?

Distribuie această postare


Link la postare
Distribuie pe alte site-uri

Tiebele and the Gourounsi Country

IMG_3117.jpg

Cum ne-am luat vizele pentru Togo si Benin am taiat-o catre Po, prin poate cea mai umeda regiune din Burkina. Fiind sezonul ploios, in care luna august e chiar cea mai bogata in averse, inevitabil am rulat zile intregi prin cate o mocaneasca interminabila sau o furtuna rece. Pe cat de deprimant este insa in mod obisnuit cerul cenusiu pe o astfel de vreme, pe atat de frumosi sunt norii cand ploua in Burkina. Campatul pe teren ud si sub ploaie nu e insa o placere.

IMG_3109.jpg

IMG_3110.jpg

Mic dejun in Po: omleta, ceai, supa de oaie.

IMG_3119.jpg

Comuna Tiebele este la cativa zeci de km de Po, via un drum de pamant. Peste 100000 de oameni locuiesc in circa 67 de sate. Zona este faimoasa pentru arhitectura vernaculara din chirpici, care constituie unul dintre cele mai frumoase exemple de gen din lume. Case traditionale mai pot fi vazute si mai sunt in uz numai in incinta familiei "regale", unde corca 300 de oameni formeaza 54 de familii inrudite.

pano_tiebele-5.jpg

Tribul Kasena, care face parte din grupul etnic Gourounsi, a construit case din chirpici care se disting prin fatadele lise, lacuite cu ulei de nere si decorate de femeile maritate cu fresce. In mod traditional se folosesc trei pigmenti naturali: laterita pentru rosu, bazalt pentur negru si caolin pentru alb; insa in decorarea caselor mai noi a fost abandonata traditia, in favoarea bitumului adus din Ghana. Aceasta si pentru ca fresca naturala rezista doar cativa ani, in timp ce bitumul trebuie refacut poate o data pe decada.

pano_tiebele-1.jpg

La intrarea in incinta se afla un altar de divinatie, colina si arborele sacre si zona unde se aduna sfatul batranilor. Mai departe e cimitirul animist, unde pietrele marcheaza morminte inchise (sau "pline"), iar vasele de lut pe cele in care numarul maxim de 15 persoane inmormantate in putul vertical nu a fost atins.

IMG_3124.jpg

pano_tiebele-2.jpg

pano_tiebele-3.jpg

pano_tiebele-4.jpg

Sunt doua tipuri de case: rectangulara (destinata tinerilor necesatoriti) si in forma de 8 (cu un salon, o camera pentru femeie si o bucatarie de iarna). Casele nu au ferestre si sunt iluminate indirect prin perforatii in acoperis. "Usa" este atat de joasa incat intri pe branci, iar zidul care urmeaza este destinat sa impiedice intrusii deja zapaciti de intunericul des din interior, sa penetreze locuinta. Tavanul este realizat din trunchiuri de arbore de karite si pamant batatorit, iar pe terase se pun la uscat cereale si condimente.

IMG_3126.jpg

IMG_3134.jpg

IMG_3135.jpg

IMG_3136.jpg

IMG_3142.jpg

Floare de baobab, fuctele se coc in decembrie

IMG_3143.jpg

IMG_3152.jpg

IMG_3164.jpg

Granarele au acoperis din paie

IMG_3149.jpg

IMG_3156.jpg

Pentru gatit si depozitare se folosesc vase din lut, facute manual de femeile din satul vecin

IMG_3154.jpg

Motive tipice Gourounsi. De la dreapta la stanga: plasa de pescuit; semne tribale (in trecut folosite drept buletin, acum doar ca insemne de frumusete de catre unele fete); macrame pentru vasul de calabas.

IMG_3169.jpg

IMG_3179.jpg

Vase traditionale de calabas

IMG_3175.jpg

Piatra alba este folosita pentru macinat faina de mei, cea neagra pentru pasta de alune

IMG_3204.jpg

IMG_3207.jpg

pano_tiebele-6.jpg

Aceasta femeie Kasena are 82 de ani

Din Tiebele am condus 18km catre est, apoi am facut stanga si am mai mers 20km pana in Zabre, unde insa fluviul umflat de la ploile abundente bloca drumul mai departe. Asa ca a trebuit sa facem un alt ocol, la stanga 25 km pana in Dondeou, insa cum deja se lasa noaptea si eram uzi, obositi si departe de asfalt, am cautat un loc de campat si am pus capul jos.

IMG_3213.jpg

IMG_3214.jpg

Am pus cortul sub un arbore de karite care ne-a oferit si un snack dulce dimineata. Ploaia a continuat toata noaptea, insa spre 8 s-a oprit pentru scurt timp, asa ca ne-am facut bagajele si, bine murati, am pornit inspre granita cu Togo, deja cu nostalgie in suflet la gandul improbabilei reintalniri cu Burkina.

Distribuie această postare


Link la postare
Distribuie pe alte site-uri

Lome - Miroase a dictatura

Trezirea in jur de 6.20, spalat rufe sau yoga cu Tony Horton, mic dejun, salutat toata strada pe care fiecare om ne striga pe nume, navigat prin traficul aiuritor pana in Lome (cu tot cu deviatii prin alei nisipoase si mite pe la bariere), meetinguri diverse, pranzul la Maman sau fufu bar, prabusit franti de oboseala in cort. A doua zi, totul de la capat. Cam asa suna rutina nostra in capitala Togo, in care am cam uitat ca suntem doar turisti si am inceput sa ne simtim acasa. Aproape tot orasul e in santier: strazi sunt pavate sau redesenate cu totul, se construiesc zgarie-nori pentru sedii de banci pan-africane, sunt delimitate parcuri (accesul: 1500 CFA/zi/pers). Chinezii controleaza principalele proiecte de infrastructura, dar zilierii sunt togolezi, cu salarii care incep la 800 CFA/zi (1,20 Euro).

IMG_3480.jpg

Muncitorii togolezi sunt chic

Nici personalul militar care impanzeste orasul nu e mai bine platit. Ii sunt insa fideli presedintelui - fiu nu prea stralucit al fostului presedinte, un dictator hulit si temut. Coloana oficiala opresete zilnic traficul sub amenintarea fortelor armate, la ore imprevizibile si in claxoanele furioase ale localnilor. Poate ca noi romanii am cam uitat ce inseamna sa traiesti intr-o dictatura; in Togo insa daca iti iei o masina mai rasarita risti sa fii somat sa o faci cadou presedintelui, iar cand deschizi un butic te poti trezi in arestul politiei, anchetat asupra provenientei banilor investiti in afacere.

IMG_3379.jpg

IMG_3385.jpg

Arterele rutiere din Lome sunt reparate, construite si finantate de chinezi

Suburbiile sunt organizate pe cartiere conduse de o capetenie care provine din familia “regala”. Toate problemele sociale sunt rezolvate local, ceea ce ii face pe oameni mai putin constienti si mai putin interesati de relatia cu autoritatile oficiale care chiar gunerveaza tara. Conservarea traditiei intr-o societate moderna nu e facila.

IMG_3912.jpg

Initial nu planuisem sa ajungem in Togo deloc, dar am aflat ca aici putem face service la motocicleta la dealerul KTM pe zona Vest Africa, Tony Togo, unde am reparat si topcase-ul rupt si uzat dupa kilometri de teren accidentat.

IMG_3332.jpg

Our Tenere next to its older avatar/ Motocicleta noastra alaturi de “sora” mai batrana, fotgrafiata pe o strada din Lome

Am campat la faimosul Chez Alice, pe care insa - fideli adevarului - suntem fortati sa nu-l recomadam decat daca esti ca noi, si trebuie sa stai aici pentru campingul ieftin (1000 CFA/pers). Pentru asta insa roga-l pe Yawo de la receptie sa te conduca in a doua incinta, doua alei inspre ocean, unde e liniste si mai curat. Altfel, la Chez Alice pute. Literalmente. In cabane, in buda comuna, chiar si in receptie; cireasa pe coliva a fost faptul ca in prima noapte la Chez Alice unul din caini m-a muscat de la spate, miseleste, costandu-ma stres si singura pereche de pantaloni lungi din posesie. Alice nu s-a sinchisit.

IMG_3299.jpg

Preturile in capitala Lome sunt ceva mai mari decat in restul Togo, insa mancarea pe straza este senzationala. Togolezii sunt obsedati de mancare si peste tot am gasit nenumarate variantii de delicatese locale, sarate si dulci. Pontul urmator e gratis, dar nepretuit: cel mai bun lunch in Lome se gaseste pe Bulevardul 24 Janvier la maman Victorine, vizavi de Boston Pub. Atat!

IMG_3488.jpg

Am declarat-o pe Maman Victorine regina pranzurilor din capitala, unde am gasit cel mai bun orez mancat de ani buni

IMG_3410.jpg

Ana cu Beauty, gratioasa fiica si prietena noastra draga. Tatal ei este din Benin.

IMG_3504.jpg

IMG_3494.jpg

IMG_3515.jpg

IMG_3304.jpg

Un alt fel popular pe strada: pate rouge (faina de mei si de porumb, pasta de tomate, sos de rosii, ceapa, ardei, cub Maggi) cu aripioare picante si yam prajit

Fufu, o savuroasa creatie vest-africana: piure de yam cu sos de alune cu macrou, rosii cu ceapa, spanac, carne de capra sau vita.

IMG_3332.jpg

Boui, un terci de mei servit cu paine dulce, nu printre favoritele noastre. Localnicii il servesc mai ales la micul dejun, dar si la alte mese. Noi am preferat sa ne preparam cate un guacamole cu salata de rosii sau oua, sau sa mancam fasole cu ardei iute de la o tanti din colt.

IMG_3294.jpg

Coca Cola africana, din porumb si zahar ars

IMG_3296.jpg

Branza togoleza din lapte de vaca, se vinde mai ales in nord si la granita cu Benin, infasurata in niste frunze care ii dau culoarea rosie specifica

IMG_3524.jpg

Mic dejun de campion: fasolea despre care vorbeam mai sus, servita cu faina de porumb.

IMG_3455.jpg

Omniprezentul “dulce” african: trestie de zahar

Ne era dor de oceanul pe care ultima oara il vazusem in Mauritania. Plaja de aici nu este poate cea mai frumoasa din Africa si din pacate putine loturi la ocean au ramas neocupate de locuinte sau unitati turistice. Curentii sunt puternici si relieful submarin abrupt, insa sunetul valurilor care bat in mal ne e familiar si drag.

IMG_3359.jpg

IMG_3379.jpg

IMG_3530.jpg

Litoralul din Lome este locul in care localnicii vin la picnic sau o miuta.

Am fi stat la Chez Alice doar cat sa ne spalam hainele, insa aici trebuia sa luam viza pentru Nigeria si asta a schimbat totul. Blocati in Lome dupa ce ni s-a refuzat viza, am avut insa ragazul sa descoperim o mini comunitate romaneasca in Togo. Consulul onorific al Romaniei - care este si CEO-ul filialei Renault care aduce Dacia in Togo - ne-a sprijinit in relatia cu ambasada Nigeriei. Am fost rasfatati cu mancare traditionala romaneasca la Stefan si Nicoleta, cu bucatarie contemporana la Virginia si am petrecut multe ore care ne-au facut sa ne simtim ca intre prieteni. Multumirile noastre nu sunt suficiente, desigur, pentru a rasplati ospitalitatea si gratia cu care am fost primiti in Lome.

IMG_3554.jpg

Impreuna cu dl. consul Alin Roman si cu Dl. Mitica la showroom-ul Dacia

IMG_3389.jpg

IMG_3417.jpg

IMG_3428.jpg

IMG_3432.jpg

IMG_3435.jpg

La Togo Bois, fabrica de parchet din lemn de teak condusa de Stefan

IMG_3521.jpg

In Lome am reusit sa rezolvam si problema GPS-ului. Ne-a fost furat, l-am rascumparat de la hotul marocan, ne-a scos la sosea din nisipurile miscatoare din Mali, dar dupa furtuna din Ouaga a cedat. Definitiv. De data asta am decis sa nu ne mai zgarcim si am cumparat online un Garmin Zumo, pe care l-am expediat la Paris de unde prietena noastra (multumim, Vivi!) l-a dus la aeroport, apoi un cunoscut al consulului ni l-a adus in Togo. Complicat, dar necesar, desi usturator pentru bugetul nostru minimalist.

IMG_3533.jpg

A sosit GPS-ul!

IMG_3400.jpg

IMG_3549.jpg

Impreuna cu o parte din prietenii din Lome

IMG_3359.jpg

A trebuit sa renuntam la presurile noastre si sa trecem pe TKC, sa speram ca vor tine pana in Namibia.

IMG_3464.jpg

IMG_3467.jpg

IMG_3475.jpg

IMG_3541.jpg

Gata de plecare si infulcand ultima fasole cu malai

IMG_3555.jpg

Iesirea din Togo se face printr-o zona ireal de frumoasa

IMG_3561.jpg

IMG_3578.jpg

IMG_3583.jpg

BENIN - fetisuri si nuci de cocos

Nu a fost deloc ceea ce ne-am asteptat. Am mers in Togo pentru revizie la moto si am ajuns sa stam acolo peste 3 saptamani pentru a lua viza turistica de Nigeria, asa ca nu ne mai ramasesera pentru Benin decat mai putin de 3 zile, cat sa traversam sudul si sa aruncam un ochi prin centru. Tobele Leo Vince au creat senzatie la frontiera pe care togolezii si beninezii o trec la picior, si unde la tarabele ambulante cu brochetes si plantain prajit lucreaza familii de refugiati din Delta nigeriana sositi aici de la sfarsitul anilor '90. Aveam viza de l'Entente inca din benin si la sugestia vamesului am decis sa nu mai aruncam 5000 CFA pe Laissez Passer pentru 30 de zile, in lipsa unei alternative mai ieftine pentru tranzitarea rapida a tarii. O decizie care s-a dovedit una neispirata, pentru ca la iesire ne-au luat in primire niste vamesi mai catolici decat Papa, care ne-au cerut 20000 CFA pentru a inregistra vehiculului. Am batut palma la 5000 CFA si asta a fost tot. Benzina e 540 CFA/l in Benin iar drumurile sunt cam jale. Am trecut de muntii de branza "rosie" si niste kilometri dupa statiunea Grand Popo am tras la umbra intr-un fufu bar. Cu burtile pline si pofta de drum, abia asteptam sa ajungem in Ouidah

IMG_3587.jpg

In sec.XVII Benin era inca divizat in multe principate conduse de cate un sef local. Inevitabil unul dintre acestia s-a impus, instaurand o dinastie sangeroasa in capitala Dahomey (azi Abomey). Instalati confortabil in palate in banco (chirpici), regii au hartuit in razboaie sucesive triburile vecine Yoruba din Nigeria si si-au vandut supusii pentru aurul portughezilor, englezilor, francezilor si olandezilor. care pusesera bazele in Ouidah si Porto Novo unui comert infloritor cu sclavi. Ouidah este azi o statiune relaxata cu drumuri frumos asfaltate si auberge-uri cochete, insa Route d'Esclaves, ultimul drum in Africa al sclavilor, a ramas in mod simbolic o pista de nisip. De-a lungul a 4 km de drum singuratic printre palmieri sunt aliniate fetisuri si monumente ca Arborele Uitarii. Sclavii trebuiau sa inconjure de trei ori copacul care se inalta odinioara pe acest loc, pentru a uita de familia si viata la care aveau sa nu se mai intoarca niciodata. Intre 1800 si 1900 au fost trimisi de aici peste 10000 de sclavi pe an, catre Brazilia si Caraibe, in special Haiti. Odata cu gastronomia robusta si un folclor unic, acestia au luat peste ocean traditia voodoo, recunoscuta formal ca religie abia in 1996.

Drumul de nisip se opreste la buza oceanului in fata Locului Fara de Intoarcere (Point of No Return), un monument cu aspect comunist, care invoca mai curand amintirea regimului marxist din anii '70, decat emotiile destinului dureros al scavilor. Locul - ultima imagine de acasa inainte de implacabilul drum la galere - pastreaza insa un are de solemnitate, in linistea si singuratatea oceanului care, dincolo de plaja pustie, umple orizontul. Privirea de ramane suspendata minute in sir dincolo de linia albastra dintre cer si mare.

La doi pasi de Point of No Return niste tineri volubili vand nuci de cocos, dintr-un soi pitic, cu nuci carnoase si parfumate. Decidem sa ne continuam drumul spre Cotonou pe Route des Peches. 42 de km pe plaja, insa cauciucurile cu crampoane fac diferenta. Doar mai putin de zece sate de pescari, cu bordeie traditionale din nuiele si vegetatie iscusit impletita bordeaza unul dintre cele mai frumoase si romatice drumuri pe care le-am parcurs in Africa. Suntem singuri si avem ragaz sa digeram emotiile de mai devreme. In lumina dulce a apusului nisipul pe care il ridicam in urma pare de aur.

IMG_3592.jpg

IMG_3595.jpg

Intr-un sat primim apa de baut de la un grup de pescari si schimbam cateva vorbe. Oamenii sunt sfiosi si calzi, ceea ce ne convinge sa cautam niste km mai departe un loc de campat pe plaja. Norocul calatorului ne poarta langa gospodaria sefului satului. Gratios si cultivat ne primeste cu voie buna si, dupa ce punem cortul intre curte si ocean, sporovaim pana in noapte. Buda este in scoala de peste drum si e chiar ok.

Dimineata fierbem ceai negru din Sri Lanka cu lapte pentru toata lumea si baietii mai tineri ne ofera cele mai bune nuci de cocos din viata noastra. Deja pescarii s-au insirat de-a lungul navodului si se lupta cu plasa plina de peste.

IMG_3597.jpg

Inca de azi-noapte luminile capitalei Cotonou nu ne-au dat pace. Mai temperamentali si mai inclinati catre dezabateri intelectuale si politice decat vecinii togolezi, oamenii din Benin i-au facut pe colonisti sa denumeasca tara Cartierul latin al Africii de vest. Numele orasului vine de la expresia in Fon: "gura raului mortii", aluzie la rolul covarsitor al Beninului in comertul cu sclavi. Portul in expansiune, infrastructura solida, cladirile moderne, piata labirintica si traficul infernal dominat de zemi-john (taximetristi kamikaze pe scutere chinezesti) compun un mozaic eterogen. Am contemplat nebunia dintr-o cafenea posh, unde ne-am rasfatat cu un cappuccino si wifi alaturi de lumea buna a orasului.

IMG_3608.jpg

IMG_3609.jpg

Obiectivul nostru era insa sa ajungem in Abomey, in inima tinutului Fon. Numai 140 km pana in capitala istorica a fostului regat sangeros, insa asfaltul e prost, gropile fara numar si camioanele multe si conduse fara cap de soferi isterici. Asta pe drumul principal, asa ca abandonam planul de a reveni in Cotonou pe o bucla alternativa si ranjim unul la altul cam fara chef la gandul ca vom face aceasta ruta plictisistoare si obositoare de doua ori. Palatele regilor din Abomey sunt bine marcate pe ruta pe care consultantii UNESCO au desenat-o in textura ravasita a orasului, insa constructiile in argila rosie si chirpici sunt fie intr-o stare deplorabila de degradare, fie restaurate cu atat de mult sarg, incat cu greu ai putea crede ca nu au fost proaspat ridicate. Asta ciobeste serios atmosfera "istorica", si nu remarcam un interes deosebit al localnicilor in conservarea trecutului, ci doar in valorificarea acestuia. Spunem pas taxei exorbitante pentru vizitarea muzeului - amenajat in palatului temutului rege Benhazin, despre care se spunea ca isi oprea atacatorii prin puterea magiei voodoo - si colindam tarabele cu fetisuri din piata mare.

IMG_3613.jpg

Voodoo vine de la vodun, care inseamna ascuns sau misterios in Fon si Ewe. Credinta voodoo s-a amestecat in timp cu precepte aduse in Caraibe de misionarii catolici. Voodoo este o parte integranta a vietii de fiecare zi in Togo si Benin. Piata de fetisuri este farmacia voodoo de unde credinciosii cumpara papusile de lemn sau calabas si amuletele din animale mumificate (gri-gri) la indicatiile preotului juju. Ceremoniile necesita de multe ori consultarea spiritelor celor decedati, care sunt invocati si imbunati cu ofrande de alimente sau animale domestice. Asa cum noi toleram vulgarizarea istoriei pentru a vinde brandul Dracula, guvernul marxist a contribuit la proasta intelegere a unei traditii religioase care a fost abandonata exploatarii hollywoodiene. Va lasam in compania gri-gri-urilor si a unui biet cameleon pe care un baiat fara scrupule ar fi fost incantat sa ni-l vanda pentru nici 4 Euro.

IMG_3623.jpg

IMG_3625.jpg

IMG_3622.jpg

In mai putin de 24 de ore urma sa intram pentru prima data in Nigeria, despre care auzisem atat de multe de rau, insa nimic nu ne-ar fi putut pregati pentru ceea ce va urma.

Lagos - Iadul saracilor si raiul bogatilor

Mai intai am fost asigurati ca vom primi viza, "nu va faceti griji, e in regula", ne-a zis doamna de la Ambasada Nigeriei in Togo. "Nu va putem da viza turistica" a sunat raspunsul aceleiasi doamne doua zile mai tarziu, cand am venit sa ne ridicam pasapoartele. "A fost un atentat cu bomba la sediul UN din Abuja, au murit 20 de oameni, asa de incurajare", ne-a scris Rotila. Iar Louis, singura noastra sansa la o invitatie care sa conteze la ambasada, era la pat cu malarie. Tot ce ar fi putut sa mearga bine a mers prost. Si cu toate astea, pe 14 septembrie, in a 93-a zi de calatorie, am ajuns la granita avand in pasapoarte viza cu care ne cumparasem dreptul de a vizita Nigeria.

Dupa negocieri intense cu vamesii din Benin si dupa ce politistii de la frontiera ne-au facut rost de un moneychanger de treaba, un tanar a ridicat bariera ruginita cu o sfoara si am intrat in Nigeria. Arsita ardea orizontul. Am parcat si m-am dus sa rezolv cu actele. In birou, o multime de oficiali cu AK 47 solicita o multime de taxe ne-oficiale. Le arat tencul de acte, le explic de ce nu avem Carnet de Passage en Douane si toata povestea calatoriei noastre si astept.

"E groasa", mi-a spus oficialul cu AK 47 care m-a insotit din parcare. "Lasi aici o cautiune pentru motocicleta si te lasam sa intri. Banii ii recuperezi tu cand iesi din tara." Dupa o ora si jumatate de targuiala si politeturi, eram prieteni. O prietenie care ne-a costat 30 de Euro (laissez passer si stampile) si o migrena. Intre timp Ana socializa cu zeci de cetateni si vamesi, cu sumbra banuiala ca asta nu urma sa ne ajute cu nimic la reducerea spagilor.

lagos-2.jpg

lagos-3.jpg

Road to Lagos - photo credits Nigerian media

Nimic din ce vazusem in Africa de Vest pana atunci nu prefigura cei 80 de kilometri pana in Lagos. De la saracie lucie la Q7 si ML-uri in "tipla", de la masini normale la spinnere si jante custom, de la bobo si pijamaua traditionala la outfit-uri albe cu strasuri si ochelari de soare de fitze. Parca dintr-o data am trecut prin oglinda magica intr-un univers paralel. Curand insa jeep-urile de lux cu motoare de 3,5l au fost inghitite de uriasul convoi in care camioane intr-o rana, scutere si masini care abia isi mai duceau tablele se luptau cu gropile si imposibilul drum catre Lagos. Din 500 in 500 de m la inceput, apoi din ce in ce mai rar, echipaje de oameni in uniforme niciodata la fel sau - mai alarmant - civili inarmati care aruncau in fata rotilor cate o bucata de lemn sau fier plina de cuie, fortand masinile sa traga pe dreapta si sa dea dreptul. Am reusit sa ajungem la Mila 2 fara sa platim un Naira: strangeri de mana, multe zambete si povestea noastra recitata la infinit. Un alt soc a fost pretul benzinei: 65 de Naira, adica mai putin de 40 de centi. Mentinut artificial de gunern, se pare, pentru ca in Nigeria nu exista rafinarii.

Nigeria are cea mai mare populatie dintre tarile africane si este poate cea mai segmentata natiune din lume, cu peste 840 de limbi diferite vorbite, intre care Yoruba, Igbo si Hausa sunt limbile oficiale, alaturi de engleza si pidgin care sunt vorbite si intelese de majoritatea locuitorilor din mediul urban. Este o tara a extremelor, cu vaste resurse naturale, multe inca neexploatate sau descoperite, insa si un loc al saraciei extreme. Aici sunt oameni atat de bogati incat nu sunt mentionati in nici o statistica Forbes, iar albii nu sunt printre ei, cu doar musafiri la o masa la care pariurile sunt castigate de cei mai puternici. Putin explorata de turisti, supusa presiunilor gruparii teroriste Boko Haram si tarata de dificila lupta pentru petrol din delta Nigerului, Nigeria era a noastra pentru 30 de zile, misterioasa, vasta, o provocare, insa aveam sa o cunoastem prea putin, doar cat sa intelegem de ce trebuie sa ne intoarcem pentru mai mult.

lagos-5.jpg

Viata e grea pentru nigerianul de rand, si trebuie sa fii suficient de puternic pentru a-i face fata. Aici, daca nu trezesti de dimineata si nu muncesti din greu, esti mort. Daca te opresti in mijlocul autostrazii, esti mort. Daca ti-e rusine sa-ti ceri dreptul, esti mort. Si asta mai cu seama in Lagos.

Sa faci tot drumul pana in Nigeria si sa nu vezi metropola cu cea mai rapida rata de expansiune de pe continentul african ar fi o nebunie. Se estimeaza ca in 2020 Lagos va fi al treilea oras ca marime din lume, cu 24 de milioane de locuitori. Acestea sunt cifrele oficiale, pentru ca locuitorii din ghettourile mega-orasului nu figureaza in nici un recensamant.

lagos-1.jpg

lagos-5.jpg

Lagos - Victoria Island

lagos-2.jpg

Salahorii nisipului: nu stiu sa inoate, insa plonjeaza in apele infestate ale lagunei si aduc la suprafata nisip cu galeti de tabla, apoi il vand pe ceva Naira pe santiere. Multi nu supravietuiesc mult acestui supliciu.

Ana a beneficiat de o traversare initiatica cu barca prin port impreuna cu Louis. Eu am beneficiat de o traversare initiatica a traficului inimaginabil la o ora de varf pentru mega-metropola cu 14 milioane de locuitori. A fost nebunie absoluta. Scuteristi kamikaze tasneau din fiecare ungher. Ei sunt okada, taxi-urile Lagosului, si vietile lor nu valoreaza decat cateva sute de Naira. Pe langa ei si prin ei, camioane, masini, limuzine si microbuze schimba benzile cu viteza din Need For Speed. Exista o singura regula care guverneaza strada: sa mergi inainte, cu orice pret, indiferent de semne, benzi, sens de mers, politie, trotuare. 90 de minute mai tarziu trecusem prin iadul pe pamant si iesisem de cealalta parte un alt om. Si cu toate astea, eram deja fan.

In urmatoarele 5 zile am incercat sa aflam secretele orasului si ne-a prins in mreje, fascinati de un Lagos vibrant, unic, cu personalitate multipla, cu un urbanim polimorf, nascut din cresterea exploziva a populatiei, un oras care se hraneste cu bani si putere.

In cartea lor "Ultima sansa de a vedea", Douglas Adams si Mark Carwardine scriu despre cum "in locuri diferite ale lunii apar forme de viata complet separate adaptate unuor conditii si habitate asemenatoare". Ei vorbesc despre modele comportamentale si despre cum "in habitatele magazinelor de suveniruri din Spania si Grecia localnicii se ofera de buna-voie insultelor si abuzului, in schimbul banilor, pe care ii cheluiesc pe tot pe saracirea habitatului, din dorinat de a atrage si mai multi predatori inarmati cu portofele doldora". Orasele sunt organisme imense in care, intr-un mod asemanator, locuitorii dezvolta abilitati specializate, determinate de nevoia de a supravietui in habitatul de otel si beton. Supranumit New York-ul Africii, Lagos este un ecosistem populat de locuitori "endemici".

In acest context paradoxal am fost invitati sa vizitam scoala franceza Luois Pasteur din Victoria Island, unde lucreaza Marine, gazda noastra. Acolo am fost primiti cu entuziasm de copii proveniti din familii bogate si educate, insa nu chiar din clasa de miliardari ai Nigeriei. Calatoria noastra a devenit subiect de studiu si copiii de 8 ani au pregatit pentru noi 10 intrebari destepte ca: "pe unde ati traversat marea?", "cum faceti sa aveti aici Naira, pentru ca in Europa aveti Euro?", "cum reparati motocicleta?", "ce mancati?", "cum va spalati?" sau "de ce nu ati luat avionul?". Am petrecut o zi excelenta la scoala, apoi eu si Marine am trecut din nou prin furcile caudine ale traficului la ora de varf, cu Ana ancorata precar pe saua unui okada in urma noastra.

IMG_3640.jpg

IMG_3643.jpg

IMG_3647.jpg

IMG_3652.jpg

IMG_3668.jpg

Acesti pusti simpatici au inceput sa strige de bucurie cand si-au dat seama ca pretul motocicletei noastre e un fleac pentru ei. Marine o sa aiba ce discuta la urmatoare sedinta cu parintii.

Daca Lagos e infernul pe timpul zilei, noaptea e sublimat in Mecca Afrobeat, barul The Africa Shrine. Acesta este templul unui stil muzical unic, o fuziune poliritmica de muzica traditionala Yoruba, jazz, funk si cor, creatia unui adevarat erou national, Fela Kuti. Exploziv si genial, cu o energie fenomenala de a crea si de a iubi nenumarate femei, Fela a fost un lider spiritual al maselor si un activist politic care a revolutionat prin muzica sa Nigeria anilor '70, o lume post-coloniala marcata de lovituri de stat militare si profunda discriminare sociala. The Shrine ofera un spatiu de intalnire pentru artisti in devenire si fanii Afrobeat, unde am avut sansa sa asistam la un concert live al lui Femi Futi, unul dintre fii lui Fela care duce mai departe legenda.

lagos-6.jpg

The Shrine. Photo credits: www.afrobeatmusic.net

In Lagos e mai greu de gustat mancarea traditionala pe strada, dar am avut norocul sa mancam unul dintre felurile cele mai gustoase cand am vizitat-o in Lagos pe Karen, prietena noastra nigeriana pe care am cunoscut-o in Togo. Am petrecut o zi plina de voie buna cu extraordinara ei familie si am facut un test ride cu un K1 de 20 de ani!

IMG_3671.jpg

Egusi - o supa crema din seminte de pepene galben si o planta amaruie asemanatoare cu spanacul. Alaturi de carne de capra si doua versiuni africane ale mamaligii: eba (cea galbena, din casava) si semo (dintr-o cereala)

IMG_3681.jpg

Test ride: Max pe Tenere, la abia 2 ani.

IMG_3690.jpg

Ana si Karen

IMG_3694.jpg

Eu, Karen si copiii

IMG_3698.jpg

Ana impreuna cu "nepoteii" nigerieni

Distribuie această postare


Link la postare
Distribuie pe alte site-uri

faceti o super excursie si imi e putin greu sa ma uit fara sa fiu gelos

stiam de excursie si o sa incerc sa recuperez si sa citesc tot cand e timp

numai bine

Distribuie această postare


Link la postare
Distribuie pe alte site-uri

Incepand de azi ma gandesc serios sa imi iau un 4x4 si sa colind cu el toata africa si de ce nu sa refac drumul pana in Mongolia al altor prieteni.

As pleca si cu motorul, dar nu cred ca imi gasesc partenerul / partenerii potriviti

Din propria experienta o calatorie RTW in 2 cu 2 motociclete este ideal din toate punctele de vedere. Cu masina este mult mai comod dar bugetul in final are foarte mult de suferit. Libertatea pe doua roti este greu de atins pe patru (dupa cum stim cu totii). Important este sa ti urmezi visul si sa pleci indiferent de vehicul, echipa, parteneri, sponsori etc. Am intalnit oameni din alte tari care fac asta pe jos, cu bicicleta, cu scuterul, toate tipurile de motociclete, 4x4, 2x4, camioane etc.

Incercam sa ajungem cat mai curand la zi cu povestea si aici pe PROBIKE si va multumim pentru aprecieri!

Ionut

Distribuie această postare


Link la postare
Distribuie pe alte site-uri

Makoko: Ghetto-ul pe apa de 103 ani din Lagos

IMG_3745.jpg

Prietenii nostri, Louis si Marine, ne-au aratat niste poze alb-negru cu un sat pe apa situat in departamentul Yaba Local din statul Lagos si am hotarat ca trebuie sa incercam sa ajungem acolo.

Makoko este unul dintre multele ghetto-uri nigeriene amenintate de schimbarea climei. Cresterea nivelului ape, intensificarea curentilor marini si activitati poluante (reziduuri provenite din arderea lemnului, obiceiul locuitorilor de a defeca direct in laguna, aruncarea de substante nocive in mediul inconjurator) sunt doar cateva dintre problemele cu care se confrunta Makoko. Acest sat pe apa a fost initial o mica asezare temporara de pescari, etnici Egun din Badagry si Benin. Timp de mai bine de un secol populatia a continuat sa creasca, generand o comunitate extrem de saraca in care oamenii au fost obligati sa se stabileasca permanent, datorita preturilor exorbitante pentru teren din Lagos.

IMG_3709.jpg

IMG_3710.jpg

Satul este construit deasupra apei care nu depaseste 1,5m adancime; casele sunt sustinute de piloti din lemn infipti in albia lagunei.

IMG_3772.jpg

La fiecare 30 de ani casele trebuie reparate. Este un loc unde este oamenii trebuie sa munceasca din greu pentru a supravietui, dar pentru sateni Makoko este "acasa" si de aceea se opun ferm proiectului guvernului federal de a-i reloca. Locuitorii spun ca au ales sa ramana aici, in ciuda gradului avansat de poluare a mediului si nu sunt interesati sa se mute fie si intr-un loc mai curat si mai frumos. Guvernul local Yaba a furnizat rezervoare de plastic pentru apa potabila. Nu exista insa facilitati sociale de baza cum ar fi o clinica, farmacie, utilitati (canalizare, electricitate).

IMG_3763.jpg

Singura scoala primara din Makoko are circa 50 de elevi care platesc 50 de Naira pe zi pentru a merge la cursuri.

IMG_3734.jpg

IMG_3761.jpg

IMG_3765.jpg

IMG_3767.jpg

IMG_3768.jpg

IMG_3710.jpg

Adultii - si de multe ori chiar copii - isi vad de treburile zilnice cu barca. Fiecare familie are o barca din care pescuiesc, isi fac cumparaturile, vand mancare si alte bunuri, existand chiar si restaurante plutitoare, o moara si ateliere mecanice situate in barci.

IMG_3746.jpg

IMG_3748.jpg

Apa maloasa este aproape neagra din cauza mizeriei si e densa ca petrolul. Insa a naviga pe "strazile" din Makoko, in fapt canale inguste care se deschid catre laguna, este de un farmec aparte, linistitor.

IMG_3715.jpg

IMG_3720.jpg

IMG_3727.jpg

IMG_3732.jpg

IMG_3740.jpg

IMG_3742.jpg

Guvernul nu se implica aproape deloc in viata comunitatii care apeleaza pentru problemele sociale la seful satului (Baale) si pentru cele de securitate la bandele de cartier ("area boys"). In ciuda saraciei extreme, am vazut oameni fericiti in Makoko. Cu siguranta aici nu este Venetia Nigeriei si nici Damnoen Saduak din Bangkok, dar copiii si adultii isi pastreaza zambetul intact si sunt incantati sa socializeze cu putinii "yovo" (albii) care ajung in sat.

Distribuie această postare


Link la postare
Distribuie pe alte site-uri

foarte frumoase pozele. si super echipamentul foto. nu stiu la ce am salivat mai mult.

ma uitam ca ai lant cu siguranta, nu nituit. isi face datoria cum trebuie ? stau si ma gandesc ce sa fac pe viitor intr o situatie ca a voastra: lant nituit si la nevoie pun za noua si o nituiesc cu ciocanul, am mai facut, car presa de lant dupa mine, sau za cu siguranta ?

si legat de mobra: mereu mi a facut tenereul, si cred ca e ultima mobra de serie cu care poti pleca departe asa cum e, ultima mobra la care nu se sparg plasticuri si ultima mobra de aventura care se fabrica in serie (dupa nevoiele mele, nu vreau sa intru in polemici cu ktm istii). Pentru doi oameni cu gabaje, simtiti ca nu are mereu puteresa sa traga asa cum v-ati dori ?

Distribuie această postare


Link la postare
Distribuie pe alte site-uri

Creează un cont sau autentifică-te pentru a comenta

Trebuie să fii membru pentru a putea lăsa comentarii

Creează un cont

Înregistrează-te în comunitate. Este uşor!

Înregistrare

Autentifică-te

Ești deja membru? Autentifică-te aici.

Autentificare


  • Recent activi   0 membri

    Niciun utilizator înregistrat nu vizualizează pagina.

×