Mergi la conţinut
Su Shi

calatorii Into The World - Pe Moto Prin Africa Si Mai Departe

Recommended Posts

Salut,

pentru inceput ne dorim o expozitie; detalii cand reusim sa construim ceva concret.

s-a concretizat ideea? locul e fixat? cand va fi expozitia, unde?

Distribuie această postare


Link la postare
Distribuie pe alte site-uri

s-a concretizat ideea? locul e fixat? cand va fi expozitia, unde?

Cel mai probabil la sfarsitul lui septembrie! Pentru locatie suntem inca in discutii. Revenim cu detalii!

Intre timp finalul primei runde :P

Africa 420 – Romania 1

Turcia – Bulgaria - Romania 30/07 - 02/08

ruta_turkey.jpg

Ca de obicei cand ne-a placut un loc, am stat la taclale pana tarziu, desi a doua zi aveam de taiat Turcia de-a lungul, din Cappadocia pana la tarmul marii Egee. Dimineata a fost panica.

Intra in scena Ceaiul Turcesc, solutia lichida anti-somnorosi.

IMG_5249.jpg

Intre Nevsehir si Kayseri se merge pe fostul Drum al Matasii, dar nici drumul, nici hanurile nu mai sunt ce-au fost, asa ca am tras tare pana in Konya. A fost o zi lunga. Cum am reinceput sa urcam pe podisul central, peisajul a devenit mai dulce, dealurile mai rotunde si albinele din florile soarelui mai zumzaitoare.

IMG_5127.jpg

In Romania ne-am saturat de legumele ‘turcesti’ fara nici un gust care umplu pietele. Dar asculta la mine, mancatorule de salata, rosia pe care o cumperi in Bucuresti sau Cluj, nu e rosia la care a plivit taranul turc, si nici cea pe care turcul o mananca. Am vazut taranii trudind la camp, asa cum se cuvine. Iar in Afyon le-am incercat roadele. O gustare modesta de rosii, masline si smochine proaspete. Toata lumea din oras era la coada sa-si ia painea pentru cina de Ramadan. O paine traditionala, plata, formata cu mana. In Afyon lipia asta are vreo 80 de cm, la fix pentru o masa si jumatate.

IMG_5128.jpg

Pentru ca si climatul variaza semnificativ, fiecare regiune agricola din Turcia este faimoasa pentru anumite legume si fructe. In curand ne-am trezit in patria visinelor, dar cum le trecuse sezonul, am luat visine deshidratate la soare de la o taranca cu ochi verzi si naframa alba. Uneori experimentele noastre culinare ne duc catre si mai interesantele povesti care se afla uneori in spatele celor de-ale gurii. De data asta nu am investigat, ne grabeam sa ne gasim culcus pentru la noapte.

IMG_5133.jpg

Punct ochit, punct lovit. Putin fler si ceva indrazneala, si am nimerit cum nu se putea mai frumos, intre doua culmi care bateau direct in vale, un fel de saua Dichiului, dar a lor.

IMG_5145.jpg

Am inhalat briza domoala, am strans soarele urias sub pleoape, am stiut ca era din nou o clipa dintre acelea curate, pe bune, cu care natura ne rasfata de atata timp.

pano_tur_cappadochia23.jpg

Odata nomazi, am devenit liberi. Sa ne alegem unde punem capul pentru o noapte, sa SIMTIM energia care misca totul, sa fim cu ploaia, vantul si cu soarele. Nu ne-am simtit nicicand mai vii, mai prezenti! Pe dealul acela, cu iarba aceea aurie mirosind a vara, cu nevazute lighioane nocturne scotocind fara ragaz in jurul cortului, nu mai aveam nevoie de nimic pentru a fi pe deplin fericiti.

Apoi au venit zorii, si a inceput numaratoarea inversa. Planul era sa facem ultima etapa – Turcia, Bulgaria, Bucuresti – in intervalul pisca-ma-ca-nu-cred de o zi. Asta ne mai ingaduia o ultima zi in Asia, deci ‚hai sa gasim ceva interesant de facut’, am propus, stiind cat tine Ana la asta. Uneori insa, lucrurile interesante te cauta ele pe tine.

Mai intai ma ajuns in Izmir, cu gand sa dam o raita prin Çesme, dar pentru ca infrastructura turceasca e ultra-moderna si noi ne orientam pe o harta rupta dintr-o agenda, pana i-am dat de cap ne-am decis ca nu are rost sa batem atata drum pentru un oras.

IMG_6636.jpg

Orazul Izmir ne-a placut: curat, modern, aerisit, un loc fain pentru un popas de soare pe promenada.

Cu mintea la cine stie ce, trebuie sa fi aratat cam pierduti in trafic. Ceea ce i-a facut pe doi baieti pe un scuter sa ne intrebe daca suntem ok. Bafta noastra. Pentru ca nu aveam nevoie de ajutor, dar nu puteam refuza invitatia lor la Adana kebap. No, kebap stie mai toata lumea ce este, dar varietatea asta, care vine din sud-estul Turciei, e speciala. Carnea se toaca manual, se modeleaza manual. Jumatate de ora mai tarziu verificam cele de mai sus pe un esantion de patru bucati, in biroul lui Mehmet, impreuna, desigur, cu amicul lui, Tümer.

IMG_5157.jpg

Am aflat ca Mehmet e mecanic si pasionat de enduro. Candva speram sa-l incurajam in Romaniacs. Sau macar sa-l avem aici la o bere. Am petrecut cateva ore in atelierul lui: si el si Tümer sunt oameni de miloane, dintr-o bucata; ne-am descoperit multe in comun. Mai multe poze aici.

Turcii ne-au intrebat cum m-am schimbat ca motociclist si cum ne-am schimbat ca oameni. La prima intrebare e usor de raspuns, pentru ca indiferent de ce motoare am avut si cate wheelie-uri am facut, azi drumul pe care vreau sa ma dau nu e de asfalt. A doua intrebare imi place la nebunie: am putea scrie o carte pe tema asta. Dar nu o sa incerc sa fac asta aici. Acum doi ani jumate strada de langa casa era murdara de benzina din motorul meu, iar eu eram in ambulanta. Acum paisprezece luni ne aflam im mijlocul unei autostrazi din Italia, cu o masina fara distributie, dar incarcata cu Yamaha noastra si prea multe bagaje. Viata se intampla repede. Suntem fericiti si recunoscatori ca am putut duce la bun sfarsit acest trip. Nu m-am putut gandi la nimic altceva multa vreme, chiar daca uneori ne indoiam amandoi ca il vom face. Daca visezi la aventura, fa-o, nu va fi niciodata un moment mai bun ca acum.

‚Gata masa. Hai sa mergem’. ‚Dar n-ai nimic de mesterit la mobra?’ si-a dat o palma peste frunte Mehmet. Ba bine ca nu, Heidenaul spate e praf.

IMG_5160.jpg

Am asudat siroaie pana l-am dat jos de pe janta: caldurile din desert l-au facut una cu metalul. Alti motoristi, amici sau clienti, unii doar in trecere, s-au bucurat de ocazie ca sa intre in vorba si sa dea o mana de ajutor.

IMG_5169.jpg

IMG_5172.jpg

Cu parere de rau insa, era cazul sa ne vedem de drum. Multumim din inima, prieteni! Pe data viitoare!

IMG_5165.jpg

Foça e un orasel linistit asezat in capul unei peninsule. Din cauza ca e la Marea Egee, albastrul incepe chiar de la pontoanele pe care localnicii o ard la o baie sau o barfa.

pano_tur_foca02.jpg

Multe dintre insulitele care se vad in golfuri sunt de fapt extensii ale muntilor de pe uscat. In aparenta cuvantul ‚arhipelag’ desemna initial chiar aceste insule si Marea Egee!?

pano_tur_foca01.jpg

Zona e chipurile protejata, dar plajele si toata coasta sunt pline de gunoaie, asa ca pentru spectacolul apusului ne-am intors in orasul vechi. Soarele si marea ne-au amintit, ciudat, de desertica Namibie. ‚Oare ce-or face acum amicii nostri Himba? Cu cine bea Jagermeister Vital? O fi tare frig in Sossusvlei?’

IMG_5202.jpg

IMG_5207.jpg

Pentru cina ne-am indreptat catre portul pescaresc. Care noaptea parea si mai romantic.

IMG_5221.jpg

Tavernele pline de oameni, multi turisti, meniul simplu, dar bun: calamar pane si midii umplute cu pilaf, ca deh, asta mananca ei in fiecare zi.

IMG_5218.jpg

IMG_5217.jpg

Pescarii isi gatisera si ei un peste si il mancau tot pe barca, si zau daca nu arata mai bine decat ce aveam noi in farfurie. Un nene a tras langa noi o toneta cu ceva de rontait neidentificabil. Am gustat si ne-am edificat: migdale crude, cu gheata. Imediat dupa asta am mers sa ne intindem cortul pe o plaja plina de cioburi si capace de bere.

IMG_5224.jpg

Ai vazut ‚Cosmarul de pe strada Elm’ cand erai pusti? Intr-unul dintre filmele seriei e o scena in care mana lui Freddy Kruger sfasaie cu lamele ei de cutit tapetul, si odata cu el granita dintre real si imaginar. Dormeam bustean cand vantoasa a devenit cosmarul nostru, iar un bat de cort mana lui Freddy. Supra-tensionat, batul s-a rupt, a perforat foaia de cort, si ne-a trezit. Vantul a reorganizat instant calabalacul dinauntru. In prima faza eram prea somnambuli ca sa gandim limpede, si ne-am amagit ca tine sa proptim cortul cu pietre. Normal ca s-a rupt in alta parte imediat. A doua miscare a fost sa scoatem toate betele si sa incercam sa dormim cu cortul peste noi, ca un pled. Dar nu fluturatul panzei la un milimetru de fata a fost insuportabil, ci fasaitul. Asa ca ne-am tras saltelele afara, si am dormit pe plaja, ca in adolescenta in Vama Veche si Costinesti.

IMG_5236.jpg

In plan secund sunt trei rulote imense, in fiecare dintre ele locuind cate un pensionar italian. Dimineata a fost minunata, doar eram pe plaja, nu? Pacat ca a trebuit sa dau un sut unui scutec de sugar folosit ca sa imi eliberez papucul!

Am facut o baie in apa limpede ca cristalul si asta a fost tot.

pano_tur_foca03.jpg

pano_tur_foca04.jpg

Mai aveam numai cativa kilometri de Asia pana in Çanakkale, al doilea oras asezat pe doua continente dupa Istanbul. La intrarea in oras e o macheta a legendarului cal troian. Conform Iliadei lui Homer, asta a pus capat asediului de zece ani al Troiei (pe care cercetatorii de azi au decis sa o accepte ca fiind in catunul pe langa care trecusem mai devreme).

IMG_5254.jpg

Calul de lemn din filmul ‚Troia’ se afla tot in Çanakkale. Chiar langa portul de unde ferry-urile trec stramtoarea Dardanele din ora in ora. Ca sa economisim timp a doua zi, am luat o gustare rapida si am prins bacul de zece seara: orasul era plin de energie, noaptea calda, dar gandurile noastre departe.

IMG_5262.jpg

Calatoria noastra a schimbat felul in care ne vedem pe noi insine. Mi-am inchipuit intotdeauna ca sa merg cu iubita mea in Africa va fi grozav, dar habar nu aveam cat ma va implini pe plan personal. Din prima luna in Maroc, si pana in ultimele zile petrecute in desert, cu momente transformatore si o munca de ‚echipa’ care ne-a intrecut asteptarile, Africa ne-a oferit paisprezece dintre cele mai intense luni din viata. Incercarea cea mai mare va fi de fapt sa mentinem ritmul.

Alea Jacta Est. Eram in peninsula Galipoli, inapoi in Europa. Ne-a fost imposibil sa petrecem ultima noapte in cort, asa cum ne-am dorit. Pentru noi asta a fost si simbolic, si trist. Cortul nostru in care traisem atatea, avea, in sfarsit, el nevoie de noi. Intotdeauna exista si mai bine, si o sa avem ocazia sa o dovedim. Traisem ultimul nostru apus de nomazi, dar vor mai fi si altele, daca vom face ceea ce trebuie.

IMG_5263.jpg

Dardanelele arata mai degraba ca un rau linistit, decat ca una dintre cele mai dificile cai maritime din lume. In zona cea mai ingusta nu are cu mult peste un kilometru latime! Am rams la micul dejun pe terasa, sa admiram privelistea si entuziasmul chelnerului, care nu contenea sa aduca pe masa cantitati impresionante de mancare. Oua moi, telemea si cascaval, salata, masline, covrigi turcesti cu susan, ceai, gem, iar oua (sub forma unei omlete cu legume care se numeste menemen), suc de portocale, si chiar pepene. Nu imi imaginez ca cineva poate da gata toate astea, si oricum nu a mai fost cazul sa mancam nimic toata ziua.

IMG_5270.jpg

Ultima oprire inainte de granita a fost in Edirne (Adrianopol), fosta capitala a Imperiului Otoman inainte de Constantinopol. Dupa ce trecusem pe langa de multe ori in trecut, era momentul sa vizitam capodopera arhitecturii clasice otomane, moscheea Selimiye. Cladirea domina orasul, iar minaretele de 83 de metri sunt cele mai inalte din lumea araba.

IMG_5357.jpg

Dar geniul arhitectului ai carui ucenici vor proiecta la tarziu Taj Mahalul straluceste nu in monumentalitatea exteriorului, ci in simplitatea interiorului. Moscheea (si complexul de curti interioare si scoli coranice) este sit protejat UNESCO.

pano_tur_izmir01.jpg

pano_tur_izmir04.jpg

Selimiye a fost proiectata sa doboare recordul detinut la acea vreme de Sfanta Sofia, care avea cea mai inalta cupola din lume. Spatiul interior este nesegmentat, simetric, fluid, asftel ca nisa sacra care indica directia catre Mecca (mihrab) este vizibila din orice punct.

pano_tur_izmir05.jpg

Lumina inunda interiorul calm, perfect echilibrat.

pano_tur_izmir07.jpg

Dupa aceasta pauza de tocilari, am trecut prima granita la care nu a fost cazul sa ne scoatem nici macar castile. Dintr-o data eram inconjurati de familiar. In afara de limba si de alfabet, totul ne era cunosct. Traversasem Bulgaria de multe ori, dar pe fuga si noaptea, si nu aveam idee ca e atat de asemanatoare cu Romania. Am cumparat o harta dintr-o benzinarie si ne-am propus sa ne grabim cat vom putea. Orase prafuite, asfalt ieftin, o statiune simpatica de ski cocotata de un munte, si cafea intr-o bezinarie ca cele pe care le proiectam acum un car de ani. A fost o amiaza stranie, in care ne indreptam care ceva ce ceva ce ne era cunoscut, dar in-strainat. Noi nu mai eram aceiasi, era limpede, dar speram oare ca si destinatia noastra sa se fi schimbat? Era o singura cale sa aflam:

IMG_5358.jpg

Pe acei ultimi kilometri pana in Bucuresti am avut mult de cugetat. Calatorind, vagabondand, razbisem pana departe si devenisem liberi. In loc sa ne imaginam lumea, o vazusem asa cum e. Natura ne-a demonstrat ca suntem niste pitici, iar oamenii, majoritatea niste straini, ne-au primit cu altruism si infinita generozitate. Intrebarea este cum vom valifica aceste experiente exceptionale. O sa traim din amintiri sau vom continua sa crestem? Apusul peste Romania a fost la fel de frumos ca in oricare alt colt al lumii, si am intrat in capitala.

IMG_5361.jpg

IMG_5362.jpg

Mama ne astepta in apartamentul gol in care o camera e plica cu viata noastra ambalata in cutii de carton. Ana a deschis garajul, am parcat motorul si am scos aparatul foto, totul pe pilot automat. Eram epuizat.

IMG_5366.jpg

Chiar si azi imi amintesc cu dificultate detaliile din acea seara de august. Fiecare molecula din ce ma inconjura atunci imi era familiara, dar nu si cataclismul mut dinlauntru. Parintii Anei au sosit cu trenul abia dupa ce ne dezbracasem de echipamentul soios si facusem dus, cand aratam din nou ca odinioara. Am vazut posterul pe care mi-l dedicase Ana in 2010, cand soseam din Germania, ud la piele si bocna, dar calare pe primul meu Tenere pe care urma sa il conduc pana in Africa.

IMG_5368.jpg

Am observat ca mama Anei ne facuse un afis de bun-venit!

IMG_5367.jpg

O ora mai tarziu continuam sa imbratisam si sa ne emotionam. Ne fusese dor de toti, si lor le fusese dor de noi. Dar dragostea care ne leaga a supravietuit despartirii. Asa ca nu ai de ce te teme, visatorule, de drumul lung la care tanjesti. Noi ne-am riscat ‚sensul’, si am crescut, am devenit mai buni. Am acceptat provocarea, si asta ne-a ajutat sa ne depasim limitele. Nu avem regrete, nici macar pentru ca aventura s-a sfarsit pentru moment, pentru ca, asa cum scrie pe simpaticul ‚trofeu’ primit in dar de la prieteni, urmatoarea aventura depinde numai de noi.

IMG_6623.jpg

Distribuie această postare


Link la postare
Distribuie pe alte site-uri

Bine ati venit!.

Frumoasa povestea voastra, felicitari pentru curaj.

Bravo.

PS: Cesare e mult mult mult prea curat, aranjat, cochet, frumos, etc ( de bine ) GRG-ul tau!!!!! Iese din tipar si cred ca o sa te traga concurenta de mana ca ...ii tragi in sus :D

PPS: Scuze de off :P

Distribuie această postare


Link la postare
Distribuie pe alte site-uri

Va mai astept cand mai e nevoie de fineturi :biggrin:

Multumim Cezare! Intotdeauna ai ceva de invatat :P

Bine ati venit!.

Frumoasa povestea voastra, felicitari pentru curaj.

Bravo.

PS: Cesare e mult mult mult prea curat, aranjat, cochet, frumos, etc ( de bine ) GRG-ul tau!!!!! Iese din tipar si cred ca o sa te traga concurenta de mana ca ...ii tragi in sus :biggrin:

PPS: Scuze de off :tongue:

Bine te am gasit!

Subscriu la descrierea GRGului... dar si mai important este omul din "spatele" lui.

bravo! calatori destepti care stiu ce sa faca cu viata lor.

Multumim Dorule! Am avut un vis si suntem norocosi sa putem sa l punem in practica.

Distribuie această postare


Link la postare
Distribuie pe alte site-uri

s-a concretizat ideea? locul e fixat? cand va fi expozitia, unde?

Nu va faceti planuri pentru 25 octombrie! La o bere sau o cola povestim despre Africa, cu multe fotografii inca nepublicate, filme si alte cele. Toate astea la Garajul McCann, la Romana. Veniti, o sa fie misto!

Ionut, Ana, daca va duceti in America de Sud, stabilim rendez vous in Argentina :tongue:

Eu sunt lenes si comod si am sa iau avionul :biggrin:

Claro, am notat in agenda. Incepe sa iei lectii de tango!

V-am mai spus ca suntem mari cinefili? La cort e mai greu, dar din cand in cand tot ne-am facut hatarul si am descarcat laptopul pe ce ne place. Maine, 30 septembrie de 12.00 la 13.00 povestim despre Africa si filme la Radio Guerrilla. Să ne cineauzim, cu bine!

Anunt_viatafilmelor.jpg

Distribuie această postare


Link la postare
Distribuie pe alte site-uri

7 octombrie 2010 vs. 7 octombrie 2012

7OCT.jpg

Astazi se implinesc 2 ani de cand ziua in care urma sa plecam sa cucerim Africa s-a sfarsit in mod tragic. Operatie, mobra facuta praf, planuri amanate cu 9 luni amare. Dar tot azi suntem norocosi sa putem sarbatori 2 ani intensi, plin de aventura si lectii de viata. Va multumim pentru ca ne urmariti, iti multumim Mama Africa!

Distribuie această postare


Link la postare
Distribuie pe alte site-uri

Hai sa ne cunoastem! Am gasit unde sa parcam fotografii, un scurt film si alte lucruri interesante, si unde putem povesti despre Africa la o cola/bere. Asa ca pe 25 octombrie va invitam in Garajul McCann Erickson, pe strada Jules Michelet nr. 18 (zona Piata Romana, langa Ambasada Marii Britanii). Iata si un teaser Into The World @Africa :)

Distribuie această postare


Link la postare
Distribuie pe alte site-uri

foarte misto teaserul.

(io vin precis) !

Multumim! Te asteptam cu placere. Pregatim unul mai lung pentru 25Oct.

O tura de placere

Romania 02 - 31/08

A durat ceva sa ne dam seama de asta, dar acum e clar: traversarea Zairului a fost momentul in care ne-am ‘shiftat’. Depanand amintiri din Congo cu Alper in Curtea de Arges, ne-am dat seama ca experienta asta continua sa dospeasca.

IMG_5547.jpg

Stai asa… am zis ca Alper e in Romania? Nu e vorba de tipul din Germania cu care am traversat celalalt Congo in decembrie trecut? Chiar el, si tare ne mai bucuram! Sa recapitulam deci ce s-a mai intamplat cu el de cand ne-am vazut ultima oara… in Congo. Era decembrie 2011 cand eu, Ana si cei patru Vidal din Toulouse ne aflam intr-o situatie cam… dificila in Kinshasa, in vreme de Alper si iubita lui de atunci ne impartaseau soarta, numai ca in Matadi. Era limpede ca nu vom putea nici unul dintre noi intra pe roti in Angola, asa ca aveam de luat o decizie importanta. Renuntam la calatorie, zburam peste tara ‘interzisa’, trimitem vehiculele cu vaporul sau mergem inainte pe unde harta nu-i. Adica laie or balaie. Fiecare dintre cele trei echipe avea alte atuuri si alte slabiciuni, precum si propriile obiective, dar au sfarsit prin a alege aceeasi solutie la problema. Astfel, Alper si Esther au purces intaii la drum, si SMS-urile care au sosit de la ei pe satelitul francezilor ne-au facut sa o luam pe o alta cale. Alegerea s-a dovedit paguboasa: a fost singura data cand nu am dat crezare camionagiilor, si am regretat, pentru ca drumul pe care am mers noi si francezii a fost si mai greu. Nemtii si Toyota lor au suferit si ei din plin. Au traversat in aproape patru saptamani, iar suspensia pe lame a cedat mai ca pe linia de sosire. In Namibia au dat insa de un obstacol insurmontabil: Esther s-a imbolnavit de malarie si a suferit o complicatie severa (insuficienta renala). Aventura germanilor se incheia abrupt, cu repatrierea lui Esther si vanzarea masinii, nu inainte ca Alper sa o conduca pana la Capul Bunei Sperante. Iata articolul despre ei din revista Mororrad.

alper.jpg

Odata intorsi in Germania, cei doi si-au reluat joburile. Alper este ghid moto si organizeaza tururi in Europa si Turcia. De doua ori pe an traverseaza Romania, iar unul dintre tururi este dedicat chiar tarii noastre. Cum Alper ne-a anuntat sa vine pe Transalpina, nu am stat pe ganduri si am stabilit sa ne gasim in Curtea de Arges. La iesirea din Bucuresti am alimentat pentru prima data intr-o benzinarie romaneasca. Pretul ne-a ars la buzunar!

IMG_5430.jpg

Mobra avea pofta de drum. Cum s-a deschis zarea, parca a devenit alta. Aveam intalnire cu Alper in cateva ore, si cand in sfarsit am zarit KTM-ul 690 Enduro, am simtit fluturi in stomac: gasca se reunea!

Ne-am ospatat cu ceafa la gratar si vinul casei, dupa ce am parcat langa 1200 GS-urile nemtilor, in garajul care putea a varza murata. Oricate aveam de povestit, un cuvant domina conversatia: CONGO.

Fusese cea mai dificila etapa din viata noastra. Vremea nu ne-a crutat: ploi torentiale, noroi ‘de bumbac’, mlastini ascunse sub stratul gros de nisip si lut. Am purtat aceleasi haine ude leoarca si pline de noroi zi dupa zi, am dardait in cortul jilav si in sacul asisderea. Mai toata ziua eram la verificat adancimea baltilor si orientare. Asta cat am fost zdraveni la minte. Odata ce oboseala, lipsurile si stresul si-au spus cuvantul, am inceput sa pierdem din concentrare si sa facem greseli. Asa ca in transee cu noi: la sapa, la impins, la pus troliul si alte manevre de gen. Hrana a fost cam panica: prin sate se gasea cate o mana de rosii, cate un avocado, si de fiecare data cumparam (cu remuscari si rusine) tot ce era pe taraba. Am bagat insecte, porumb luat cu rugaminti de la taranci… de cateva ori am luat paste, orez si paine. In Mbuji Mayi si Kamina am fost rasfatati cu adevarate festinuri: nu ne lipsisera nutrientii, cu diversitatea. Insa chiar daca toti am descris etapa respectiva a calatoriilor noastre ca ‘teribila’ si ‘nebuneasca’, tuturor ne-a adus satisfactii sa ne confruntam si depasim limitele. Congo ne-a calit, ne-a facut mai buni, chiar daca si mai putin re-adaptabili la ‘civilizatie’. Din Zambia nu a mai fost vorba de mancat lacuste si sapat cu orele in mocirla, nici de campat in plina furtuna. Ok, cu exceptia fenomenului bizar din Sudan, pe care poate doar un Stie-Tot sa ni-l lamureasca. Suntem dara noi si Alper nebuni ca mult dupa miezul noptii inca mai vorbim despre aventura din Congo?

IMG_5552.jpg

Cu opt luni in urma sase adulti si doi copii dadeau nas in nas cu Africa secreta. Noi, calatorii speram ca Vrajitorul acelui Oz ne va elibera din latul prejudecatilor, ne va sterge ‘rugina’ din oase, ne va incuraja sa radem de imposibil, ne va mijloci redescoperirea inimii si a curajului. Am gasit intr-adevar aventura, si am depasit multe obstacole acolo, atat impreuna, cat si separat, dar mai ales i-am descoperit pe congolezi. Acest neam aparte, despre care nu stiam mai nimic. Vulcanic, rezistent, adaptabil, neobosit. Odata ce ai facut o baie de multime si de pasiune congoleza, nimic nu mai e la fel. La opt luni dupa ce parasisem Oz-ul African, acesta continua sa ne obsedeze.

IMG_6082.jpg

In zori ne-am luat la revedere. Aveam o idee fixa pentru ziua in curs: sa facem Transfagarasanul.

IMG_5562.jpg

Adica paduri de pin, curbe stranse, grohotisuri, poate o cascada sau doua, un izvor, un lac alpin, stii cum e. Dar drumul asta construit cu atatea sacrificii inseamna mult mai mult. Cand eram pici, aici ne petreceam cam toate vacantele. Imi amintesc cum urcam spre Capra de revelion, prin zapada pana la brau, incarcati cu oale de sarmale. Eram nebuni, era grozav. Eu si Ana am continuat traditia: aici fugeam de la birou pentru o zi sau doua de dat pe serpentine, sau la un gratar, sau in umbra micii cascade, ‘locul nostru’. Aici e lacul care in anumite dimineti luceste misterios si metalic, si de aici am inceput si de asta data urcusul. Am facut insa prima la dreapta din asphalt, in padure.

IMG_5605_6_7.jpg

pano_ro_vidrarudam.jpg

pano_ro_vidrarudam2.jpg

Plecasem din Bucuresti fara harta, doar cu o vaga idee sa o taiem printre brazi, haituind o culme golasa pe care o tot zaream printre arbori. Am decis sa lasam drumul sa ne duca unde o vrea el, si sa lasam ziua sa se intample.

IMG_5618.jpg

La o cotitura am dat peste acest grup de overlanderi. Nici ei nu pareau sa aiba GPS.

IMG_5619.jpg

IMG_5625.jpg

Intraram pe teritoriul ursilor.

IMG_5627.jpg

Care ursi recoltasera deja zmeura si murele de pe munte, dupa cum se vede din poza. Frecventa si aspectul ‚urmelor’ spun ca din fericire ursii sunt inca pe zona, si ca o duc binisor.

IMG_5739.jpg

IMG_5742.jpg

Pe astfel de drumuri zambesc intruna. Numai mirosul tare de pini si buruieni de munte strivite sub roata sunt indeajuns.

IMG_5663.jpg

Asa.

IMG_5669.jpg

Si asa.

IMG_5673.jpg

Sau asa.

IMG_5682.jpg

Dar un om trebuie sa mai faca si o pauza…

IMG_5667.jpg

Mai ales inainte sa urce dealul

IMG_5683.jpg

Cand panta a sarit de 45 de grade, deja nu mai tineau cauciucurile si mi-ar fi trebuit alta mobra ca sa-I dau de cap. Alta data!

IMG_5707.jpg

pano_ro_trfg2.jpg

Muntele nu doar hraneste sufletul, ci si poteleste setea. Ne-am abatut la un parau langa care era parcata o rulota, si unde erau asternute niste scaune si o masa, taman bune pentru popas. Stapanul micii tabere trebuie ca era pe undeva cu treaba. In fata unei atat de modeste gospodarii, insatietatea si tendinta noastra de oraseni de a abuza de resurse limitate sunt de-a dreptul vulgare. Ne-am baut apa, am zis bodgaproste gazdei anonime si ne-am bucurat de viata.

IMG_5711.jpg

IMG_5715.jpg

Aproape ca era ora pranzului, si am facut cale intoarsa in Transfagarasan, cu tinta Balea. Un drum pe care nu il pot rezuma in cateva cuvinte, o sa zic doar ca ajunge sa il faci o data, ca sa vrei sa repeti experienta.

pano_ro_trfg3.jpg

pano_ro_trfg4.jpg

pano_ro_trfg5.jpg

pano_ro_trfg6.jpg

pano_ro_trfg7.jpg

La 2040 de metri altitudine sunt lacul glaciar si Cabana Balea. Iarna poti sa ajungi aici numai din Brasov, dar fiind vara, ne-am luat masa pe terasa. Pastrav in folie, ciorba de burta, placinta de mere... de-ale romanilor. Cum episodul din Top Gear a facut mai multe pentru turism decat toata balbaiala ministerului cu pricina, deja strainii se inghesuie si ei sa guste din aceste bucate si adrenalina pe Transfagarasan si Transalpina.

IMG_5746.jpg

IMG_5751.jpg

IMG_5753.jpg

Multe s-au schimbat de cand nu am mai fost pe aici. S-a umplut de tarabe cu ‚taranisme’ (gemuri, branza, afumaturi diverse). Si e full de turisti (noi am fost intr-o miercuri).

IMG_5784.jpg

Am ridicat din umeri la gandul ca poate toate astea o sa stirbeasca farmecul locului – si am pornit inspre de unde venisem.

IMG_5830.jpg

Nimic nu e mai fain ca abisul verde al vaii brazdate de curbe, unde vantul mai sa te doboare si unde norii intuneca cerul. Am facut drumul asta in toate anotimpurile, si cel mai mult imi place la inceput de iunie, cand zapezile inca nu s-au dus, iar cascadele sunt pline de apa.

IMG_5768_69_70.jpg

IMG_5802_3_4.jpg

IMG_5869_70_71.jpg

Am aruncat un ochi in mina abandonata.

IMG_5867.jpg

Ne-am oprit si la Capra, unde cea mai aratoasa militie canina se ocupa cu manatul oilor in stana.

IMG_5911.jpg

Drumul inapoi in Bucuresti a fost intins si lung, dar a fost bine sa stim unde o sa punem capul jos la noapte. Acasa ne putem odihni alaturi de cei dragi. Am umblat multa vreme prin Africa am vazut multe locuri extrordinare si am intalnit multi oameni buni, iar acum, dupa ce ne-am incarcat putin cu natura, parca avem si mai mare dor de duca. Cum sunt multe de facut si de lamurit, ne suflecam manecile si ne punem pe treaba!

Distribuie această postare


Link la postare
Distribuie pe alte site-uri

Fusese cea mai dificila etapa din viata noastra. Vremea nu ne-a crutat: ploi torentiale, noroi ‘de bumbac’, mlastini ascunse sub stratul gros de nisip si lut.

Am bagat insecte, porumb luat cu rugaminti de la taranci… de cateva ori am luat paste, orez si paine. Din Zambia nu a mai fost vorba de mancat lacuste si sapat cu orele in mocirla, nici de campat in plina furtuna. Ok, cu exceptia fenomenului bizar din Sudan, pe care poate doar un Stie-Tot sa ni-l lamureasca.

Ce este "noroiul de bumbac"? Si cum erau anume acele mlastini? Sub pamant tare era mlastina?

N-am prins faza cu lacustele... Inteleg ca ati mancat si alte insecte. Cum anume? Le-ati gatit? Daca ai timp sa ne povestesti mai cu amanuntul. Si bineinteles, zi-ne si ce gust aveau, pls...

Si nici "fenomenul bizar din Sudan" nu mi-l mai amintesc, care a fost acela?

Toate bune! Si daca vei avea timp, zi-ne. :drinks:

Distribuie această postare


Link la postare
Distribuie pe alte site-uri

Ce este "noroiul de bumbac"? Si cum erau anume acele mlastini? Sub pamant tare era mlastina?

Pamantul asta are un continut ridicat de argila care isi modifica substantial volumul in functie de umiditate. E cum ii zice wikipedia, 'very hard when dry and very sticky when wet'. Cernoziomul asta e f des intalnit in Africa de vest si est, iar in Camerun pe alocuri si in cele doua Congo mai peste tot e basca amestecat fatal cu toate soiurile de nisip. Asta il face instabil si imprevizibil: uneori zici ca ai trecut, si te trezesti ca te scufunzi. Practic zone aparent semi uscate mustesc cumva de apa: sunt asa numitele nisipuri miscatoare. De indata ce aceste nisipuri sunt supuse unui soc fizic (angrenate in miscare prin intermediul unui vehicul de pilda), solul se lichefiaza. Arata in genul asta:

IMGP6212.jpg

Iar cand ploua cat ploua in Zair, drumul se transforma in canion:

IMG_6146.jpg

Mai trist e cand pare uscat blana, si e doar un petec de cocktail din asta de apa cu lut, nisip si satana. Atunci n-ai ce face...

IMG_6041.jpg

N-am prins faza cu lacustele... Inteleg ca ati mancat si alte insecte. Cum anume? Le-ati gatit? Daca ai timp sa ne povestesti mai cu amanuntul. Si bineinteles, zi-ne si ce gust aveau, pls...

Prima oara am mancat in Nigeria, dar lacustele, greierii si crustaceii marunti sunt foarte gustati in Congo. Un aport binevenit de proteine, pe langa pestele uscat sau pus in saramura si zvantat la soare. Insectele cu exoschelet tare - din sclerotina cica i-ar zice proteinei in cauza - (termite, lacuste, greieri) se prajesc in ceva ulei cu sare si cel mai probabil Maggi (un alt brand de Delikat, la fel de cancerigen ca si al nostru). Sunt un snack crocant, cu un gust de alune, mai pronuntat. Mie nu mi-au placut, insa.... Ana s-a dat in vant dupa asa ceva. A facut diverse salate cu greieri, rosii, morcovi cruzi, avocado si resturi de orez fiert de la cina. :))

Larvele de mopane traiesc sub scoarta copacului cu acelasi nume, cu care se hranesc. Omizile se transforma la maturitate in molii maricele (cca 12 cm anvergura aripilor!), dar cand sunt tinerele si fragede sunt cea mai cautata si gustata insecta din lume. Omizile sunt recoltate manual inainte sa se transforme in pupa, ceea ce explica faptul ca, desi e atat de populara printre gurmanzi, specia inca mai exista. Procedura e cam asa: se stoarce omida de continutul matului (yikes!), se fierbe in apa sarata si se usuca la soare. Asa le gasesti la piata. Gatite sunt mai gustoase: prajite sau date prin chili si sare si puse pe gratar, sau cu sos de bulion la conserva, o ceapa, asa. Au un gust intens de proteine, seamana cu soia granule amestecata cu ciuperci (cu o tenta de pamant adica).

Si nici "fenomenul bizar din Sudan" nu mi-l mai amintesc, care a fost acela?

Wooooaaaa...pai in Sudan am campat intr-o pustietate de nisip si scaieti, erau peste 40 de grade la zece noaptea. Nu mai facusem dus de trei zile decat in propria sudoare, si ne-am rupt de la gura o jumatate de litru de apa si cu tehnica deprinsa de prin Nigeria din padure am izbutit sa facem amandoi dus, la 'picatura'. A fost bestial, dar cand sa inchidem ochii, am bagat de seama ca incepe sa dea cu fulgere. Vant ioc, umezeala ioc. In mai putin de o ora s-a rupt cerul: turna mai ceva ca in padurea ecuatoriala, cu tunete de ingheta inima in tine si o vantoasa cum nu am mai pomenit. Nu stiu cum de nu s-a rupt cortul. Motocicleta s-a prabusit, bine ca nu pe noi, in fine, o parcam de fiecare data cu atentie. A fost panica noaptea aia, nu am prea dormit, nici dupa ce s-a calmat furtuna, pentru ca desertul se transformase intr-un rau! A fost foarte ciudat sa trecem printr- ploaie cu furtuna de tipul asta in desert, iar dimineata dupa ce a rasarit soarele in circa o ora era iar totul iasca.

Toate bune! Si daca vei avea timp, zi-ne. :drinks:

Multumim pentru feedback, e fain ce ne-ai intrebat!

Distribuie această postare


Link la postare
Distribuie pe alte site-uri

Hai sa ne cunoastem! Am gasit unde sa parcam fotografii, un scurt film si alte lucruri interesante, si unde putem povesti despre Africa la o cola/bere. Asa ca pe 25 octombrie va invitam in Garajul McCann Erickson, pe strada Jules Michelet nr. 18 (zona Piata Romana, langa Ambasada Marii Britanii). Iata si un teaser Into The World @Africa :)

O ora cand se aduna amatorii pozelor si povestii??

Distribuie această postare


Link la postare
Distribuie pe alte site-uri

Multumim pentru feedback, e fain ce ne-ai intrebat!

Eu multumesc! Desi am citit din scoarta in scoarta toate episoadele povestii, unele lucruri nu le-am retinut sau mi s-au estompat in memorie... (acum, ca ai repovestit, de episodul cu furtuna mi-am amintit).

Crustaceii, mici sau mari; melcii, orice "fruct" de mare - toate imi plac insa ce-ai povestit despre greieri, omizi si lacuste nu ma coafeaza :smile: ... desi mai mult ca sigur ca in atmosfera potrivita (acolo, la mama lor) as gusta si eu, fie macar de curiozitate.

Distribuie această postare


Link la postare
Distribuie pe alte site-uri

Eu multumesc! Desi am citit din scoarta in scoarta toate episoadele povestii, unele lucruri nu le-am retinut sau mi s-au estompat in memorie... (acum, ca ai repovestit, de episodul cu furtuna mi-am amintit).

Crustaceii, mici sau mari; melcii, orice "fruct" de mare - toate imi plac insa ce-ai povestit despre greieri, omizi si lacuste nu ma coafeaza :smile: ... desi mai mult ca sigur ca in atmosfera potrivita (acolo, la mama lor) as gusta si eu, fie macar de curiozitate.

Te inteleg, prima oara am mancat din intamplare, pentru ca Ana, care gusta totul, a crezut ca greierele e shrimp. Apoi mai mananci si de nevoie, plus ca nu sunt deloc rele la gust. Uite, nu stiu daca ai mancat durian, un fruct asiatic care pe noi ne inspaimanta mai ceva ca omizile astea africane. Seamana la exterior cu jackfruit, dar are tepii mai mari, si miezul este cremos, cu gust de unt dulce... ranced... si miros de cadavru. Cu durian chiar e laie ori balaie: ori iti place la nebunie (si sunt foarte multi oameni devin fanatici), ori ai oroare de el.

Distribuie această postare


Link la postare
Distribuie pe alte site-uri

Cu durian chiar e laie ori balaie: ori iti place la nebunie (si sunt foarte multi oameni devin fanatici), ori ai oroare de el.

Nu, nu am mancat, nici nu am auzit de el pana acum... si din cum il descrii, nici pe viitor nu vreau sa aud! :laugh:

Si chiar, la ce ora ne vedem pe 25 oct?

Distribuie această postare


Link la postare
Distribuie pe alte site-uri

Nu, nu am mancat, nici nu am auzit de el pana acum... si din cum il descrii, nici pe viitor nu vreau sa aud! :laugh:

Si chiar, la ce ora ne vedem pe 25 oct?

Incerc sa vin si eu pe 25 octombrie :thumbup:

Garajul McCann Erickson / 25 Octombrie 2012 / incepand cu ora 19.00

Expozitie de fotografie din turul Africii pe motocicleta / Pop-up Shop

Vino pe 25 octombrie in GARAJUL McCANN ERICKSON (Str. Jules Michelet nr. 18, langa Ambasada Marii Britanii) pentru o expozitie despre aventura si Africa. 420 de zile si 55000 de km in peste 100 de imagini inedite pe care le poti lua acasa.

Fotografii din: Maroc, Mauritania, Mali, Burkina Faso, Togo, Benin, Nigeria, Camerun, Gabon, Republica Congo (Brazzaville), Republica Democrata Congo (Kinshasa), Zambia, Namibia, Africa de Sud, Lesotho, Botswana, Mozambique, Tanzania, Kenya, Ethiopia, Sudan, Egipt

Ambient: Muzica de la Origami Sound, proiectie video

Evenimentul pe Facebook

_____________________________________________________

invitatie_itw.jpg

poster_itw.jpg

Distribuie această postare


Link la postare
Distribuie pe alte site-uri

Garajul McCann Erickson / 25 Octombrie 2012 / incepand cu ora 19.00

Expozitie de fotografie din turul Africii pe motocicleta / Pop-up Shop

Vino pe 25 octombrie in GARAJUL McCANN ERICKSON (Str. Jules Michelet nr. 18, langa Ambasada Marii Britanii) pentru o expozitie despre aventura si Africa. 420 de zile si 55000 de km in peste 100 de imagini inedite pe care le poti lua acasa.

Ambient: Muzica de la Origami Sound, proiectie video

Intrarea libera!

deci astazi.

(din pacate, chiar in seara asta trebuie sa-mi transport mobra de unde m-a lasat ieri in drum; sper sa termin in timp util ca sa ajung la voi)

Distribuie această postare


Link la postare
Distribuie pe alte site-uri

deci astazi.

(din pacate, chiar in seara asta trebuie sa-mi transport mobra de unde m-a lasat ieri in drum; sper sa termin in timp util ca sa ajung la voi)

nu stiu ce sa mai cred :)

Distribuie această postare


Link la postare
Distribuie pe alte site-uri

Creează un cont sau autentifică-te pentru a comenta

Trebuie să fii membru pentru a putea lăsa comentarii

Creează un cont

Înregistrează-te în comunitate. Este uşor!

Înregistrare

Autentifică-te

Ești deja membru? Autentifică-te aici.

Autentificare


  • Recent activi   0 membri

    Niciun utilizator înregistrat nu vizualizează pagina.

×