Mergi la conţinut

Recommended Posts

Salut,

 

Eu sunt Alex, si pe aici am avut o prezenta activa meteorica. Duc o viata linistita, relaxata si relaxanta, pe cat poate sa fie ea asa intr-un oras ca Bucuresti. Sunt un corporatist din cei pe care ii vedeti tristi dimineata, la ora de varf, in metrou la Victoriei, indreptandu-se spre o plantatie IT-sta. De ceva timp insa planuiesc o evadare, pe care as vrea sa o impart cu voi.

 

Pe scurt: O calatorie pe motocicleta, din Alaska si pana in Argentina,

Cum planuiesc sa fac asta? Un an liber fara plata de la munca, o sotie (pe nume Andreea) care nu numai ca aproba asa ceva dar chiar doreste sa vina cu mine, o motocicleta DL650 VStrom (pe nume Gunnar), un cort, 2 saci de dormit, cativa bani pusi deoparte in ultimii 4 ani si multe multe ganduri bune si sperante.

 

Tot cu ocazia acestei plecari am incercat sa pun la punct si un site/blog: Micadu. De ce Micadu? Mi-a fost greu sa aleg un nume de domeniu si m-am gandit atunci despre ce as vrea eu sa povestesc, cum as vrea sa fie calatoriile mele pe 2 roti. Si atunci a devenit mai simplu: Munti Inalti, Cer Albastru, Drum Unduitor

 

Va invit sa aruncati o privire si sa imi spuneti ce parere aveti, iar daca va place puteti desigur sa dati si Like pe Facebook. Orice feedback este binevenit!

 

 

Iata, in mare traseul, pe care dorim sa il facem:

Harta.jpg

 

Multe multe ore de pregatiri se apropie de final. Iata 2 dintre ultimele etape parcurse in pregatiri:

 

- Gunnar la ultima revizie

DSC_0181.JPG

- Pregatirea lazii in care va zbura peste ocean.

 

DSC_0207.JPG

 

6 zile, 9 ore si 10 minute, atat timp a mai ramas pana la plecare.

In curand vom pleca la drum. Fara ca macar sa fi inceput, stim deja ca aceasta calatorie va reprezenta probabil cateva extreme pentru noi precum departarea de casa si numarul de zile pe drum.

Stim deci ca o sa ne fie mult mai usor daca vom avea si ajutorul vostru. Iata cum ne gandim noi ca functioneaza aceste lucruri

Distribuie această postare


Link la postare
Distribuie pe alte site-uri

frate inainte de toate drum bun! din ce am vazut pe la altii in alaska e ca pe magheru. in sud incepe dansul, vezi ca e un tip care a facut excursia asta. parca "bavareze" il cheama (de cea in sud vorbesc). sunt cativa ce au fost recent in alaska.

ce nu inteleg e de ce trebuie sa platesti sa-ti trimiti un v-strom peste ocean cand poti inchiria un gs sau xt in america si-ti faci damblaua apoi il arunci sau il vinzi. oricum e mai potrivit in sud, strom-ul e cam greu.

Distribuie această postare


Link la postare
Distribuie pe alte site-uri

Multumesc pentru urari baieti :)

@Doru, sa stii ca am luat in calcul si varianta cumparat si varianta inchiriat.

-Varinata inchiriat a sarit din start datorita costurilor exorbitante si a faptului ca e complicat cu moto inchiriate sa treci granita

- un DL de cumparat era cam 4000-6000 dolari. Asta plus inmatriculare plus optionale. Mergand cu pasager, spatiul este limitat si trebuie multa organizare.

Pe de alta parte DL-ul il am deja, am fost cu el pana in Nordkapp anul trecut, am incredere in el. Da, e luat la mana a 3 a, da, are deja 21000 km, dar eu sper ca o sa mearga fara probleme pe drumurile din aceasta excursie.

Sincer, nu imi doresc nici in BMW, nici un Tenere sau alta motocicleta. Pentru mine DL-ul este foarte OK. Nu imi doresc decat sa mearga fara nici o problema si sa ajungem toti acasa cu bine :)

Distribuie această postare


Link la postare
Distribuie pe alte site-uri

Nu imi doresc decat sa mearga fara nici o problema si sa ajungem toti acasa cu bine :)

... ceea ce iti dorim si noi. ai mult rau de mers, in america vezi o distanta de cativa cm pe harta si iti ia o zi sa o parcurgi. vad ca mergi in alaska de la ny, nu prea e mare lucru de vazut. poti sa-ti trimiti motorul direct la anchorage si sa cobori apoi la vale pana in patagonia. mi se pare ca o iei prin utah, f bine e frumos pe acolo, nevada e numai pustiu. in rest nu siu daca ai fost in america dar esti foarte safe, orice problema are rezolvare si oamenii sunt prietenosi.

Distribuie această postare


Link la postare
Distribuie pe alte site-uri

Suna alarma telefonului. Imi este somn. I-as da un snooze. Ah da, acum 4 ore cand m-am dus la culcare stiam ca asa o sa gandesc asa ca am lasat, prevazator, telefonul departe de pat. Azi nu trebuie sa dau snooze. Azi nu vreau sa dau snooze. Astazi este ziua cand luni de pregatiri, liste, planuri, ganduri, indrazneli, temeri, se vor materializa in ceva concret.

De astazi inainte nu mai putem da inapoi. Point of no return cum ar spune englezul. Ducem motocicleta la aeroport. Expedierea ma are pe mine atat in dreptul celui care trimite "coletul" cat si in dreptul "destinatarului". Asa ca, as face bine sa ajung pe partea cealalta a oceanului sa o ridic din vama canadiana.

Iata deci ca primul pleaca in aceasta calatorie, cel mai curajos, Gunnar. Dar sa ajungem aici nu a fost chiar un proces scurt. Cum asa?

Ca sa trimiti o motocicleta cu avionul trebuie sa o pui intr-o lada, intr-un schelet de metal sau macar ancorata pe un suport fix. Cei de la Suzuki Elfworkshop ne-au oferit acum ceva timp un schelet de metal in care le venise lor o motocicleta. Insa scheletul s-a dovedit prea mic, fiind pentru un alt tip de motocicleta.

Nu e nimic, prieteni foarte priceputi ne-au ajutat la masurat, taiat, sudat un nou schelet, pornind de la ceea ce aveam deja.

DSC_0201.JPG

Dupa o vopsire a iesit o treaba cu nimic mai prejos decat "ca din fabrica". Ba chiar as putea spune ca noua lada era mult mai solida.

Suficient de solida incat sa incercam o incarcare, direct pe platforma. Cu grija si rabdare.

2012-07-04%252020.30.02.jpgParcare specialaApoi a urmat dezembrarea partiala (oglinzi, aparatori ghidon, parbriz, ghidon) astfel incat Gunnar sa inca "la fix" in cutie. Si gata, la somn.

E dimineata. Prea de dimineata. Ne trezim totusi fara multe probleme. Plecam spre aeroport cu un "detour" pe la Radio Guerrilla.

radio-guerilla.jpg

Apoi, Gunnar este verificat de cei de la vama, cei de la anti-tero (m-au pus sa desfac trusa de scule care se pare ca arata dubios la scanner) si de cei de la Lufthansa. Cand trece toate "verificarile", i se da un bilet de calatorie si, pus in tipla, asteapta cuminte zborul spre Lumea Noua.

DSC_0216.JPG

Marti plecam si noi. AMR 4 zile si cateva ore.

Dupa plecare, sper sa pot reveni pe acest thread macar 1 data pe saptamana cu o scurta poveste si cateva poze din zilele scurse.

Va multumesc inca o data pentru incurajari si sfaturi. Inseamna mult pentru noi. Practic, simtim ca nu plecam singuri.

Distribuie această postare


Link la postare
Distribuie pe alte site-uri

#un mesaj cu destul de putine poze. Voi avea grija sa remediez asta in viitor.

Cand erati mici, voi puteati sa dormiti in noaptea premergatoare unei plecari in excursie? Sau intr-o tabara? Eu nu prea. Ma tot foiam in pat. Pana la urma adormeam insa cu greu si cu ganduri.

Acum, desi sunt mai mare, se pare ca vechiul obicei a revenit in forta. E drept ca si “excursia” care nu imi da somn este una ceva mai… mare. Si totusi. Ce e cu toata agitatia asta? De fapt nu e agitatie, sunt multe ganduri, aliniate unul dupa altul care trebuie musai sa iasa la iveala tocmai acum. Ganduri despre cum o sa fie acolo, daca o sa ne descurcam, ce o sa facem si multe altele. Si astea inca sunt ganduri asa, “mai generale”. Exista si unele concrete:

Bun, in primul rand, actele le-ai pus? Le-am pus. Cablaraia, incarcatoare, camera? si inca prea mult, o sa mai renunt la o parte din cabluri. Haine? Daaa si nu mai deschid geanta pentru nici un motiv. Daca am uitat ceva, cumpar de acolo. GPS? Este, fara harti de America. Lasa ca vedem noi cum rezolvam…

Ma, toate bune si frumoase, da’ actele, actlele le-ai pus. Le-am pus, am mai trecut o data prin punctul asta. Nu e nimic, trecem de cate ori e nevoie. (la ora scrierii acestor randuri, inca nu stiu daca am toate actele de care am nevoie cu mine. Probabil, ca voi putea spune asta cu siguranta… la drumul de intoarcere in tara).

Este ora 1:10 AM. In 2 ore si putin trebuie sa ma trezesc si eu nici nu am adormit inca. Andreea a decis ca nu se mai duce la somn deloc. Se invarte prin casa si mai “aranjeaza” unele amanunte de ultim moment. Somnul vine pe nesimtite…

ReadyToGo.jpg

Nici nu e nevoie sa mai sune alarma. Ma trezeste Andreea. Hai ca e 3:40. (mda, Ante Meridian chiar). Hai! Imi trag buimac picioarele din pat si imi vine sa rad. Baaa, asta este ZIUA! Asta e MOMENTUL ala, pentru care te pregatesti de mai bine de un an. Si, in secunda aia, nu pare maret deloc. “Filmul” asta cu plecatul de dimineata la aeroport, ca sa prind “bus-ul” (da, airbus-ul A321) de Munchen il cunosc. Mai bine de 1 an am facut acelasi drum, la aceeasi ora, cu o valiza corporatista dupa mine. Da, numa’ ca vezi tu, acuma ai o casca moto in loc de laptop, ai o geanta de voiaj in loc de troller si in loc sa te gandesti daca o sa ajungi la biroul din Napoli pana in ora 10, te gandesti daca o sa fie greu sa scoti motocicleta din vama la canadieni.

Deci nu e chiar filmul pe care il stiam. Este altceva. Ceva ce inca nu pot cuprinde exact. Si nici nu pot explica. Dar acum nici nu imi sta mintea concentrata pe necunscuta asta din viitor. Ci inisistent imi revin in minte ultimele zile. Nu stiu exact cand si cat am dormit. Insa stiu ca au fost intense. Eu nu sunt deloc lacrimogen de fel. Chiar mi s-a spus ca sunt cam “de piatra”. Insa nu pot sa nu ma gandesc iara si iara la toate mesajele, la toate zambetele,la toate gesturile. La intalnirea din Gradina O’ar, la tortul mancat cu bagajele nefacute la numai cateva ore inainte de plecare, la ajutorul neasteptat si dezinteresat primit din atatea parti, La parintii, prietenii, colegii de munca, la… tot.

Suntem in masina si Andreea sta tacuta. Ii este si somn. Insa mai este ceva. Are si ea emotii. Dupa atatea drumuri facute doar ca sa ma duca pe mine la aeroport, de aceasta data nu ne vom desparti la securitate. Continuam impreuna.

Suntem pe culoarul ce duce la portile de imbarcare. Parintii ce ne-au condus la aeroport au ramas in urma. Dupa luni de pregatiri, pasim, parca timid spre realitate. Doi oameni, putin somnorosi, dar tinand cu incredere in mana castile moto. Singurul lucru ce ii diferentiaza de oamenii ce pleaca in Antalia.

onAirport.jpg

Nu stiu daca ne vom descurca in aceasta calatorie! Nu stiu daca vom ajunge unde ne-am propus. E chiar mai putin important. Banuim ca o sa ne placa drumul, indiferent de numele destinatiei. Si mai ales stiu ca ne vom bucura sa ne reintoarcem acasa, atunci cand o sa vina momentul! Si asta datorita voua. Multumim pentru tot!

Continuam, impreuna!

//scris in Aeroportul din Munchen, dupa cateva nopti cam nedormite, asteptand sa ne imbarcam in zborul catre Montreal.

Distribuie această postare


Link la postare
Distribuie pe alte site-uri

Prieteni, am luat motocicleta din Vama, am montat inapoi parbriz, ghidon, manere si... am o problema:

Cand apas pe comutatorul de faza Lunga->Faza Scurta, se aprind, pentru o jumatate de secunda si martorii de semnalizare stanga dreapta din bord. E foarte ciudat.

Daca schimb din faza scurta in faza lunga, totul OK.

Daca schimb inapoi din faza lunga in faza scurta, se aprind martorii de semnalizare stanga dreapta (amandoi ca si cum ar fi avariile pornite).

M-am uitat si la bec-urile de semnalizare, ele NU se aprind. Doar martorii din bord si chiar si doar pentru jumatete de secunda.

Nu inteleg de la ce ar putea sa fie asta? Inainte sa pun motocicleta la cutie nu se intampla asta. Deci singurile lucruri la care am umblat au fost ghidonul pe care l-am scos din prinderile de furci. Si cam atat...

Any idea?

Distribuie această postare


Link la postare
Distribuie pe alte site-uri

Ma bucur mult k ati ajuns cu bine :lol2: .Ai cumva alarma pe motoreta?(intreb pt k tata a avut aceias problema la masina din cauza la alarma nu stiu ce legatura avea dar s'a rezolvat repede)sper k ti'am fost de ajutor.....asteptam poze :clap:

Daca tot suntem pe un topic pt calatorii,imi poate spune cineva (care a venit din Italia pe motor)cam cat timp faci pana acasa,care ar fi cheltuielile si cam ce'ar trebui sa ai la tine neaparat pt o calatorie de 2000km ?As vrea sa ma duc in Italia sa'mi cumpar d'acolo motor dasta intreb si sa fac si o mica excursie cu el la intoarcere :smile:

Distribuie această postare


Link la postare
Distribuie pe alte site-uri

Dupa mult prea multe ore petrecute in aerul conditionat dat la maxim din Airbus-ul A330 Lufthansa, aterizam in Montreal, putini ametiti si datorita schimbarii fusului orar. Bine ati venit in Canada! Hmm hai sa vedem cat de “bine am venit”. Avem de aratat niste pasapoarte cu ceva vize mai intai.

Vamesul: Buna ziua, care e scopul calatoriei dumneavoastra in Canada si pentru cat timp vreti sa stati?(cu accent de mandrie cand pronunta numele “Canada”)

Eu: Suntem turisti si am vrea sa vizitam, pe motocicleta tara dumneavoastra, cam pentru 2 luni.

Tipului i se maresc putin ochii (cum, astia nu au venit in vizite la rude?). Rasfoieste mai cu atentie inapoi la pagina de viza din pasaport. Se mai uita o data. Ne intreaba “Da voi cu ce va ocupati?” Eu ii raspund: sunt consultant IT, la Accenture (traiasca firma multi-nationala, recunoscuta, probabil, si in Canada). Era cat pe ce sa raspund si pentru Andreea da’ mi-am dat seama ca asta ar fi putu sa para dubios. Asa ca ma uit spre Andreea si “o incurajez” din priviri. Cu avant Andreea mea ii spune vamesului “yeah… and I am working at some company in Romania”. Super! Deja vedeam sirul de intrebari clarificatoare. Din fericire insa vamesu’ a fost multumit de raspunsul vag. Doua stampile si gata, bine am intrat in Canada.

DSC_1311.JPG

La aeroport ne asteapta Catalin, cu un tricou cu Romania. Si da, in tot timpul cat am stat in Montreal ne-am simtit ca acasa datorita romanilor minunati intalniti acolo. E adevarat, “acasa” avea cladiri neobisnuit de inalte pentru noi…

DSC_1144.JPG

A doua zi, o alta distractie, vine timpul sa scoatem motocicleta din vama. Asta s-a tradus prin cateva ore de zig-zag-uri pe la diferite birouri. Si ai zice ca cei de la vama de exemplu ar trebui sa aiba biroul care se ocupa cu verificarea coletelor ce vin in tara cu avionul well… in incinta aeroportului sau macar langa aerport, nu? Ei bine nu! Il au la vreo 40 de minute de mers cu autobuzul 209. Dupa care cobori la o interectie anonima intre camioane si mai mergi pe jos vreo 15 minute.

Eh, partea buna cu asezarea asta este ca, fiind atat de departe de colet in sine (care e inca in aeroport blocat pana isi dau ei avizul), baietii de la vama sunt niste draguti si nu prea mai au chef sa vina cu tine inapoi “all the way” ca sa iti verifice pachetul. Asa ca nici cu mine nu au avut chef. M-au intrebat ce e cu mine pe acolo, ce am in “colet”, au facut ochii putin mari cand am zis “o motocicleta”. Au mai intrebat 2-3 chestii si mi-au dat mult ravnita stampila albastra.

A fost amuzant, ca dupa ce am terminat cu vama, am zis sa intreb si eu, poate exista o varianta mai simpla sa ajung inapoi care sa evite mersul prin soare ca prostu.

Si imi zice aia de acolo: “desigur, mergi pana la capatul strazii si apoi faci stanga, si o sa ai aeroportul in fata”. Eu cam raman blocat, cum pana mea sa fie asa aproape icnat sa se poata merge pe jos? Ce nebunie mai e si asta? Si o intreb ” you mean I can walk to the airport”?

la care aia rade si zice : “ooo you don’t have your car with you? ah ah, no, of course you cannot walk, you need to take a taxi then”

Sa fii sanatoasa cucoana! Back to 15 minuts walking and 40 minutes busing for me…

DSC_1121.JPG

Gata de drum! Sau aproape… imi lipsesc oglinzile!

La sfarsitul zilei insa, am avut ocazia sa fac primii kilometri pe motocicleta in Canada, plecand de la aeroport.

Trebuie sa spunem ca in cele 3 zile cat am stat in Montreal, nu ne-am simtit deloc departe de casa si asta datorita gazdelor noastre, Catalin si Catalina si Mihai si Cami.

De a doua zi, aveam sa plecam la drum. Toronto, venim! Ramaneti pe frecventa!

DSC_1172.JPG

Distribuie această postare


Link la postare
Distribuie pe alte site-uri

Lumea Noua I.4 - Din Montreal spre Toronto

Ne vine greu sa ne despartim de prietenii din Montreal. Dar calatorului ii sade bine cu drumul iar noua ne este dor sa calatorim pe Gunnar. Incarcam bagajele. Cum in tara nu avuseseram timp sa facem un test cu toate bagajele puse pe motocicleta, nici macar nu eram sigur ca o sa incapa. Dar de incaput, au incaput (multumesc nea’ Vasile pentru grilajul de bagaje de exceptie), insa acuma cu ea incarcata asa parca nu prea inteleg eu cum o sa fac sa ma descurc si sa merg cu ea asa grea. “Iar am luat prea multe cu noi”. Tin minte exact gandul asta pe care il am inainte de fiecare plecare lunga si de care nu scap nici acum.

DSC_1169.JPG

Si asa, demaram incet si… nesigur. Eu, mai mult concentrat la felul cum raspunde motocicleta acum. Andreea concentrata sa ma scoata pe drumul spre Toronto (ea fiind navigatorul).

“Dreapta pe aici!” … pe aici se lucreaza (chiar asa, canadienii astia parca au o pasiune sa repare drumurile). Mai bajbaim putin prin Montreal dar in cele din urma iesim din oras. Intre Montreal si Toronto sunt cam 500 si ceva de kilometri. Noi, propunandu-ne sa ii facem intr-o singura zi, nu prea avem de ales si ramanem pe autostrada. Ceea ce nu e chiar asa de rau, caci de abia avem timp sa ne reacomodam. Eu am timp sa ma obisnuiesc cu felul in care se manevreaza un gansac incarcat, Andreea isi gaseste locul pe scaun (configuratia bagajelor din spate este alta decat a fost anul trecut). Si amandoi ne regasim, din nou, la drum lung pe motocicleta. Bun. We rock!

DSC_1208.JPG

Da, sigur ca “we rock” dar altii o fac mai tare ca noi. Pentru ca nu sunt inca obisnuit cu viteza “de autostrada” si am doar un “ezitant” 90 km/h, suntem luati imediat in “primire” de tiruri care, ne depasesc civilizat dar promt, fara discutii.

DSC_1184.JPG

Nu e chiar un 18 wheeler american insa senzatia cand te depaseste asa ceva (duduie rau hardughia) este… interesanta.

Dar nu ne lasam intimidati si continuam. Gunnar, toarce linistit, drumul e liber, lat si fara curbe, ziua e frumoasa. Avem deci timp sa devenim mai atenti la detaliile din jur.

De exemplu, ca tot vorbeam de viteza, ma uit mai atent la semne sa vad care e treaba cu limitele de viteza. La canadieni, pe autostrada ai voie cu 100 la ora. Kilometri, nu mile. Da, 100 km/h si aia e.

Daca esti tentat sa depasesti viteza ei sunt draguti si iti reamintesc cam ce costuri ar putea sa apara pentru tine:

DSC_1195.JPG

Si daca combini informatia din imaginea de mai sus cu cea din imaginea de mai jos…

DSC_1238.JPG

… parca esti mai atent cand si cum apesi acceleratia (sau tragi acceleratia, dupa caz)

De la George si Luiza, prietenii la care aveam sa tragem in Toronto, am mai aflat cateva detalii. De exemplu ca daca depasesti viteza cu pana in 10% nu te opreste nimeni. Si, mai interesant, daca o coloana de masini merge cu o viteza peste limita, politia nu o sa opreasca de obicei pe nimeni. Motivul? Nu ar putea sa ii opreasca pe toti si nu este corect sa opreasca numai pe cativa . Haha… si totusi nimeni, se pare, nu profita de asta.

Ne continuam drumul si gasim si alte particularitati tipice, se pare, continentului nord American. La noi de exemplu, sunt sigur ca ati vazut un SUV tragand o rulota (da stiu, ii iubiti pe oamenii aia). Sau un camper ce are in spate agatata o bicicleta. Sau, prin Europa, ceva mai extreme, un camper ce are in spate o motocicleta. Ei bine, noi aici am vazut asta:

DSC_1196.JPG

Imi pare rau ca nu a incaput in imagine tot camperul. Dar era o namila comparabila cu un mini-autobuz. Iar in spate, (noi ne-am frecat la ochi cand am vazut) tragea un… SUV.

Aveam sa aflam ca asta e un obicei destul de raspandit pe aici. Si el, obiceiul, are desigur si o explicatie: Cand pleci in vacanta in “the great outdoors”, iti iei camperul. Dar ala fiind o mare namila, nu are voie chiar pe toate drumurile. Si atunci ce faci? Pai simplu, iti iei o masina “mai mica” si o tragi dupa tine – da, ati ghicit, masina mai mica este SUV-ul.

Solutia este una foarte buna, recunosc, rezolva problema. Insa numai cand ma gandesc ca doar camperul singur, fara sa traga nimic dupa el, consuma cam 30l/100 km. Si da, e vorba de benzina. Diesel pe aici nu prea se foloseste. Nici nu se gaseste la toate benzinariile.

DSC_1255.JPG

Si ca tot am adus vorba de asta, aici benzina “regular” este destul de ieftina. Cam 1,25-1,30 dolari. Canadieni. Deci hai sa spunem 4.5 RON/litru. Surpriza vine insa cand vrei sa alimentezi, te uiti mai atent la benzina asta “regular” si observe ca este de 87. Iar cea “super” este de 91. Doar la cateva benzinarii am vazut de 95 si era vanduta cu o denumire atent aleasa de marketing de parca iti vindeau combustibil de racheta.

Am citit curios in cartea motocicletei sa vad ce benzina e recomandata. Scria minim 91. Si apoi era un paragraf pentru Canada este acceptata si cea de 87. Ah, super.

Eu o sa incerc totusi sa pun de 91 minim ori de cate ori o sa pot, chiar daca e putin mai scumpa.

Si tot vorbind noi despre toate aceste particularitati ale “Lumii Noi” am ajuns pe nesimtite si in Toronto, unde aveau sa ne fie gazde George si Luiza.

DSC_1292.JPG

Data viitoare, calatorim impreuna pana la Niagara. Ramaneti pe frecventa!

Scris din Silver Maple Campground, undeva pe TransCanadian Highway 17.

Toata povestea aici: Micadu.ro

Distribuie această postare


Link la postare
Distribuie pe alte site-uri

Dragilor relatarea de astazi este una scurta. Am fost si noi, ca “tot turistul”, la Niagara. Cand eram inca in tara, nu eram convinsi daca merita sa facem acest “mic” ocol de vreo 300km (dus intors) spre sud. Insa ajunsi in Canada, toti cu care am vorbit ne-au sfatuit sa mergem. “Ati ajuns din Romania pana aici si acum sa nu mergeti? Nu se poate…” Si cum George si Luiza chiar planuiau a doua zi o excursie la Niagara, am spus ca asta e un semn clar sa mergem si noi. Si am mers. Tot pe Gunnar, dar fara bagaje.

De plecat am plecat impreuna, insa din pacate ne-am pierdut pe parcurs prin ambuteiajele de pe autostrada. Si ca tot am vorbit in episodul trecut despre autostrazi, mai spun acum doar ca desi ele pot avea de la 2 benzi, cum avem si noi, pana la 5-6 benzi din pacate tot se exista ambuteiaje. Luiza chiar ne povestea ca o portiune de autostrada este poreclita “parking way” pentru ca acolo stau masinile bara la bara de parca ar fi parcate. Dar sa nu divagam inutil…

DSC_1338.JPG

Ajungem la Niagara si e “ca in filme”. Cautam parcare. Prima de care ne apropiem, 15$ pe ora. Pas. La a doua, care era si ceva mai departe, surpriza, 20$ pe ora. Super. Hai sa vedem daca o gasim si pe aia de 25$. Mai cautam putin si gasim un incredibil 5$ pe ora, care acum ni se parea un chilipir. Bun hai, popas pentru Gunnar si la picior inapoi spre cascada, ce se intrezareste deja.

DSC_1425.JPG

Acum trebuie sa fiu sincer si sa recunosc ca, trecand peste marea de turisti care se buluceau pe promenada de nu aveai loc sa faci un pas, trecand peste ghioscurile, gheretele, dar si cazinourile, magazinele, hotelurile si toate celelalte contraptii proiectate special sa te faca sa iti lasi banii acolo, trecand peste tot “business”-ul din jur, cascada este extraordinara.

DSC_1369.JPG

DSC_1379.JPG

DSC_1380.JPG

Din marea aceasta de straini, va saluta cu drag, doi romani!

DSC_1376.JPG

Data viitoare scapam de potop si purcedem spre Nordul “salbatic”. Ramaneti pe frecventa

Scris din localitatea Christmas ce pentru noi are wifi-ul drept cadou

Toata povestea aici: Micadu.ro

Update-uri (mai) frecvente pe FB

Distribuie această postare


Link la postare
Distribuie pe alte site-uri

La intoarcerea din Niagara ne-am oprit pe la prietenii de la Campul Romanesc.

DSC_1514.JPG

Saptamana Culturala Romaneasca tocmai se termina si noi am ajuns in toiul petrecerii. Mancare romaneasca, muzica romaneasca, picturi si poezii, zambete si incurajari, toate romanesti. A fost o surpriza foarte placuta sa ii cunoastem pe acesti oameni.

DSC_1483.JPG

Plecand de la Campul Romanesc, avem o minunata surpriza: GPS-ul nu se alimenteaza de la priza. Si cum il cam folosisem toata ziua, se inchide exact cand iesim de pe aleea Campului Romanesc. Adica… dupa singura parte din drumul de intoarcere pe care o stiam icon_smile.gif

Dar ce poti face cand esti intr-o tara straina, esti intr-un camp pe un drum pustiu, e opt seara, afara se intuneca deja si tu vrei sa ajungi la o adresa dintr-un oras total necunoscut? Pai simplu… pornesti in directia in care CREZI ca e orasul. Apoi cand drumul pe care ai decis sa mergi se termina brusc gasesti un canadian care isi uda linistit peluza si il intrebi “orasul, unde e orasul?”. Omu’ ne da ceva indicatii, cam pe unde s-ar gasi autostrada. Ne indreptam spre ea dar nu dupa multe vreme ne oprim pe marginea drumului. Oprim motorul si mai ales luminile. Tufisurile din jur erau pline de licurici. Andreea e fericita. Eu mai putin caci nu tot nu stiu sigur unde e autostrada. Totusi nu suntem prea ingrijorati. Desi in jur sunt numai campuri si intuneric bezna, in zare, cerul este luminat. Nu pot sa fie decat luminile din Tornto. Traiasca poluarea luminoasa.

Am mai continuat distractia pentru ceva timp insa in final am reusit sa ajungem acasa in Toronto, intreband inclusiv un echipaj de politie pe unde sa o luam. A fost o experienta interesanta, una pe care nu vrem neaparat sa o repetam totusi. DSC_0074.JPG

In ziua urmatoare ne trezim tarziu, decisi sa facem putini kilometri, doar cat sa iesim binisor din Tornto si sa ne indreptam spre nord. Numai ca, pana ne mosmondim noi si pregatim bagajele, pana le aducem langa motocicleta, vremea se schimba. Si dintr-o dimineata insorita ajunge cam asa:

DSC_0001.JPG

Gerge ne spune sa nu plecam pe asa o urgie. “Mai stati cu noi, daca nu se opreste repede ramaneti pana maine, mai vorbim, in casa e cald si bine” In fata unei astfel de invitatii cedam cu gratie, ii multumesc lui George si ne ducem inapoi bagajele in casa. Nu pot sa nu ma gandesc ca poate in curand, in Alaska nu se stie daca o sa mai avem optiunea “mai stai o zi”. Sa ne bucuram deci azi ca privim ploaia dintr-un loc cald si uscat.

Deja e luni si chiar e timpul sa plecam la drum. Soarele e sus pe cer, bagajele sunt sus pe motocicleta, GPS-ul e incarcat (de la priza) si deci avem 4 ore de ghidaj. Suficiente. Iesim din Toronto repejor si ne indreptam spre nordul Provinciei Ontario.

DSC_0252.JPG

Peisajul se schimbar rapid si lasam in urma asezarile urbane mari. Viata rurala isi face din ce in ce mai mult simtita prezenta.

DSC_0097.JPG

Obisnuiti cu frecventa benzinariilor de pe autostrada Montreal-Toronto, era sa facem o prostie si sa ramanem fara benzina pentru ca unde ne aflam acum, benzinariile erau mult mai rare. De fapt, la “drumul mare” nu prea am mai vazut nici una. Asa ca am iesit in cele din urma pe un drum secundar si, trecand peste prima benzinarie care era inchisa am reusit sa dam peste alta deschisa.

DSC_0117.JPG

La benzinarie am dat nas in nas cu un pick-up tipic.

DSC_0119.JPG

Prin comparatie, inaltimea lui Gunnar este de 1,3 metri. Si de abia trecea de capota Ford-ului. Nice!

Cu plinul facut, ne continuam drumul si din pacate dam din nou de nori cu ploaie. Asa ca ne schimbam putin planurile si decidem sa o luam spre vest mai repede. Maine vom trece in Statele Unite! Pana atunci insa campam pe marginea unuia dintre multele lacuri din zona.

DSC_0168.JPG

Avea sa fie prima noapte petrecuta in cort din aceasta calatorie. Somn usor!

Distanta de la ultima relatare: 423 kilometri

Distanta totala parcusa : 1208 kilometri

Scris din localitatea Miami, cu vedere la gara.

Distribuie această postare


Link la postare
Distribuie pe alte site-uri

Lumea Noua I.7 – E timpul sa petrecem Craciunul in Statele Unite

Campingul unde ne-am petrecut noaptea nu avea internet. Avea insa lac, iarba verde, copaci mari si… curent electric “din” unii dintre copaci.

Desi nu ma incadrez in curent, iata hipstereala dusa la un nou nivel: laptop conectat la copac.

DSC_0149.JPG

Alaturi, Gunnar se odihneste langa cort!

Fiind prima noapte petrecuta la cort, a doua zi avem sa descoperim un alt aspect al calatoriei: cam cat ne ia sa stragem “tabara”. Raspunsul este: cam mult, spre 2 ore. Hmm asta este ceva ce va trebui sa imbunatatim. Sunt sigur ca pana la finalul calatoriei vom scoate sub 30 minute.

Bun, dar sa plecam la drum. Nu iesim bine din Camping si, la drumul mare, gasim din nou tot felul de semne pe marginea carosabilului. Reclame, semne de circulatie, semne care iti spun sa nu hranesti ursi, limita de viteza, unde se gaseste benzina…. Ceee??? lasa indicatoarele, ce era inainte?Inapoi nu dam ca vine si varianta in franceza (traiasca cele 2 limbi oficiale din Canada). Suna mai melodios, dar mesajul e acelasi:

DSC_0173.JPG

Mda, sigur, noi nu hranim ursii da’ daca vine unul dupa mancare eu unul nu am de gand sa ii dau cu regulamentul in cap.

Si ca tot veni vorba de benzina. Dupa experienta cu benzinaria din ziua precedenta am inceput sa fim mult mai atenti la acest aspect. Si iata, cu cat ne ducem mai spre nord, localitati mai putine si mai mici, functiile importante se comaseze si sa se simplifice. La oprirea urmatoare de exemplu e clar ce poti cumpara.

DSC_0205.JPG

Benzina si carne. Proaspta chiar. Strictul necesar pentru ca tu si masina sa va puteti continua drumul.

Azi vom incerca sa trecem granita in Statele Unite. Un lucru care ar trebui sa fie destul de simplu pentru 2 oameni onesti si seriosi care au si vize. Dar ar putea sa fie si complicat, daca intalnesti agentul gresit.

DSC_0239.JPG

Intr-o vreme, intre Canada si SUA se putea trecea cu buletinul. Acuma nici pentru ei nu mai e asa simplu. Mai multe gherete, fiecare cu un agent care verifica macar pasaportul. Asa ca se pot forma cozi. Noi nimerim desigur la coada ce se misca cel mai greu. Asteptand, Andreea face poza de mai sus cu vama. Un tip dintr-un pick-up cu numere de Ontario, observa si ne zice “you might want to put the camera away. They don’t like them too much”. OK… adio poze brat la brat cu agentii de vama.

La cat de greu se misca coada noastra, deja ne gandeam ca agentul asta e cel mai meticulos si o sa ne programeze pentru vreun “cavity check”. Ajungem in fata si o domnisoara draguta ne ia pasapoartele si ne intreaba de toate cele. De unde venim, unde ne ducem, cati bani avem, cam ce intentii avem in “the promise(d) land” si alte d-astea. Vine si inevitabila intrebare, unde lucrati. De data asta Andreea e mult mai sigura pe raspuns. Cred ca pana in Argentina o sa stim poeziile astea foarte bine.

Deocamdata, trecem testul insa aflam ca fiind noi romani si nu canadieni si avand noi vize, trebuie sa parcam frumusel pe dreapta si sa mergem in vama. Urmeaza runda 2. Alti agenti de vama, alte fete zambitoare, dar poti sa iti dai seama din intrebarile pe care ti le pun ca lucrurile sunt serioase. Trecem si peste asta. Chiar foarte bine. Stampile in pasaport, hartii care ne permit sa haladuim prin SUA pana in 14 ianuarie 2013, si drum bun.

Drum bun si bine ati venit in Minnesota. Unde apucam directia Vest pe un drum regional. Am zis sa evitam autostrazile si sa fie lucrurile mai interesante. Ei bine, primul lucru interesant a fost cat de drept poate sa fie drumul asta.

DSC_0246.JPG

Al doilea lucru interesant a fost cati kilometri poate sa o tina tooot asa, la fel de drept. Privirea Andreei cred ca spune totul:

DSC_0244.JPG

Dar in caz ca mai aveti nevoie de o explicatie… va mai arat una:

DSC_0249.JPG

Dar si drumul acesta, ca oricare altul, a avut farmecul sau. Te poti relaxa, ai timp sa iti lasi gandurile sa zboare, in sunetul motorului din fundal. Nu mai exista accelerari, nu mai exista franari, nu mai exista schimbari de viteza. Drumul e drept, vremea e buna si motorul toarce linistit si constant sub tine. Da! Chiar si pe astfel de drumuri, tot e mai bine pe o motocicleta! Doar ca poate aici, mai mult decat in alte parti, iti doresti poate un cruiser.

Cand ajungem pe tarmurile sudice ale Lacului Superior, cel mai mare din lume ca intinere de apa dulce apar si schimbarile de peisaj si curbele si noi ne simtim de parca a venit Craciunul. Si ei bine, ca sa vezi…

DSC_0278.JPG

Voi daca ati intra intr-o astfel de localitate, aflata langa un lac frumos, ati continua drumul? Desigur ca nici noi! Ne oprim aici. Si in seara aceasta dormim la cort!

Scris intr-o ferma din Manitoba, avand o harta cu Alaska langa mine. Suntem inca departe…

Distanta de la ultima relatare: 466 kilometri

Distanta totala parcusa : 1674 kilometri

Toata povestea aici: Micadu.ro

Update-uri (mai) frecvente pe FB

Distribuie această postare


Link la postare
Distribuie pe alte site-uri

Lasam aerul de sarbatoare din Christmas in urma si ne continuam calea spre Vest, pe malul lacului. Gasim un loc unde isi lasa oamenii barcile la apa si ne apropiem.

DSC_0025.jpg

Din poza nu este chiar aparent cat de mare este lacul. Insa este urias. Mmm de fapt, cel mai mare din lume ca intindere, noi de 2 zile tot mergeam pe malurile lui.

DSC_0033.jpg

Walking the catwalk!

Cu noi calatoresc nori albi si aparent inofensivi. Aproape in fiecare zi pana acum ne-a plouat cate putin insa absolut acceptabil. Sa o tinem tot asa!

DSC_0058.jpg

In Duluth ne asteptau Sandy si Ron, doi americani, pensionati acum, ce traiesc intr-o casa mica si extraordinar de frumoasa impreuna cu o pisica, numita… Kitty si pasari colibri prin florile de la fereastra. Kitty si-ar cam dori sa puna ghearele pe colibri insa pasarile sunt mult prea agile.

DSC_0196.jpg

Sandy a fost de multe ori in Romania (asa se face ca am cunoscut-o si noi, multumim Alina!) si spune ca ii place mult la noi. Stiind ca venim, ne-a pregatit ciorba. Da, CIORBA de pui in inima Americii. Din nou, ne simtim aproape de casa. Ascultand-o vorbind atat de frumos despre tara noastra imi vine sa o inregistrez si sa trimit inregistrarea acasa. Sandy si Ron au peste 60 de ani, sunt pensionati si sunt stra-bunici insa noi, cei tineri, simtim ca avem multe de invatat de la ei despre optimism si pofta de viata.

DSC_0408.jpg

Cu asa gazde, trebuie sa facem o zi pauza de la drum si sa ne relaxam in Duluth. Orasul, la prima vedere, este unul strict industrial. Este cam cel mai indepartat punct de Atlanic unde pot ajunge vasele comerciale, parcurgand Marile Lacuri. Astfel ca Duluth are un port foarte mare si foarte modern, unde se incarca tot felul de produse pe vapoare, pentru a fi duse apoi “peste mari si tari”. Grau, carbune, minereu de fier si multe altele sunt aduse pana aici cu trenul din “mainland” pentru a fi trimise mai departe pe calea apelor.

DSC_0450.jpg

Dar gazdele noastre ne-au aratat si fata ne-industriala a orasului.

Podul care se ridica pentru a lasa vasele sa treaca prin canal. (Aerial lift bridge, primul dintre cele 2 care exista in lume – celalalt fiind in Franta)

DSC_0313.jpg

Gradina japoneza de pe deal:

DSC_0454.jpg

Apele numai bune de scaldat ale lacului cel mare:

DSC_0377.jpg

Plaja pustie:

DSC_0418.jpg

Dupa o zi de relaxare, trebuie sa ne despartim de gazdele noastre si sa plecam, din nou, la drum. Canada ne asteapta!

Chiar inainte de plecare, ne oprim pentru a fotografia iile langa Lacul Superior.

DSC_0013.JPG

Daca la Niagara ne integram cu siguranta in coloritul turistic, aici, pe marginea drumului cred ca am fost o imagine ciudata pentru masinile care treceau. Insa conteaza mai putin. Iile bucovinene au fost si langa Lacul Superior. La drum!

Eheee, dar pana in Canada mai este cale lunga. Lunga si da, ati ghicit, dreapta!

DSC_0136.JPG

Este un sentiment ciudat cand te opresti la o astfel de rascruce, fara nici un semn, fara nici un indicator. Tai contacul si motorul devine tacut. Cat cuprinzi cu ochii sunt numai holde. In caldura soarelui, singurul zgomot este al greierilor din iarba. Intreg cerul albastru coboara parca spre pamant.

DSC_0099.JPG

Nu avem insa prea mult timp pentru “poezie”. Verificam GPS-ul, dupa care il inchidem repede la loc (inca nu am rezolvat problema cu alimentarea de la motocicleta deci trebuie sa conservam bateria). Desigur, tot inainte!

DSC_0284.JPG

Andreea dormea deja in spate si avand in vedere “conditiile de trafic”, mi-am permis sa nu o trezesc. Ca sa mai treaca timpul, m-am uitat de curiozitate la odometru, sa vad cati kilometri voi parcurge fara sa intorc ghidonul deloc. Raspunsul: 62. De curiozitate am cautat putin pe net sa vad care sunt totusi cele mai lungi drumuri drepte din lume. Se pare ca prin Arabia Saudita ar exista unul de vreo 260 km care nu e doar fara curbe ci si fara denivelari astfel incat, noaptea, se pot vedea luminile masinilor care vin din sens opus de la o distanta foarte mare. Alt candidat este chiar in statul vecin, North Dakota. Highway 46, fara nici o curba majora pentru 123 de mile.

In comparatie cu acelea, noi trebuie sa ne bucuram deci. Si nici nu avem timp sa ne uitam bine in jur ca observam un semn:

DSC_0041.JPG

Moaaa trebuie sa ne oprim sa vedem cel mai mare fluviu din America de Nord. Ei bine iata fluviul lui Tom Sawyer:

DSC_0052.JPG

Nu prea ai zice, vazandu-l aici in nord, ca acest rau urmeaza sa devina un mare fluviu. Si totusi, pana la varsarea in Golful Mexicului, 4000 si ceva de kilometri mai “la vale”, Mississippi ajunge sa fie al zecelea ca marime si al patrulea ca lungime fluviu din lume.

A urmat o alta trecere de granita. Inapoi in Canada. De data asta nici o poza. Ceva strangeri de inima cand ni s-a spus ca trebuie facute extra-verificari la pasapoarte insa pana la urma totul s-a terminat cu bine si am reintrat in Canada.

Pentru ca se apropia seara, ne-am cautat un loc de campat. Si cum mergeam noi printr-un peisaj de preerie cultivata iaca vedem un alt semn:

DSC_0187.JPG

Ei, pai daca in Craciun am stat, cum sa nu ne oprim pentru o noapte si in Miami. Andreea se pregateste deja pentru plaja…

DSC_0192.JPG

Oricat am cautat, se pare ca nu am reusit sa gasim oceanul. Insa am gasit un camping foarte ingrijit (si ieftin, 5$/noapte pentru a avea dusuri, energie electrica si apa). Va lasam cu cateva imagini de apus de soare, din Miami, Manitoba, Canada.

DSC_0162.JPG

DSC_0172.JPG

“End of the line” pentru aceasta zi!

DSC_0170.JPG

Toata povestea aici: Micadu.ro

Update-uri (mai) frecvente pe FB

Distribuie această postare


Link la postare
Distribuie pe alte site-uri

Cand erati mici, voi puteati sa dormiti in noaptea premergatoare unei plecari in excursie?

Eu nici acum, nu doar atunci... :laugh: Frumoasa calatorie. O urmaresc. Bafta la drum!

Distribuie această postare


Link la postare
Distribuie pe alte site-uri

M-ar strange seful de gat, daca ar stii ca azi am stat la citit povestea voastra. )) Nu-i bai, e si maine o zi. Foarte captivanta, am invatat multe lucruri noi si frumoase. M-am abonat deja la acest topic. Mult succes si spor la scris...

Distribuie această postare


Link la postare
Distribuie pe alte site-uri

@Ride2Escape: stiu ce zici, si eu recunosc ca am citit ceva calatorii in unele nopti ce ma prindeau pe la servici. Dar munca se recupereaza, nu e bai. :)

-------------

Primul om pe care il intalnim cand plecam din Miami este Ira. Motociclisti si el, trecuse pe langa noi cand noi inca ne aranjam langa Camping, ne observase lazile laterale ciudate si cativa kilometri mai incolo ne astepta pe marginea drumului.

Cand l-am vazut m-am oprit sa il intreb daca e in regula si mi-a spus “Yes, I’m just waiting for you”.

DSC_0227.JPG

Am stat cateva minute bune la discutii, despre motociclete, despre viata din acele parti din lume despre calatori si calatorii. El are un cruiser japonez si imi spune ca cei cu Harley Davidson cam fac grup aparte si nu vor sa salute sau sa ajute pe ceilalti motociclisti. Eu nu pot sa cred asta… sunt sigur ca un om, daca e de treaba, e de treaba indiferent ce motocicleta are sub el. Cel putin, asa speram!

Ira ne face si o poza pe care ne-o si trimite pe email. Nu prea avem noi poze impreuna pe moto asa ca iata-ne gata de drum. Dupa cum observati, Andreea insista sa isi etaleze bronzul obtinut numai cu o zi in urma pe plajele din Miami…

DSC_0224.JPG

Plecam mai departe si cum astazi aveam putini kilometri de facut pentru ca nu era foarte mult pana la Bill. Pe drum ne permitem chiar sa ne si oprim din cnad in cand.

DSC_0310.JPG

Bill este motociclist. Acum 6 luni, punand niste intrebari despre drumurile din America, mi-a scris si asa a inceput o foarte interesanta conversatie pe email. Cand data plecarii s-a apropiat, ne-a invitat sa trecem pe la ferma lui din Provincia Manitoba. Desigur ca am facut cu mare interes traseul in asa fel incat a trecem pe la el.

In urmatoarele 3 zile aveam sa fim oaspetii acestei minunate familii de canadieni.Am lasat motocicleta pentru un timp (deja devine un obicei se pare dar unul recunoastem foarte placut!) si am vazut cum este viata la o ferma de vaci in Manitoba.

Eu am avut ocazia sa ma plimb si cu tractorul, mergand cu Bill sa facem baloti de fan

DSC_0381.JPG

Am vizitat parcul national Riding Mountain, acuma “munte” insemnand in locurile acelea cam orice este ceva mai inalt decat campia. Nu cred ca am trecut de 900m altitudine totusi, de “sus” puteai sa vezi cam asa:

DSC_0397.JPG

Alte detalii din parcul national:

DSC_0406.JPG

DSC_0457.JPG

DSC_0467.JPG

De cand am ajuns in Canada sa vedem animale salbatice, aproape de oameni, a devenit o obisnuinta. E adevarat, primele dintre ele au fost ceva ratoni morti pe marginea autostrazii Toronto – Montreal (clar nu va arat nici o poza cu asa ceva) insa altele, multe altele, au fost animale vii si in libertate. Se pare ca aici in Canada toata lumea e obisnuita cu asta si asta e un locru… normal.

Unele au fost cam prea rapide sa le prindem in poza (pana acum). De exemplu chipmunk-sii sau pasarile colibri. Altele insa nu s-au ascuns suficient de repede.

De exemplu daca va uitati cu atentie puteti vedea un castor, inotand spre castelul sau din ramurele:

DSC_0418.JPG

Iar in urmatoarea fotografie nu trebuie sa va uitati cu prea multa atentie ca sa observati un… urs.

DSC_0479.JPG

Primul urs pe care il vad in realitate, la cativa metri de mine. Cei care ma cunosc mai bine stiu ca eu am o “afinitate” speciala pentru ursi. Din fericire acum eram in masina, nu pe motocicleta. Iar oricum, micutul era mai interesat de furnicile pe care tocmai le gasise decat de noi.

DSC_0482.JPG

Bill Brenda si fata lor Lisa, ne-au aratat ce inseamna ospitalitatea canadiana si ne-au facutut sa ne dorim sa mai stam. Au o ferma foarte ingrijita, de care se ocupa ei singuri. Cateva sute de vaci, cateva hectare de fan, toate acareturile de la ferma, casa, totul intretinut de 3 oameni. E adevarat au si mecanizarile necesare pentru asta. Timpul petrecut acolo m-a facut sa ma gandesc serios despre ce s-ar putea face similar si in Romania.

DSC_0473.JPG

In ultima seara inainte de plecare, il rog pe Bill sa imi imprumute quad-ul (quad-ul este inlocuitorul moder al calului la ferme se pare icon_smile.gif ) si ies sa fac cateva poze.

DSC_0496.JPG

norii auriti de apus

DSC_0512.JPG

rezultaul unei zile de munca, “la birou”

DSC_0519.JPG

soarele apune peste ferma din Manitoba

E adevarat ca nu este mereu asa. Probabil cand ploua mult sau cand e iarna si foarte frig e mai putin idilic. Dar totusi…

Scris in Saskatoon, in timp ce mananc niste Poale in Brau!

In episodul viitor ne propunem sa parcurgem multi kilometri insa sfarsim prin a dansa swing in Saskatoon! Ramaneti pe frecventa!

Toata povestea aici: Micadu.ro

Update-uri (mai) frecvente pe FB

Distribuie această postare


Link la postare
Distribuie pe alte site-uri

Le multumim frumos pentru gazduire lui Brenda si Bill si ne pregatim de drum. Bill, care are si el tot un Vstrom, ne insoteste cu motocicleta pana iesim la drumul asfaltat. “That way, we can say we rode together!” .

DSC_0580.JPG

Eu chiar sper sa ne mai vedem undeva, candva.

Ne despartim de Bill si ne indreptam motocicleta spre o alta provincie Canadiana. De acum inainte urma sa avansam mai vertiginos spre Vest. Sau cel putin asa credeam noi…

Chiar inainte de plecare, primim un mesaj pe CouchSurfing de la Iulian, un roman ce este la un internship in Saskatoon. A citit despre noi si ne invita sa stam la ei pentru o noapte. Buun sa mergem deci.

Drumul este deja tipic. Putine curbe, campii cat vezi cu ochii, holdele intrerupte de cate un iaz sau de cate o padure.

DSC_0638.JPG

Din cand in cand, zarim si cate o biserica ortodoxa. In aceasta zona sunt foarte multi ucrainieni.

DSC_0648.JPG

Drumuri drepte si putine asezari. Incepem sa intalnim din ce in ce mai des camioane lungi, cu remorca. In oras nu ar fi chiar asa de practice insa aici, pe drumurile intinse, se pot desfasura in voie.

DSC_0669.JPG

Imi place totusi ceea ce vad in jur. Decid ca sunt OK preieriile. Cel putin vara.

DSC_0689.JPG

Era deja seara cand ne apropiem de Saskatoon, in provincia Saskatchewan.

DSC_0783.JPG

“Shines” si nu prea, pe noi urmarindu-ne cativa nori pusi pe treaba de cum intram in oras. Gasim totusi casa gazdelor inainte sa inceapa ploaia. Iulian din Romania, Chris din Irlanda, Melisa din Australia si Mark din Filipine, lucreaza impreuna la aceeasi companie si locuiesc sub acelasi acoperis. Casa lor este destul de aproape de Broadway si de centrul orasului. Broadway este o strada chic cu magazine si cafenele, “cea mai frumoasa strada din Canada” dupa parerea “landlord”-ului celor patru (un domn activ si prietenos care ne invata sa jucam tenis de masa).

DSC_0108.JPG

Detalii de pe Broadway

De cum ajungem la ei acasa ne simtim foarte bine in comania lor si nu ne ia mult sa hotaram ca vom mai sta inca o zi in Saskatoon.

Dormim pana tarziu, pregatim bagajele si spre seara iesim la o plimbare.

DSC_0035.JPG

Ne intalnim si cu doi motociclisti care in urma cu o jumatate de an au facut aceeasi calatorie ca cea pe care o planuim noi: sa “coboare” pana in Ushuaia, Argentina. Intalnirea cu ei ne-a ajutat sa clarificam unele aspecte inca neclare din planul nostru.

DSC_0111.JPG

Ne continuam plimbarea si ne alaturam gazdelor noastre pe malul raului pentru o lectie gratis de swing in aer liber. Cine s-ar fi gandit la asta? Sa putem invata Swing, chiar aici, in mijlocul Canadei. Dar de ce nu? La dans!

DSC_0044.JPG

DSC_0081.JPG

Niste spectatori ne cerceteaza cu atentie.

DSC_0064.JPG

Noi ne vedem de treaba noastra. De dans, mai bine spus.

DSC_0087.JPG

Intorsi acasa, ne incheiem seara cu cina si melodii spaniole cantate de Chris.

DSC_0789.JPG

Dis de dimineata, mai exact la 5 AM, Iulian se trezeste pentru a ne pregati poale-n brau. “Sa aveti pe drum”. Nu mai avem cuvinte. Sunteti grozavi, oameni buni!

La 7:30 AM gazdele noastre au plecat la munca iar noi ne-am grabit sa plecam in acelasi timp. Eram hotarati sa parcurgem multi kilometri si poate chiar sa trecem de Edmonton.

Ce nu stiam noi atunci era ca nu aveam sa ajungem foarte departe. Cineva ne face semn sa tragem pe dreapta, asa ca ne oprim la 100 de kilometri de Edmonton. Urma sa ne petrecem noaptea intr-un loc cu totul diferit de ceea ce aveam noi in minte.

Va vom povesti despre asta data viitoare. Ramaneti pe frecventa!

Scris din Grande Prairie la rascruce de drumuri de tara.

Distribuie această postare


Link la postare
Distribuie pe alte site-uri

Cum va spuneam data trecuta, plecaseram dimineata din Saskatoon hotarati sa parcurgem foarte multi kilometri in acea zi, ca sa recuperam putin din timp. Insa dimineata a inceput destul de greoi pentru ca ne-am invartit ceva prin oras. Dupa off-road-ul din Manitoba, motocicleta si mai ales lantul aveau nevoie de ceva curatare. Asa ca mai intai am gasit o spalatorie. Multe de pe aici sunt “self-service”. Bagi un ban si te apuci de treaba.

DSC_0014.JPG

Apoi am cautat pe la 2 magazine de motociclete spray pentru curatat lantul. La unul nu aveau iar la celalat habar nu aveau ca… aveau. Am luat 2. Era deci deja vreo 10 cand reusim sa iesim cu adevarat din oras. Super, aproape pranz si noi suntem “abia la inceput”.

Abia intrati pe soseaua spre Edmonton, ne aducem rapid aminte ce am lasat in urma cu doar 2 zile: campii, holde, rapita si cer albastru.

DSC_0030.JPG

Undeva saptamana trecuta Andreea a facut si o mica imbunatatire costumelor moto. In cazul meu, aceasta se vede foarte frumos in oglinda.

DSC_0021.JPG

Povestea costumelor este una destul de amuzanta (acum). Aveam nevoie de costume noi pentru caltorie (al meu vechi, Andreea nu avea deloc) asa ca am vorbit cu un tip din SUA care produce unele la un pret (mai) rezonabil. Am dat deci cmanda in SUA, costumele au fost facute in Pakistan, pentru ca nu au ajuns la timp in Romania au fost trimise directin Canada si le-am ridicat din Montreal si… au fost facute cu adevarat ale noastre de mana Andreei, odata ce am pornit in calatorie. Globalizare!

Pranzul l-am luat intr-o bodega de la intrarea in provincia Alberta. Afara era frig si umezeala. Am intrat in localul acela sperand ca o sa gasim cald si uscat. Am gasit aer conditionat si intuneric. Am stat totusi sa mancam ceva (cald). Dar poze nu am ca eram prea ocupati cu dezmortitul.

Cand am plecat de la restaurant am decis sa imi pun manusile de iarna (da, era frig!). Zis si facut insa abia demarez de pe marginea drumului ca tank-bacg-ul incepe sa falfaie (plecasem cu el deschis) si din el zboara manusile de vara. Soseaua era in regim de autostrada (spatiu verde la mijloc) deci nu puteam sa intorc. Asa ca Andreea face alergarea de dimineata/pranz inapi dupa manusi.

DSC_0045.JPG

Si plecam mai departe. Acum, cand scriu aceste randuri, ma gandesc ca toate intarzierile din ziua aia au avut totusi un rost, un rost fain. Bajbaiala de dimineata din Saskatoon, bomba unde am mancat, manusa pierduta pe autostrada… toate au facut ca la o anumita ora sa ajungem din urma o autocisterna.

O depasesc asa cum am facut cu atatea altele (hehe, duse sunt vremurile ezitante din prima zi cand pe Montreal-Toronto ne mancaut tiurile). Abia depasit, camionul imi da flash-uri. Ma gandesc ca se ne saluta, bucurnadu-se ca vede steagul Canadei. Asa ca il salut si eu, ridicand o mana (astia aici nu stiu de salutul cu avariile, pe alea chiar le folosesc cand vor sa atraga atentia).

Camionul imi da flash-uri din nou si apoi se angajeaza in depasire. “Hmm, asta e ciudat, abia l-am depasi si acuma ma depaseste el? Oare ce vrea? Eu cu el nu vreau sa fac liniute, daca vrea sa se duca, sa se duca” ma gandesc.

Numai ca in timp ce era in dreptul meu, il vad pe sofer ca imi face semene cu mana aratand spre motocicleta mea. Ma uit in fata, ma uit in spate, nu vad nimic iesit din comun. Ce are domnule, arde ceva? Miros de fum nu simt (Doamne fereste). Intre timp, autocisterna termina depasirea si este exact in fata mea. Hmm sa vezi, poate imi facea semn sa trag pe dreapta? Super, de ce mi-ar face un tirist semn sa trag pe dreapta? Ia sa pun semnal, vad ce se intampla. Pun semnal si ma trag spre dreapta. Imediat pune si el semnal. Ooo perfect, deci asta era. Vrea sa vorbim. OK, sa vorbim.

Ne opriom pe marginea drumului si pana imi dau eu jos casca, din cabina tirului-cisterna coboara… Lucian. Un roman stabilit in Canada de 6 ani, originar din Oradea. “Salut! Cand te-am vazut ca ma depasesti am vazut steagul Romaniei si am zis ca esti si tu un roman de aici iesit la plimbare. Apoi cand am vazut numarul de Romania si nu imi venea sa cred, ma frecam la ochi si parca nu imi venea sa cred. Vazandu-te si cu bagaje si incarcat asa, am zis ca trebuie sa te opresc sa vad ce e cu tine” Eu il salut, ii spun cine sunt si ce cautam prin partile acelea. Omul este super incantat ca ne cunoastem. Si noi la fel. Facem si o poza.

DSC_0067.JPG

Ma intreaba unde mergem. Ii spun ca azi as vrea sa gasim un sat numit Boian, locul unde au venit prima data in aceste parti colonisti din Bucovina. Imi spune “stiu unde este. Stii cum facem? Eu am terminat pentru azi cu munca. Ma urmezi pana la mine acasa, imi las camionul si te duc eu pana la Boian”.

Acuma, cand cititi aceste randuri stiu ca poate nu vi se pare o idee asa buna sa urmezi un tir condus de un necunoscut pana intr-o localitate pe care nu o cunosti asa, pe nepusa masa. Insa noi in acele momente, vedeam bucuria sincera a omului. Era la sfarsitul programului, se intorcea dupa 3 zile de munca departe de familie. Poatea foarte bine sa dormiteze la volan, sau hai, daca ne zarea sa ne salute, ca pe niste conationali. In schimb, el ne-a oprit, ne-a invitat la el acasa si s-a oferit sa ne conduca pana in locul unde vroiam sa ajungem. Am considerat ca merita sa avem incredere in el. La urma urmei calatoria aceasta trebuie sa se bazeze si pe incredere.

Asa am ajuns sa urmam cisterna de petrol, pana intr-un sat 50 kilometri mai “la vale”, unde locuia Lucian. O cunoastem si pe sotia lui Mirela si pe fiica sa Patricia. Sunt de 6 ani in Alberta si Lucian lucreaza ca sofer. La inceput pe masinile companiei petroliere. Acum insa si-a cumparat camionul propriu. “Este masina mea.” spune el cu mandrie si poti sa iti dai seama de asta cand il vezi ca se descalta inainte de a intra in cabina tir-ului. Inauntru este curatenie luna. Face curse pentru o companie petroliera. Care titei de la sonde spre anumite puncte de colectare. Lipseste de acasa cu zilele, in functie de cat de departe trebuie sa isi duca incarcatura. Acum numai ce se intorcea dintr-o tura de 3 zile, cand ne-a zarit pe noi.

DSC_0213.JPG

Ne invita sa ramanem la ei in acea zi si sa mergem la Boian doar cu masina lor, sa lasam motocicleta. Eu stau si ma gandesc putin la traseu. Azi ne propuseseram sa facem macar 500 de kilometri, sa trecem de Edmonton. Si noi mai avem 100 de kilometri pana sa ajungem la Edmonton. Dar pe de alta parte, chiar merita sa ne grabim? Nu putem recupera in alta zi? Hai sa ramanem. Ne-a suflat vantul toata ziua pana acum, suntem obositi si este si frig. Trebuie ca Lucian nu a aparut din intamplare in calea noastra. Azi nu ne mai grabim nicaieri. Ramanem.

Ne indreptam impreuna spre Boian. Stiam de aceasta asezare dintr-un email primit de la comunitatea de romani din Calgary. Ei ne invitau sa vizitam cea mai veche asezare din zona Edmontonului, o asezare de romani, veniti primii aici in 1898. Iata pe scurt povestea:

DSC_0166.JPG

Au primit de la statul Canadian, pamant (cate 10$ pentru 80 hectare de familie) si ei s-au angajat sa faca asezare omeneasca in mijlocul pustietatii. Au asanat mlastinile, au inceput sa are si sa cultie pamantul. Au construit sat si scoala. Iar in varful dealului au inaltat biserica, cu hramul Sfintei Marii. Asa cum aveau la ei in Bucovina. Au pus si numele satului din Canada tot Boian, la fel ca acasa. Ne intalnim in fata bisericii cu domnul Suprovici. Este unul dintre putinii oameni ramasi inca in zona. Restul s-au imprastiat pe la oras. La inceput ii este rusine sa vorbeasca romaneste. Spune ca se teme ca nu mai stie a grai foarte bine romaneste. Il asiguram ca il intelegem. Si auzim un autentic grai moldovenesc. Domnul Suprovici s-a nascut in Canada. A fost doar o singura data in Romania, sa isi vada satul de origine din Bucovina (a calatorit in Ucraina pentru asta). Bunicul sau a fost unul dintre pionierii sositi aici la sfarsitul secolului XIX.

DSC_0128.JPG

Desi nu a fost in Romania decat o data, a invatat romana de la parintii sai. La randul sau, a tinut ca si copiii sai sa stie romaneste. Iar acum si nepotul sau o vorbeste. La fel Lucian isi dojeneste fata daca o aude ca mai greseste cate un cuvant in romaneste. “Sa nu iti uiti niciodata limba, cum ai sa te mai intelegi cu bunica ta?” ii spune.

DSC_0204.JPG

A fost un bun moment sa scoatem si noi iile din Voronet la iveala.

DSC_0104.JPG

A fost un sentiment ciudat sa ne aflam acolo. Asezarea nu mai este de ceva vreme o entitate administrativa in sine. Oamenii s-au raspandit si acum acolo au ramas doar o serie de ferme. Insa locul este o mica Romanie de la tara. Totul strans intr-un spatiu limitat, insa totusi autentic.

DSC_0144.JPG

Crucile din “tintirim” cu epitafuri romanesti, biserica impodobita cu lucrurile aduse de strabunicii sositi aici in secolul XIX, casele ramase (si transformate acum in muzeu), scoala veche, loc pentru evenimente speciale acum. Totul pastrat cu grija.

DSC_0163.JPG

Le multumim din suflet oamenilor de acolo. Ne simtim iarasi (pentru a cata oara in calatoria aceasta?) atat de aproape de casa. Lucian este un om extraordiar Imi spune ca si maine s-ar intoarce acasa. Daca… ehei dar asta este o discutie mult prea lunga pentru acum. (poate ar trebui sa scriu cu alta ocazie mai multe din lucrurile vorbite cu el).

Mai bine va las cu versurile lui Grigore Lese. Una dintre melodiile pe care Lucian le asculta in cursele sale.

Bucovina,plai cu flori

Unde-ti sunt ai tai feciori?

Au fosti dusi in alta tara

Dar se-ntorc la primavara

Inapoi cand or veni

Tot pe tine te-or iubi

Muntilor cu creasta rara

Nu lasati straja sa piara

Daca piere straja noastra

A pierit si tara noastra

Buna dimineata Romania!

Scris dintre tantari, intr-un camping din Watson Lake.

Distribuie această postare


Link la postare
Distribuie pe alte site-uri

Creează un cont sau autentifică-te pentru a comenta

Trebuie să fii membru pentru a putea lăsa comentarii

Creează un cont

Înregistrează-te în comunitate. Este uşor!

Înregistrare

Autentifică-te

Ești deja membru? Autentifică-te aici.

Autentificare


  • Recent activi   0 membri

    Niciun utilizator înregistrat nu vizualizează pagina.

×