Mergi la conţinut

NDX

Membri
  • Conţinut

    131
  • Membru din

  • Ultima vizită

  • Days Won

    1
  • Online

    5h 32m 28s

NDX last won the day on 8 Mai 2015

NDX had the most liked content!

3 Urmăritori

Despre mine

  • Sunt
    Motociclist
  • Locatie
    Bucuresti

Metode de Contact

  • Pagina Web
    http://www.blackhelmets.ro/despre-alex/
  • Yahoo
    icemotorman
  1. Olanesti ian. 2018

    Olăneşti ! Cu precădere Hotel Regia ne-a găzduit într-un weekend frumos de ianuarie care părea mai degrabă un martie. În timp ce rudele şi prietenii captivi în junglă urbană ne anunţau de pericolul “codului ” de zăpadă şi vânt puternic care încercuiau capitală, noi ne desfătam la 180 km şi ne bucurăm de o căldură care nu-şi avea locul în luna lui Gerar. Gerar ? Glumeşti nu ? La 12 grade ziua la munte ? Ce mai am mai renunţat la cojoace şi ne-am bucurat de aerul curat de pădure. Unii mai fortuiţi au ajuns de joi după-amiază să “încălzească” locul aşteptându-ne cuminţi. Restul de vineri dimineaţa şi mai târziu, fiecare cum a putut, evadau rând pe rând din junglă urbană, cu copil, căţel şi ce mai aveau pe lângă casa cu dor de ducă şi voie bună. O dată cazaţi şi orânduiţi, gazdele ne-au răsfăţat cu mâncărica şi băutură după bunul plac al fiecăruia. Am dat drumul la jocuri şi glume. Şi seară a fost una reuşită ca de obicei. Sâmbătă am participat la procesul de rotisare al unui purceluş de 60 kg menit să ne sature pe toţi 40 şi ceva plus 10 copii. ” Frăgezirea ” porcului nu a durat decât 8 ore, de cu dimineaţa pregătit de gazde şi mânuit cu măiestrie, timp care a trecut pe nesimţite datorită spiritului şi voiei bună care ne înconjura. Unii s-au dus la plimbare, luând la pas zonele adiacente, vizitând ce era de interes local. Despre masa nu am altceva de zis decât că a fost o nebunie şi sărmanul animal ne-a cinstit cum se cuvine pe fiecare. Seara ne încinseserăm la un joc de mima după care a urmat un joc de improvizaţie propus de prietenul nostru Viorel care a venit pregătit cu “scule” să zguduie întreg muntele. Jocul constă în 3 echipe a câte 4 membri care trebuiau să impersoneze o trupă muzicală şi să mimeze concertul timp de 15 secunde după care se schimbă piesă în acelaşi timp schimbându- se şi instrumentele la care cânta fiecare. A fost show şi râsetele au fost pe măsură talentului actoricesc al fiecăruia. Din păcate ziua de Duminică a venit prea repede şi a trebuit să ne facem bagajele să ne întoarcem în junglă, cu gândul la următoarea aventură. Ps. Dacă iubiţi motoarele nu ezitaţi să-l vizitaţi pe Cristian Băieşu, proprietarul Hotelului şi pe familia lui minunată. Garantăm voia bună şi locaţia generoasă şi de unde ştiţi, poate plecaţi şi cu o motocicletă din garajul lui!
  2. Despre Familie

    Familia un cuvânt care de sine stătător ne înşiruie o multitudine de faţete şi trăiri, ce este familia ştim cu toţii, ce ne oferă ce ne cere ce simţim şi ce primim. Ziua de sâmbătă a fost în familie (una dintre ele) O zi de decembrie care ne-a oferit momente şi trăiri, o zi aşteptată şi planificată cu ceva timp în urmă, o zi pentru care ne-am pregătit şi ne-am împărţit sarcini dar mai ales o zi pe care o preţuim pentru că a avut de toate şi cu toţi aşa cum ne place nouă. Pentru câţiva dintre noi pregătirile au început o dată cu găinile care ies din coteţ, frumos şi disciplinat cu pomelnicul de lista de cumpărături la hipermarket că de, trebuia aprovizionare serioasă. Lucrurile trebuitoare au fost aşezate rând pe rând ordonat în coşurile de cumpărături. O dată ajunse la locaţie a început sortarea, ordonarea şi degustarea:))) rând pe rând şi-au făcut apariţia şi restul invitaţilor şi voia bună a început să ne înconjoare o dată cu miresmele care ieşeau din tuciul magic, maiestos grijit de cei a căror sarcina era. Şuncă şi slănină, ceapă şi branzica mama mama… un aperitiv corect în aşteptarea bucatelor de porc care sfârâiau în untura în ceaun. A fost bătaie la gura noastră şi pomană a fost savurata din plin. Mămăliguţa a luat locul în ceaun. Vin fiert înmiresmat cu tot ce-i trebuie, dar staţi, că deja îmi plouă în gura din amintirea dezmăţului culinar… despre ce vorbeam aahhh despre familie:)))) Am fost prosperi şi am adăugat două experienţe frumoase la un tot unitar. O Strat (osfera) de om şi o Turbo (suflanta) care au fost investiţi şi primiţi cu braţele deschise. A fost o zi frumoasă dar care a trecut prea repede, o zi în care am fost binecuvântaţi cu prieteni şi fraţi, o zi în care ne-am bucurat că suntem copii.
  3. Shooting cu glont in poligon

    Intaiul cartus Contrar tendintei de a pleca si tu, odat’ cu gandul tau, din instinct, la notoriul film a lui Sergiu, titlul asta cred ca este cel mai apropiat de perceptia mea, vis a vis de evenimentul petrecut cu nu multe zile in urma… (mai jos, acelasi stil de introducere, pentru ca enerveaza vreo doi si asta ma motiveaza sa nu-l ating in nici un chip, ca sa nu ma plictisesc dupa ce il citesc si ei E devreme, poate prea devreme. Afara zici ca bagaboanta de noapte a facut schimb ilegal de tura cu ziua. Totul e mohorat si ploua batraneste dar sigur, ca trecerea timpului… Abia reusesc sa ma scurg din pat, furibund pe telefon si pe mine. Intr-un moment neinspirat, am setat o alarma de kkt, rupt de oboseala si asta m-a costat. Pe semene ca m-am trezit instinctual, cu perna tatuata pe juma de moaca si ochii plini de scame. Dicleam un 8 si ceva, fluid, nesigur. As mai fi dormit niscai ore. Era prea bine sub patura, cu ti-tac-ul metodic al legiunii de stropi, de parca cineva a fracturat toata apa de sus in mii de parti si s-a gandit sa ne pacane mintea, in ciuda. Nu m-ar fi panicat deosebit ora in sine, cat intelegerea cu Tudi ca la 8 si 5 sa ma ia din fata portii. Fuck me, imi murmuram in barba in timp ce ma impiedicam in haine. S-a dus in plm si dusul. Ma opintesc repede in bocanci si o tai prin perdeaua dinamica si metodica, uitand de umbrela, cusma sau pelerina galbena. Singura, gluga hanoracului, urma sa incerce in zadar sa imi protejeze dovleacul. Trec prin poarta si sar in masina lui Tudose, frecandu-mi inca un oci, cu un “iarta-ma cocosh, m-am trezit acum 5 minute!” Dupa o scurta oprire, o culegem si pe Roberta, ne oprim la intrarea in Parcul Crangasi, langa un Tomi si Mortu bine impachetati in nadragi de camuflaj si ne intindem la o tigare, in timp ce ne trezim cu un Pepe plouat langa noi, proaspat debarcat de pe motor si neinfasat in costum de ploaie. Fane, la adapostul masinii, ne facea semne obscene si ne indemna sa mai stam in ploaie, mangaindu-si posesiv umbrela cu pete de un roz geisha si gargarite ciclame (pe bune, ma Fane?! ) … Dupa un drum care parca nu se mai termina, asa cum ar fi trebuit de repede pentru cca 20 km, injurand proasta administrare a drumurilor locale, pline de gropi, ape si pe unele zone neasfaltate, debarcam in poligonul Joita, unde ne asteptau organizatorii. Usor, usor, ne-am strans 38 de oameni. Am pipat cateva tigari, bagati unii in altii, sub strasinile cladirilor din complex sau in sala de breefing, tinandu-ne de mistouri, de cate o cafa nomada si niscaiva covrigi uscati sau de cate un pahar de suc. Breeefing-ul a devenit repede interactiv, dupa ce organizatorii (foarte ok ca oameni si indrumatori in utilizarea armelor de foc) au daramat repede zidul primului contact. Ni s-au prezentat fiecare din cele 7 arme cu care urma sa tragem, arme cu glont, care pot ucide. Pe rand, am inteles despre celebrul Glock, Magnum (revolver), si mai celebra AK47, pusca de tir sportiv, Roni Carabine (pistolul Glock montat intr-un suport de arma cu pat si sitem de ochire cu laser), pistolul CZ si pusca de talere, gun-uri pe cat de frumoase & interesante, pe atat de letale…In scurt timp, dupa terminarea breef-ului, cateva poze de grup cu medaliile si cupele ce vor urma sa-si gaseasca drumul in curand catre castigatori (aici trebuie sa mentionam ca orice concurs trebuie sa aiba si o miza motivationala si organizatorii au imbratisat & aplicat bine ideea), ne-am trezit aliniati in sir indian, pasind catre poligonul in sine. Zgomotul armelor bagate in proba si reglaje facute de organizatori, incetase. Eram putini incordati dar nerabdatori sa tragem. Recunosc, era prima tragere pentru mine cu arma de foc. Stiam multa teorie, principiul de functionare, componentele armei, cum se incarca cartusele in sector, cum se armeaza, cum se asigura arma, tehnica de tragere, respiratia etc, pentru ca sunt pasionat de subiect, dar nu mai trasesem niciodata si trebuie sa admit ca, desi nu am fost surpins, ceea ce citesti nu se compara cu ceea ce simti cand o faci in realitate si experienta isi merita cu adevarat si ultimul tzechin… Eram imprastiati, stand la glume si tigari. O cafea la fel de nomada ca precedenta, se afisa printre noi, cand unul dintre organizatori striga (parca aud si acum) “Cine vrea sa traga primul?” Fara nici cea mai mica ezitare, parca stand pe arc, m-am trezit emitzand un raspicat “EU!” Tremuram sa ajung cu degetul pe tragaci. Parca asteptasem 48 de ore si nu 2, momentul asta… Ploua marunt peste tinta de hartie capsata pe o placa de OSB, la o distanta de 10m de bancul de tragere. Armele asteptau tacute, mortale, sub stropi, aliniate pe acelasi banc mut, anuntand implacabil ca nu sunt simple jucarii si ca pot lua vieti…In stanga mea, opus directiei de ejectare a tubului de cartus, trona intructorul, Teo, un tip foarte ok si un bun dascal. Calm, cu o voce egala, imi explica fiecare pas (asa cerea procedura), in timp ce ma trezesc intrerupandu-l din incarcarea cartuselor in incarcatorul de CZ, pistolul de asasin, cum il botezase. Imi dai voie?, ii spun in timp ce ma apuc sa indes boabele in sector. La inceput au intrat mai greu, asta pana m-am prins de unghiul la care trebuie impinse si, repede am devenit mai dibaci sub vocea aprobatoare a instructorului. Ploia macina incet glia de sub noi, impasibila la trairile noastre. Era acolo si urma sa ramana si dupa zarva noastra pasagera. In dreapta mea se pregatea Dragos. Era concentrat si el. Se vedea. Urma sa soarba ca si mine fiecare cartus, fiecare secunda de arma in mana… Imbrac patul armei in causul mainii drepte, petrecand degetul aratator de-a lungul tevii, sub culata, partea mobila a armei care se trage inapoi in momentul exploziei, vin cu mana stanga si imbrac drepta, aliniand degetul aratator asemeni celui de la mana opusa. Degetul drept era in asteptare, paralel cu tragaciul. Indrept arma spre tinta, luand linia de ochire prin catare si inaltator. Tinta, patata de apa, astepta la fel de tacuta in ploaie. Un fir subrire de apa rece se prelingea pe fata, de pe gluga imbibata a honoracului. Era la fel de rece ca patul killer-ului din palma mea. Respir odata, scot aerul pe jumate si intepenesc catarea pe centrul tintei, un tors uman…Timpul se dilata in ploaie. Nu mai respir. Nu mai aud nimic. Celalalte prezente au tacut in perceptia mea. Vocile ricoseaza din bula in care m-am incuiat temporar si singur, in timp ce simt presiunea usoara in urechi, a castilor. Un tunel prin ploaie ma leaga de tinta aia care ar putea fi un inamic predefinit sau conjunctural, pe principiul eu sau el. O mie de ganduri imi curg in cap la duet cu ploaia: apocalipse, morti vii, revolutii, haos urban, arme pe jos, eu gasind una si pregatindu-ma sa trag in timp ce fug sa nu o fac, conflictul interior: ucizi si traiesti toata viata intemnitat de crima, in tine, sau te trimite altul pe taramul umbrelor. O mie de ganduri, o singura arma, mai multi de EU si o singura paranoie in aerul umed. Degetul aluneca incet, presand usor tragaciul, de parca umblam pe ambreiajul unui motor puternic, in asteptarea declansarii. Deodat’ il simt cum impinge in podul palmei. Proiectilul pleaca si tubul evadeaza din arma, in dreapta. Vad cum sare o bucata de hartie din tinta (care putea sa fie un om..) si apoi din pamantul movilei de protectie din spate. Desi puternic impactat de traire, ma trezesc surprins de un zgomot mic si un recul la fel de mic. Era INTAIUL CARTUS tras de mine. Ma asteptam sa imi impinga puternic mana in spate, sa simt arma pana in incheietura cotului, dar nu, un pocnet surd si slab, atat. Tubul gol a cazut sec in dreapta mea. L-as fi pastrat in amintirea acelui moment, dar regulile nu permit. Foc dupa foc, grupate, gloantele si-au gasit tinta. Clar ma asteptam sa imi placa, dar sa ma obisnuiesc atat de repede, nu ma asteptam… A urmat pusca de tir (o precizie buna si un recul mic), dar nu m-a impresionat, apoi am pus mana pe Glock. Aici trebuie sa subliniez fara drept de apel ca pistolul face si zgomotul la care te astepti, are si precizie buna, are si un recul adevarat si, mai ales, se simte barbatesc in mana. Este un pistol care merita tot respectul si atentia. Dupa Glock, mi-a picat in mana Carabina Roni, o arma bazata pe pistolul descris mai sus, dupa cum am mai spus, dar care are o precizie mai buna datorita suportului care transforma ansamblul in pusca si a dispozitivului de ochire. Aceasta arma a fost inventata de israelieni, probabil din motive economice (e mai ieftina de fabricat decat o pusca), pt. ca nu cred ca s-au gandit evreii la cat de usor se trage cu ea, ci la cascaval. Bottom line, precizie buna, feeling bun, fain dispozitiv de ochire. Minusuri: nu poate decat foc cu foc si nu are bataie mare fiind bazata pe un pistol; se blocheaza cam des, nu din cauza Glock-ului foarte fiabil, ci a sistemului de actionare al suportului, care il converteste in pusca. Dupa Roni, am lipit de podul palmei cel mai fain pistol (in opinia mea), REVOLVERUL. Bai tata, cand a inceput asta sa bubuie si sa imi dea in podul palmei, am zis ca m-a sagetat Cupid. Este o senzatie rara, greu comparabila cu ceva. Simti cum te incalzeste puterea pe interior si capeti o siguranta de sine extraordinara. Cand vezi ce gauri face si cum spulbera tinta aia in zona in care intra, sau cum sare sanatos pamantul din spatele tintei, te mananca sa intri in datorii. De departe, cea mai plina experienta cu un pistol (desi nu am tras decat cu 3 modele)… Ak 47 care a urmat este modelul imbunatatit, cu reducere de calibru si adus la standard NATO, al vestitei arme de renume, de calibru 7.62, creata de Mihail Kalasnikov si intens folosita in perioada Razboiului Rece, a Razboiului din Vietnam si nu numai. Aceasta arma poate trage si dupa ce a fost scufundata in apa sau nisip, dar nu voi intra in detalii aici. Pusca iti ofera clar, un feeling de putere asemeni celui dat de revolver. Este capitan intre pusti automate/semi. Recul adevarat, pocnet puternic si senzatie oferita cu generozitate, peste amandoua. Recunosc, mi-am imaginat ca e mai grea si ca o voi simti serios in umar, cand da inapoi. De departe, nimic mai neadevart. Era de acolo…De adaugat ca arma asta poate sa bata eficace la 400 de m (daca esti in stare sa tragi cum trebuie pana acolo…) Primul proiectil a lovit tinta, insa cam departe de centru. Am facut o mica pauza de reglaj inaltator si am revenit cu urmatoarele doua focuri care au ajuns unde trebuie. Ploaia incetase. Faceam deja calculele pe tinte. Un 7, 3 de 8, 4 de 10….Se adunau punctajele incet, incet. Nu ma asteptam sa castig. Nu pentru asta am venit. Printre noi erau altii care se vedea clar ca au mai tras. La final, a ramas intre Tomi si Diana, un cuplu de nebuni frumosi, unul politist, celalalt cu background solid in familie, prin urmare nu strain de arme. A castigat Tomi, la o diferenta de 3 boabe, victorie urmata de multe mistouri legate de cine gateste in seara aia si cine da cu aspiratorul in urmatoarea zi. Noi stiam raspunsul, in ciuda rezistentei unuia dintre noi… … Stateam toti aliniati in sir indian, la talere. Am pierdut primul loc la tragere pt. ca adunasem tuburile goale de pe jos si dadusem o raita prin sala de breefing, sa le las. Alaturi, pe masa, mai zacea inca un pet de 2 L pe jumatate plin cu tuburi goale de cartuse, de toate calibrele folsite la tragerea in tintele fixe. Facusem curatenie degeaba. Din nou, aceleasi reguli nu mi-au permis sa le iau cum mine, acasa. Nu-i nimic, amintirea nu imi interzice nimeni sa o iau cu mine, imi soptesc in barba, intrand in rand si pregatindu-ma sa trag al 2-lea… Arma de talere, un Remington scurt, double-barelled suprapuse, cu frangere si doua focuri, parea un pic cam grea, insa cand am proptit-o in piept, tragand patul in umar, am realizat repede ca ne potrivim perfect. Cu putin antrenament cred ca se poate trage si cu o singura mana, pentru un feeling intens. “FOC!”, am strigat si primul taler a plecat, dupa ce am indesat primele doua cartuse cu alice in tevi si am inchis-o, proptind-o bine in mine. Talerul, cu greu cat o farfurie rosie de cafea (mica, frate!), o sterse repede prin drepta mea, venind din spate. Urmaresc in catarea armei, usoooor, discul si apas incet tragaciul, cam pe unde am perceput eu ca talerul avea un punct de suspensie, urmarind apoi o traictorie descendenta. De data asta simt un recul adevarat. Am inebunit instant! Bubuiala, reculul, mirosul de praf de pusca in nari, talerul imprastiat in multe bucati mi-au luminat fata, ca un pom – seara de Craciun. Gata, deci nu mai am nici o scapare! Simteam asta cu fiecare por de trup. Trebuie sa mai trag! Sper sa nu devina in plm, sevraj. It fokin’ feels like a good open minded sex round, after a dam weed! Am ars zece runde. Am nimerit 4. Se putea si mai bine, dar este timp. Ma declar multumit pentru prima incercare. Au fost printre noi oameni care au dat 9/10! Ca a fost bafta chioara, mana, CHI-ul, pala de vant partinitoare, ca astialalti au mai tras sau era prima experienta, nu importa prea tare. Ne-am distrat, am ras unul de altul, am avut emotii bune si ne-am simtit ca intr-o familie. Drumul de intoarcere ne-a parasit temporar, pe la Doi Cocosi, unde am luat un “late lunch” elegant, in jurul orelor 16. A fost o masa intr-o nuanta de bon ton haiducesc, in frecventa evenimentului, care a completat o experienta inedita si plina, printre oameni faini & dragi, pe care nu ai cum sa nu ii iubesti. Eram obositi dar se citea pe chipurile noaste multumirea pentru o zi completa ce ave a sa nu se opreasca aici… —Ark, BH—
  4. Giurgeni, Sub Pod la Dunare

    Giurgeni, la Dunare sub pod. Deja la a doua editie, o ieseala asteptata de mult. De ce ? Pai cum sa nu astepti cu sufletul la gura un format care a iesit extraordinar anul trecut, cum sa nu astepti rasfatul gazdei (Fane) care te cinsteste si te simti mandru ca-i esti aproape si te omeneste cu de toate, numai bunatati si rasfaturi culinare. Anul asta s-a plusat, deoarece a mai fost Saru a carui onomastica a trecut nu fara ca acesta sa ne inece un pic in licori bahice si colac peste pupaza sa avem in familie un Tudorel, mare bucatar de ocazie care a considerat el ca cele peste 400 de sarmale, gratare peste gratare, borsul de peste de la mama lui si prajiturile pe care mama gazdei si sotia le-au gatit fara mila de diabet oferite de gazda nu sunt suficiente, ca e necesar un ceaun de 5 vedre de ciorba de burta cum rar mi-a fost dat sa mananc. Ce mai ne-am muncit putin sa facem fata festinului in lege de la fata locului dar ce mai turavura, cred ca mi-e foame si ma gandesc cu jind la ce a fost acolo . Timpul trecea dar parca nu suficient de repede pana la data mult asteptata, sa ne balacim in curentii dunarii de sub pod la Giurgeni era tot ce asteptam in saptamana aia. Ne-am organizat plecarea care cum reusea, unii de vineri dimineata, altii mai pe seara si unii mai putin norocosi de sambata, ba de prin Bucuresti altii de pe la Urziceni, fiecare pe unde era. Primul grup a plecat din Bucuresti si au intersectat calatorii din Urziceni pe la Slobozia, dupa o gura de cafea s-a trasat planul cumparaturilor care urmau sa fie facute la Tandarei. Zis si facut, liste peste liste, ce tot glumesc nici o lista, avem experienta, din ochi se dimensioneaza totul, cata mancare cata bautura tot. Cu desagile si porbagajele pline ne-am avantat, dupa ce am zabovit pret de o ora la Tandarei catre locatie. O baie rapida si toate au decurs de la sine intr-o insiruire fireasca de vineri la 14 00 pana Duminica la 14 00, da repede mai trece timpul asta cand esti in familie si te simti bine. Am fost o mica particica din noi vre-o 50 de adulti si o droaie de copii cu care ne-am batut la capitolul cine se distreaza mai bine. Am dansat, am ascultat muzica tare si multa: D si ne-am bucurat unii de altii si impreuna de tot ce este frumos si aaaa! De ploaia de stele care smulgea rumoare la fiecare corp ceresc care aprindea bolta instelata. Deja facand retrospectiva realizez un lucru, cuvintele sunt de prisos si oricat de talentat ar fii scriitorul nu reuseste sa reliefeze fiecare detaliu ( mai putin scriitorii clasici ) si traiere pe care le traieste cel fericit si blestemat cu dorul de duca, bolnavul cronic de calatorie! Dragilor viata este frumoasa si trebuie traita cat mai frumos. Ma inclin in fata voastra in special a celor care au fost acolo si imi pare rau de voi cei care nu ati ajuns. Show must go on: D
  5. Plaiul Foii

    Inca un pas… Toarna cu raze de mi se lipeste maieul de acest eu. Merg parca in pielea altuia, sau ma rog…un fel de a spune merg. Paseste strainul asta pentru mine…inca un pas… Tensiunea din antebrate si incheieturile palmelor imi zice ca trebuie sa ma intorc. Alunec pe o piatra si ma dezechilibrez. Imi bag un penis si ma uit de la poarta spre casa. Hai ca am numa’ 60 de metri de mers inapoi si ma opintesc in carje…Scuip acrit in san si ma gandesc: iar ma ‘cac pe mine’ pana la scaun, cateva minute bune de sontacaiala… Sunt obosit si visinata ajunge prea repede sa se bata in gura cu Tadoru pe piciorul meu stang si cred ca ultimul pierde. Privesc la bietul Fazer, muscat de partea stanga, ma intristez de rana lui proaspata, ma las in scaun si inchid ochii atingand cu degetele cutia de pe masa cu bucatile de carena sparta…Sute de imagini mi se desfac direct in cortex pe fast rewind ca o epidemie agresiva… Se anuntau multe grade in ceas si toate tindeau sa sparga ecranul normalitatii. 16 motoare in 3 grupuri si 4 masini se urneau din KFC-ul de langa Ikea, apasand DN1, ca apoi sa ia drumul Rasnovului, prin Paraul Rece, Zarnesti si intr-un final sa-si odihneasca tablele in Plaiul Foii. Erau 200 km, dar toti aveau sa se intample la temperaturi de pana la 44… Ne-au prins orele din urma aratandu-ne victorioase un 11:00, stand la o tigare prelungita in Petromul de pe centura de la intrarea in Ploiesti. Aglomeratia de la pompe, tigara si multele litre de apa sunt de vina. Dupa un rusinos 40 de minute, ne-am urnit spre Paraul Rece, pe un drum aglomerat foarte, odata cu apropierea de Sinaia, obligandu-ne la depasit prin stanga coloana interminabila si aproape stationata. Fierbeau motoarele, noi si benzile de pe asfalt parca fluturau in panglici curbate de mirajul emisiei de caldura din drum. In Busteni, un politist il certa pe Bucataru “-Ce cauti, ma, pe aici? Vrei amenda? Depasesti coloana asa cu mine de fata? Esti nesimtit?”, in timp ce in spate se forma o coada de 16 motoare. “-Pai si ce vrei, ma, sa mor aci, printre masini, la 60 de grade si sa blochez tot traficul?”, raspundea Bucataru. Omul si-a pus mana in cap si, cu un zambet de strain, ne-a facut semn sa trecem… Crosetam traficul super imbacsit usor usor, apropiindu-ne de intersectia DN1 cu 73A, unde ne urniram spre Paraul Rece in binecunoscuta de-acuma succesiune de curbe. Razele nu mai ajungeau direct pe noi sa ne fiarba in carcase, izbindu-se de masivii muti si lasand izul de rasina sa ne trezeasca dorul de munte si pofta de curbe…Mirosea a cauciuc incins si motoreta mugea constant. Doamne, ce imi place cum zice pe limba ei. Zice doina drumului intr-o cursivitate sora cu mersul apei de rau. O aplec si ma asculta, trag de gaz si ii cer mai mult. O cunosc deja! Ma apropii de Mitroi si il rog mut, in casca, sa nu mai franeze in curba, si sa ma priveze, totusi nu il depasesc. Imi place jocul si vreau parca sa-l imping si pe el sa-i ceara tributul. Daca nu vrei mai mult, ajungi sa stai, si daca stai, ajungi sa te gandesti ca e bine asa…sau poate ca doar Vaca e de vina pentru ca merge prea incet si e in fata noastra  In casca se intampla multe, adesea mai multe decat pe sosea, sau poate sunt eu de vina in locul vacului…Pana la urma suntem toti un grup tocmai pentru ca suntem diferiti, desi cu o pasiune comuna si constanta, iar drumul este placerea noastra multa, mai multa decat destinatia… Ne-a prins ceasul din urma, batand de 14, cand am andocat in parcarea Penny-ului din Zarnesti. Ne-am organizat repede, am facut cheta, am luat cu asalt magazinul si in scurt timp am umplut 3 carucioare cu tot ce aveam nevoie pentru doua mese ce urmau sa vina, cat si pentru micul dejun de a 2-a zi. A urmat un drum in care praful s-a tesut frumos pe noi si cai, schimbandu-ne culoarea si infundandu-ne aerisirile la casti (mai putin alora cu open face-uri la care le-a infundat direct narile.) Inca ardea de sus, dar padurea si prietenii masivi l-au mai imblanzit o leaca. Ne zambea fara nori. Se oprise bine din ras…(pentrut cei care se intreaba, da, este elipsa subiectului adica soarele ) Corturile s-au montat parca singure in timp ce radeam cateva beri fara drept de apel. Cu greu mai ajungeau la rau, alaturi de vin, tarie si mancarea ce trebuia tinuta la rece. Am surprins un Varan umfland la saltea, cand i-am confiscat toporisca pentru a croi o cale prin lastaris, spre rau. Aveam sa facem multe drumuri intre gratar si rau… Ne-am oprit de cateva ori bune pana sa dam de refugiul asta. O bucatica de poiana cu trunchiuri de copaci taiati si stivuiti, gata spre a fi ridicati, cu multe lemne de gratar si foc de tabara, cu padurea aproape si raul la cativa pasi. Ce haiducie sa iti poti dori mai mult?…Se anunta o dupa amiaza perfecta. Urma o bula de “no stress” cu bere, gratar si caterinca….exact ca in vremurile bune…Tanjeam dupa asta. O asteptam ca pe o baie rece dupa multi km de desert, unul in care asfaltul arde mai tare ca nisipul si oamenii sunt mai rari decat cactusii… Gratarul sfaraia cu de toate, strajuit de noi. Berea pierdea teren si ne luptam sa nu pierdem si noi, dar gratarul a mers ca uns si in curand, am pus de pat cu o campeneasca la umbra, aproape de apa si de rezervele stivuite la rece. Pana acolo insa, ne-am tiganit in rau mai rau ca aia mici…noi si cainele lui Pitic. Un tablou prea greu de animat din cuvinte se desena singur, pe masura ce eu, Cos si Varanu incercam sa tinem disperati stropii de apa departe de tigarile noastre, Toma, Dragoselul si Pitic se luptau sa invinga cainele in apa si Fanel se lauda pe cracul stang, in timp ce pe malul drept, la cativa metri, Tilda, Oana si Zizu lopatau apa la slapi in capul astora din rau. Din cand in cand se tipa din amonte, la Misu, pentru a recupera cate un slap furat in aval de curent… Dar cum burtile pline trebuie sa nu sada prea mult, ne-am pus pe trante si demonstratii de lupta (in joaca evident) si cum nu puteam sa lipsesc, ma puse naiba sa ma incerc cu Pitic care are cu vo 40 de kg peste mine si un cap in plus si cum ne opinteam mai tare, il incarc pe mine. Asta se descarca cu toata greutatea si apasa pe piciorul meu stang pana cand il simt ca paraie sub talpa…A urmat o durere de muscam din cernoziom albindu-ma la fata. Nu parea nimic rupt, dar durea de ma cacam pe langa mine. Stiu ca a trebuit sa ma intind ca se intunecase orizontul o leaca si dicleam un zenit strain de lumea asta. Mi-am revenit repede, meditand cu piciorul in apa rece a raului. Cautam niste pesti imaginari si meditam la tampenie. Acu, pe semne ca de la adrenalina si ceva cocartz nu simteam exact ce trebuia, dar inca mai puteam sa calc in calcai…asta pana a 2-a zi…Stiu ca nu l-am mai bagat in seama in seara aia, desi se umfla incet incet. Era si pacat. Atmosfera e greu de zugravit. Foc, glume, mistouri, cocartz si povesti la flacara, cu oameni dragi pe care anii si viata nu i-a dus departe de mine si pt. asta sunt recunoscator cu adevarat… Era tarziu si doream cu incapatanare, schiopatand usor, sa ma tin dupa Tilda in incercarea de a ajunge la o colina putin mai inalta. Voiam sa prind ceva semnal si sa trimit un mesaj alor mei ca sunt bine (eram ?!..) Stiu doar ca m-am trezit cocotat pe un butuc, am reusit sa fac vant la sms si “surpriza”! Eu cum plm ma mai dau jos d’aci, caci Tilda se desira daca ma las pe umarul ei sa cobor…Sunt idiotul impardonabil!… Norocul meu a fost ca m-am trezit cu un Bucatar care, desi are probleme mari cu lombara, s-a opintit si m-a carat vreo 100 de metri, atarnat de o aripa, pana la corturi, in ciuda rugamintilor mele de a nu isi nenoroci lombara cu mine…Eram impresionat si gandeam cu voce tare in cap, in timp ce masivul meu prieten ma purta incet… Se fisura de ziua si prima gura de aer montan m-a pocnit in moaca de indata ce am crapat cortul. Treaba era nasoala caci urma sa ma reazem mai mult in dreptul cat strangeam cortul si puneam pe cal. Zeci de ganduri se adunau agitate si se inghesuiau gatuite la filtru…Ptiuh! Tacere in cap am zis! Pe rand! Norocul meu a fost ca imi scoate D-zeu in cale oameni adevarati atunci cand ma arde mai tare. Sunt un norocos! …. Eram aliniati toti in acelasi colb de ieri si gata de plecare. Rahat! Am uitat sa imi incarc mp3 player-ul. Asta si faptul ca, surpriza din nou, nu pot sa schimb nici o viteza in sus. Ma doare de ma stramb…Si, deodata, imi pica de sus si raspunsul. Schimba la calcai, potaie! Bagi calcaiul sub pedala, prin fata si ridici apucand ca si cu un carlig. Urmau 300 km cu un Transfagarasan la pachet si totul la schimbat cu calcaiul…Merg de mult pe motor, dar trebuie sa recunosc ca m-am indoit de mine un pic si atunci s-a gasit scarbavnicul de mp3 sa ma lipseasca in casti de un Icon for Fire sau un Poets of The Fall… Schimbam a 2-a, apasam brusc ambreiajul si agatam cu calcaiul pedala pentru a 3-a. La inceput motorul se tura un pic si intra putin in frana de motor pana trageam iar ambreiajul, caci nu apucam sa schimb suficient de repede. Dupa 40 km incepea sa ma jeneze tendonul lui Ahile. Il frecam prea des, insa cel mai complicat era sa aduc cutia de viteze la punctul mort pentru ca e nevoie de finete, iar eu trebuia sa folosesc calcaiul…M-am obisnuit repede si in curand nu am mai bagat in seama durerea constanta si nici tendonul. Adrenalina isi facea treaba, iar eu ma concentram la curbe, depasiri si la oglinzi. Avantajul meu, gandeam in spatele vizierei, este ca imi cunosc bine motorul actual, de mai bine de 4 ani. Il inteleg si stiu ce si cand sa-i cer, cum intra in viteze, cum franeaza spate si fata simultan si compesantoriu, cum sta pe curbe, ce face centrul de greutate acolo, cum lanseaza furca pe fata si amortizorul pe spate si mai ales cum se comporta cuplul si frana de motor (esentiala). Astea le inveti in timp si bine, daca nu schimbi motorul des, caci fiecare motoreta are particularitatile si comportamentul ei… Ne-am oprit in ultima benzinarie inainte de intrarea pe Transfagarasan. De sus ne incerca usor o ploaie si lumea a inceput sa cotrobaie usor agitata prin bagaje dupa costumele de ploaie, cand Misu ne-a anuntat ca motoreta lui nu mai sare de 5000 de ture si de 80, pe langa un mers al motorului cam ciudat la ureche… Dupa o cautare de 15 minute a unei chei cazute intre carene si scut (Toma a fost erou si a salvat ziua), impaiati bine in costume si cu gazul full, ne-am urnit incet pe superbul drum ce patrona zarea. O silueta lunga si sinuoasa a unui imens sarpe impietrit printre munti, adesea cu inelele in nori, se desprindea luand viata parca din legendele Olimpului, de parca un titan dinaintea timpului, intr-o lupta epica, a aruncat sarpele imens din ceruri si l-a infipt intre munti, un strajer al eternitatii ce va sa fie tot aici cand noi vom fi demult plecati din lumea asta si Vaca biciclea parca dupa un ceas care avea minute la secundar… Curba dupa curba, cu hau in drepta si versant in stanga, cu nori si soare, drumul ne-a lasat in parcarea dinainte de tunel. Pustiul de acolo ne ameninta ca daca nu platim 5 lei de motor, in conditiile in care de masina era 10 lei, cheama jandarmii…(daca ajungeti pe acolo, nu le faceti buzunarele mari hapsanilor!) Hmm, ce specimene locuiesc frumoasele meleagurile imi ziceam in casca…Nu am fi stat oricum mai mult de 15 minute asa ca ne-am urnit repede, agatand cativa Kurtoskalacs din mers. Ploaia ne-a prins imediat dupa ce am parasit sarpele, dar nu cu burtile goale. Am apucat sa ne oprim la o terasa inca pe Transfagaran unde ne-am desfatat cu o masa calda si niste papanasi, apoi ne-am apucat iar de curbe. Mai faceam o pauza mica de cateva minute la o tigara. Ma bucuram de ea caci neputand sa ma mai ridic in scari, imi amortise dosul. Cos tragea de curbe, urmat de Mitroi, apoi eu, Saru si Turbo in primul grup. Le-am aplecat si am inchis cauciucurile pana cand ne-a “sarit inima” intrand intr-o curba plina de nisip si cu ditamai craterul pe mijloc. A fost unul dintre momentele alea in care am strans din dinti si am mangaiat toate comenzile motoretei impreuna cu un flash “Pater Nostrum”. Saru aproape ca jura ca a dat drumul la unul dens pe crac si fara jena! Recunosc ca toti am avut aceasi senzatie frustrant de veridica… Ploua si nu dadea semne de un viitor menajament. Se aliniau norii la orizont, prevestind un dus lung si umbra multa… Eram patru si aveam un avans de cateva minute in fata. Ne-am oprit intr-o parcare betonata, pe marginea drumului si putin mai jos decat acesta, sa-i asteptam pe restul. Era bine. Imi mai odihneam piciorul pe jumatate beteag. Se umflase in bocanc, dar inca calcam in el. Toma suna si tocmai ne anunta ca motoreta lui Misu a cedat de tot si nu mai vrea cu el. Urma sa vina John desi mort de obosit, cu duba lui de cartofi, sa incarce motoreta si sa o duca la Bucuresti. Nu avea rost sa mai asteptam. Incalec pe motor, ma asigur st / dr si dau sa plec, dar calul se inclina brusc pe partea stanga. Roata putin virata, proptita in asfaltul care era mai sus decat parcarea, a alunecat. Pun repede piciorul stang si beteag, din reflex sa o sprijin, dar instinctul de autuconservare si durerea nu ma ajuta prea mult. In alte circumstante as fi rezemat-o usor de pamant sau as fi tinut-o, dar asa o las sa cada intre picioare analizand repede daca nu am sexat de tot piciorul…Bucataru (sa traieti Bucatare, te pup!) se opreste pe partea cealalta a drumului si dupa 2-3 minute ma incarca in spate si ma ajuta sa incalec iar pe motor. De data asta nu cred ca mai pot calca in picior, dar vad ca macar mai pot schimba vitezele. La calcai, dar inca pot… Pe rand, Curtea de Arges, Bascov si Pitestiul se pierdeau in spatele nostru…Usor, intram pe autostrada A1. Cerul parca se inchidea la culoare invers proportional cu deschiderea vanelor. De acum incepuse sa dea bine cu apa in noi (urmeaza o parte pe care nu o recomandam ca etalon de urmat sau incercat. De preferat este sa va opriti la un ceai cald, sa asteptati sa treaca apa si apoi sa calariti linisititi…) Era primul km de autostrada si perdeaua se tzesea incet dar sigur. Ma intrebam retoric si tot in aceeasi casca, pe unde am ratacit panarama de stergator de deget pt viziera, in timp ce crapam viziera la juma de minut sa se dezabureasca. Apa curgea de acum pe manusile si bocancii deja saturati urmandu-si linistita ciclul in natura. In spatele meu si a lui Cos, se aliniau motoarele bine spalate… Borna arata km 50 si ceva parca si cerul trecuse de la cana la galeata. Turna pe noi supart de parca tinea cu tot dinadinsul sa ne spele de tot colbul din Plaiul Foii, uitand ca s-a dus demult…Motoarele mugeau constant si sigur sub cerul dezlantuit…. Pe la km 40 a inceput sa dea de sus de parca anunta al 2-lea stres a lui Noe si nici semn de vreo arca…doar noi motoarele si raurile din cer mictionand cu presiune peste noi. Mergeam cu 100-110, insa constant si usor usor eu si Cos ne-am distantat de restul. Orice incercare de semne se pierdea in negura furtunii si in imposibilitatea de a fi percepute din spate. Principala noastra ghida erau stopurile si umbra de reflectorizante care se mai distingea din parapetul din stanga noastra si noi o tineam constant 100-110…Mai depaseam, mutandu-ne pe banda a 2-a, ca mai apoi sa revenim succint pe prima, dupa ce invariabil ne trezeam cu cate un pitziponc dandu-ne nervos flash-uri din spate in acele cateva secunde de banda doi. Ni se parea ca pedalam putin cam repede pentru furtuna aia, dar ne saturasem de murat. Cateodata, se facea lumina brusc si un arc maiestuos lega cele doua taramuri in razboi, in timp ce noi ne limitam la a ridica degetul aratator spre cer…Depaseam si ne intrebam cand ne va pune un destept o frana in fata ca s-a cacat pe el de la un fulger, nu il diclim prin perdeaua deasa de apa si ne agatam de antena lui de plafon…Probabil ca era doar o chestiune de timp sau noroc… Nu trecu mult si am tras repede in proxima benzinarie. Cos cauta masca de neopren. Se saturase demult de biciul stropilor de ploaie pe fata din cauza openface-ului. Am postit o tigara in causul palmei cu un filtru imbibat de ploaie, cand s-a apropiat de noi un membru de la Romantic Bikers. Omul nu avea costum de ploaie. Venea de pe Dealul Negru si nu se pregatise. Ne-a intrebat daca putea sa dea join, in conditiile in care nu am fi depasit 120. Nici pomeneala, l-am asigurat ca e viteza maxima si se va intampla rar. Autostrada murata si noi odata cu ea, parca nu se mai termina. Calaream instinctual, semi-orbi, printre blocuri de tabla abia clipind din stopuri, prin valurile de apa si intunecimea unei autostrazi prost intretinute, macinand in singuratatea castii “Doamne, tu tii acest ghidon. In mainile tale ma pun. Du-ma acasa bine!” Ne-am gasit toti in ultima benzinarie inainte de intrarea in Bucuresti. Radeam, cu bocancii in maini desertand apa, storceam manusile, fumam frenetic si faceam poze de grup in timp ce Vaca mai avea sa faca cca o jumatate de ora pana la noi… M-am departat un pic de grupul viu colorat, am iesit schiopatand de sub copertina statiei, din nou in apa si m-am uitat in sus multumind, desi ploaia continua tacuta sa-mi inunde fata…
  6. Bikers for Humanity-Cumpana 2017

    Bikers For Humanity, Cumpana, Constanta, 2017 Pielea ma ardea parca mai tare sub geaca, acum ca mai aveam putin pana la perna. Motorul era deja pe cric si eu ma impleticeam incet spre usa casei in timp ce bagajele urmau sa ramana pe bietul catar metalic, inca cel putin o zi. Putzeam la propriu si din toate ungherele lesului animat. Ma minunam si eu de unde si ce ma mai propaga in opinci, dar se simtea cald si bine. Era sentimentul acela pe care il ai cand ai reusit ceva care ti-a depasit asteptarile… Ah…perna! Asteptam sa-mi rupa filmul, dar el se incapatana sa treaca pe replay, insa de data asta pe FFW. Acelasi catar, acum pe cric si la fel de incarcat, se precipita in dupa-amiaza de 2 iunie, repede pe poarta si ateriza in ultima benzinarie Mol, dinaintea intrarii pe autostrada A2. Urma sa ridicam cricurile la orele 14:00 si ne astepta un drum spre acelasi litoral, drum despre care, sincer, mi-am cam pierdut interesul de ceva vreme. Nu are nimic de spus, cu exceptia modului in care il condimentezi tu, singur sau alaturi de tovarasii de drum. O singura variabila merita consemnata in aceasta ecuatie: nici un drum nu este identic cu celalalt. Daca ar fi sa ma intrebi de ce, nu as sti sa iti dau un raspuns concis, insa as putea veni cu sute de exemple. Asa se facea ca siluetele om-motor, lasau umbre miscatoare pe griul dungat intrerupt, deformandu-se pe alocuri de la caldura. Am ales sa merg ultimul, inchizand grupul. De departe este cel mai bun loc, pentru ca poti vedea tot ce se intampla in fata si mai este si view-ul magnific dat de organismul viu format din siluetele de mai sus. In fata mea, “Bucataru” macina usor km sub greutatea choper-ului croit parca pe masura lui. Vantul ii anima steagul BH prins de sisy-bar, cand acesta dadea semne vadite ca vrea sa evadeze. Nu stiu cand am ajuns langa el, semnalizandu-i problema prin semne specifice, si dupa o oprire scurta, ne puneam iar in miscare, de data aceasta, pentru a ne opri in 7-800 m. “Bucataru”, prinsese steagul cu soricei dar uitase manusile pe rezervor… Acum graiau prin semne evidente, ca un tir le-a luat pe talpi, insa erau intregi… Intarzierea cumulata din cele doua opriri, sa zicem ca ar fi totalizat cca 10 min….poate unele dintre acele minute de intarziere pentru care multumesti si te pun pe ganduri tare de tot… Asta cerneam in timp ce treceam pe langa un accident grav ce se intamplase cam cand ar fi trebuit noi sa trecem prin acel punct al autostrazii, daca nu intarizam “aleatoriu”…In sant, un camion cu cartofi si un autoturism, ambele rasturnate, isi cereau tributul in victime… Am incetinit dar nu ne-am oprit. Era deja multa lume si se acorda primul ajutor. Dupa calculele mele nu trecusera mai mai mult sau mai putin de 10 minute… [de aici cuvant inainte, urmeaza 4 randuri peste care poti sa sari daca nu ai baut suficient sau nu ai fumat ce trebuie ) ] A urmat o discutie foarte filozofica la cafea, pe marginea subiectului “soarta este scrisa si nu poti schimba absolut nimic pentru ca este un interval inchis, destinul fiind singurul interval deschis din spatiul matematic {Soarta}, in care iti poti ajusta drumul si face alegeri cu impact cauzal, fara insa a putea afecta nodurile principale, scrise si inalterabile”. A circulat cafeaua si gandurile prin noi, in flow-ul dubios descris mai sus (nasol daca nu ai citit alea 4 randuri pt. ca trebuie sa te intorci) si pe nesimtite ne-am trezit in campul Bikers for Humanity din Cumpana. Am odihnit dihaniile metalice in zona frumos delimitata, am montat corturile si ne-am prezentat la debreef-ul de la 19:00, conform programului afisat pe site. Urma sa “citim” cumpatat pentru ca venea peste noi o zi cu 8 ore de munca pe bune, exceptand pauza mesei de pranz si de tigare. Si cum nu suntem prea buni la respectat reguli, am “citit” pana ne-a amortit echilibrul…insa nu inainte de a beneficia de un discurs pasional al d-nei primar din Cumpana, unde ni s-a inmanat revista locala, noua, “bikersilor din Iad” asa cum am fost botezati de distinsa gazda. … Alarma misca telefonul care aluneca agitat prin cort. Era o dimineata de Sambata frumoasa, insa care se anunta darnica in grade. Batuse de 8:00. M-am luat si pe mine si am taiat-o repede la cortul de campanie pentru protectia muncii si semnarea documentelor specifice, apoi a urmat formarea echipelor de lucru, pe specialitati. Fetele au fugit repede la zugraveli interioare crezand ca scapa usor. La pauza de masa erau ornate de parca cineva ciufulise o bidinea de ele. Altii au ales placarea podului casei cu vata minerala si inchiderea cu OSB. Credeau ca va fi usor, asta pana cand au fost bagati in combinezoane cu gluga si au priceput ca aia e sauna la purtator, mai mult decat protectie. Unii s-au orientat la lucru pe schela, la tencuiala decorativa, o alta formatie, la legat fier pentru centuri si grinzi. Mi-aduceam aminte de discutia de cu o seara inainte, cu Cos. Desi am ramas la zidarie, inca sovaiam vazand pofta soarelui de noi. Dar, rapid s-a ajus si la cererea voluntarilor pentru echipa de zidari. Ne-am trezit facand, toti din BH, pasul in fata. Urma soare si munca grea, dar la fel de bine, urma sa ridicam paharul la final admirand ce a crescut din mana noastra. E usor sa distrugi si nu ramai decat cu amar, sau mai rau, nu simti nimic. E greu sa ridici si, ceea ce trece prin tine dupa aceea, iti incalzeste fiinta de parca ai fi crosetat pamantul din fire vii de lut… Asa ne-a prins pranzul, punand BCA peste BCA, cu cate un cancioc de mortar dedesubt. Zidurile cresteau si o faceau mai repede decat le-am dat credit. Eram 18 oameni, cate 4 pe fiecare zid si Toma cu Fane la malaxat mortarul de zidarie. -Toma, ce e ma, mortarul ala? E pisat! Uite Cip, vino sa vezi arta, ma striga Fane in timp ce eu taiam la un bloc de BCA. Eram 18 si nici unul nu isi castiga existenta din asa ceva, dar treaba mergea si o facea ireal de bine. Ne mai intra praf in ochi de la taiat BCA, ne mai indreptam de sale de la galetile cu mortar si de la carat material, dar nici unul nu se lasa. Trasam, masuram, zideam, ridicam sforara de nivel si o luam de la capat. Se zice ca timpul petrecut impreuna leaga oamenii si ca tinzi sa te incojori de oameni care te distreaza, te fac sa razi, dar cred ca greul dus impreuna leaga sau intareste prieteniile cinstite. Este greu de exprimat in cuvinte ce simteam cand fratii mei munceau cot la cot cu mine si fara a astepta rasplata, doar din dorinta de ajuta pe altii. Asudam toti laolalta in soare, pe placa, printre mortare si ziduri, faceam glume de santier si beam fiecare din apa celuilalt…Ne injuram, ne bateam pe umar si cantam… Mitra mai aducea un BCA si ne invita la el cand va sa se apuce de casa, in timp ce Alin sculpta in cate un BCA, ba un falus, ba o pereche de sani sau emblema Bikers for Humanity. Blocurile au ramas zidite ca dovada vie ca zidurile alea au fost ridicate de “bikersii din iad” ai d-nei primar Ne-a prins ora 17:00 bronzati cu maneci, ca tractoristii, uitandu-ne la ce am reusit sa terminam. Ridicasem un etaj de cvadruplex intr-o zi! Nu este lucru putin si pot spune ca am vazut multe echipe de zidari radicand ziduri iar noi eram o adunatura, tehnic vorbind, de necalificati… Stateam mandru cu berea in mana si ma uitam la ce crescuse din mainile noastre. Imi venea in minte vorba unui clasic in viata “berea are acelasi gust si fara voi!” si, poate acum mai mult decat oricand, realizam cat de mult se insala. Berea nu are niciodata acelasi gust…Ma gandeam la vorba asta si la cat de mult imi doream sa fi fost cu noi, toti fratii, pentru ca experienta asta nu era de eludat… Pe negandite m-am trezit cu Cos langa mine. Se uita si el tot acolo…Pot sa pun pariu ca o parte din gandurile mele erau un ecou in mintea lui si nu numai, ca intr-o constiinta de stup. Stiu ca m-a convins sa “evadam” pana in Vama si, dupa ce am incercat fara succes sa il conving si pe Toma, m-am trezit calarind. Lume multa in Vama si pestrita, dar nu-mi era de mirare. Ne-am vazut cu Varanu si cativa amici, l-am predat pe Turbo si ne-am asezat la o tigare. Stiu ca i-am spus lui Cos, atat: vreau sa imi bag picioare in mare cateva minute si o taiem inapoi. Nu stiu daca am intors meduzele cu vreascurile in sus sau am oxidat pestii, dar am reusit sa ma intorc cu blugii uzi pe mine, in Cumpana. Macar eram multumit ca am luat marea in talpi. E terapie, promit! Noaptea ne-a prins in plin chef, cu un Hrubi fericit si cantand Cargo. Roabele veneau una dupa alta, purtand la refuz berile si gheata. Undeva gratarul abia se terminase , cocosand din nou 2 oale mari cu carnati si mici. Cred ca ceva proroc fals sau, la betie, a prorocit ca are unde sa intre atata mancare si bautura. La pranz, insasi d-na primar ne-a servit cu sarmalute, placinta dobrogeana si gogosi. De cu o seara inainte ne-a adus pizza si nu eram decat vreo 150 de lupi… Nu stiu cand mi s-a rupt filmul. Am incercat sa stau cat mai mult adunat in capul oaselor mele, insa oboseala si berea m-au impiedicat sa mai gasesc iesirea din cort. Dadusem o fuga la el sa caut un hanorac, dar mi l-a ascuns si mi-a dat saltea la schimb. Dimineata ne-a gasit in viteza, cu bagajele pregatite. Ne-am luat la revedere de la gazde dupa ce au mai facut cateva poze cu noi. Aveam sa aterizam la parintii lui Fane. Oamenii ne asteptau cu un bors excelent, cu placinta, cozonac si prajituri. A fost una dintre mesele acelea de care iti aduci aminte mult timp (sa traiesti, Fane!) Ne-am inghesuit unii in altii, am ras, am impartit mancarea, ne-am “batut” pe verdeata de pus in ciorba, pe ardei si pe coliva. Desi ghiftuiti, am mancat cu pofta si cu mare drag unii langa altii, asa cum manca fratii, cot langa cot, apoi ne-am intins pe marginea drumului, vis-à-vis de motoare, la o tigare si o caterinca. Drumul de intoarcere, deja prea des batut, ne-a asezat in doua grupuri organizate si ne-a lasat pe fiecare de pe unde ne-am urnit spre Constanta. Nu stiu cu ce au plecat unii din Cumpana, dar un lucru este cert. Eu m-am intors mai plin de acolo si nu neaparat de la mancare…
  7. Manesti 2017

    Ediţia cu numărul 5 a venit cu o noutate în organizare şi amplasarea în locaţia deja cunoscută multora care apreciază o întrunire relaxată în compania oamenilor frumoşi adunaţi de prin toată ţara. Deşi zona de campare şi parcarea au rămas în acelaşi loc, nu acelaşi lucru putem spune despre elementele cheie ale întrunirii, focul de tabără, scenă şi zona meselor, lucru datorat unor chichiţe birocratice, pe care noi am încercat să le rezolvăm cât mai bine. Anul acesta nu am fost prea norocoşi cu vremea care a considerat că trebuie să ne ude puţin, în special sâmbătă seara exact în perioada în care aveam organizat concertul “Cântecele unui Derbedeu” cu Ovidiu Niculescu şi Jaja, dar asta nu ne-a împiedicat să facem o reconfigurare şi să vă oferim un “concert de cameră” în zona meselor protejaţi de picăturile de ploaie sub zecile de umbrele. Conform zicalei “tot răul spre bine” considerăm că acest lucru a oferit concertului o notă personală şi o interacţiune mai apropiată între artişti şi spectatori. Am încercat să ţinem cont de recenziile voastre de anul trecut şi considerăm noi că am îmbunătăţit condiţiile, nu ezitaţi să ne înştiinţaţi ce consideraţi că trebuie îmbunătăţit şi ne vom da toată silinţa ca la anul Manesti-ul să ne fie o gazdă şi mai primitoare. Vă mulţumim pentru participare fraţi motociclişti de pretutindeni şi vă aşteptam cu bine la anul, la următoarea, până atunci asfalt uscat şi mulţi km frumoşi!
  8. Mars moto si Party BlackHelmets 2017

    Dupa o perioada de lunga asteptare si demersuri am reusit cu greu sa organizam editia a-VIII-a a marsului de constientizare a participantilor in trafic de existenta motociclistilor ! Noi am anuntat voi ati participat si credem ca ne-am facut auziti si vazuti chiar daca pentru putin in traficul din Bucuresti, desi ne repetam ne dorim sa nu mai fie nevoie sa organizam astfel de marsuri dar pana atunci mai avem mult. Seara am fost onorati de numarul mare de participanti la petrecerea organizata in Presa Pub unde speram sa va fi simtit macar pe jumatate cum ne-am simtit noi. Va multumim in continuare ca ne sunteti alaturi la toate evenimentele pe care le organizam si va dorim sa ne vedem cu bine ! Asfalt uscat !
  9. 1 Martie ! Martisor in trafic

    Intrucat este 1 Martie, ne-am gandit sa continuam traditia si sa luam cu asalt strazile vanand soferite pe care le-am surprins cu un martisor viu in forma de zambila parfumata, un flyer si un stiker ,urandu-le o primavara frumoasa si la multi ani din partea motociclistilor si indemnul de a fi atente in oglinzi si la noi motociclistii ! Deci inca o data doamnelor si domnisoarelor, Black Helmets va ureaza la multi ani si o primavara cat mai frumoasa !
  10. Cabana Voina

    Doar Cabana Voina pentru mulți, pentru familia BlackHelmets o cabană a prietenie și a voii bune. Cei mai nerăbdători dintre noi s-au grăbit să ajungă de vineri și pozele lor de pe facebook cu asfințitul dintre brazi și cu cănile înroșite de vin fiert, ne-au făcut așteptarea și mai lungă. Majoritatea ne-am întâlnit sâmbătă la KFC-ul din Militari și dup-o cafea și două țigări sudate la 08:00, ne-am înșirat pe autostrada București-Pitești, via Câmpulung unde ne-am și oprit să luăm d-ale gurii: jack, timi și alte răcoritoare. Pe drumul ce urca spre cabană, ia zăpada de unde nu-i, măcar dacă luam după noi câțiva saci din București ca s-avem de-o bulgăreală, dar continuăm încrezători cu gândul la pozele de c-o seară înainte pe care le derulasem cu invidie. Odată ajunși, am realizat că pozele au reușit doar în mică măsură să surprindă tot frumosul, ați mai văzut o cascadă înghețată?! Nici mulți dintre noi. Frumos-frumos, dar parcă lipsea ceva, o sticlă de tărie făcută poștă și o poză nu de grup ci de familie. După-amiaza a fost o recreere totală, unii au plecat în drumeție pe munte, alții și-au dus copiii la derdeluș, iar cei mai mulți au pus țara la cale trasând pe hartă excursiile din sezonul ăsta. Seara s-a grăbit să vină și odată cu ea un frig d-ăla de la mama lui, care parcă punea singur vinul la fiert. Unii zic că dacă mergi la munte și nu tremuri cu o cană de vin fiert în mână în jurul grătarului, degeaba ai fost; ei bine înclin să le dau dreptate. Altă vorbă din „popor” spune că cine n-are măcar un prieten bucătar să-și facă, noroc că al nostru face parte din club și de fiecare dată, grătarul este un real succes. Cu un asemenea pansament gastric, n-ar fi fost păcat de roșcata aia demidulce căreia nu-i ținea nimeni companie?! Seara a fost lungă și dacă n-ați mai încercat până acum să jucați „mima” târziu, este o distracție garantată, deși unii vor avea nevoie de pastile pentru cap a doua zi. Nouă de obicei nu ne plac diminețile, pentru că…și pentru că tre’ să plecăm, dar nu-i bai, a fost doar prima ieșire BH pe 2017 și suntem convinși că anul ăsta va fi unul grozav! D.B.S
  11. Lepsa- Intre dealuri

    Responsabilul cu vremea nu-i întotdeauna motociclist mai ales atunci când hotărăști o excursie cu o lună înainte, în plină toamnă; așa că week-end’ul ăsta ne-a prognozat să fim conservari, dar să derulăm înapoi. Din seria pe unde mai facem o ieșire de două zile, drumul Focșani – Târgu Secuiesc părea un traseu care întrunea toate condițiile: curbe, munte, un 500 de km dus-întors de bun-simț. Începem cu vreo două săptămâni înainte să ne numărăm pentru a rezerva o pensiune în zona Lepșa, punct care marca jumătatea traseului. Printre discuțiile administrative se putea întrevedea deja un tumult tacit, în fond putea reprezenta o ultimă ocazie să ieșim, în condiții umane, cu mobrele pe anul acesta. În virtutea fanteziilor proprii toți ne imaginam cum o să închidem cauciucurile și cum vom reuși cu greu, de zâmbetul larg, să ne dăm casca jos. Timpul trecea, gândeam optimist și speram că dacă vremea va fi rea măcar să nu fie chiar atât de rea, pentru că în atâția ani de motociclism ne-am obișnuit cu ploaia, sincer nu mi-aduc aminte de vreo excursie în care n-am încasat măcar o ploaie. În ultimele zile am acordat mai multă atenție prognozei meteo decât obișnuitelor „probleme” ale prietenelor / soțiilor noastre, dar n-a fost să fie, pe lângă temperaturile scăzute se anunțau lapovițe și ninsori. Nu ne-a rămas decât să ne aciuim în mașini și sâmbătă dimineață am reușit să plecăm aproape la ora stabilită. Pân’ s-ajungem la Buzău aproape că ne întrebam ce dracului prognoză meteo am urmărit, ținând cont că un soare timid ne pâlpâia în parbriz. Spre satisfacția frustrărilor noastre a început să bată vântul și să plouă mărunt, apoi mai des; am ajuns la cazare pe o vreme nehotărâtă, scurtele reprize de soare erau urmate de precipitații reci. Ce-i drept câțiva motocicliști ne-au trecut pe la poartă și urmărindu-i cu jind ne-am răsucit cuțitul în „rană” adâncind-o. A urmat un lung grătar puțin mai tăcut decât cele cu care eram obișnuit, ceva lipsea, poate veșnicile discuțiile în contradictoriu despre cum să abordezi virajele sau cum să frânezi eficient, dar chiar și așa o ieșire mai puțin cu motorul nu ne făcea mai puțin specialiști și până la urmă discuțiile sub pretextul fin al alcoolului au „deraiat” în sfera moto. Bun și cam acesta reprezintă momentul zero, când fiecare dintre noi are o versiune proprie despre cele întâmplate. Poate doar cei doi supporti care în urma unor probe „de foc” la propriu au devenit prospecți, ai clubului Black Helmets, pot oferi o variantă veridică, dar lucrurile mari tind să fie învăluite de mister. Așadar s-a încins o petrecere demnă de cele cu care v-am obișnuit și restul este can-can, că doar tuturor ne place șprițul și n-ar fi nici prima și nici ultima oară când ne trezim mahmuri, că doar suntem bărbați și sintagma de-a doua zi „nu mai beau” nu mai este demult uzitată printre noi motocicliștii. Dimineața ne-a întâmpinat cum nu se putea mai „bine” cu ceață, vânt, ploaie și-am horătât să facem cale-ntoarsă, fără să mai ajungem la Târgu Secuiesc și să ne întoarcem pe Cheia sau DN1. Așadar, nu ne-am dat cu mobrele, dar pariez că niciunul dintre noi nu consideră week-end’ul ăsta pierdut, pentru că mai bine să te „ningă” în Vrancea decât să ai soare-n București și cum familia BH găsește prilej de distracție în orice context, da, a fost o altă excursie de pomină și acel „cum ar fi fost dacă era soare și noi călare pe mobre” ne va oferi oricând entuziasmul de a planifica o nouă ieșire! D.B.
  12. Siriu-Cheia in pastel de toamna

    17-18.09, Bucuresti – Siriu – Sacele de Brasov – Cheia – Bucuresti si cca 500 km “Sarpele zi Zig Zag-ul” Daca ranesti prin noroiul amintirilor, asa suna !…..Ca de prin filmele cu chinezi zburatori si totusi expresia este mai contemporana cu noi decat lasa de banuit la prima vedere… Varianta metaforica sau sinonimul mai ancorat in realitate, in lumea noastra a motociclistilor, te conduce destul de repede catre ceva sinuos, de preferat drum si nu om. Gandurile astea mi se derulau in casca in drumul spre intoarcere, stii tu, acolo unde esti singur tu cu tine, motorul tau si sarpele sau zig zag-ul… Indreptam silueta om-masina ca apoi sa o culc spre dreapta si mai apoi pe stanga, curba dupa, curba, km dupa km. Adrenalina se varsa in sange fara sa anunte. Isi facea repede efectul ca mai apoi sa se elibereze treptat pe o portiune de drum mai potolit, ce-i drept scurta. Motorul vuia in trepte inferioare si ture mari, pentru frane de motor ca apoi sa accelereze progresiv, gumele incise de-acum binisor, imbratisau asfaltul uscat si nu-i mai dadeau drumul. Isi faceau treaba bine, din cand in cand datorita vitezei si a curbei atacate un pic prea repede pentru ea, tineau sa-mi aduca aminte sa nu cer mai mult decat pot sa duc, intrand intr-un voblaj usor. Damn tobe ! I just love them. Rag ca doua leoaice in calduri… Aici ma simt dator sa va spun “kids don’t try this at home” pentru ca se poate lasa cu indispensabili maro sau mai pe romaneste “cacat la cur”. Nu depasiti in curbe in care nu aveti vizibilitate, mai ales un alt motociclist cu mana in gaz, cand vine ceva din sens opus si tocmai se intra intr-o curba periculoasa in care evident nu ai vizibilitate, altfel urmeaza o jonglare si “aducere” din frane de toate tipurile si ajustaje pe care daca genetic nu esti conceput sa le duci si daca scapi fara sa te prajesti, arunci chilotii la primul cric. Am fost tentat de vreo doua ori sa ma verific, trebuie sa recunosc… Cam asa se dilata perceptia mea prin viziera, printre versantii impaduriti sau ciopliti doar in piatra rece. Ganduri imperfecte crosetate din senzatii complexe strigau “In plm, sunt VIU !”, la fiecare crestere de puls, la fiecare iz de cauciuc ars care se strecura in casca din cauza unei frane mai brutale. DA, suntem defecti din nastere, pasiunile ne macina, ne urca sau ne pun la pamant, dar intr-un final aduna totalul in noi pe care il citim la ultima statie si eu vreau sa nu ma plictisesc la aceasta ultima lectura. Esuat printre senzatii, ganduri si trairi mi-am adus aminte ca traiesc ACUM. Maine este azi, asa cum, prin inversiune conceptuala, ieri m-a facut ceea ce sunt ACUM pentru ca traiesc… … Cu o noapte in urma Ptiuh, al naibii ceas, ori ma minte ori il sparg preventiv. Arata in sictir un 5 dimieata si eu sunt deja treaz de o ora. Rabdarea scartaie in mine de cand m-a gasit orizontala. Incerc sa ma mint ca am dormit destul, in drum spre baia din care ies in 5 min, apuc ceva repede din mers pentru matz si ma arunc in echipament (de data asta full). Azi este distractie. Azi si maine am parte de ce iubesc neconditionat eu la drum: sarpele, zig-zag-ul ma-sii sau curbele. … -Iuliane hai ba in plm ca stam dupa tine de 20 min si pe tine te doare in shtoaca ! Cam asa incepea dimineata in benzinaria Mol Colentina. Dupa suma maciucilor dirijate catre un singur hall, ne punem in miscare spre Buzau via Urziceni. Ne-am decis sa nu mai vizitam monotonii Vulcani Noroiosi si sa ne oprim direct la Penny din Patarlagele unde am luat mancare pentru masa de seara si dimineata. Nu am dibuit carnea de gratar care sa ne faca pe plac si in scurt timp ne-am urnit catre Nehoiu unde am gasit o carmangerie excelenta. Rar am prins carnati atat de buni (putin afumati)… Putin mai sus gaseam si crama de-acum mult asteptata. Deranjam gazda de la masa care se prezinta la usa intr-un tricou cu Iron Maiden nascand in mine o tendinta de “bate palma coaie!”. Degustam scurt, agatam un demisec alb si un merlot de asemenea foarte reusite si ne lipim iar de drum. In total, mancare pentru cele doua mese si bautura – cca 30 lei de pers. Trebuie sa recunosc ca ne-a fost mai mult decat necesar. Trecuse binisor de ora pranzului si ne hotaram sa urcam inca 10 km fata de punctul unde trebuia sa facem dreapta, spre Cabana Valea Neagra. “Soacra” ceda nervos. Certa o Laura, pe noi, la naiba pana si pe caine! Trebuia sa ii umplem pronto tuburile cu o zeama ca sa nu ii captusim frigiderul, ulterior, cu carne. Lasati-ma in pace, nu vorbiti cu mine, maraia el printre ardeiul iute si lingura. In scurt timp, dupa o siesta foarte scurta, ne-am inturnat la rascrucea unde trebuia sa ne lasam in dreapta si, dupa ce am mai ratat-o inca o data cu vreo 50 m, reusim sa ne punem pe calea dreapta pana la cabana. Un drum de tara, practicabil ne-a adus aproape de un pod peste rau, de cca 70 m lungime. Ne-am oprit intrebatori langa el citind pe o tablie balanganind in ritmul aceluiasi pod, pe care scria “are voia sa treaca doar o masina”. Si ne-am urnit usurel…Podul este facut din cabluri si o structura metalica usoara, pe care sunt prinse scanduri si doua talpi de rulare din tabla profilata. Doame si ce scartaia a jale cu fiecare dintre noi…Pe podul ala, daca nu iti vine si trebuie, treci cu motorul o data si sigur te taie nefiresc de rapid, evident un caca. Daca agati un felinar de el (de pod) si il treci noaptea, la luna plina, jur ca daca trage o vulpe un partz, lesini cu mainile pe piept si picioarele inainte! Nu trecu mult pana la sprijinitul pe cric, langa o cabana mare, rustica, construita din lemn, cu multe camere, dependinte si un foisor generos, asezata la baza unui versant impadurit. Dupa o primire calduroasa din partea gazdei, ne-am aruncat bagajele in camere, ne-am reglat cu banii si ne-am apucat de gratar. Si ce bine a dat Fana din vreascuri….Ceafa, mici, carnati, ciuperci umplute cu branza si piper, cartofi la jar, you name it. A urmat o seara traznet, cu o masa rotativa pe care am pus de toate, pe care o invarteam si de pe care serveam dupa pofta inimii, o seara marca BH, cu vin, povesti, mima pe echipe si palinca sau Jack peste ele ca sa iasa sandwich-ul ideal. Mistoul si voia buna erau la ele acasa. Am ras aratandu-ne cu degetul pe sine si pe restul. Timpul a trecut repede, Mitra a sters-o mult prea devreme la culcare (pe la 22:30), invocand luna plina si un cap greu, strain de el, in timp ce Fana reitera vorbe de duh deja cunoscute, Saru si Toma se “iubeau” din vorbe ca la inceput si Soacra nu mai reusea sa se certe decat pe el, fireste fara rezultat, in gama DO merlot ! Si acum am greutati in capul meu de mi-e greu sa inteleg de ce un cal tras de capastru, nu intelege de vorba buna si musca de coaie. Nu stiu daca a avut o tinta mai precisa si asta s-a miscat, cert este “ca calul” nu era fumat ca sa zici ca a avut fantezii cu un cocean si i-a fost fomita. Dimineata batea neserioasa la usa si, dupa un mic dejun extrem de copios, ne-am strans repede bagajele, ne-am luat la revedere, ne-am intors sa ne luam si pe noi si ne-am adus repede aminte de calatorul caruia ii shade bine cu drumul… –Ark–
  13. Giurgeni ! LA pestele Mare

    13-14 Aug. 2016, o noapte pe malul Dunarii Razele imi scot ochii de dimineata prin fereastra larg crapata dupa ce alarma, la randul sau, mi-a scos timpanele degeaba. Batuse de 8:30 ! Rahat, la oara asta trebuia sa fiu la locul de departure. Ma arunc din pat in echipament, trecand mai intai prin dus si apucand sa bag ceva la mat, mai mult din mers si pe langa periuta de dinti uitata in colt de gura. “Ce plm este cu asta aici ?”, macinam nauc la intrebare in timp ce dadeam din vreascuri prin frigider cautand o ciocolata pentru drum. Sunt agitat, nu prea am dormit azinoapte si asta se simte, judecand dupa cum ma dau de pereata cu pantalonii in vine si cu un ciorap pe dos, in incercarea de a tranti usa in spatele meu in timp ce imi zic in barba un “vai de plm, ce haos !”… Motorul este exact unde l-am lasat. Cu cortul, tankbag-ul si sidecase-urile agatate de el ca in cuier, tace malc si isi asteapta cheia. O sterg in tromba din curte cu un “ne vedem maine”, alimentand pe fuga din Rompetrol-ul de langa mine si o tai spre centura. Urma sa reintregesc grupul in ultima benzinarie de pe T. Pallady, inainte de A2. Urma sa am un weakend fain, pe malul Dunarii, intre frati, langa motoare, foc si un bors de peste la care auzisem de prea ulte ori reclama ca sa nu imi trezeasca interesul… O centura greoaie si plina de carnati. Depasesc tir dupa tir si inca nu vad podul… Am intarziat 30 min si maciucile nu curgeau cum ma asteptam…Hmm, astia ai mei sunt suspecti sau n-au cafa in calcaie… Dupa un drum destul de aglomerat pe A2, trecand pe langa cozi formate in urma accidentelor (vreo 4), apoi iesire la Drajna Noua, Slobozia, Tandarei, E60 si arival-ul la Giurgeni, ne-am oprit sa cumparam cate ceva, am zdranganit jugurile cca 1 km si intr-un final am dat de ai nostri. Motoarele randuite elegant, corturile puse aproape de padure, masinile grupate si ele ordonat, mesele si bancutele aranajte la umbra, la cca 20 m de mal, toate imbiau la atarnat motorul de cric. Setea isi cerea tributul. Nu stiu cum mi s-a lipit o bere de mana la fel cum, nu stiu cand m-am trezit cu ea goala… Pe una din mese se pregatea cu multa atentie pestele, pentru ce urma sa fie unul dintre cele mai bune borsuri din cate am mancat. In fapt, daca stau bine sa ma gandesc, nu cred sa ma fi desfatat vreodat cu altul mai bun. Deci, nene, ne-am apucat de cate un castron si da-i bataie de parca ne alergau pecenegii. In scurt timp, “Bucataru” s-a apucat a framanta papanasi si coada spre tigaia la pirostrie a prins repede contur. Fara rost sa mai mentionez ca a fost bataie pe ei. EXCELENTI, gandeam in timp ce abia mai trageam aer. Aici trebuie sa fiu fair si sa mentionez ca totul a plecat de la o propunere de-a lui Fane fartat, de a ne aseza lesurile pe langa mal. Daca tot era de ziua lui si a lui SaruMan sa fie chef, apai sa fie, si… a fost… Acelasi Fane, cu o fizionomie grava, ne punea in garda sa fim atenti pe unde ne intindem, caci exista diverse insecte si animale care te pot abuza, intre ele distingandu-se in mod special Curfutitza. Aceasta dihanie, care n-a fost prinsa niciodata, are obiceiul sa atace pe la spate victima aplecata in treaba ei, in noptile cu luna plina. Prin urmare, atentie amatori ! Nu va aplecati prea des pe malul Dunarii ! Curfutitzele lucreaza din umbra… Am facut baie intr-o Dunare calda, am vaslit in aval si in amonte, am glumit, am povestit despre doua roti si patru picioare, despre joburi si coaiele necesare schimbarii lor, despre sefi si bulshiet-uri corporatiste care ne patroneaza peste 50% din vieti. Timpul ne-a prins urma din nou in barca, dar de data asta pedala motorul pentru noi in timp ce imparteam o bere si o tigare. Eram 5 int-o barca, dar fara caine. Alunecam in aval spre insula, cand ne-a surprins o apa sub 50 cm de se vedea nisipul. Asa am aflat de la barcagiu despre pescuitul pe Dunare, despre reguli si incalcarea lor si despre faptul ca pescuitul nu mai merge cum o facea odinioara. Spunea el, “Pestele a evoluat. E mai destept ! Nu-l mai prinzi cu una cu doua…” si toate astea in timp ce Dan a facut un filmulet super fain. Doamne, ce bogata este tarisoara asta plina de indiferenti… Lemnul isi canta duca, aruncad scantei spre cerul adormit, proiectii vii a ce urma sa devina, cenusa. Mi-amintesc cum incercam sa salvam niste furnici (bucata aia de lemn era un furnicar) cuprinse de panica si flacari, punandu-le cate un bat pe care sa coboare si sa-si gaseasca scaparea. Busteanul era prea greu si prea incins ca sa-l mai putem misca de acolo iar cu bautura evident nu-l puteam stinge. Alcoolul, imaginatia trairile si starile fiecaruia au inceput sa zugraveasca fantasme in minte, nascand polemici filozofice si intrebari existentiale… In noaptea aia a fost frig, sau cel putin mie. Deznodand o pereche de picioare slab ascultatoare, am gasit o soacra capitulata in cortul meu, care dormea cu mainile pe piept si, fireste fata in sus. Damned Soacra, m-a speriat aproape de cacare. Deci acest brother nu se auzea respirand si imaginatia m-a pus sa-l trezesc doar de control. Padurea intunecata si aplecata spre stanga, strajuia linia de corturi. O noapte neagra, fara luna. In noaptea aia am avut un cosmar pe care nici acum nu mi-l pot traduce, de parca eram in mintile altuia dar asta ramane de istorisit alta data, la alt foc. Stiu doar ca m-am trezit brusc, pe la 4 dimineata, din cauza unei siluete fara chip care ma prinsese de umeri si plutea deasupra mea…Pe semne ca se tragea de la povestile din folclor cu si despre strigoi, iele, posedati si fantome, trancanite pe langa foc, imi soptii rece in barba… Dimineata ne-a prins destul de intepeniti (pe unii), cu o Soacra care nu se auzea, jur, cand respira. Nu mai dorm cu el in cort decat daca accepta oglinda langa gura, AM ZIS ! Cu greu ne-am urnit spre cafa, strans de corturi si am plecat usor spre case, cu amintirea unei iesiri foarte reusite, cu sare si piper, povesti, padure strambata spre stanga de un vant fara varsta si Dunarea… –Ark–
  14. Roata de foc Magureni 2016

    2-4 iulie Roata de foc, Campina Cortul? Pregătit şi legat deja de şaua pasagerului. La fel şi sacul de dormit, salteua şi să nu uităm pălăria. Toate la locul lor, atârnate de bidiviu. Tank-bag-ul şi el, tronează liniştit pe rezervor, fără chef de vorbă. E o dimineaţă plăcut de Sâmbătă, cu un cer curat care parcă zice, “urcă-te şi dă-i bice, ba cocosh!”, lucru pe care îl şi fac după ce arunc în viteză o ceaşcă de cafea pe gât. Ne întâlnim la KFC-ul de lângă Ikea, îmi zic în casca în timp ce drăcia rage a foame de drum, sub mine. … După salutul specific cu fartaţii şi “inmaciucirile de rigoare” (am întârziat cca 15 min), apuc o gură de cafa pe juma de buza, trag un fum în şuturi, înşfac repede jumătatea de echipament pe care am apucat s-o dau jos şi ne aşternem în coloană ordonată la drum, cu un singur gând: “Roata de Foc” şi cheful de două zile la cort ce va să vie. Urmă un drum simplu, pe DN1, centura Ploieşti şi Campina, dar să nu vă imaginaţi o clipă că un “tir” de 15 motoare şi mai multe capete este uşor de ghidonat de pe o bandă pe alta sau în depăşiri. În fapt, mersul solo sau în 2-3, nu are nici o legătură cu mersul în grup. Chiar la viteza de croazieră, ai o coadă greoaie de care răspunzi la orice manevră pe care o faci, dacă stai în capul coloanei. Am ajuns în cca o oră şi 20 de min, uşor, ghidaţi de indicatoarele şi semnalistica făcută de gazde, aproape de locul de campare. Băieţii de la Roata de Foc ne aşteptau la primire, conducându-ne apoi în zona de parcare unde am şi lăsat motoarele pe cric, la odihnă, şi după un schimb de saluturi cu lumea, ne-am grăbit repede să râdem câte o bere în drum spre zona de corturi. Trebuie să spun că mi-a luat mult mai mult timp să montez cortul decât să râd cele 2-3 beri care mi s-au mai agăţat între timp de mână. A urmat o masă rapidă între fraţi, sub pavilioane, în care am râs unul de altul şi ne-am îndopat reciproc cu toate căpşunile din capsunata la purtător. Hmm… dacă stau bine să mă gândesc, cred că ne-am umflat mai mult de râs şi căpşuni alcoolizate, decât de mâncare… După, am luat-o uşor la pas, spre răul din apropiere (la cca 7-8 min de mers pe jos) şi, spre surprinderea mea, chiar am reuşit să ne zbenguim vreascurile într-o apă caldă care nu depăşea 10-15 cm adâncime, dar cum reuşim să ne facem de basme de fiecare dată când ieşim în grup, nu ne dezminţim nici acum şi reuşim să zmulgem câteva zâmbete de prin prejur. E greu să uiţi imaginea cu una bucată brother de 1.90 care “înoată” într-o apă de 15 cm, cu burta lipită de pietre sau toarnă apa pe el cu un brain-cap din al 2-lea Război, de parcă filma slow-motion pt reclamă la tricouri ude. Şi iată că a venit şi momentul concursurilor cu premii. Urmau întrecerile între căi de metal şi cunoscuţii de la cârmă, un duel al voinţei, atenţiei şi măiestriei. Am avut tradiţionalele: “mers încet” (unde a câştigat un enduro, normal), “împinsul butoiului cu roata din faţă” (aici am reuşit să NU ieşit din prima rundă… dubios: /), “cel mai zgomotos motor” (ar fi câştigat Dacu dacă mai avea ulei de completat la el), “tricouri ude”, “bere ştafeta” unde BH a şi câştigat şi “cel mai frumos motor”. Sunt prea multe cuvinte de înşirat pentru a exprima ce mult mai puţine imagini o pot face, dar dintre toate trăirile, cea mai de preţ a fost asta. Toţi concurenţii şi-au dus motoarele să şi le expună pt. concurs, printre care şi al nostru Dragoş. Băi, ce să zic, nu era cel mai mişto cal printre cai dar a câştigat! De ce? Nu a câştigat pentru că era cel mai fain bidiviu, sau pentru că i-a făcut Dragoş cea mai interesantă prezentare, ci pentru că cei prezenţi trebuiau să urle şi să-l aclame pe cel pe care-l susţineau (zgomotul se măsură cu decibelmetru şi valoarea cea mai mare câştigă.) Băi tată, când a început BH a urla, fluieră şi aclama ca nişte fiare hămesite, am dat aparatul peste cap Toată poiana rezona! În fapt, lecţia de învăţat de aici este că nu contează şansele iniţiale, dacă tu crezi în ceva şi ai suportul echipei, poţi învinge acolo unde nici măcar nu îndrăzneai să speri… A urmat o seară în care am povestit, a curs berea şi voia bună la foc sau lângă scena pe care au dat un super concert Tribut White Snake, AC/DC şi să nu-i uităm pe “bătrânii” de la Semnal M. Am savurat solo-uri de chitară, vocile puţin răguşite şi ritmurile de bas/baterie, lângă butoaiele de tablă în care ardeau focurile. Am cântat, am îngânat, am cerut bisuri şi am împărţit păreri, apoi ne-am retras în zona de food-court şi ne-am apucat iar la a depăna poveşti de drum până când ne-a răpus somnul. Duminică avea să ne găsească târziu, pe la 11:00 încă împachetând la corturi, buimaci şi neîncrezători în propriile picioare. O durere suportabilă de cap ţinea să-mi aducă aminte că am avut o noapte lungă. Uşor, ne-am luat la revedere de la gazde şi cunoscuţi şi am urnit acelaşi “tir” greoi spre Bucureşti, de data asta cu tristeţea unui weekend parcă prea scurt.
  15. Bikers for Humanity

    Wekend-ul 17-19 iunie a fost unul special, unul magic, de ce? Pentru ca am vazut o parte importanta, definitorie pentru comunitatea moto din Romania. ” Baietii astia urati si tatuati cu motoarele alea fioroase, sunt o parte din oamenii aia misto care doneaza haine, mancare batranilor copiilor orfani ” zicea Hrubi ( Cristian Hrubaru ) care ne-a mobilizat si care ne-a dat un exemplu de urmat de munca voluntara. O data cu Mugurii primaverii ajungea in comunitate mesajul lui. Habitat for Humanity urma sa demareze un proiect social care cuprindea 40 de case la Bacau pentru oameni cu o situatie financiara precara. Hrubaru a lansat mesajul ” Bikeri haideti sa ajutam ” Si am fost, am fost 350 cu 50 mai mult decat neinfricatii lui Leonidas la Termopile dar la fel de hotarati. Am simtit mandria de a face parte din aceasta mare familie de bikeri altruisti si cu suflet mare. 350 de oameni care au tras tare si au dat din timpul lor ca si altii sa aiba ceva mai mult si mai bun, o casa. Noi ne-am adunat in parcarea de la kfc baneasa vineri dimineata, urma sa luam ruta mai lunga Bucuresti-Brasov-Targu secuiesc-Onesti-Bacau. Nu o sa va rapesc prea mult timp cu detalii despre drum pentru ca nu asta a fost ideea in aceasta tura. Drumul a fost lejer si placut cu un asfalt nu foarte prietenos cu unele motoare in apropiere de Onesti dar chiar si asa ne-am bucurat de serpentine, peisaj si vreme. O data ajunsa dupamiaza ne-a gasit pe santierul din Bacau, am fost intampinati cu caldura de catre Cristian Hrubaru care ne-a inmanat cate un biscuite de cric. Pe masura ce trecea timpul parcarea din fata cortului de organizare devenea mai neincapatoare. Seara s-a facut discursul de informare urmat de un cantat la unison Aproape de voi de la Cargo. Seara a fost placuta si atmosfera era de intrunire moto cu prieteni vechi si noi cum stim cu totii ca este in marea familie moto. Nu ne-am intins prea mult pentru ca a doua zi de dimineata urma sa intram in paine. Dimineata a venit repede, am bagat cate o cafea si ne-am reunit in marele cort pt o noua informare si inmanarea echipamentului de lucru. Aici ne-am impartit pe caste, unii urmau sa faca etrieri pentru grinzile de fundare,altii urmau sa alcatuiasca grinzile si sa faca legaturile, altii urmau sa faca si sa transporte beton in fundatii si altii se ocupau de lemn, sa taie si sa fabrice capriori si popi. Dupa putin timp toata lumea si-a intrat in ritm si precum niste furnicute harnice au inceput sa plamadeasca ceva bun si trainic, case. Vremea a fost extraordinara cu un soare care ne perpelea pe toate partile si ne facea sa consumam apa cu cisterna. Intre ore de munca asidua si pauze de hidratare, cafea si mancare, ziua de lucru a trecut un pic cam repede parca. Dar am reusit sa deslusesc pe chipurile tuturor imediat dupa oboseala aferenta sentimentul de satisfactie pe care l-am impartasit cu totii cei care am avut onoarea zic eu sa participam la acest eveniment care va continua si va mai avea un eveniment de proportii in perioada 3-7 Octombrie in care se vor finaliza cele 40 de case. In ciuda faptului ca in wekendul acela au fost mai multe evenimente de o cu totul alta factura imi place sa cred si sunt mandru ca acea mica parte care a fost la Bacau este definitorie pentru comunitatea noastra din Romania. Drumul de intoarcere acasa a fost drept si fara evenimente deosebite, am avut 280 de km sa ne derulam filmul celor intmplate la Bacau, “Unde-s multi puterea creste” nu uitati vorba din batrani , ” Impreuna suntem mai puternici”. Felicitari organizatorilor ca ne-au pus la indemana tot ce am avut nevoie si au reusit sa ne canalizeze energiile corect.
×