Eroul se întoarce

[Motobikes]

Mani Gyenes a revenit în România triumfător, după ce a reușit victoria la Malle Moto (actualmente Original by Motul) și locul 29 la general în al zecelea Dakar din carieră. Sătmăreanul este acum oficial „Dakar Legend”, dar este la fel de modest și lipsit de orice fel de infatuare ca atunci când l-am cunoscut, la revenirea din primul său Dakar, acum 13 ani.

Mani cu medalia de finisher și cu trofeul pentru câștigarea clasei Malle Moto – Original by Motul

foto: icsPhoto

Când am intrat în „Upstairs Rooftop”, localul în care urma să ne întâlnim cu Mani la revenirea acestuia în țară, am rămas cu gura căscată. Asta pentru că tradiția din ultimii ani dicta ca, atunci când Mani se întoarce din Dakar, noi, un grup eterogen de jurnaliști, prieteni și admiratori, îl așteptăm la aeroport, unde Mani ne povestește experiențele lui de pe acolo, noi îl felicităm, ne facem poze, apoi îl lăsăm să-și continue drumul spre nordul țării, probabil sătul de povești, întrebări, selfie-uri și autografe. Acest comitet de bun-venit întrunit ad-hoc nu prea număra niciodată mai mult de 20 de persoane.

Ei bine, acum eram un bar plin de oameni care îl așteptau cu toții pe Mani. Și asta m-a bucurat peste măsură, căci mi se pare că abia acum îi sunt recunoscute meritele riderului din Satu-Mare la adevărata lor valoare.

Și Mani a fost surprins atunci când a intrat și noi am început să aplaudăm de parcă eram la un concert rock și tocmai intrase Mick Jagger însuși pe scenă. Și nu eram doar mulți, ci și entuziaști și autentic bucuroși pentru unul dintre cei mai remarcabili piloți pe două roți ai României. Atmosfera era cât se poate de intimă și de prietenească, dar totul se întâmpla la o scară pe care nici nu ne-o puteam imagina anii trecuți.

Cu răbdarea și calmul care îl caracterizează, omul nostru și-a luat locul în fața mulțimii și a început să ne povestească în detaliu experiența lui la al zecelea Dakar din carieră. Nu sunt mulți care au alergat la Dakar pe toate trei continentele, dar Mani este unul dintre ei. Cea mai dezamăgitoare parte a mutării raliului în Arabia Saudită, pentru Mani, a fost lipsa aproape totală a publicului. Dacă în America de Sud urmăreau raliul câte patru milioane de oameni (!) de pe marginea traseului, aici, în Peninsula Arabă, la ceremonia de start abia se strânseseră vreo 1.000 de suflete. Nici în trafic localnicii nu păreau să recunoască piloții și vehiculele de Dakar, cărora nu le dădeau nici un fel de atenție. La finalul raliului, în afara concursului, organizatorii pregătiseră încă o probă specială de 13 km, pentru delectarea publicului. Mani, însă, a mers liniștit, cu a doua și a treia, căci nu avea pentru cine să facă spectacol, căci nu era nimeni acolo.

Cumva, această absență a privitorilor de pe margine s-ar fi putut transforma și într-o problemă, dacă dădeai de necaz pe traseu și aveai nevoie de ajutor. Căci nu avea cine să te ajute. Asta în condițiile în care, în America de Sud, Mani a interacționat destul de mult cu localnicii și chiar a fost ajutat.

Din fericire pentru sătmăreanul nostru, n-a avut nevoie de prea mult ajutor în această ediție a Dakarului, care a mers „aproape perfect” pentru el. Asta deși avea destule premise pentru probleme de tot felul, căci a făcut și acest Dakar la categoria Malle Moto (Original by Motul), unde nu avea niciun fel de asistență tehnică. Dar, pentru că a avut grijă de motocicletă și nu a căzut decât de două ori, la viteze rezonabile, fără consecințe serioase, nu a avut prea mult de lucru în afara operațiunilor uzuale: în fiecare seară schimba uleiul și filtrul și aproape în fiecare seară schimba gumele și mousse-urile. În ziua de odihnă a schimbat lanțul, folosind flexul pus la dispoziție de organizatori ca să-l taie pe cel vechi (în rest cam avea propriile lui scule). A fost nevoie de doar două „intervenții” în afara programului: un semering la pinionul lanțului pe unde picura ulei, schimbat în după-amiaza cu pricina, și o tobă crăpată din cauza unei probleme de fabricație, înlocuită gratis de KTM în urma constatării defecțiunii.

Ambele defecțiuni vin cu câte o poveste interesantă. Când a început să-i picure ulei pe la pinion, Mani era pe secțiunea de legătură, așa că s-a oprit și a cerut ajutorul oamenilor de la Sherco, care tocmai treceau pe acolo cu o mașină de asistență. Directorul operațiunii Sherco la Dakar este veteranul David Casteu, care îi era dator lui Mani din 2009, de când sătmăreanul i-a împrumutat roata sa într-o specială, urmând ca francezul să termine pe podium acea ediție. Așadar cei de la Sherco l-au ajutat pe Mani cu o improvizație, românul reușind să ajungă în bivuac fără probleme și să schimbe acolo semeringul buclucaș.

Apoi, mai spre final, Mani se întâlnește cu francezul Romain Leloup, care aleargă tot la Original by Motul și care a abandonat anul trecut în aceeași zi cu Mani, cei doi mergând împreună în mașina organizatorilor către bivuac în 2019. De astă dată, Romain are toba legată cu o improvizație, după ce aceasta tocmai cedase, spărgându-se într-un mod bizar (nu de la un impact, ci pur și simplu). Mani îl întreabă: „Ce-i cu toba aia?”. Romain în răspunde: „Ia uită-te la a ta.” Și toba lui Mani era spartă în exact același mod, de-abia se mai ținea laolaltă. Seara, în bivuac, au mers amândoi la cortul KTM, unde s-a constatat că era o problemă de fabricație a tobelor Akrapovic dintr-o anumită serie (ambii aveau motociclete din același lot, produse în 2018) și li s-a dat câte o tobă nouă.

În rest, totul a decurs fără probleme notabile. Mani a căzut o dată în prima săptămână, pe pietre, la viteză destul de mică și încă o dată în a doua săptămână, când nu a observat un dâmb măricel și a fost aruncat peste ghidon, aterizând apoi pe lângă șa. Din nou, fără urmări remarcabile.

În prima săptămână, navigația a fost dificilă, făcând diferența pentru mulți dintre concurenți. Mani, cu experiența enormă în Dakar și cu răbdarea sa ardelenească, nu s-a rătăcit mai deloc, pierzând câteva minute pe zi cu devieri de la traseu. Așa a și acumulat un avantaj notabil, de aproximativ o oră, în prima săptămână, față de următorul clasat din categoria sa, francezul Florent Vayssade. Așa că, în a doua jumătate, Mani a putut să-și gestioneze avantajul fără probleme. Asta deși Benjamin Melot, cel care avea să termine al doilea în cea mai dificilă clasă și fostul mecanic al lui Cyril Despres, era destul de rapid pe nisip, singura suprafață de rulare din specialele celei de a doua săptămâni. „Benji”, cum i se spunea francezului, a stat câțiva ani în Dubai și s-a antrenat mult în deșert, dar Mani știa că, dacă ține ritmul său, nu mai poate fi prins și așa a și fost.

Provocările nu au lipsit, deși lucrurile au mers foarte bine pentru românul nostru. În prima săptămână, o probă specială a fost anulată pe jumătate după ce s-a constatat că lipsea un waypoint din GPS, căutat în disperare de peste 50 de piloți de la categoria Moto, inclusiv de Mani, care s-a întors 10 km și și-a refăcut pașii, în speranța că-l va bifa. Ulterior, s-a constatat o eroare care a afectat doar concurenții de la Moto, așa că s-a luat în considerare clasamentul de la un waypoint anterior, anulându-se astfel jumătate de probă specială, spre nemulțumirea multora dintre piloți.

Temperatura era destul de aproape de cea ideală pe timpul zilei, undeva la 20 de grade, dar era foarte frig dimineața, la plecare, undeva la 3-4 grade. De aceea, nisipul era foarte consistent, tare, pneurile nu se afundau și se putea menține o viteză ridicată fără prea mult efort. O problemă cauzată de nisipul compactat era frânarea pe vârful dunelor, unde pneurile tindeau să alunece, în loc să se afunde în nisip și să încetinească semnificativ motocicleta.

Ochii lui Mani se întunecă atunci când vorbește despre incidentul în care și-a pierdut viața veteranul portughez Paulo Goncalves. A trecut și el pe lângă locul în care s-a întâmplat, i-a văzut pe Price și pe Svitko alături de Paulo, dar a fost îndrumat de oamenii de la organizare să ocolească locul pe la 100 de metri, apoi, când a ajuns la punctul de alimentare, a primit teribila veste. Nici Mani nu înțelege exact cum s-a întâmplat, cert este că, în locul în care Paulo a căzut, era semnalizat în roadbook un pericol cu două semne de exclamare, iar piloții de top lasă gazul doar la trei semne de exclamare (cel mai mare nivel de pericol). Cel mai probabil, spune Mani, Paulo venea cu viteză foarte mare peste o treaptă de sărit și a fost aruncat în lateral pe decolare, aterizând urât. Ceva ce se întâmplă destul de des în Dakar, dar, atunci când se întâmplă la viteză mare, riscul de accidentare foarte gravă e enorm.

La final, într-un grup mai restrâns, am stat la povești cu Mani câteva ore. Și noi am mai fi stat, dar omul trebuia să ia avionul către casă.

Așadar, după un Dakar „aproape perfect”, ce urmează pentru Mani Gyenes, „Dakar Legend”? Planul nu este încă 100% pus la punct, dar cu siguranță urmează o participare la Red Bull Romaniacs, unde Mani este singurul pilot care a participat la toate edițiile din 2004 până acum. Apoi, probabil endurocros, disciplină la care este multiplu campion național în România și în Ungaria. Și, cel mai probabil, încă un Dakar anul viitor, de data aceasta cu asistență, pentru că la Malle Moto a demonstrat ce avea de demonstrat. Când este întrebat despre posibilitatea progresării la o echipă de uzină, Mani este foarte rezervat. Spune că are deja 35 de ani și și-a cam atins maximul de potențial. În același timp, este foarte recunoscător pentru norocul pe care l-a avut de-a lungul carierei, fiind susținut de oamenii potriviți. Rememorează ajutorul primit de la Marcel Butuza, alături de care (și cu susținerea căruia) a participat la mai multe ediții de Dakar, apoi relația excelentă pe care o are cu sponsorul său principal, Autonet, cea mai mare firmă distribuitoare de piese auto, originară din Satu Mare. Mani lucrează pentru Autonet, dar are un program foarte flexibil și mult timp și resurse pentru antrenament, plus un buget care-i permite să participe la Dakar, plus la multe alte competiții off-road de-a lungul sezonului. Este într-o situație cât se poate de aproape de ideal pentru o țară ca România, dar nu putem să nu ne gândim unde ar fi ajuns sătmăreanul dacă avea parte de susținerea din țările cu tradiție în motorsport, cu antrenamente serioase în deșert, în rally-raid, și un buget consistent care să-i permită să se dedice complet sportului la un nivel înalt. Legat de asta, Mani povestește cum, cu niște ani în urmă, Jose Ignacio „Nacho” Cornejo, chilianul care este acum pilot de uzină la Honda, termina de fiecare dată în urma românului în clasamentul general. Apoi, la una dintre ultimele ediții, s-a accidentat Paulo Goncalves chiar înainte de startul Dakarului și a fost înlocuit cu Nacho Cornejo, care mergea oricum pe Honda. De atunci, nivelul chilianului a crescut enorm, ajungând să termine pe cinci anul acesta, cu victorii de etapă. De asemenea și Laia Sanz, multipla campioană mondială la trial și enduro feminin, era mai mereu în urma lui Mani, dar, de când a ajuns în echipă de uzină, i-a crescut nivelul foarte mult. Pe lângă materialul de concurs clar mai bun într-o echipă de top, cu susținere de uzină, este vorba de nivelul antrenamentului și pregătirii.

Chiar și așa, este incredibil ce a realizat Emanuel Gyenes până acum, pentru nivelul general al motorsportului pe două roți de la noi din țară. A participat la prima cursă de enduro în 2001, a devenit apoi unul dintre cei mai buni piloți de enduro și endurocros de la noi din țară (și din sud-estul Europei). A participat prima dată la Dakar în 2007, la ultima ediție în forma originală, din Africa, apoi a mers la încă nouă ediții, cel mai bun rezultat la general fiind un loc 14 (absolut stratosferic!), dar a luat și două victorii la clasa Maraton (unde nu este permisă schimbarea motorului) și, anul acesta, o victorie răsunătoare la Malle Moto. Și a reușit toate acestea prin muncă serioasă, dedicându-se scopului și purtându-se natural, modest și cu bun-simț, fără nicio urmă de infatuare sau de superioritate. Mani Gyenes, un tip simpatic și liniștit din Satu Mare, scrie istorie în motorsportul românesc, cu realizări care nu vor fi prea curând egalate (dacă vor fi vreodată). Mani, mulțumim și ne înclinăm! Chiar ești o legendă!

Sursa