Mergi la conţinut
Autentifica-te  
  • postări
    90
  • comentarii
    3
  • vizualizări
    23.731

21. Departe in Asia – Un drum cu sens unic

Autentifica-te  
Two Ride Pamir

168 vizualizări

Este sâmbătă. Spre prânz, plătim Svetlanei, impachetăm tot, mulţumim frumos şi ne luăm la revedere. Dacă plecăm de aici avem două variante: ori ne ducem şi campăm 3 nopţi pe defileul Ala-Archa, unde oricum am fi vrut să ajungem, cam la 40 de kilometri spre sud, ori ne ducem la home stay-ul Sakura Guesthouse, nu departe de centru, unde o noapte ne costă 20 de dolari. Pentru că vrem să vedem şi ceva din Bishkek pornim în căutarea home stay-ului. Părăsim „cartierul rezidenţial” pe un drum betonat plin de gropi şi crăpături adânci, trecem pe la marginea unei cariere uriaşe, perfect funcţională, care îşi aruncă tonele de praf spre casele şi blocurile din apropiere şi intrăm pe un bulevard spre centru.

bishkek-1.jpg

 

bishkek2.jpg

Găsim repede home stay-ul şi luăm o cameră foarte simplă, cu două paturi, pentru o noapte. Se pot lua locuri, bineînţeles la preţuri mai mici decât noi, în cameră cu 10 paturi sau chiar pe coridor, pe o saltea. Indiferent de locul pe care îl ocupi este foarte curat şi liniştit.

sakura2.jpg

Întâlnim aici turişti, literalmente din toată lumea, care butonează lap-top-uri, scriu jurnale, scrisori, studiază hărţi, citesc, prepară mâncare, spală rufe, repară biciclete, fac tot ce altceva ţi-ar putea trece prin minte.

sakura3.jpg

Theo cade în extaz pentru o domnişoară din Israel care călătoreşte singură, ducând în spate un rucsac aproape la fel de mare ca şi ea. La intrare vezi câteva zeci de perechi de încălţăminte de toate felurile şi de toate mărimile. În Kyrgyzstan nu se intră încălţat în casă! Lăsăm frumos motocicletele în curte şi pornim la hoinăreală prin oraş, pe jos.

sakura4.jpg

Nu ne depărtăm prea mult şi nu pot spune că am văzut cine ştie ce. Nici nu mă aşteptam să văd ceva ieşit din comun. Un oraş normal,dar la 7000 de kilometri de casă.

bishkek5.jpg

 

bishkek4.jpg

 

bishkek6.jpg

 

bishkek7.jpg

 

bishkek3.jpg

Spre seară, din direcţia minaretelor unei moschei din apropiere se aude în tot cartierul melodia sincopată a unui preot musulman. Dumincă de dimineaţă, preluând şi adaptând un proverb care spune cam că „nouă dacă ne dă cineva şi degeaba, tot ni se pare scump” plecăm si de la Sakura Guesthaus spre Ala Archa Canyon să campăm următoarele două nopţi, până vine Dragoş.

sakura.jpg

Tot locul este inclus într-un parc naţional. Plătim la intrare 240Som (4Dolari) şi facem aproximativ 10 kilometri până la altă poartă de unde drumul continuă dar nu mai este asfaltat. Aş compara locul cu Bâlea Cascadă de la noi dar aici altitudinea este peste 2000 de metri. În ghidul Lonely Planet scrie că mai încolo se poate merge numai cu 4WD încă aproximativ 22 de kilometri de unde pornesc trasee turistice de picior care urcă la peste 4000 de metri. În realitate, paznicul ne spune că de la bariera asta mai sus, numai pe jos! După ce luăm câte o doză de Coca-Cola de la cabana din marginea drumului, întoarcem cam 1 kilometru şi instalăm cortul într-o poiană pe malul râului Ala-Archa, lângă un izvor cu apă bună, la intrarea in Valea Adygen.

ala-archa5.jpg

Încercăm o mică baie în râul repede dar, deşi afară este foarte cald, apa este atât de rece că atunci când o încerci cu piciorul simţi că ţi-l taie. Nu avem nimc de făcut decât să ne bucurăm de căldura soarelui şi de admirat crestele din jur, absolut pe gratis! Este atât de frumos aici şi de bine!

ala-archa4.jpg

 

ala-archa3.jpg

Îmi aduce aminte de turele noastre prin Făgăraş, prin Retezat, nu simt deloc depărtarea. Prin poienile de peste râu sau la umbra pinilor sunt multe grupuri de oameni, cu mulţi copii, veniţi „la iarbă verde”, cum spunem noi.

ala-archa2.jpg

Unii stau la masa improvizată pe covoraşe puse direct pe jos, pe iarbă, alţii fac focuri la care frig bucăţi de carne de oaie. Am trecut printre ei într-o mică plimbare, i-am salutat, ne-au răspuns binevoitori, unii ne-au invitat să luăm o bucată de pepene roşu. Fiecare grup îşi vede de treaba lui, vorbesc normal, nu ţipă, nu urlă, nu cântă în gura mare, nu au niciun fel de muzici. Dacă nu am fi trecut apa, curioşi să vedem încotro duce poteca, nici nu am fi ştiut de ei. Nu aş spune că trăiesc într-o ţară cu un nivel de civilizaţie foarte ridicat, comparaţia cu Elveţia referindu-se bineînţeles la peisaj, nicidecum la standardul de viaţă. Au însă un mod plăcut şi pe undeva discret de a se comporta. La un moment dat a venit chiar lângă noi un grup de vreo 12-14 persoane, un singur bărbat, în rest femei, oameni mai în vârstă. Sărbătoreau ziua de naştere a unei doamne. Ne-au salutat respectuos, şi-au întins câteva pături pe iarbă, au pus pe ele mâncare, au făcut o salată mare şi, după ce ne-au dat şi nouă câte ceva din fiecare, au început să mănânce. La sfârşit au tăiat un pepene imens şi, după ce ne-au dat şi nouă, au mâncat ei. Au jucat apoi un joc naiv în care toate doamnele stăteau în cerc iar domnul alegea decent pe una dintre ele, doamna alegea pe altcineva şi tot aşa. Noi îi priveam zâmbind, o doamnă a venit la noi, ne-a întrebat de unde suntem, am vorbit puţin. La plecare au strâns tot, n-au lăsat nimic în urma lor, ne-au fotografiat, ne-au spus că ne iubesc şi s-au dus. Alţii, trecând pe potecă spre parcare, ne-au lăsat un pepene întreg pe care nu îl consumaseră ei. Cum să mulţumeşti unor astfel de oameni, ce să le spui, ce să le dai? Poate că simplul fapt că le vizitezi ţara îi face să se simtă onoraţi şi îndatoraţi. Nu era prima dată când eram copleşiţi de un sentiment de fustrare că noi nu putem să oferim nimic, în afară de „rahmat”.

ala-archa.jpg



Sursa
Autentifica-te  


0 comentarii


Recommended Comments

Nu există comentarii.

Creează un cont sau autentifică-te pentru a comenta

Trebuie să fii membru pentru a putea lăsa comentarii

Creează un cont

Înregistrează-te în comunitate. Este uşor!

Înregistrare

Autentifică-te

Ești deja membru? Autentifică-te aici.

Autentificare

×