Caută în comunitate

Povestea omului de stiință a mediului din Santa Cruz, California sună cam aşa: planul bărbatului a fost de a parcurge în 8 luni drumul din Londra până în Cape Town şi, dacă totul mergea bine, să continue pe lângă coasta de est, să dea placa de surf unui copil din Tanzania, apoi să meargă până în Kilimanjro şi apoi acasă, în Europa. Motivul pentru care bărbatul s-a plimbat alături de o placă de surf a fost pentru căutarea valurilor.

Dacă săptămâna trecută vorbeam despre un bărbat care a lăsat totul în urmă pentru a pleca în lume pe o Vespa, aum vorbim despre o fată, mult mai tânără, care a plecat singură la drum. Povestea fetei a început pe 5 Mai 2014, când a lăsat totul și a plecat la drum timp de 4 luni, pe o Vespa GTS 250 cc, în jurul Statelor Unite. Traseul: Imagini din călătoria ei:

Un cuplul german-finlandez s-a hotărât că viaţa e prea scurtă pentru a fi lăsată să treacă pur şi simplu, aşa că cei doi au plecat la drum alături de câinii si copiii lor. Aceștia călătoresc împreună încă din 2006 şi par cei mai fericiţi oameni din lume. Traseul ales de familie: Deosebita familie: Fotografii din călătorie:

Povestea înconjurului lumii îi aparține, de această dată, lui Noah, un tip de 28 ani. Nu are nici nevastă, nici copii și nici casă. A fost inginer electric și construia centrale eoliene prin America. Aşadar... ce îl putea împiedica să plece? Nimic, aşa că a făcut-o. Slujba pe care a părăsit-o: Înconjurul lumii a început pe data de 5 Aprilie 2012, în Mojave CA și s-a terminat în câțiva ani, în Tofte Mn. Noah a călătorit cu un KTM 690 enduro R, din 2010, modificat. Ruta: Motocicleta care i-a ţinut de urât: Poze din călătorie:

O motociclistă din America s-a decis să-și schimbe viața, dar problema a fost că avea datorii de 30.000$ din cauza studiilor de master, 1650$/lună ipoteca și foarte puțini bani puși deoparte, iar salariul ei de profesoară nu-i permitea să facă aceasta călătorie. Totuşi, fata a fost ambițioasă și, într-un an, a învățat să facă economii, și-a plătit datoria de 30.000$, a închiriat garajul de la casă și a făcut rost din economii de 20.000$. Aceasta și-a părăsit locul de muncă, a dat spre închiriat toată casa și a pornit la drum cu Honda ei CGL125.

Acest jurnal de călătorie aparține unui englez. Povestea lui începe când acesta se întoarce exact la timp pentru Crăciun dintr-o călătorie epică prin America de Sud. El a călătorit cu "necredincioasa" lui motocicletă DRZ400S prin Argentina, Uruguai, puțin prin Brazilia, Paraguai, Bolivia, Peru și tot drumul din Chile, până în Tierra del Fuego. Distanță parcursă a fost de 23517 kilometri în patru luni. Călătoria a fost tot ce și-a dorit și tot ce a avut nevoie. Acesta a preferat să ne povestească prin ce a trecut, prin următoarele imagini: Cataratas del Iguazú, Argentina / Brazilia Salar de Uyuni, Bolivia Torres del Paine, Cile Machu Picchu, Peru (nu, nu s-a deplasat cu motocicleta p-aici) Ruta 26 dintre Cuzco si Nasca, Peru Carretera Austral, Cile Vicuñas in Parcul National Lauca, Cile Oare si-a ascultat GPS-ul?

Credeai că ai văzut deja tot ce se poate? Povestea aparţine lui Stergios, din Grecia. Pentru cei care se întreabă de ce pe o Vespa în jurul lumii, acesta ne povesteşte că era sătul să stea în Grecia făcând nimic, doar să bea frappe-uri pe plaja. Întotdeauna şi-a dorit să realizeze o excursie lungă, să facă ceva nebunesc, care să-l facă să părăsească realitatea mizerabilă din Grecia. Din momentul în care a călătorit pentru prima dată cu Vespa, acesta a ştiut că trebuie să schimbe ceva la el. Primele excursii ale grecului au fost prin Europa şi întotdeauna a reuşit să muncească pentru a avea bani şi timp vara. Între timp, lucrurile au devenit mai complicate, iar cel mai "bun" lucru i s-a întâmplat în 2012, când salariul i-a scăzut la 210 euro/luna. Din aceste motive, relaţia lui cu prietenii s-a schimbat, din cauza modurilor diferite de gândire asupra vieţii. Acesta menţionează că nu suportă oamenii care zic "Mulţumeşte-i lui Dumnezeu că ai caţiva bani şi nu te mai plange...". Planul de călătorie: Vehiculul: Vespa PX200 din 2003, motor în 2 timpi, cu 1 cilindru, răcit cu aer, de 200 cc. Bugetul: 5491 euro, aproximativ 12.53 euro/zi. Consumul combustibilului a fost de circa 3.3L/100km. Fotografii realizate în călătorie:

Un cuplu pasionat de motociclete a luat decizia de a-şi părăsi locurile de muncă şi de a-şi vinde casa, pentru a-şi dedica zilele experientelor noi pe 2 roţi. Şi-au luat împreună permisul categoria A în primavara anului 2004, ca un cadou de logodnă pentru ei înşişi. Au considerat a fi o decizie grozavă. Cei doi şi-au petrecut zilele mergând cu motocicletele, relaxându-se, plimbându-se cu alte grupuri de rideri, au călătorit din ce în ce mai mult, şi, între timp, şi-au luat şi licenţă pentru a deveni instructori. Cei doi îndrăgostiţi au fost compleşiti de trăirea fiecărei zile, cu gândul de a se duce la locul de muncă, de a-şi plăti facturile şi de a menţine totul în regulă, astfel încât au luat decizia logică pentru ei să părăsească locul de muncă şi de a-şi vinde totul, pentru a plănui excursia cu nicio rută stabilită, fără niciun scop şi fără dată de întoarcere. Calatoria a fost parcursa cu R1200GS.

Imginile ţin locul cuvintelor mai bine decât orice şi ştim asta. Lasă-ţi imaginaţia sa zboare, pentru că un maghiar a făcut un jurnal de călătorie mai mult în fotografii şi mai puţin în cuvinte. Ceea ce nu poate decât să ne bucure: Ruta: începând din Ungaria - Bosnia - Muntenegru - Kosovo - Albania - Macedonia - Grecia - Italia şi la întoarcere către Ungaria. Ţinta "aventurii" a fost descoperirea regiunii Epirus/Zagoria din Grecia, dar, evident, călătorind prin Balcani, care era deja o călătorie plăcută. Cum călătorului îi stă bine cu drumul, motocicleta nu putea fi alta decât un touring, de data aceasta model Transalp XI650, iar călătoria a fost realizată de unul singur. Ziua 1: Pana în Sarajevo nu s-a întamplat nimic interesant, dar ruta pe Foca devine foarte drăguţă pe lângă un râu, care este imposibil să nu te facă să te opreşti să îl admiri. Din Foca, ruta continuă pe lângă râul Drina. Intrarea în Muntenegru arăta cam aşa: Ungurul călător a avut şi plăcerea de a întâlni un grup de ridei cehi: Apoi a fost timpul pentru o oprire, unde l-au lăsat să-şi pună cortul într-o zonă frumoasă, lângă râu. Mâncarea a fost excelentă şi făcută într-un mod senzaţional. Ziua 2: Se anunţa a fi o zi grea şi lungă, călătorind prin Kosovo şi Muntenegru. Canionul Piva este aproape la fel de frumos ca şi canionul Tara, pe care ungurul l-a vizitat acum doi ani. A plouat un pic şi trebuie să ştiţi că prin ţările balcanice, drumul este realizat mai mult din pietre, asta însemnând că în cazul în care plouă, drumul devine alunecos, rezultând o viteză mai redusă de rulare. Tot răul spre bine. Chiar şi pe ploaie, poţi admira peisajul. Ruta către Durmitor începe cu o peşteră, apoi cu multe tunele şi curbe. Ungurul călător spune că n-a realizat toată ruta către Zabljak doar ca să vadă priveliştea. Trecerea prin Kosovo. La graniţă a cumpărat o asigurare de 15 Euro. Trecerea graniţei a fost făcută fără problem, oamenii fiind foarte primitori. Din cauza unor greşeli de mai devreme de pe rută, acesta a pierdut ceva timp şi de aceea n-a mai văzut canionul Rugova. În schimb, priveliştea din Albania a meritat: Pe valea Valbone a decis să se oprească, pentru a continua a doua zi cu forţe proaspete. Ziua 3: Această zi a fost mai mult dedicată pentru Albania şi un pic pentru Macedonia, către Ohrid. Era pentru prima dată în Albania, despre care auzisem şi bune şi rele. O zi de plimbare n-a fost suficientă pentru a descoperi, dar, în concluzie, acesta consideră că Albania merită un tur dedicat. Natura şi oamenii sunt drăguţi, traficul este foarte dinamic şi şoferii sunt foarte agresivi, dar, cu o atitudine pozitivă şi atenţie, devii parte din mulţime. Acest lucru este valabil doar prin oraşe. Pe drumul de ţară (zona de munte) poţi să conduci uşor şi relaxat, fără trafic pe drum. Motocicleta a fost supravegheată. Nu a fost nevoie, dar dacă el s-a oferit... O zi obişnuită pentru oamenii din Valbone: Renumitul sat Tropoje, din filmul "Taken"(oamenii răi erau din acest sat): Străzile dintr-un oraş din Albania: Un politist a fost politicos să îl ajute să-i indice drumul bun: Părăsind Albania şi intrând în Macedonia, ungurul fost surprins să vadă că toată operaţiunea a durat 5 minute. Înainte să se uite după cazare pe lângă lacul Ohrid, acesta s-a oprit la faimoasa biserică: Ziua 4: Soarele apare. Minunat, în ziua asta ajunge în Grecia. Intrarea în Zagoria: Ceva tipic din Epirus: poduri din piatră, asta este ce găseşti în orasul Konitsa. Drumul către Papingo şi Mikro Papingo. Atmosfera autentică în satul Vikos. Priveliştea de pe o trecătoare. Sfârşitul zilei, în campingul din Ioannina. Aici a petrecut 2 nopţi. Ziua 5: Această zi este dedicată rutei către Zagoria/Epirus, începând şi sfârşind cu Ionannina. A planificat să facă în jur de 300 km, fiind suficient datorită lipsei de drumuri în aliniament. În apropierea zonei Katafigio. Pădurea de piatră. Principalul său obiectiv a fost îndeplinit, văzând această privelişte: Ziua 6: Era timpul să părăsească Zagoria şi să găsească drumul către sudul Ioanninei. De câte ori se vede drumul în această imagine? Nicio problemă, podurile de piatră sunt peste tot. Fotografia următoare este din oraşul Arta: În apropierea oraşului Arta este un sat Koronisia, ca o insulă, dar conectat doar de drumul principal. Să ne relaxăm înainte de ultima zi din Grecia: Ziua 7: Ultima zi în Grecia, înainte de a lua feribotul către Italia. Oraşul Parga: Ultimul suvlaki în Grecia: Aşteptând feribotul: Aceasta a fost povestea unui maghiar călător, explicată în imagini. Fiecare excursie generează oricum o alta. Întâi s-a decis că Albania este interesantă şi unică în Europa, aşa că îi va dedica un tur separate.

În ultimul timp, am observat că oamenii, din dorinţa de a se reconecta cu natura, pleacă în lume, călătoresc, fac fotografii şi arată lumii întregi că se poate. Se poate să trăiesti simplu, în armonie cu tine şi cu universul din jurul tău. Un exemplu bun este fotograful care a lăsat banii şi faima pentru a trăi în sălbăticie. Fotograful Theron Humphrey, împreună cu al său căţel, pe nume Maddie, a decis să plece într-o aventură prin America. Şi nu oricum, ci pe motocicletă, de cele mai multe ori. Maddie este un căţel pe care fotograful l-a salvat, cunoscut pentru capacitatea sa de a se adapta schimbărilor şi, mai ales, pentru skillurile de echilibru pe care le are. Humphrey a adoptat-o pe Maddie dintr-un adăpost din Georgia şi a decis să călătorească în 50 de state din America, să fotografieze oameni şi locuri, să se reconecteze cu natura şi să-şi pună ordine în viaţa de corporatist pe care a dus-o înainte. Proiectul s-a transformat şi într-o carte, "Maddie on Things: A Super Serious Project About Dogs and Physics", care a fost lansată în Martie.

Sambata 16mai voi pleca la drum. aproximativ 7000Km in 3 saptamani si 13 zile de mers. Poze si impresii din calatorie voi posta aici: http://unuplusdouaroti.blogspot.ro/2015/05/pana-la-atlantic-si-inapoi.html Aceasta e harta traseului cu cele 13 etape:

Am postat pe facebook cateva poze dar nu si pe forum, incep sa folosesc mai des aplicatia Taptalk... In momentul asta ma aflu intre Antalya si Marmaris, am o priveliste de vis... Plecarea a fost total nepregatita, m-am hotarat cu putin timp inainte de 1 Mai sa fac o calatorie care pe harta a ajuns la aproape 4000 de km. Plecarea din Bucuresti, -> Istanbul, 2 zile de vizitat, Anakara, Antalya, Marmaris, Bodrum apoi catre stramtoarea Dardanele. De la Dardanele voi trece cu un ferry si apoi inapoi spre casa. Google maps-ul nu fuctioneaza in Turcia cu 'Turn by Turn', ma bazez pana la urma pe hartile din Iphone. Mai atasez cateva poze de pana acum... Va mai scriu... in curand Sent from my iPhone using Tapatalk Sent from my iPhone using Tapatalk

Reţelele de socializare din China vuiesc de povestea lui Guo Gantang, un bărbat de 45 de ani, care şi-a petrecut ultimii 18 ani din viaţă pe drumuri, în căutarea fiului său dispărut. Epopeea lui Guo a început pe 21 Septembrie 1997, atunci când băiatul de doi ani a fost răpit din faţa casei în care locuiau. Potrivit mărturiei unei fetiţe cu care băieţelul se juca la momentul respectiv, o femeie de vârstă mijlocie l-a luat pe băiat din faţa porţii. De atunci, tatăl băiatului şi-a dedicat viaţa căutării fiului pierdut, în speranţa că îl va găsi. Pentru asta, Guo a călătorit peste 400.000 de kilometri, prin toate provinciile chineze (cu excepţia Xinjiang-ului din Tibet), schimbând zece motociclete, până acum, în aceşti ani de căutări. În speranţa că, poate, cineva va recunoaşte chipul băiatului şi îi va oferi o informaţie utilă, Guo are mereu un steag fluturând pe motocicletă, cu o fotografie a băiatului de când era mic. Cândva, era un bărbat arătos, care muncea pentru el şi familia lui; acum, are o faţă brăzdată de riduri şi praf – urmele unei călătorii impulsionate de o misiune deocamdată fără rezultat. Ochii lui vorbesc despre durerea suferită în urmă cu 18 ani, când fiul i-a fost luat. Familia lui nu a mai făcut niciodată poze de la acel moment, spunând că vor face din nou fotografii de familie când familia va fi completă. Dar Guo nu a găsit încă nicio urmă a băiatului. Însă misiunea lui personală s-a transformat, în timp, într-una dedicată tuturor părinţilor de copii dispăruţi: în aceşti 18 ani, zeci de copii au ajuns înapoi la familiile lor, cu ajutorul lui Guo. El, însă, nu participă niciodată la reunirea familiilor cu copiii regăsiţi: îşi aşteaptă propria reunire cu fiul său. Au fost momente când nu avea niciun ban în buzunar, nici măcar cât să îşi cumpere ceva de mâncare, dar nu s-a dat bătut şi speră că, într-o bună zi, îşi va regăsi fiul. Singura lui grijă este ca poate i se va demola vechea casă, cât el este pe drum şi fiul lui nu va avea ce să îşi mai amintească, odată reîntors acasă. Povestea emoţionantă a lui Guo stă la baza filmului Lost and Love, lansat anul acesta. Mulţi oameni care au văzut filmul sprijină, acum, călătoria lui Gao, care este urmărit de mulţi utilizatori ai reţelelor de socializare chineze. Potrivit unui raport publicat de BBC, peste 20.000 de copii sunt răpiţi anual în China. Mulţi ajung pe piaţa neagră ori sunt vânduţi pe internet, în licitaţii. Fenomenul a fost pe larg prezentat în documentatul “Living with Dead Hearts”.

Dacă eşti fericitul posesor al unei motociclete, vara asta sigur ţi-ai propus să faci măcar o drumeţie sau chiar o călătorie de câteva mii de kilometri. Înainte de a pleca, cel mai important lucru este să faci o verificare tehnică a motocicletei. Ea va duce greul în călătoria asta şi trebuie să te asiguri că este pregătită. În primul rând, schimbă uleiul, dacă nu a fost schimbat recent şi trebuie neapărat verificate plăcuţele de frână. Asigură-te că lichidul de răcire este schimbat de cel puţin 12 luni şi că lanţul este curat, uns şi în bună condiţie. Verifică luminile şi ia-ţi câteva becuri de rezervă, nu vrei să te prindă noaptea fără ceva esenţial. Dacă faci un drum foarte lung, ia în considerare să iei şi o pereche de cauciucuri de schimb, pentru că s-ar putea să nu reziste până la finalul călătoriei sau informează-te unde anume pe traseu poţi să le schimbi la un preţ avantajos. Dacă nu te pricepi tu la toate astea, mergi neapărat la un mecanic. Nu uita să iei şi echipament de protecţie întreg. Dacă traseul tău traversează mai multe ţări, este posibil ca acesta să fie obligatoriu şi chiar să rişti amenzi mari dacă nu îl ai. Fă-ţi un plan al traseului înainte să pleci. Sigur, este mai interesant să explorezi şi să improvizezi, dar dacă ai un plan înseamnă că ai mereu o variantă de rezervă şi poţi să eviţi situaţii în care trebuie să ocoleşti. Poţi să îţi faci planul şi în funcţie de prognoza meteo ca să eviţi ploile. Un plan de călătorie te ajută cel mai mult pentru a evita situaţiile în care cauţi pe timp de noapte, când eşti obosit, cine ştie ce drumuri sau cazări. Rezervă-ţi locurile de cazare pe cât posibil înainte de a pleca la drum şi eventual chiar caută recomandări printre motociclişti. Ştii foarte bine că este esenţial să parchezi motocicleta undeva unde ştii că o vei mai găsi intactă şi a doua zi. Pregăteşte-ţi motocicleta cu măcar un mini kit de piese de schimb şi chei. Nu trebuie să cari un întreg service, dar poţi să iei un lanţ în plus, un cablu de ambreiaj, o cheie franceză sau câteva chei standard, ulei, bujii şi alte lucruri de acest gen. S-ar putea să fie salvatoare în multe situaţii. Ia cu tine şi un kit de prim ajutor mic şi pune toate actele într-un bagaj impermeabil pe care să îl poţi detaşa uşor de motocicletă. Ia hărţi fizice la tine pentru momentele în care nu mai ai baterie sau nu mai merge GPS-ul. În rest, drum bun şi asfalt uscat şi să ne povesteşti şi nouă aici cum a fost!

Fondatoarele Babes Ride Out, Ashmore Ellis şi Anya Violet, au dorit să creeze un mediu în care femeile să poată să se întâlnească şi să împărtăşească ideile comune despre călătoriile cross country, triumfuri şi întâmplări cu motocicleta. Producătorii GoPro, Tina Marchman şi Annemarie Hennes, s-au alăturat celor cinci sute de femei care s-au adunat în Joshua Tree, la acest eveniment dedicat exclusiv motociclistelor. Vezi ce se întâmplă atunci când acestea pornesc la drum.

Lucrez la un proiect si as vrea sa stiu daca e cineva tentat. Detaliile pe care le pot oferi sună cam așa: București - Kiev- Moscova - Magadan, adică unul dintre cele mai mișto trasee în spre est. Sunt cam 12.000 de kilometri și e vorba doar despre dus, întoarcerea ar fi cu avionul. Include, desigur, și faimosul Road of Bones. Există printre voi cineva tentat să își petreacă toată vara făcând asta? Cineva care să aibă motorul potrivit, plus niscaiva abilități de foto-video. Dacă aspectul financiar ar fi suportabil, v-ați băga la așa ceva?

Ron pleacă singur la drum. Întotdeauna singur. Are şaptezeci de ani, dar îi place să trăiască intens această experienţă. Doar el şi motocicleta lui, cea mai veche motocicletă funcţională din lume! Descoperă oameni, locuri neştiute, vede şi simte într-o călătorie cât încă într-o viaţă. Aşa că Ron are mai multe vieţi: India, Nepal, Iran, Pakistan, Bulgaria, Turcia, România... Şi călătoriile lui seamănă cu ale lui Don Quijote. Încalecă pe Effie şi porneşte în căutarea necunoscutului. Aşa a ajuns şi în România, o ţară despre care nu ştia mai nimic, dar care l-a surprins plăcut pentru că peste tot oamenii îl întâmpinau zâmbind şi vorbeau cu el, ca şi cu unul de-al lor. Effie este motocicleta. Are suta de ani. Fiind cea mai bătrână motocicletă funcţională din lume, putem spune că este mai mult un miracol decât un vehicul. Dacă aţi vedea-o, aţi iubi-o pe loc. Deşi pare slăbuţă, poate chiar scheletică, i se văd toate măruntaiele, are un aer sobru, de iapă pur-sânge ajunsă la bătrâneţe. Nobleţea i se vede pe chip. S-a născut dintr-un motor pe care un prieten i l-a dat lui Ron, cu mulţi, mulţi ani în urmă. Apoi, garajul lui Ron a ajuns un fel de burtă din care, după patruzeci de ani, s-a născut Effie. Atâta i-a luat lui Ron să culeagă bucăţile trupului ei risipite prin lume şi să i le pună la loc. Vă daţi seama, ce mult trebuie să o iubeşti ca să o aştepţi patruzeci de ani? După ce a fost gata, australianul a pornit să-i arate lumea despre care el însuşi auzise doar din poveşti. De atunci, Ron şi Effie, ultima motociccletă „vie” care a ieşit acum un veac pe porţile Fabrique Nationale din Belgia, trăiesc împreună aventura plecării şi întoarcerii din lunga lor călătorie. Asemeni lui Ulise, Ron găseşte întotdeauna drumul spre casă şi locul unde se odihneşte Effie. Pentru ca apoi să pornească din nou la drum, chemaţi de forţa nevăzută a pasiunii. Ron s-a născut în Noua Zeelandă. I-ar plăcea ca şi motorul, dacă ar ajunge într-un muzeu, să fie unul de acolo, de la el de acasă. Dar nu prea curând, Effie încă mai poate "trăi" înainte să ajungă într-un muzeu!Sentimentele de adrenalină oferite de motoarele puternice, mari, îl atrag, însă rămâne fanul motoarelor de aceeaşi vârstă cu el. Scurt interviu, realizat de un reporter CityNews Ron, cum ai descrie sentimentul pe care îl ai pe motocicletă? E ca un drog legal! Prima motocicletă am avut-o la 13-14 ani, fără ştirea părinţilor, am cumpărat-o de la un prieten şi o ţineam la el în garaj, iar de fiecare dată când aveam ocazia să plec de acasă, mergeam şi o luam de acolo şi mă plimbam. Asta se întâmpla cam o dată pe săptămână. La 18 ani am avut prima motocicletă pe care am dus-o acasă. Părinţii nu pot spune că m-au aprobat sau înţeles niciodată complet, în ciuda faptului că şi tatăl meu a avut o motocicletă la vârsta de 17 ani. De motocicleta asta nu am dat eu, mai mult ea m-a găsit pe mine. Atunci lucram la atelier de reparaţii şi într-o zi a venit un client. Văzând că am mai multe motociclete vechi m-a întrebat dacă aş fi interesat de motorul de FN. M-am dus împreună cu el, l-am văzut, mi-a plăcut şi atunci mi l-a dat mie. Aşa a început totul. Apoi am început să caut piese peste tot în lume. Am găsit treptat fiecare părticică, am văzut-o pe bucăţele. A fost un proces care a durat 40 de ani. Dacă eşti atât de statornic în pasiunea pentru motoare, cum a fost cu femeile? Pe soţia mea am întâlnit-o în urmă cu 47 de ani. Eram şofer de tir atunci. Prima dată am trecut pe lângă ea şi am claxonat-o, a doua oară am claxonat-o şi i-am tras cu ochiul, iar a treia oară am invitat-o în oraş şi ea a acceptat. După trei săptămâni ne-am căsătorit. A fost o conexiune imediată. Cu cine călătoreşti? Nu ţi-e teamă de necunoscut? Călătoresc singur. Îmi place să trăiesc intens această experienţă, să simt natura. E o evadare din realitate. Să călătoreşti în grup este mai dezavantajos, nu toţi membrii merg cu aceeaşi viteză, fiecare vrea să oprească pentru diferite necesităţi şi astfel drumul nu mai are acelaşi ritm. A fi un motociclist nu te îndepărtează de oameni, din contră, te apropie. De fiecare dată când opreşti undeva cu motorul, oamenii sunt interesaţi, atraşi şi mereu vin să te întrebe diverse chestii legate de motor. Aşa cunoşti lumea, chiar dacă eşti singur la drum. Soţia mea mă înţelege, chiar dacă ei îi e frică să conducă singură, iar acest motor e prea bătrân pentru a merge împreună pe el. Totuşi, uneori mă însoţeşte la drum, cu alt mijloc de transport. Astfel ne întâlnim la destinaţie şi fiecare are propria poveste cu privire la drumul parcurs. Şi România, cum ai descrie-o? Ei, am venit în România crezând că drumurile sunt foarte rele, aşa auzisem, am mai fost şi în Pakistan şi credeam că e ca acolo, dar spre surprinderea mea, aici sunt mult mai bune. Aveţi o ţară splendidă! Am văzut locuri care m-au uluit şi pe care n-o să le uit până la sfârşitul vieţii, iar după aceea, poate că tot n-o să le uite Effi. Cui îi va rămâne motocicleta? Am un fiu, însă el nu îmi împărtăşeşte această pasiune. Dacă va dori, îi voi lăsa lui moştenire motocicleta, dacă nu, aş vrea să găsesc o persoană care să o conducă în continuare. Nu mi-aş dori să ajungă într-un muzeu, nu încă. Încă mai poate fi condusă. Nu e chiar atât de greu să mergi pe motocicletă, totul vine din interior, trebuie să simţi. Dacă ştii să mergi pe bicicletă, cam la fel e şi cu motocicleta. Care ar fi destinaţia de vis, poate cea care ar marca sfârşitul călătorului-motociclist? Mi-ar plăcea să ajung în China, da. Dacă ar trebui să aleg acum drumul pentru ultima călătorie, China ar fi. Mi se pare un loc minunat. Nu cred că voi ajunge de vârsta motocicletei mele, nu pentru că nu mi-aş dori, dar sunt toate aceste impedimente fizice, ele survin inevitabil odată cu înaintarea în vârstă. 80 de ani mi se pare o vârstă la care m-aş putea retrage din „acest sport”. Acum câteva zile am fost acum 4 zile pe Transfăgărăşan. E minunat ce am văzut acolo. Am rămas complet uimit! Am filmat cu o cameră ataşată de cască. Voi pune filmuleţele pe blogul meu, dacă mi-au ieşit bine. Sper că sunt la fel de frumoase precum a fost experienţa mea. A fost un pic dificil să urmez acest traseu, însă Adrian (din Bulgaria) m-a ajutat, mai ales la urcare, atunci când se încălzea motorul. Adrian este şi el un fan al motoarelor de epocă, acum are unul de 25 de ani. Nu l-ar da pe unul nou, chiar dacă acelea sunt mai puternice, nu oferă acelaşi sentiment. De ce ai nevoie pentru a pleca la drum în afară de motor, hartă şi sentimente? De urările şi gândurile celor pe care îi întâlneşti în drumul tău. Aşa afli de cele mai frumoase locuri, fiecare om ştie despre un loc ascuns, inedit şi acelea se dovedesc a fi cele mai minunate locuri. După România, voi merge pe traseu prin Ungaria, Bulgaria, tot ce urmează, iar în septembrie voi merge la ultima întâlnire FN, din Germania. Şi acolo acest motor va fi cel mai vechi, va fi un fel de bunic al motoarelor. În octombrie va ajunge în Belgia pentru aniversarea motocicletei. Riscul este acela că nu se ştie niciodată unde se va opri. Dar din acest risc rezultă mereu un sentiment plăcut. Ce i-ar sfătui Ron pe tinerii motociclişti? Să plece la drum şi să simtă.

Am reusit sa fac o tura de 5500Km, Bucuresti-Paris-Bucuresti Traseul a fost urmatorul: Bucuresti, Portile de fier, Zagreb, Stelviopass, Fluelapass, Zurich, Paris iar la intorcerea aproximativ acelasi traseu dar pe drumuri putin diferite. Am fost singur cu o Honda Hornet de 600cc. Am dormit cu cortu si am facut tot traseul in 8zile cu o pauza de 2 saptamani la Paris. intreaga poveste o puteti vedea aici: http://unuplusdouaro.../08/planul.html

Acum cativa ani imi doream enorm o calatorie cu motocicleta. Imi aduc aminte de aceea tura prin tara cu First Bike -ul.... La vremea aceea imi spuneam ca daca as avea un motor mai bun as pleca in toata Europa. Din pacate nu e asa. Acum am un motor bun (zic eu), lucrez la o companie care imi da un salariu bunicel (deci pot rezolva si cu banii) ... deci ar trebui sa am toate conditiile. Dar ... nu am timp. Compania ne plateste, dar ne si pune la munca (altfel nu se poate). La noi planificarea concediilor se face strict la inceputul anului. Si se repecta intodeauna. Deci azi dupa indelungate negocieri, am obtinut 12 zile lucratoare de concediu neintrerupt. Restul fragmentat. Asta e. Deci, sa revin, am concediu de pe 25 iunie pana pe 12 iulie. Adica fix 18 zile. Si imi doresc enorm sa merg la NordKapp. Bani pentru aceasta excursie cred ca as putea aloca vreo 2500-3000 de euro, nu e problema. Eu zic ca ajung. Insa ... nu stiu daca ajunge timpul. Pentru cei care au fost la Nordkapp: Ajung oare 18 zile? Pentru ca imi e imposibil sa iau mai multe ... nu se poate. In perioada 25 iunie-12 iulie, cum este vremea in general? Este sezon ploios sau nu? Sau e dupa noroc? Cei care ati mai fost, v-ati facut rezervari inainte la hoteluri-campinguri? Sau ati gasit la fata locului? Cam ce traseu sa "fac"tinand cont ca nu am decat 18 zile (in care trebuie sa ma si intorc)? Mai e cineva amator in perioada asta de Nordkapp?

Pentru că noi apreciem şi susţinem ideile îndrăzneţe şi în 2015, vrem să te încurajăm să ajungi cu motocicleta acolo unde ţi-ai propus. Chiar dacă poate părea că există un milion de motive pentru care să nu mergi şi chiar dacă există oameni care te descurajează, trebuie doar să crezi în tine că poţi. Nu trebuie sa ai cea mai bună motocicletă de pe piaţă, să spargi o bancă şi nici să mergi însoţit de încă zece oameni. Acest lucru ne este demonstrat de experienţa lui Noni şi cea a Roxanei, care au ajuns singuri la Nordkapp, cel mai nordic punct al Europei, denumit şi "capătul pământului". Deşi este greu de crezut că o fată să ajungă singură în cel mai nordic punct al Europei, Roxana a reuşit la vârsta de 30 de ani, în 2014, să îşi împlinească visul şi să ajungă la Nordkapp, cu o motocicletă Honda Hornet. La polul opus, Noni a reuşit la doar 20 de ani, în 2008, să parcurgă întreaga distanţă, cu un KTM 990 Adventure. În 2008 când a avut loc aventura lui, Noni avea 20 de ani şi era motociclist de patru ani.Vreme de un an înainte de plecare citea pe forum un topic în care cineva a avut strălucita idee de a face un plan de bătaie al drumului Bucureşti-Nordkapp. S-a decis să se alăture unui grup de cinci motociclişti care urmau să plece, deşi nu cunoştea pe nimeni, până când a stat de vorbă cu iniţiatorul topicului. De aici, totul a părut destul de firesc. Ştia ziua în care urma să plece alături de cei cinci, locurile de întâlnire, corturile, paşapoartele, banii şi motoarele erau pregătite şi totul avea să fie o aventură minunată. Noni a acceptat provocarea, chiar daca urma să parcurgă cinci-şase sute de kilometri pe zi şi să facă opriri multe şi dese. Iniţial, nu a înţeles ce înseamnă aceste opriri multe şi dese şi acea limită maximă de 600 de kilometri, el dorind să aibă un ritm firesc, în funcţie de cum simte nevoia. Puteau fi la fel de bine două sute sau o mie de kilometri pe zi parcurşi de el, în funcţie de cum simte nevoia sau de ce locuri apăreau şi se cereau a fi vizitate sau privite îndelung. Era atât de dornic să depăşească graniţele ţării în Nord, unde nu mai călătorise, încât nu a luat în calcul anumite aspecte. Cu două zile înaintea plecării, dintre cei cinci motociclişti alături de care urma să plece la drum rămăseseră doar Noni şi un băiat din Constanţa, cei doi necunoscându-se. Noni ştia despre acest motociclist doar că are o motocicletă de 600 cmc touring, fapt care l-a făcut să devină puţin sceptic. Totuşi, a zis că un touring e un touring oricum ar fi el şi a plecat la drum. A plecat din Bucureşti, a făcut la Satu Mare service-ul la KTM, iar a doua zi s-a întâlnit cu motociclistul din Constanţa în Ungaria, pe o autostradă. Constănţeanul a venit pe o Honda Hornet 600, cu un bagaj legat de şaua din spate, un ghiozdan şi un rucsac pe rezervor. A acceptat să meargă mai încet pe autostradă, pentru a nu fi prea solicitant pentru partenerul de drum, gândindu-se că asta este surpriza pe care o poţi avea când pleci la drum cu cineva necunoscut. Din Ungaria au plecat spre Bratislava, urmată de celebrul loc al curselor MotoGP, apoi Praga, Dresden, Berlin şi Rostock, marcând capătul Germaniei. De aici a luat un feribot spre un orăşel din Suedia, de unde a plecat spre Stockholm, care este descris de Noni ca fiind o capitală decentă, un Bucureşti fără mizerie şi cu un trafic de cel puţin douăzeci de ori mai redus. Campingurile în care a dormit în peninsula Scandinava au fost absolut grozave, după spusele lui, pentru nişte sume care au variat între 8 şi 24 de euro. Deşi campingurile se umpleau în fiecare noapte, a doua zi era aceeaşi curăţenie absolută. În Stockholm, datorită inconvenienţelor ce au apărut pe drum, Noni s-a despărţit de constănţean şi şi-a continuat drumul prin Suedia spre Nord, iar el a luat feribotul spre Finlanda. În Suedia, deşi este o ţară cu nouă milioane de locuitori, Noni a avut surpriza de a da peste un trafic incredibil de redus, iar străzile erau ocupate doar de Saaburi şi Volvouri S60. Drumul spre Nord a fost plin de treceri peste lacuri mai mici şi mai mari, iar priveliştile absolut superbe, mai ales la răsărit şi apus. Ajuns la Rovaniemi, oraşul lui Moş Crăciun din Finlanda, nu i s-a părut nimic admirabil, în afară de Santa Clause store, park, shop şi altele din această categorie. Mai departe, urma să ajungă în Nordkapp şi îşi dorea atât de mult să ajungă în acel punct, încât tremura de plăcere pe măsură ce se apropia. Noni povesteşte că îşi amintea de o discuţie cu fratele lui când se uitau pe Google Earth şi vedeau imagini cu locul respectiv: drumuri pustii şi multe poveşti despre reni. Partea cu drumurile pustii a crezut-o, dar cea cu renii nu. Şi rău a făcut. Pe măsură ce mergea spre Nord, a observat că noaptea este dimineaţă şi ziua zi, pentru că ajunsese în acea perioadă a anului în care este zi 24 de ore din 24 şi îi plăcea la nebunie să conducă „noaptea”. A avut câteva probleme cu renii, cu care nu s-a putut împrieteni din cauză că era să se facă de câteva ori una cu pământul din cauza lor, dar totul a fost bine. Într-un final a ajuns la Nordkapp, moment în care a simţit cum îi curge adrenalina prin vene, deşi era nedormit de douăzeci de ore. Era ceaţă încât nu putea vedea doi metri în faţă, aşa că şi-a pus cortul în cel mai apropiat camping şi s-a culcat puţin. Dimineaţă s-a trezit cu dorinţa de a vedea Oceanul Arctic, cum se întinde de pe ultima fâşie de pământ din Nordul Norvegiei. A avut parte de o privelişte incredibilă, dar toată bucuria lui s-a stins în douăzeci de minute, după ce a intrat în complexul turistic de acolo. A avut surpriza de a da de trei biciclişti, care au ajuns în acelaşi timp cu el. Unul dintre ei plecase în Noiembrie 2007 din Roma şi ajunsese în aceeaşi zi cu el, 28 Iulie 2008. Era şocat că sunt opt luni de mers pe bicicletă şi şi-a dat seama în acel moment cât de mic este şi că reuşita lui este incredibil de mică în comparaţie cu ce pot face alţi oameni. A mai dat în camping şi de alţi biciclişti, care aveau mii de kilometri parcurşi în 8-12 săptămâni de mers încontinuu. A tras linie, i-a catalogat pe toti nebuni şi a început drumul de întoarcere spre casă. S-a întors pe acelaşi drum înapoi, a vizitat tot ce a dorit, mai puţin partea vestică a Danemarcii, fapt pe care l-a regretat pentru că a auzit de o plajă de la Nord-Vest la Sud-Vest, care este considerată drum naţional. Cine spune că fetele nu pot sau nu vor să călătorească singure, nu au întâlnit-o încă pe Roxynel. Am avut mai demult o discuţie în forum despre locurile unde călătoresc fetele motocicliste, dar acum avem un exemplu concret. Roxynel este motociclistă de cinci ani de zile, dar nu a fost aşa mereu. S-a apucat de motociclism datorită prietenilor ei care făceau stunt, aşa că totul a început cu un supersport, cu care nu putea face drumuri prea lungi. În general mergea în poligonul din Ilioara şi încerca tot felul de cascadorii de stunt, iar cel mai lung drum de la începuturile ei ca motociclistă a fost de 500 de kilometri, făcut pe o Yamaha R1. Evident, nu a fost o experienţă prea plăcută pentru starea ei fizică. După au urmat experienţele enduro şi cele de pe circuit. Pentru ea, plăcerea de a călători nu înseamnă numai entuziasmul de a conduce mulţi kilometri pe motocicletă, ci este îmbinat şi cu pasiunea pentru vizitat locuri noi, care merită văzute. Încă din 2013, Roxana şi-a promis că va ajunge la Nordkapp, indiferent că va merge singură. O încânta această situaţie, în care ar merge singură, pentru că aşa nu urma să îşi facă programul în funcţie de alţii, putea merge cât voia, pe unde voia şi vizita absolut tot ce dorea. Între timp, Roxynel a rămas fără loc de muncă şi nu îşi mai permitea să plece singură la un drum atât delung, dar nu putea renunţa. Avea doi prieteni care îşi doreau şi ei să ajungă în cel mai nordic punct al Europei şi îşi făcuseră un site pentru a atrage sponsori. În schimb, ea a fost ajutată doar de un dealer de piese şi consumabile pentru motociclete, primind uleiuri şi tot ce mai avea nevoie pentru drum. Din cauza unor probleme personale, Roxana nu a mai putut pleca împreună cu cei doi băieţi, dar a pornit la drum la două zile după ei şi a reuşit să îi prindă din urmă pe drum. În cele din urmă plecau pe drumuri separate, pentru că ea voia să vadă mai multe, iar seara se întâlneau în camping, dar, într-un final, cei trei şi-au despărţit drumurile definitiv, pentru că Roxynel voia să vadă şi Rusia. Pe drum spre „haosul traficului”, Rusia, a avut destul de multe probleme, una cu motocicleta şi restul la vamă, dar cu puţin ajutor din partea oamenilor cunoscuţi şi nou întâlniţi, a reuşit să ajungă şi în Rusia. Roxana povesteşte că în afara oraşelor, traficul nu i-a făcut niciun fel de probleme, dar în oraşele din Rusia totul se transforma într-un haos absolut, mai ales în intersecţii. Dacă mergea prea încet, risca să intre cineva în ea din spate, dacă nu se oprea să se asigure, putea fi lovită din stânga sau din dreapta. O altă problemă pe care a întâmpinat-o, fapt bine de ştiut pentru oricine vrea să ajungă acolo, a fost faptul că hărţile de pe GPS nu mergeau, dar cu puţin noroc a reuşit să se reorienteze şi să părăsească Rusia cu bine. Înainte de a ieşi din ţară, a reuşit cu ajutorul băieţilor de la Hell’s Angels să îşi repare motocicleta şi să îi schimbe lanţul şi a făcut plinul rezervorului cu doar 10 Euro. Sună ca un vis frumos, nu? Aici a fost salutată de doi motociclişti din Moscova, care mergeau şi ei în Norvegia şi care au ajutat-o să treacă mai repede de formalităţile de la vamă. De aici, Roxana a vrut să meargă în Helsinki, dar cei doi ruşi au rămas cazaţi la un hotel cu 100 de kilometri mai înainte, Route 66, de care aceasta a fost încântată la maxim. Mai departe a ajuns în Rovaniemi, unde, cu aceeaşi lipsă de entuziasm, Roxynel povesteşte că nu e nimic să merite văzut, în afară de Moş Crăciun. La început, a fost extrem de încântată când a văzut un ren, doi, trei, dar deja începuseră să fie peste tot, chiar şi pe stradă şi nu mai era deloc plăcut. Având nişte probleme de sănătate pe parcurs, când a ajuns într-un final la Nordkapp a fost puţin dezamăgită de ce a găsit, nefiind mare lucru de văzut, dar respectul de sine crescuse considerabil, pentru că, în ciuda stării fizice pe care o avea, reuşise să ajungă acolo unde şi-a propus. Satisfacţia a fost cu atât mai mare, cu cât bătea un vânt incredibil şi a reuşit să îşi adune totuşi forţele pentru a menţine contactul cu solul al motocicletei. Chiar dacă nu este aproape nimic de văzut, Roxynel spune că este totuşi un „good check point” – capătul lumii. Cine crede că i-a fost uşor să plece şi că a jefuit o bancă pentru a-şi permite, se înşeală amarnic. Roxana a lucrat doi ani fără pic de concediu, pentru a putea să îl ia pe tot odata şi să reuşească să plece, iar legat de motocicleta cu care a fost, mulţi ar spune probabil că este o eroină. A mers pe principiul faci ce vrei cu ceea ce ai, nu există nu am şi nu pot. A plecat la drum cu o Honda Hornet, iar de dormit a dormit la prieteni pe care îi avea de dinainte, oameni cu care s-a împrietenit pe parcurs, în campinguri în cort, în căbănuţe, în cort în pădure, la hoteluri şi moteluri. Motocicleta nu era perfect pregătită de un drum atât de lung, neavând ABS, TCS, prinderi de bagaje excelente, nici măcar parbriz sau carene. Nici măcar o trusă de scule completă nu avea la ea, pentru că, Roxana ne spune glumind, dacă părul îţi stă bine, te descurci cumva. Pe scurt: degeaba ai cheile potrivite, dacă n-ai piesa necesară să o montezi. În total, călătoria ei a durat zece săptămâni şi o zi, deşi nu aşa plănuise, pentru că dacă tot pornise într-o aventură, a vrut să vadă tot ce era de văzut. Este perfect normal, nu ştii când mai poţi ajunge înapoi în acele locuri şi nu poţi trăi regretând ceva ce nu ai făcut sau văzut. Despre oamenii din acea parte a lumii, deşi se spune că sunt reci, Roxana consideră că depinde şi de cum eşti tu ca om. Dacă emani o energie pozitivă şi respecţi oamenii, niciodată nu îţi vor întoarce spatele şi nu-ţi vor răspunde urât. În concluzie, găseşte o cale şi mergi acolo unde îţi doreşti, indiferent că eşti femeie, bărbat, tânăr, bătrân, că ai un job sau o familie. Întotdeauna va exista o modalitate.

anul trecut in septembrie am facut o excursie pana la Paris de vreo 5400Km si cu ocazia asta am inceput un blog in care voi povesti excursiile mele prin tara sau prin afara tarii. http://unuplusdouaroti.blogspot.com/

Nick Sanders este cel mai rapid om din lume, deţinând multiple recorduri mondiale şi pilotând de-a lungul timpului motocicleta în jurul lumii de 7 ori şi de-a lungul Americii de 8 ori. În prezent este în Siberia, neştiindu-se locaţia sa exactă. Mai jos, un interviu cu aventurierul Nick Sanders, despre viaţa lui de motociclist. Care a fost prima ta motocicletă? "Ca prim pas a fost o Honda 90 - avea un consum de carburant extraordinar şi o experienţă mizerabilă de pilotaj, dar îmi oferea libertate, puşti fiind. Am folosit-o pentru a transporta tot ce am luat pe barca mea, cum ar fi un TV şi o bicicletă cursieră - da, am fost un nebun. Am terminat printr-un accident cu o maşină când aveam 18 ani, am trecut prin parbriz şi am fost aruncat în poala şoferului. Nu mergeam atât de repede încât să produc pagube serioase." Numeşte motocicletele pe care le-ai avut. "Primele mele motociclete au fost Honda 90 & 50 - trist dar adevărat. Am picat examenul de permis de trei ori pentru că nu am putut demonstra folosirea ambreiajului. Apoi a urmat un MZ 250, apoi toată gama Triumph de la jumătatea anilor '90 - Speed Triples, Thunderbird, Daytona 900 şi T595. Mai apoi m-am mutat pe Yamaha. Am pilotat XT660 (care mi-a plăcut foarte mult) de două ori către Timbuktu, Super Tenere de trei ori de-a lungul Americii şi patru modele R1 în jurul lumii în patru ocazii diferite. Am pilotat de asemenea al meu Enfield Bullet 500 în jurul lumii." Ce ai în garaj în acest moment? "Toate cele de mai sus, nu aş vinde şi nu aş da nimic din ce am pilotat." Care a fost cea mai bună/cea mai slabă? "Cea mai bună motocicletă mi s-a părut R1 2005, cea pe care am pilotat-o în jurul lumii 19 zile. Era uşoară la 171 kg, cochetă, super rapidă pentru depăşiri în India şi perfectă pentru picioare scurte ca ale mele. Cea mai slabă ar putea fi Enfield. Acesta s-a stricat la fiecare 3 zile şi m-a făcut să plâng de frustrare." Dacă ai putea avea orice motocicletă din lume, care ar fi aceea şi de ce? "Îmi doresc o Yamaha XV950 pentru o tură în America. Dar sunt mulţumit cu ceea ce am. Un ataş montat pe unul din XT-urile mele mă poate ajuta să îmi car căţelul sau unul dintre copii." Dacă te-ai întoarce la motocicletă şi ai vedea că cineva ar încerca să ţi-o fure, ce ai face? "L-aş bate rău! Dar dacă ar fi într-adevăr solid as pune pe altcineva să o facă..." Echipamentul tău favorit de protecţie? "Casca mea de încredere, HJC RPHA 10+, silenţioasă şi uşoară. Folosesc un costum Touratech Campanero - 100 % impermeabil. Am pilotat cu el 160.000 km ultima oară, l-am purtat un an şi arăta destul de rău, dar mă ţinea uscat." Care a fost cea mai memorabilă experienţă pe motocicletă şi de ce? "Când m-am întors acasă după stabilirea primului record Guinness pentru pilotat în jurul lumii în 1996, am ajuns în braţele soţiei mele ştiind că ea îmi va oferi primul copil şi eram bucuros că încă trăiesc pentru a-i putea fi tată." Sursa articolului aici.

Inception Prin primăvara asta țin minte ca-mi lipeam ochii de monitor clipind rar si puțin, ca orice IT-ist tipic, in timp ce parcurgeam avid topicuri despre romanii noștri ce s-au încumetat sa-si verse nebunia in varii calatorii din astea cu motociclete. Pana aici nimic de zis, nu eram nici primul, nici ultimul cititor corporatist. Si daca in timp ce vezi textul asta ești înconjurat de 100 alte lectopuri intr-un open space si te gândești ca ar trebui sa dai clima mai pe rece si sa muncești – da’ mai încolo puțin -, atunci înțelegi sigur ce zic. Numai ca așa, ușor ușor, începuse sa-mi încolțească un gând. Țin minte ca acum vreo câțiva ani văzusem undeva intr-un documentar de călătorie minunățiile curgătoare de la Plitvice, insulițele alea muuuuulte de pe coasta Adriatica, munții mari ai Croației care se prăvălesc direct in mare, golful Kotor si multe altele de prin zona. Si, evident, am zis ca pana dau colțu’ le vad. Musai. Numai că, „meanwhile pă Drumu’ Taberei” banii nu erau foarte mulți, miile de kilometri păreau a fi mai mulți decât sunt iar posibilele peripeții aveau proporții cam gri. Așaa…închis. Vedeam cum sar băieții si mă jefuiesc cu metoda Maradona, cum mi se fura din bagaje, cum zbor prin parapeți in curbe pe străine drumuri desfundate si cum plânge mama cu zece rânduri de lacrimi după mine. Ei bine, a venit vara, a trecut timpul, in loc de XJR-ul meu de atunci a venit Zeta, un 750 superb pe care l-am luat cu cea mai mare febra de impulsivitate prin martie (dar asta-i alta istorie) si gândul respectiv prindea contur. După primii 5000 de km cu ea, deja mi se aprinseseră călcâiele. Palmele mă ardeau, mintea plecase înainte iar in piept băteau pistoanele in cadența de 4 timpi. Bineînțeles ca am purces către Google Maps, Booking, Trip Advisor samd. Si am hotărât împreuna cu un prieten sa plecam, cu ce altceva decât cu…mașina! J Dar așa cum se întâmplă de obicei, planurile se schimba, banii mai pleacă si spre alte scopuri iar de plouat sigur la noi nu ploua cu zile de concediu. Așa ca din 3 indivizi cu mașina am rămas doar eu. Si Zeta. Si o vara in care puteam sa plec la drum sau nu. Așa ca mi-am băgat picioarele in apa rece - ca n-am aer condiționat - si am început sa mă documentez febril. Mi-am făcut planul cu drumul, mi-am făcut rezervări la cazare, mi-am făcut lista cu modificările ce trebuiau aduse Zetei, mi-am făcut lista cu ce trebuia sa iau la mine…ce sa mai, meniu complet. Nu-mi dau seama exact cine mi-a făcut treaba la munca in perioada aia ca eu sigur nu! A fost greu dar sunt mandru ca am reusit sa-mi duc la bun sfarsit atat indatoririle personale cat si cele legate de munca. Traseul final? București – Niș(Serbia) – Kotor(Muntenegru) – Dubrovnik(Croația) – Split(Croația) – Plitvice(Croația) – p...(Croația) – Koper(Slovenia) – Veneția(Italia) – Maribor(Slovenia) – Timișoara si apoi București. Total cam 6000 km in doua săptămâni. După ce a fost totul gata, mi-am zis ca frate…asta e. Plec. Toata lumea zicea ca-s nebun, chestie pe care eu sincer nu prea am reușit s-o înțeleg pentru ca deși hai sa zicem ca-s destule pericole, parca nu mă duc chiar in No man’s land. In fine. In dimineața plecării nu mi-a fost prea…in nici un fel. Nici nu știam cum sa reacționez. Eram puțin concentrat la ale drumui, puțin îngrijorat de diverse, puțin entuziasmat ca mă duc sa vad lumea, si nu in ultimul rând puțin apăsat ca trebuia sa-mi pup de papa pe vreo doua săptămâni pe atunci recenta-mi prietena (exemplar cu carte tehnica, garanție, dotări opționale full, model de colecție). Mi-am băut cafeaua si am plecat de parca plecam pe front. Pe drum însă…kilometrii aia mulți si-au schimbat mult proporțiile, lumea a devenit dintr-o data mica, accesibila si plina de posibilități frumoase.; iar drumul – o plăcere, ca întotdeauna. Si asta in pofida faptului ca a fost cam obositor. Din Niș in Kotor spre exemplu am reușit sa fac peste 12 ore, care a fost si cea mai lunga perioada petrecuta non-stop pe moto in călătoria asta. Si asta pentru ca se circula cam încet prin acei munți si am avut multe sute de km in care nu aveam cum sa depășesc decât daca îmi asumam niște riscuri. Si apoi trebuia sa fac asta iar, si iar, si iar, si iar…Ați prins ideea. Nu se merita decât daca voiam s-o iau in cele din urma pe scurtătură la Sf. Petru. Si parca nu mi-e așa drag de el, că-i diferență mare de generații si n-as avea ce sa discut cu omu’. In Serbia am dat peste oameni care, deși eram un simplu turist, m-au băgat in sânul familiei, mi-au dat de mâncare si de băutură doar pentru ca eram ca ei ca fire, curiozitate si pasiune. Mare lucru dom’le, mare lucru sa fii om in zilele noastre! Nici mie nu-mi iese des. Mi-am notat undeva prin colturile creierului sa revin la ei. Iar prin Split m-am surprins nu fără oarece rușine când râvneam la a locui pe-acolo. Mi-am adus atunci aminte un mic pasaj, îmi scapă autorul, oarece individ pașoptist daca nu mă înșel. Si pasajul zice ca a-ți dori sa ai alta țara e ca si cum ți-ai dori alta mama, mai chipoasa. Ei bine, Croația in momentul ala mi se părea Naomi Campbell pe lângă Rona Hartner. Si mie nu-mi place Rona Hartner. Deloc. Are mustața mai mare ca a mea. S-au petrecut chiar multe in doua săptămâni, dar așa in general, am reușit sa mă: - ud ca un peste si sa îmi fac bagajele fleașcă - lapovițeze – in August! - caut frenetic un service pentru ca mi se uzase până la sârme guma spate - întâlnesc cu oameni de prin colturi ascunse ale Romaniei cu care mi-am dat seama ca am cunoștințe in comun (Salut Ollie!) - mă îmbăt, rămân încuiat pe afara si sa mă încălzesc la căldura motorului - îmbăiez in apa aia demențială a Adriaticei - înfățișez in fata celor mai tari locuri văzute de mine vreodată - cunosc mai mult din istoria Bătrânului Continent - împrietenesc cu oameni total random si străini care m-au tratat ca pe un vechi prieten - găsesc in situația de a mi se fi furat silencerul din toba (In rest mi-au lăsat totul așa cum era pe moto) - simt de parca lumea ar fi o curte mare si veche dintr-o casa de la tara Ei bine, după toate nebunia asta frumoasa m-am ales cu un kil de magneți de frigider si o droaie de amintiri si simțăminte ce trebuiesc punctate pe undeva ca printre altele eu sunt prieten si cu Bachus si sigur le uit. Pana data viitoare!

Chiar nu contează cine eşti şi ce eşti, dacă pasiunea este suficient de puternică pentru a-ţi îndeplini un vis. Pe asta s-a bazat şi Roxana M. (cunoscută şi ca Petit sau Roxynel) când a plecat în călătoria ei. Nu a ascultat gurile rele care îi spuneau că nu va putea şi foarte bine a făcut. Puţine femei de 30 de ani se pot lăuda cu 20.000 de kilometri făcuţi singură în zece săptămâni, atingând cel mai nordic punct al Europei, Nordkapp. Roxynel declară că "totul a început cu pasiunea pentru viteză, având în vedere că proveneam dintr-o lume a curselor de maşini. Dorinţa de a descoperi ceva nou m-a condus spre motociclism. Deşi am început cu stunt-ul, am trecut cu uşurinţă de la o etapă la alta: de la stunt şi circuit la endure, până am descoperit plăcerea plimbărilor lungi şi bucuria regăsită din îmbinarea a două hobby-uri - motociclismul şi călătoriile. Chiar dacă a început ca o pasiune, a devenit un stil de viaţă, o parte din mine". Roxana are deja ceva experienţă, aşa că a ales pentru călătoria ei o Honda Hornet 600. A făcut o alegere bună spun eu, motocicleta fiind joasă şi având forma şeii şi a rezervorului perfectă pentru femei. Poate o alegere ceva chiar mai bună ar fi fost un model Adventure, dar nicio problemă, oricum Roxynel are de gând ca această experienţă să fie doar începutul. Iniţial, Roxana convenise cu încă doi prieteni să plece, dar ştim cu toţii cum se întâmplă când există diferenţe de opinii şi planuri, aşa că a hotărât să îi lase deoparte şi să plece singură, pe 3 August anul current. Din Bucureşti a plecat spre Oradea, apoi a străbătut Ungaria, Slovacia, Polonia, Lituania, Letonia şi Estonia. Din păcate, în Estonia, după 4000 de kilometric parcurşi cu bine, schimbătorul de viteze i-a cedat. Stresul şi supărarea nu au făcut-o însă să renunţe, aşa că a rugat localnicii să o ajute. Aceştia i-au făcut o improvizaţie, cu ajutorul căreia Roxana a reuşit să ajungă la un atelier din Rusia, în Sankt Petersburg, unde a fost întâmpinată de o comunitate moto înfrăţită cu Hell’s Angels, din România. De aici, fata a plecat spre graniţa cu Finlanda, iar apoi a poposit la Helsinki, îndreptându-se mai departe spre Ţara lui Moş Crăciun, în regiunea Rovaniemi. De aici, nu mai exista cale de întors, totul era la "doi paşi", aşa că a mers mai departe spre destinaţia finală, Nordkapp, numit de mulţi "capătul lumii". Până să ajungă la Nordkapp însă, din cauza oboselii şi a altitudinii, fata a cedat şi a căzut din picioare la propriu, când mai avea doar 100 de kilometric până la atingerea scopului ei. Din fericire, după câteva ore de odihnă, a făcut un effort şi şi-a împlinit visul. Mai departe, Roxana a plecat să viziteze Norvegia, unde a cunoscut o familie de australieni, care îşi vânduseră toate bucurile şi plecaseră cu motocicletele într-un tur al lumii. Tot aici, fata a luat şi singura sa amendă din călătorie, pentru circularea cu o viteză de 63 km/h, în loc de 50 km/h, cât era limita legală. Ca să nu mai credem că noi românii avem amenzi mari, află că Roxana a trebuit să plătească pentru cei 13 km/h în plus nu mai puţin de 2900 de coroane, adică aproximativ 1900 de lei. După ce a făcut-o şi pe asta, Roxynel a parcurs la întoarcere traseul Suedia, Danemarca, Germania, Olanda, Belgia, Luxemburg, Franţa, Elveţia, Lichtenstein şi Austria. Aici s-a hotărât totuşi să nu revină încă acasă şi să se întoarcă în Germania, pentru a participa la OktoberFest. De aici, totul a decurs firesc şi a plecat înapoi spre Austria, după care a traversat Ungaria şi a ajuns acasă, pe data de 14 Octombrie. Acum putem să vă spunem şi un mic secret: aceasta nu e prima aventură a fetei, anul trecut parcurgând 11.000 de kilometri, făcând turul Angliei şi al Scoţiei. Acolo, Roxana nu s-a putut abţine. A simţit nevoia absolută să încerce şi celebrul circuit stradal “Isle of Man”, considerat extreme de dificil chiar şi de profesioniştii din Moto GP. Nu îmi mai rămâne decât să spun: bravo, Roxana, la cât mai multe şi mai frumoase călătorii!

Pentru că vrei ce e mai bun pentru tine, dar vrei ca şi motocicleta ta să fie fericită, îţi prezentăm o listă de zece destinaţii, unde vă veţi simţi amandoi împliniţi. O plimbare în regim de croazieră pe un astfel de "demon al vitezei" îi garantează fericitului posesor sentimentul de libertate. 10. Munţii Alpi şi Dolomiti Plecând din Munchen, motocicliştii curajoşi pot face un tur al Alpilor în Austria şi al Dolomitilor în Italia, cu opriri în diverse staţiuni de schi de pe drum. Tentaţia acestei călătorii constă în trecătorile montane pline de provocări şi drumurile în zig-zad pline de curbe în ac de păr ce vor furniza destulă adrenalină. În funcţie de câţi kilometri vei alege să parcurgi pe zi, această excursie poate dura între cinci şi şapte zile. Cu opriri la Salzburg sau la Cortina, călătorii îşi vor prelungi de cele mai multe ori excursia pentru a petrece alături de alţi motociclişti în această parte montană a Europei. Cea mai frumoasă parte a traseului: în timp ce vei trece prin munţii Dolomiti din Italia, vei trece prin cel puţin 10 trecători montane pe zi. 9. Chile şi Argentina Chile a fost prima oprire a lui Che Guevara în faimoasa sa excursie pe motocicletă prin America de Sud şi rămâne un loc superb pentru un traseu, graţie impunătorilor munţi Anzi şi drumurilor montane de aici. Călătorii vor face opriri atât în Chile, cât şi în Argentina, în oraşele precum Osorno, San Carlos de Bariloche şi Puerto Varas. De asemenea, de multe ori motocicliştii aleg un drum ce trece prin cele două ţări, începând din Osorno şi şerpuind prin Anzi. Acesta le permite să viziteze atât partea argentiniană, cât şi cea chiliană a graniţei, pentru a admira frumoasele peisaje pe care cele două ţări le oferă. Cea mai frumoasă parte a traseului: călătorind din Osorno spre Puerto Varas, vei putea admira vulcanul Osorno şi drumul montan foarte şerpuit. 8. Sao Paolo - Rio de Janeiro dus-întors Formând o rută cvasi-circulară prin sud-estul Braziliei, acest traseu ce începe în Sao Paolo, trece prin munţii Serra Da Mantiqueira şi se termină în Rio de Janeiro oferă călătorilor cele mai frumoase privelişti braziliene. Acest traseu de peste 1500 km este format dintr-o multitudine de autostrăzi la mare altitudine, drumuri de ţară şi şosele de coastă. Motocicliştii au ocazia să negocieze curbe în ac de păr lângă Campos do Jorda într-o zi, pentru a se bucura de Rio de Janeiro plin de petreceri ziua următoare. Drumul înapoi spre Sao Paolo este la fel de spectaculos, dat fiind că te aşteaptă şosele lipite de plajă şi frumoasa insulă Illhabela. Ar trebui alocate în jur de 10 zile pentru această călătorie - sau mai multe dacă tentaţia numită Rio nu poate fi ignorată. Cea mai frumoasă parte a traseului: drumul dinspre Alphaville spre Campos do Jorda este incredibil datorită drumurilor de ţară ce şerpuiesc printre oraşele pastorale şi plantaţii de cafea. 7. Coasta de Azur şi regiunea Provence În mijlocul strălucirii şi luxului Coastei de Azur şi eleganţei rustice a regiunii Provence se află multe trasee ideale pentru un motociclist. Plecând din Nisa, în sud-estul Franţei, călătorii se pot bucura de frumoasele plaje şi orăşele ale Rivierei Franceze, admirate de pe motocicleta ce rulează pe autostrăzile care flirtează cu Marea Mediterană. La doar câţiva kilometri de Coasta de Azur se află Provence, o pitorească regiune a Franţei. Orăşelele din Provence sunt uşor accesibile şi călătorul va găsi o multitudine de trasee către diverse puncte de interes. Un traseu spre vest te va duce către Aix-en-Provence, la nord de Marsilia, după care vei putea continua spre vest pentru o călătorie către plajă sau prin pădure. Această excursie poate dura între două şi şapte zile, în funcţie de câte din îngustele şosele din Provence îşi doreşte călătorul să exploreze. Cea mai frumoasă parte a traseului: orice rută ce va trece prin Gorges-du-Loup va fi impresionantă, datorită pantelor abrupte şi curbelor strânse şi priveliştilor minunate asupra mării. 6. Roma - Istanbul via Grecia Acest traseu aflat de-a lungul coastei Mediteranei, leagănul civilizaţiei occidentale, oferă privelişti idilice şi cea mai frumoasă experienţă culturală (şi culinară) din sud-estul Europei. Plecând din Roma, o alegere bună este să te îndrepţi spre sud, spre orăşelul Positano, după care traseul se îndreaptă spre est prin munţii Apenini, până în orăşelul Alborello. Feriboturile din Bari te vor transfera spre Grecia, unde te poţi sui din nou pe motocicletă şi porni spre Olimpia şi Atena. Un al doilea feribot te va duce apoi în Turcia, unde cea mai frumoasă parte a traseului va fi trecerea prin munţii Boz, o călătorie plină de încercări. După aceasta, ultima parte a traseului spre nord, spre Istanbul ţi se va părea floare la ureche. Cea mai frumoasă parte a traseului: călătoria prin deluroasele orăşele străvechi Birgi şi Sardes din Turcia vor fi pline de încercări pe drumurile desfundate din pădure. 5. Cape Town - Johannesburg Cauţi o călătorie ce este unică dar şi plină de încercări? Încearcă traseul de coastă, ce porneşte din Cape Town şi se termină în Johannesburg, Africa de Sud, unde te vei bucura de frumuseţea culturală şi geografică a unei dintre cele mai dinamice naţiuni ale Africii. Plecând din Cape Town în sud-estul ţării, vei merge atât pe şosele la malul mării, cât şi prin câmpii, canioane şi văi. Prima destinaţie: oraşele la malul oceanului Cape L'Agulhas şi Knysna. Continuând spre nord-est, drumeţii vor fi uimiţi de superbul relief muntos al micului regat Swaziland, după care se vor îndrepta spre vest, trecând prin capitala Pretoria şi ajungând în freamătul Johannesburgului. Cea mai frumoasă parte a traseului: drumul întins dintre Cape L'Agulhas şi Prince Albert oferă un şir de privelişti minunate, incluzând atât canioane adânci, cât şi câmpii plate, în acest punct al traseului fiind greu să păstrezi privirea pe şosea. 4. Coasta de Est a Australiei Australia este plină de minuni ale naturii. În această călătorie, călătorii le vor putea vedea aproape pe toate. Plecând din Melbourne, îndreptându-se spre nord-est din New South Wales până în Queensland, călătorii vor fi trataţi cu şosele unduitoare ce parcă îmbrăţişează Oceanul Pacific, dar şi cu drumuri muntoase. Motocicliştii sunt încurajaţi să oprească în locuri frumoase precum peştera Yarrangobilly sau insula Heron, situate în mijlocul Marii Bariere de Corali. Odată ce au trecut de Brisbane în nord, motocicliştii se întorc de obicei spre sud-vest de-a lungul coastei sau pe drumurile continentale mult mai pline de încercări. Indiferent de alegere, doritorii de aventură se vor putea delecta cu peisajele superbe ale Australiei, într-o călătorie ce poate dura până la trei săptămâni. Cea mai frumoasă parte a traseului: şoseaua Great Ocean Drive de pe coasta de sud îţi oferi cele mai bune privelişti şi cea mai placută călătorie. 3. Sudul Norvegiei Poate Norvegia nu este prima destinaţie în mintea multor motociclişti, dar această ţară scandinavă este patria unor trasee superbe, ce abia aşteaptă un împătimit pe două roţi. Cea mai obişnuită abordare este limitarea la sudul Norvegiei, pornind din Kristiansand în sud şi făcând un cerc, cel mai nordic punct fiind în oraşele Dombas şi Olden. Acest traseu înseamnă mai mult decât ocolirea frigurosului nord, dar se aventurează prin relieful muntos, plin de fiorduri, ce este totodată pitoresc, dar şi plin de încercări. Motocicliştii vor negocia ac de păr după ac de păr, vor trece prin tunele de-a lungul drumurilor şerpuitoare. Cea mai frumoasă parte a traseului: şoseaua Lysebotn are 36 curbe în ac de păr, în plus faţă de un tunel ce face o întoarcere de aproape 360 de grade. 2. Christchurch - Auckland, Noua Zeelandă Puţini oameni au tăria de a face turul unei ţări întregi pe motocicletă, dar superbele şosele dintre Christchurch şi Auckland din Noua Zeelandă permit aventurierilor să facă chia rasta. Datorită şirului nesfârşit de minunăţii geografice ale ţării - călătorii trec pe lângă gheţari, vârfuri muntoase impunătoare, vulcani, paduri luxuriante - acest traseu se dovedeşte a fi o experienţă extraordinară. Cea mai frumoasă parte a traseului: şoseaua ce face legătura dintre Te Anau şi Queenstown este cea mai frumoasă parte, trecând pe lângă lacuri, şerpuind prin munţi şi de-a lungul coastei, culminând cu călătoria de-a lungul coastei mării Tasman. 1. Alpii de vest Pornind din Zurich, motocicliştii cu înclinaţie pentru şosele muntoase extreme, aer rarefiat şi mâncare bună, se vor îndrepta spre nord-est, trecând prin munţii Pădurea Neagră din Germania înainte de a ajunge în regiunea Alsacia din Franţa. De acolo se vor îndrepta spre Savoia, zona unde munţii Alpi ating înălţimea maximă. Aici vor putea vizita orăşele frumoase precum Annecy, înainte de a porni într-o călătorie pe două dintre şosele aflate la cea mai mare înălţime din Europa: Col d'Iseran şi Cime de la Bonette. Dacă asta nu este de ajuns, poţi urma acelaşi traseu înapoi, pentru a trece prin Alpii elveţieni şi italieni. Acest tur al regiunilor muntoase din aceste două ţări vor duce la o doză dublă de distracţie şi cultură (incluzând cultura culinară) ce nu poate fi ratată. Cea mai frumoasă parte a traseului: Trecătoarea Col du Galibier din Alpii sudici oferă privelişti panoramice minunate şi urmează acelaşi traseu precum una din cele mai grele etape din Turul Franţei. Sursa articolului aici.